3,990 matches
-
din Bacău, a fost transferat la Penitenciarul Botoșani, fără ca familia să știe despre soarta sa, decât după decesul survenit la 4 decembrie, la Botoșani. După șapte ani, familia, prin fiul cel mare, dr. Aurelian Păvăluță, a reușit să-i afle rămășițele pământești și să aducă la cimitirul central din Bacău. și familia a avut de suferit: soția, învățătoarea Maria Păvăluță, a fost îndepărtată din învățământ, fiii și fiica au fost urmăriți și suspectați. Mai mult a avut de suferit mezinul, Mișu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de închisoare. Unii au murit la Canalul Dunăre - Marea Neagră, început atunci pentru exterminarea fizică a „dușmanilor poporului”. În martie 1959 s-a dat un Decret prin care și chiaburii puteau intra în G.A.C. Tot atunci au fost lichidate ultimele rămășițe ale proprietății private: micile ateliere și magazine. În perioada interbelică, oameni politici și partide politice (PNȘ al lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache) aveau în programul lor formarea de cooperative agricole rănești care ar fi putut să-și cumpere mașini
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Imperiul Roman de Răsărit rămâne aproape intact. în Europa Occidentală, dimpotrivă, episcopii, principii și burgurile se organizează în mici puteri autonome. în 496, asemenea multor altor principi din Occident, Clovis, regele francilor, primește botezul creștin și se detașează de ultimele rămășițe ale Imperiului Roman. Bântuită de tâlhari și de bande înarmate, întreaga Europă se structurează în jurul unor regate în miniatură, al unor domenii rurale îca în fosta Galie romană) și al unor mănăstiri, puținele spații protejate. în tot acest timp, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un postament cu piedestal, se sprijinea un relicvariu din bronz, Înalt de aproape trei picioare. Imaginea, fin cizelată și Împodobită cu un număr mare de pietre multicolore, reproducea bustul unei femei. Poetul mai văzuse așa ceva, opere de artă pentru păstrarea rămășițelor pământești ale sfinților. Învelișuri pentru gambe, pentru mâini, uneori pentru capete. Dar acesta era atât de mare Încât putea găzdui un Întreg bust omenesc. Ciudățenia chipului reprezentat Îl nedumerea. Artistul Îi conferise trăsăturile perversiunii și ale perfidiei celei mai neînfrânate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îngerului dădea Într-o străduță de pământ bătătorit, rezemat de vechile ziduri romane, pe drumul spre Santa Maria Novella. Inițial trebuie să fi fost unul din turnurile exterioare de pază, al cărui vârf se prăbușise de demult. Acum răsărea dintre rămășițele zidurilor ca o ultimă santinelă a unei armate dispărute, Înecată de clădirile mai recente care Îl depășiseră spre zona rurală. În jurul structurii circulare, la nivelul solului, fusese construită o sală Încăpătoare, cu grinzi solide din lemn, unde se afla bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și acesta, curmat de o moarte nenaturală. Totuși, trupul bărbatului din fața sa apărea masiv și bine legat. Sub veșminte se ghicea o musculatură Încă puternică. Pentru o clipă, Dante fu cuprins de bănuiala că se putea afla În prezența unor rămășițe provenite de la cadavre diferite și că fâșia de carne care Încă le mai unea era doar un artificiu. Ridică iarăși capul și Îl potrivi peste gâtul retezat al cadavrului. Urmele rănii coincideau perfect, iar pielea care unea cele două părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Atunci, n-ar trebui să scrii și pe roțile dumitale dințate ceva asemănător? Alberto clătină din cap, gata să Îi răspundă ceva, Însă Dante Îl Întrerupse. - Mai Întâi, spune-mi dacă izbutești să Înțelegi ce scop avea mașinăria, examinându-i rămășițele. Celălalt ridică din umeri cu o expresie de Îndoială. Își aținti din nou privirea asupra fragmentelor, schimbându-le ordinea În mai multe rânduri și Încercând să le pună În legătură În fel și chip. Buzele Încleștate și fruntea Încruntată Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
