710 matches
-
ai văzduhului, fulgii. Zarea se înseninează și ultima rază se soare scaldă trupul gălbui al frunzei în mierea dulce a asfințitului. Cerul înghite ultimele corăbii ale călătoarelor. Porumbeii par niște ceșcuțe de porțelan pe farfurioare albe. S-au dus berzele, rândunelele... S-a dus septembrie, măturând stolurile de frunze de pe mormântul uitat. Octombrie își arde torțele arămii în valuri nesfârșite. Copacii au început să tremure când vântul s-a pornit să cânte din naiul scorburilor. Dar același octombrie mi-a picurat
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
rămâne încă verde si-i înalță în cer și în istorie semeția și statornicia sa de-a lungul veacurilor. Rareori vântul putea mișca crengile sale noduroase pe care și-au construit cuibul numeroase neamuri de păsări. Ciripitul dulce al vrăbiilor, rândunelele și cântecul prelung al privighetoarei încântă nespus inima grandioasă a copacului. Bufnițe, mii de insecte și felurite animale se întâlneau aici la chemarea stridentă a cucului și vorbeau în decursul micii lor ședințe, fiecare în limba sa, despre modul fiecăruia
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Deltă, minunat cuprins al apelor. În fiecare zi făceam plimbări cu barca în singurătățile Deltei. Într-o seară ne-am oprit lângă un mal umbrit de sălcii bătrâne și pletoase. Soarele scăpăta spre asfințit, dând apei străluciri purpurii de vis. Rândunelele săgetau balta solemnă ridicând cu ele zeci de stropi aurii și mișcând apa în unde fine, abia simțite, ca niște păreri. Pe apa liniștită, care oglindea în limpezimile ei profunde un cer senin, o rață sălbatică își învăța boboceii să
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
luat și l-a pus în buzunarul de la spate. Apoi, ca un ostenit al timpurilor, s-a apucat de treabă. Striga să nu-l audă nimeni, suferea s-alunge eclipse ,,și de lună, și de stele, și de dor de rândunele!”... Apoi s-a stins. Fusese vânt în ziua aceea. L-am îngropat cum a vrut el, lângă mare, cu trecerea aproape și nu i-am dat flori, doar lopata să trebăluiască și să dezghețe urme. Adio! Ne mai vedem noi
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații întregi de rozătoare, de rândunele care, o vreme, i-au supraviețuit, au pierit și ele, îngrășând pământul. I-a murit până și actul de deces, un frumos pergament în care mai întâi, în colțul din stânga sus, a apărut o necruțătoare gaură. Moliile au lărgit cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
junglei își lasă cu hotărâre trompa pe spinarea docilă a femelei, viețuitoarele toate se hârjonesc cu plăcere la adăpostul cifrei 2. în fiecare zi, în fiecare clipă, zeci, sute de imagini ne readuc în minte ce-avem de făcut; două rândunele care zboară împreună după hrană, un cerb și-o ciută care stau la coadă la băut apă, doi ochi care ne fac cu ochiul, două glezne întrezărite fugar sub poala unui munte, două buze care se tot împreună și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Pe copil îl educă tot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munții, rândunelele, cucul. Faceți tot posibilul ca și copiii dumneavoastră să iubească tot ce-i înconjoară, pentru că fără dragoste față de natură și animale, omul nu poate să simtă din plin, ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte - VIAȚA.” ( C. Mihăiescu ) Particularitățile
Coronița prieteniei by Inv. Constantinescu Adriana, Şcoala Sireţel, Iaşi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91748_a_93019]
-
toamna, ce mai, ieri bătuse un vânticel aspru, zbârlitor de frunze de salcâm, astăzi însă fusese o zi mai acătării, mai cu sclipit, vorba poetului. În ziua aceea, pe sârmele de telefon din fața primăriei se adunaseră zeci și zeci de rândunele. Și ce ceartă pe ele și ce splendoare de ciucuri se alcătuiau. Funcționarii tocmai își scoteau de sub cheie actele și le aranjau lenevoși pe birouri. Apoi își ascuțeau îndelung creioanele și priveau afară pe geam erau indispuși în somnolența lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
