1,206 matches
-
închidea ușa garsonierei de pe terasa blocului vechi și fărâmicios, o trântea pe pat cu fața-n jos și-o pătrundea pe la spate până când fata, pierzîndu-și mințile de excitație, cu fața udă leoarcă în părul de liță, începea deodată, pervers și răgușit, să șuiere printre gemete tot mai întețite: "Marx e un căcănar... spune... spune după mine... Gheorghiu-Dej e un cretin... ah!... aaah... Lenin... și-a regulat mama... Stalin... aaah, aaaaah..." La numele lui Stalin avea întotdeauna un orgasm răvășitor, care scula
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
până la un fel de auto-hipnoză, la uitare de sine, la stingere treptată a ființei din jurul statuii, devenită brusc pregnantă și luminoasă, cu contururile irizate de dungi șovăitoare de aur. Și-atunci, abia atunci, mi-am dat seama că omul urla. Răgușit, neîncetat, în glissandouri sălbatice, expectorând bucăți de laringe, fâșii însîngerate din mucoasa traheii. Urla ca o hienă, ca un câine vagabond omorât cu lovituri de bâtă, ca un fiert de viu în ulei, ca o femeie care ar naște un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Era desfăcută sub el și atât de plină de dorință cum nu puteau fi, își închipuise el pîn-atunci, decât flăcăii. Când, după un lung timp, îi desfăcuse pielițele de sub burtă și-i intrase adânc în născătoare, se deșertase acolo mugind răgușit, ca fiarele codrului, așa cum țipau și muierile în preajmă, de parcă vătraie înroșite le-ar fi pătruns între pulpe. Niciodată Vasili n-avea să mai simtă, oricât de pricepute muieri avea să mai încalece - și, slavă Domnului, franțuzoaicele de prin oteluri
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să fie cel mai mare în grad se așeză invers pe scaun, în fața măsuței pe care se afla manuscrisul, bătu cu palma, mirat, pe ultima pagină, scrisă doar pe trei sferturi, și citi cu voce tare (tot mai stupefiată și răgușită) ultima frază, care avea să-mi rămână mereu întipărită-n memorie: "Securistul care părea să fie cel mai mare în grad se așeză invers pe scaun, în fața măsuței pe care se afla manuscrisul, bătu cu palma, mirat, pe ultima pagină
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dar pân-la urmă ajungeau mereu la cântecele cu Doftana, o închisoare unde se pare că stătuseră toți în celulele H, cântece tărăgănate, care-ți făceau pielea de găină pe brațe: Sună toaca prin toată Doftana,/ Strigă-o mare de voci răgușit,/ Este-o nouă și-aceeași șicană,/ Cineva este iar schingiuit." Doar că de vorba asta, "șicană", nu auzise nimeni, și nici învățătoarea nu se pricepuse să le-o explice. Nu era tare la explicații. Când făcuseră "Preda Buzescu" și ajunseseră
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
singură ușă, neagră ca unsă cu păcură. În spatele ușii vuia adine, înghețîndu-ți sîngele-n vine, un abis, o cascadă de ape negre, un tigru de zece ori cât tigrii, un păianjen păros umplând întreaga odaie, trimițîndu-și prin pereți mârâitul surd și răgușit. Ușa vibra atât de puternic, încît, atingînd-o, Maarten își trase degetele înapoi ca de pe-o plită încinsă. Ar fi vrut (cît ar fi vrut! dar toți sîntem în mâinile Domnului) s-o ia la fugă în jos pe scări
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-mi spuneți ceva. - Băiete... Începu Vartil. În praful drumului începu să se deseneze o dâră perfect circulară care porni să îi înconjoare pe cei trei bărbați. - Dacă îți închipui că trucurile astea de măscărici... - Băiat, măscărici, vorbi Xtyn cu glas răgușit. Nu ți se pare că folosești cam multe cuvinte când ai putea să-mi spui simplu, pe nume? Vartil privi spre tovarășii lui, a căror hotărâre inițială, trădată de privirile întunecate pe care le aruncau tânărului, părea să se fi
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
bătrân ca să mai poți schimba ceva. Spre uimirea tuturor, Abatele își însoți ultimele cuvinte cu o palmă sonoră, pe care Xtyn o primi fără să clipească, rămânând împietrit sub privirea de oțel tăios a Abatelui. - De ce m-ai lovit? întrebă răgușit Xtyn. - Crezi că asta e lovitură, hohoti Abatele. N-am făcut decât să marchez un adevăr, ca să-l reții mai bine. Mantia lui Xtyn se învolbură, agitată de furia pe care o citea în mintea tânărului, care își duse mâna