praștii improvizate din benzi de pânză adunate de pe jos, dintre tarabele răsturnate. Făcându-și pârghie cu scânduri și cu pari găsiți prin zonă, Încercaseră mai Întâi să desfunde caldarâmul: mai apoi, văzând că vechiul pavaj roman rezista, se năpustiseră peste rămășițele vechilor ziduri ale Capitoliului, smulgând cărămizile cu degetele, printre urlete și Înjurături. - Ce se petrece? strigă Dante, care se refugiase Înapoia unei căruțe, spre un bătrân ce ședea ghemuit, strângându-și capul Între mâini. Celălalt Își ridică privirea spre dânsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ieșite din comun? Feciori de curvă! Filosoful sări ca ars la acea Înjurătură neașteptată, surprins și el de un șuvoi căldicel de picături aurii care plouau din cer, Împreună cu melodia distonantă a unui cântec deocheat. Deasupra lor, În picioare, pe rămășițele unei cornișe a vechiului portic roman, unul din servitorii familiei Donati se descheiase la nădragi și urina pe adversarii săi, Înălțând cu jetul un magnific arc triumfal. Dante sări cât colo, blestemând, nemaibăgând În seamă pietrele care continuau să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tufișuri, urcând ușor pe la poalele unor coline mărunte. La ieșirea dintr-o pădurice de stejari, În fundul unei văi, le apăru În sfârșit În fața ochilor locul pe care Îl căutau: o mare arie circulară de vegetație arsă, din care se iveau rămășițele unor stâlpi și ale unor grinzi carbonizate. Clădirea arsese până la temelii. Orice s-ar fi petrecut acolo, În mod cert fusese ceva de proporții. În jur, văzduhul era Încă impregnat de un miros acru, de ars, care se Întețea ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
știu. Orice. Orice lucru neobișnuit. Oamenii pătrunseră precauți În zona incendiului, atenți să nu calce pe vreun cărbune Încă aprins. La o primă privire, nu era ușor de imaginat ce putea să fi fost construcția mistuită de flăcări. Judecând după rămășițele grinzilor Încă Înfipte În pământ, s-ar fi spus că era vorba de un soi de pavilion, sau de o fânărie mare. Ori poate de un grajd, Însă de o formă cu totul neobișnuită. Iar lemnul scăpat de foc urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase perplex ultimele cuvinte și se pregătea să replice, dar priorul o pornise deja grăbit, revenind spre exterior. Observase că, printre rămășițe, se remarcau puncte unde grinzile retezate erau mai numeroase și mai groase, ca și când ar fi fost un soi de contraforturi, sau elemente de structură cu o funcție aparte. - Căutați În perimetrul incendiului resturi asemănătoare cu acestea și opriți-vă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o mumie fragilă. Dar nu alterase liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele sale, care păreau să fi fost alcătuite dintr-o vestă de piele, contopindu-se cu pielea trupului, Îi păstraseră forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul său, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
avut nici un rost să rămână la fața locului. După ce se asigură că În buzunarele mortului nu era nimic, dădu ordin ca trupul să fie Îngropat la umbra unui pin, În afara zonei incendiate. Nimeni nu rosti nici o rugăciune lângă acele nefericite rămășițe pământești. Erau la jumătatea drumului de Întoarcere când Dante auzi un ropot intens de cai la galop. Abia avu timp să le ordone oamenilor săi să se oprească Înainte ca, din tufișuri, să apară un grup de călăreți În ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ziduri, Împodobită În Înălțime, ca de o constelație, de torțele santinelelor din gardă. La mică distanță de stradă se ridica un șir de coloane din marmură, Înalte de cel puțin cinci coți, unele Încă având deasupra lor capiteluri. În față, rămășițele sfărâmate ale unei scări care, după numai două trepte, dispărea În pământ. Locul acela străvechi, unde odinioară se celebraseră ritualurile unui zeu uitat, fusese Închis printr-o zidărie din blocuri grosolane de tuf, se obținuse astfel