căzut, ei, dar cum a căzut, a căzut cu capul de bordură, îngrozitor, apare și o salvare, sau nu, un taxi, mai bine... se lasă târât, picioarele lui țepene zgârie locul. Afară, pe sârmele de telegraf se adunaseră sute de rândunele. Ori eu visez, își zise, am halucinații, mi-e rău! Trecu strada prin fața poștei și pătrunse într-un lactobar, nu știa de ce, dar când era vreme deschisă avea o foame aiurită și doar mâncase și acasă. Luă un iaurt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Viorel Angelescu, că aude foșnetul capotului nevestei lui. Mânca încet savurând cu răbdare fiecare înghițitură. Când își aruncă ochii pe fereastră și insistă cu privirea, realiză formidabilul spectacolului, sârmele de telefon se curbaseră, să se rupă, nu alta, sub greutatea rândunelelor. Admiră peisajul până când se banaliză în mintea lui, care vedea deja, de departe, sârma de rufe de acasă, din copilărie și obrazul cenușiu al mamei sale. Spăla biata de ea rufe pentru opt copii veniți unul după altul... A, bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
slăbuț, ăsta, da, să tot facă teren, dacă o fi având serviciul lui și muncă de teren. Salut. Salut, ce zici, domnule, de chestia de afară, mai insistă acela, așezându-se la masa lui fără să fie poftit. Care chestie? Rândunelele, domnule, Aha, rândunelele. Fata veni târând picioarele. Orez cu lapte, comandă tânărul privind obraznic șoldurile femeii care se depărta legănat. Rândunelele, rândunelele sunt niște făpturi sfinte, nu ai voie să le omori și pe când eram mic... da, sunt niște ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să tot facă teren, dacă o fi având serviciul lui și muncă de teren. Salut. Salut, ce zici, domnule, de chestia de afară, mai insistă acela, așezându-se la masa lui fără să fie poftit. Care chestie? Rândunelele, domnule, Aha, rândunelele. Fata veni târând picioarele. Orez cu lapte, comandă tânărul privind obraznic șoldurile femeii care se depărta legănat. Rândunelele, rândunelele sunt niște făpturi sfinte, nu ai voie să le omori și pe când eram mic... da, sunt niște ființe firave. Și inteligente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
domnule, de chestia de afară, mai insistă acela, așezându-se la masa lui fără să fie poftit. Care chestie? Rândunelele, domnule, Aha, rândunelele. Fata veni târând picioarele. Orez cu lapte, comandă tânărul privind obraznic șoldurile femeii care se depărta legănat. Rândunelele, rândunelele sunt niște făpturi sfinte, nu ai voie să le omori și pe când eram mic... da, sunt niște ființe firave. Și inteligente, desigur. Cineva a legat de piciorul unei rândunici care-și făcuse cuib sub streașina casei lui un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de chestia de afară, mai insistă acela, așezându-se la masa lui fără să fie poftit. Care chestie? Rândunelele, domnule, Aha, rândunelele. Fata veni târând picioarele. Orez cu lapte, comandă tânărul privind obraznic șoldurile femeii care se depărta legănat. Rândunelele, rândunelele sunt niște făpturi sfinte, nu ai voie să le omori și pe când eram mic... da, sunt niște ființe firave. Și inteligente, desigur. Cineva a legat de piciorul unei rândunici care-și făcuse cuib sub streașina casei lui un fir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dungi verzui pe margini. Lingurița o fi inoxidabilă? Da de unde! Era o linguriță ușoară din aluminiu, inestetică, n-ar fi luat-o nimeni acasă. Viorel prinse servieta și salutând cu plecăciuni ostentative pe tânărul coleg, plecă la datorie. Afară larma rândunelelor presa, îți împrăștia gândurile, te sufoca, și, culmea, îți strecura un ușor, dar periculos, sentiment de frică. PĂSĂRILE. Merse hăt, hăt, departe, într-o stație de autobuz și se așeză, realmente frânt de oboseală, de unde oare atâta oboseală, pe bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și, culmea, îți strecura un ușor, dar periculos, sentiment de frică. PĂSĂRILE. Merse hăt, hăt, departe, într-o stație de autobuz și se așeză, realmente frânt de oboseală, de unde oare atâta oboseală, pe bancă, sub adăpost, filând în continuare mișcarea rândunelelor. Era o fâlfâire de aripi, Dumnezeule! Mergea să dea amendă unor femei reclamate, cine știe cât avea să aștepte mașina, oamenii se pârăsc între ei ca școlarii. Se văzu pe sine la școală, mic, Angelescu Viorel. Prezent! Era primul la catalog. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nouă pungă pentru perfuzie și a schimbat câteva vorbe cu Midori și cu femeia, înainte de a ieși din salon. Neavând ce face, îmi plimbam privirile prin încăpere și apoi urm\ream firele de telegraf. Din când în când zăream și rândunele poposind câteva clipe. Midori îi vorbea tatălui ei, îi ștergea sudoarea de pe frunte, îl punea să scuipe în șervețele, mai arunca o vorbă soției vecinului făcând mici aluzii și la prezența mea acolo, verifica perfuzia. Doctorul a venit să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu intra în competiție, în concurs. Nu pentru că i-ar fi fost teamă să piardă, ci pentru că nu înțelegea ce este acela un concurs. Era ca și cum ai încerca să convingi o rîmă să traverseze Mediterana în zbor la întrecere cu rîndunelele. Rîma știe ce este aceea o rîndunică, dar nu poate înțelege că ea zboară peste mare. Mihail acționa, dar nu putea înțelege ce era acela un concurs, o întrecere între inteligențe de dragul întrecerii. Inventase Serviciul ca să cîștige, nu să concureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
boierul... Umblam noi călări la arat, ș-apoi îmi vorbea el despre toate. — Cine știe unde-a fi fiind și țara asta! zise Niță. Apoi dacă-i la Marea... grăi Mihalache Prescurie, atuncea-i tocmai la capătul pământului, acolo unde se duc rândunelele și cocoarele... Da’ eu mă mier cum de se pot duce oamenii tocmai acolo... —Bine... răspunse Faliboga. În ziua de azi sunt trenuri și te duci ca gândul... Tăcură iar. Niță Lepădatu întrebă apoi: —Și oare oamenii pe-acolo trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să moară și despre suferințile lui care s-au prelungit până în primăvară. Dar în primăvară, îmi zise el privindu-mă zâmbind, în primăvară m-am ridicat din bordei ș-am ieșit la soare cald... Și când au prins a veni rândunelele, și când au prins a înflori florile câmpului, m-am ridicat de pe boală... Și după aceea, când s-a întors boierul, ne-am rugat și eu și Marghiolița, să ne cunune el cu cuconița lui.. Apoi ca să ne cunune, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
c-o ascultă și pândind cu ochii altceva - acea odraslă din Laz, fata Serafinei văduva. Cum se ducea la vale, îi venea să întârzie și să ocolească în altă parte. Se opri un timp, ca să urmărească în lumina poienii zborul rândunelelor; privi pe luciul pârăului Preluncilor, ca în argint viu, săgetarea păstrăvilor după muște. Cântau în otavă miliardele de tomniți, și pădurea până în adâncurile ei fremăta de beția vieții. Culi primi de la pământ și de la brazi mireasmă până în fundul sufletului. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-ți hrănești sufletul cu răutăți?” Nici măcar celui ce le face” “ Evident, evident, draga mea...” ... ... “Satule, satule...” ...VII.2. ... “Foaie verde rar mărar, Pupa-ți-aș coama, bălan, Fă-mă tânăr, cum eram. Când eram în vremea mea Zburam ca o rândunea Și zburam din creangă-n creangă Ca o pasăre pribeagă, Nimeni n-avea ce să-mi facă...” Pe ulița mare a satului trece un car frumos, cu doi cai voinici. În el, un bărbat de cincizeci și ceva de ani
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
auzi deslușit până în fundul clasei. - Ce-i cu ăsta? întrebase el pereții, catedra și soba de teracotă într-o dimineață la unsprezece jumătate, când mi-am făcut apariția, plin de praful prin care m-am tăvălit, aruncând cu pălăria după rândunele. Copiii sârguitori, care de la opt dimineața spuneau în cor o poezie, în ritmul unui marș dirijat de trestia belferului, mă priviră și ei uimiți, până ce am fost alungat din clasă. Odată dascălul m-a întrebat dacă nu cumva mă trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tăiat ca de un țesător, care m-ar rupe din țesătura lui. Pînă diseară îmi vei pune capăt. 13. Am strigat pînă dimineața; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele. Pînă deseară îmi vei pune capăt. 14. Ciripeam ca o rîndunea, croncăneam ca un cocor și gemeam ca o porumbiță. Ochii îmi priveau topiți spre cer: "Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!" 15. Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m-a ascultat. Acum voi umbla smerit pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
A mângâiat țărâna cu palmele udate de lacrimi. Am fost, toți cei prezenți, martorii unui moment de mare durere sufletească. De la cimitir am plecat pe jos. Ochii patriotului erau tot în lacrimi. Părinți nu mai avea, casa era pustie, nici rândunelele, care an de an își făceau cuib în fața ușii, n-au mai venit să scoată pui, de la plecarea în neființă a măicuței Natalia. în casă totul rămăsese așa cum rânduise îndurerata mamă, cu busuioc sfințit la icoane, ceașca pentru împărtășanie, cerbul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]