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
tatăl său și apoi începu să râdă. - Una din două: ori îți bați joc de mine, ori N'Gai Loon a înnebunit de tot și îmi joacă feste. Apropo, unde e bătrânul măscărici? - Maestrul a murit, spuse pe un ton răgușit Attan Villerte. Nu l-am putut salva. A fost ucis de clone. Bella înghiți în sec și-l privi întrebător pe Kasser, care-și plecă ochii în pământ în semn de acceptare tacită. - Nu se poate. N-ar fi avut
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
-și lua ochii de la Kayuk, care se apropia cu catârul, astfel că nu putu să vadă ce se întâmpla în acea clipă. Auzi doar niște zgomote, urmate repede de strigăte: un șuierat sinistru și imediat un nechezat și un strigăt răgușit, apoi fluieratul unei lame în aer și o bufnitură surdă. Răsucindu-se, îl văzu pe bagaudul mai tânăr ducându-și mâinile la gâtul străpuns de o săgeată, în vreme ce calul său se năpusti deodată înainte. După câteva momente, băiatul cădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii lui Balamber la cei ai marcomanului, trecând mai întâi, cu o privire scurtă, dar cuprinzătoare, peste fețele celorlalți, rămași ca trăsniți. Ca eliberat dintr-o strânsoare, Balamber își umflă pieptul într-un lung suspin. Cu voce tăioasă și puțin răgușită, Malaberga se adresă tuturor, de parcă ar fi vorbit unui grup de copii de școală: — Atunci? Ce stați în ușă ca niște proști? Intrați și închideți, până nu-mi stinge vântul focul. Audbert se supuse, ascultător, iar femeia făcu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se aplecă puțin înainte peste tăblie, încrucișând brațele. Ochii îi râdeau acum, plini de lumina unei bucurii tinerești, într-un ciudat contrast cu părul sur. Și-i aținti din nou în cei ai hunului. — Păi? întrebă cu vocea sa răgușită. N-aveți de băut? Odolgan fu cel care răspunse: — Sigur, kumis! Ce e asta? întrebă femeia, cu o figură neîncrezătoare. — E o băutură hună: lapte de iapă fermentat. E foarte tare. întrucât descântătoarea nu părea prea convinsă, Audbert îi veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cănile, pălăvrăgind și glumind cu tot mai multă intimitate. Hidromelul le dezlegase limbile și degajase atmosfera; nici unul nu părea să-și dea seama că ploaia între timp se oprise. Afară, printre brazi, ciorile începuseră din nou să scoată strigătele lor răgușite și o lumină aurie, ce venea prin singura fereastră deschisă, bătea acum pe peretele din fund, abia atingând-o pe Malaberga, dar conturând cu claritate fiecare din pietrele ce îi încadrau, în spate, umerii. Balamber era uimit de faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cei doi. Frediana, din nou imobilizată, se lăsase în voia burgundului, cu ochii închiși și gura strânsă într-o strâmbătură de dezgust. Nici un geamăt, nici un vaiet, doar lacrimile ce i se prelingeau pe obraz vorbeau de la sine. Rutger, gâfâind răgușit, o pătrundea iar și iar cu smucituri violente, care o zgâlțâiau toată. îl simți - mai degrabă decât să-l vadă - pe Balamber, în picioare lângă el și se opri pentru un moment, aruncându-i acestuia o privire piezișă, încărcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebă stupefiat. Vizibil nemulțumit Balamber încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pietrele ce ieșeau din apă și, tușind, gâfâind și clătinând din cap, păreau resemnați la gândul morții. încetul cu încetul, în vale se așternu din nou tăcerea. Se auzeau doar plânsul îndepărtat al unui copil ce se pierduse și gâfâielile răgușite ale unui cal care își scrântise piciorul printre pietrele vadului; acum zăcea pe jumătate în apa nu prea adâncă și, azvârlind violent din picioare, încerca în zadar să se ridice. în vreme ce burgunzii își luau pozițiile, înșirându-se de la un versant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strigătele și zăngănitul armelor. însă burgunzii erau puțini, iar hunii fără număr. Și atunci, iată... noi... am fugit și am venit aici să vă cerem adăpost și protecție. Chipul sever al lui Canzianus se întunecă. — Protecție? întrebă cu o voce răgușită, dar fermă. Și ce protecție pot să vă garanteze zidurile astea dărăpănate și nouă călugări neînarmați? De ce nu v-ați dus către Noviodunum? Acolo e un post burgund, nu? Bărbatul scutură din cap: — E prea departe, iar hunii ne urlau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