un spațiu vast, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai apropiate, Îngrămădite pe lângă forma lui perfectă ca niște cerșetori zdrențăroși. - Împingeți carul și apoi lăsați-ne. O să am eu grijă să duc trupul neînsuflețit, ordonă poetul, deschizând drumul cu opaițul În biserică. Întoarceți-vă la locul bătăliei și Îngropați rămășițele Fecioarei din Antiohia, dincolo de San Lorenzo. Glasul i se umpluse de durere. - Și respectați-le, căci sfârșitul i-a fost mai cumplit decât vina. Cât despre ce ați văzut, să uitați totul. Bonatti rămăsese deoparte. De cum fură singuri, cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
caiete, citi pagina scrisă și o văzurăm zâmbind în același timp în care-i văzurăm părul ca o țesătură aurită învolburându-se precum o spumă care-i mângâia gâtul, între gulerul bluzei și pielea dezvelită. Se opri după aceea în fața rămășițelor steagului, aranjă cu naturalețe florile veștejite într-o glastră, șterse cu un aer indiferent tabla și versurile neterminate, apoi îi zâmbi primarului care stătuse nemișcat, furat de acest surâs de 20 de ani, în timp ce în cel puțin cincisprezece locuri oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
acelor neghiobi care încă nu-nțeleseseră nimic și care, în majoritatea lor, urmau să facă în curând drumul înapoi între patru scânduri din lemn prost de zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aici, la capătul acestui culoar care semăna cu un pasaj, cu o alee de ceremonie care te obliga să o parcurgi într-un anume fel, grav și prudent. Pe pereți, de o parte și de alta, gravuri: figuri din vechime, rămășițe ale secolelor râncezite, cu peruci, cu părul coborând pe gât, mustața subțire, cu inscripții latinești sevindu-le drept gulere. Adevărate portrete de cimitir. Am avut impresia că toți mă priveau în timp ce înaintam spre ușa cea mare. I-am făcut în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de el, nici nu realizează ce noroc are cu mine, altfel ajungea un bețiv, un nenorocit, eu l-am așezat la casa lui, dar asta, acuma, nu mă mai ajută cu nimic. Și Loredana, rece, fără nici o emoție, stinge o rămășiță de țigară în scrumiera aproape plină, se uită numai în sticla rotundă, de parcă ar vorbi cu ea, a uitat de femeia din fața ei și de Tara, vorbește cu obiectul ăla saturat și el, vreau doar să-mi păstrez căsnicia, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
complet stânca și călăreau acum pe drum, cam la cincisprezece metri În stânga ei. - Știi, fiecare trebuie să aibă un fel de mantie pe care s-o arunce deasupra lui. Intelectele mediocre, din categoria a doua, după clasificarea lui Platon, folosesc rămășițe de cavalerism romantic, diluate cu sentimentalism victorian. Noi, care ne considerăm intelectuali autentici, Îl mascăm pretinzând că este o altă latură a noastră, fără legătură cu creierele noastre sclipitoare; pretindem că, prin faptul că suntem conștienți de prezența lui, scăpăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Iehova. Cel puțin a făcut din mine un om, își spuse Popa, scobindu-se în buric pentru ca doamna Popa să nu observe că el suferea încă. Se întinse în pat, sub portretul de nuntă și halterele care fuseseră repatriate odată cu rămășițele lui Mișu și probabil a încă zece americani. Doamna Popa gătea varză pentru parastasul Marianei. Doamna doctor dădea în cărți. Domnul doctor o consulta uluit, pentru a mia oară, pe Roxănica. Domnul Popa îi privea pe Roxănica și pe domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
-i poarte un respect profund. Un bărbat care să-i accepte poftele trupești, care să-i ceară să se umilească În fața lui, un bărbat În fața căruia să se poate dezvălui așa cum este, În momentele În care și-ar depăși ultima rămășiță de rușine. Cu siguranță că era un paradox. Își dorea ca acel bărbat, față de care se putea simți umilită În modul cel mai absolut, să o facă să simtă o umilință și mai mare. Cu alte cuvinte, Își dorea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]