desișul neguros, dar de jur împrejur locul era presărat cu morți și răniți. în ecourile incendiului, privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din tolbă și potrivind în coardă o săgeată. Răsucindu-și bustul, războinicul întinse arcul și, imediat, fără să-și încetinească alergarea, slobozi săgeata. Sebastianus se lăsă pe gâtul calului, însă nu el fusese ținta: prin huruitul galopului, auzi un strigăt răgușit și, o clipă mai târziu, văzu că se apropia de el, cu coama în vânt calul pag al lui Lutgard, fără călărețul său. Hunul tocmai își potrivea altă săgeată, fără să observe însă că un alt burgund se apropia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajutaseră, pentru a-și contempla roadele muncii. O vreme, adunați în cerc în jurul focului înalt, burgunzii rămaseră să-l privească pe hunul care ardea. El începu curând să se zvârcolească, zgâlțâit de spasme violente, și imediat porni să scoată strigăte răgușite și disperate, care călăilor săi le smulseră comentarii de satisfacție și câteva râsete. Din când în când, câte unul dintre ei alimenta focul, aruncând crengi, în vreme ce în aer se răspândea mirosul de carne friptă. în zadar căută Sebastianus pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de iubire, ori cântecul micilor păsări ce cuibăreau printre trestii. Roiuri de insecte minuscule zburau și rămâneau din loc în loc suspendate, rotindu-se în aer, iar la trecerea cailor, gușteri mari în splendide culori alergau să se adăpostească printre mărăcini. Răgușit, se ridică în aer, de câteva ori, strigătul șorecarului. Chiar dacă Divicone părea că merge cu siguranță prin labirintul acela muiat de apă, Sebastianus începu să intre la griji. Până acum, prietenii tăi nu s-au arătat, iar în curând se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pătrunzătoare, ce se luminase imediat de un zâmbet cordial, nu întâlni nici o urmă de fragilitate; dimpotrivă, citi reflexele unui caracter energic și o expresie de așteptare nerăbdătoare. — îți urez sănătate, Prefectule! îi spuse imediat cu o voce fermă, chiar dacă ușor răgușită, și îi veni în întâmpinare, prompt, cu brațele deschise simplu, pregătite pentru o îmbrățișare. Așadar, îmi aduci vești de la Magister militum! Sebastianus îngenunche ca să sărute inelul episcopal și, ridicându-se, consideră că era de datoria sa să se scuze: — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a soldaților auxiliari și pantaloni militari, dar singura sa armă era un soi de suliță scurtă, cu o lamă lată și puțin încovoiată, luată probabil de la un războinic hun. Omul se întorcea către ceilalți membri ai grupului și, cu strigăte răgușite, îi incita să-l urmeze. Sebastianus întinse mâna să-l apuce și să-l oprească, însă acela, văzând că el și tovarășii săi erau înarmați, o ținu tot înainte și le strigă să vină după el. — Trebuie să-i oprim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu? — Bineînțeles! — Și atunci, cel mai bun mod de a o face e să folosim cât mai bine forțele pe care le avem la dispoziție. Ai, din întâmplare, un plan de rezervă? Legănându-se pe picioare, Theodoric scoase un suspin răgușit și resemnat: — Nu, admise, planul e bun. Rămâne de văzut dacă voi, în centru, o să rezistați. Rostise ultima frază cu un ton insinuant, privind ironic, pe sub sprâncene, înspre Sangiban. Acesta, firește, mușcă momeala. Chipul, de obicei palid, i se înroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
inimoși dintre aceștia veniră în față să-i înfrunte, rotindu-și securile și săbiile. Sângele sărea din rănile înfiorătoare, iar gemetele celor căzuți erau acoperite de strigătele de furie ale combatanților, printre care, când și când, se auzea vocea, acum răgușită, a lui Divicone, care, deși îmbrâncit din toate părțile, ținea sus, ca să se vadă bine, crucea, deasupra acelei maree mișcătoare și își îndemna fără încetare tovarășii la luptă, intonând psalmi prin care cerea ajutorul divin. „Dumnezeul meu - striga - fă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]