2,464 matches
-
nu cumva visa la nimfa care alerga prin pădurile Greciei urmărită de un satir înfierbântat? Nimfa fugea cu picioare iuți și mânată de disperare, dar el se apropia tot mai mult cu fiecare pas până când ea ajungea să-i simtă răsuflarea fierbinte pe obraji. Și tot mai fugea în tăcere, iar el o urmărea tot fără o vorbă. Și când în cele din urmă o prindea în brațe, oare ce fiori străbăteau inima ei? De spaimă ori de extaz? Blanche Stroeve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu prețul la care s-a ridicat acum copra ați putea trăi destul de confortabil. E și o casă acolo și ai găsi tot răgazul care-ți trebuie pentru pictura ta. Ei, ce zici? Și Tiaré se opri ca să-și tragă răsuflarea: — Atunci mi-a vorbit el despre nevastă-sa din Anglia. „Bietul meu Strickland, i-am zis. Toți au câte o nevastă pe undeva. De obicei tocmai de-aia vin în insulele astea. Ata e fată inteligentă și nu se așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se Îndreptă spre o scară din lemn care ducea către un coridor umed, abia luminat de câteva ferestruici deschise sus, spre curte. Aerul greu, Îmbâcsit de miasmele de excremente, Îi tăie răsuflarea. Învingându-și amețeala, urcă până la celulele unde erau ținuți deținuții cei mai periculoși, până când ajunse Într-o Încăpere mai largă. De-a lungul Întregului traseu, un țipăt sfâșietor, repetat, Îi slujise drept călăuză. Dinaintea ochilor săi, pe jumătate despuiat, Fabio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se legene și o amețeală neașteptată Îl sili să Închidă ochii, În timp ce În creier Îi exploda o jerbă de scântei. Se simți pierdut: dacă nu cădea, oricum, sabia necunoscutului avea să isprăvească cu el. Încetul cu Încetul, simți cum răsuflarea Își reintra pe făgașul normal. Și forțele Îi reveneau cătinel. Călugărul se ascunsese, probabil, la capătul porțiunii de scânduri, gata să se năpustească supra lui, dacă el s-ar fi descoperit Într-un salt Înainte. Cu siguranță, așa era. Voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
țină În loc și se uita la muta acoperită de văl. Apoi se Întoarse către poet, după o ultimă privire aruncată În spate. - Fii atent cu femeia asta, Îi șopti, Întinzându-se spre urechea lui. Dante Îi simți mirosul aspru al răsuflării. Dar În același timp i se păru că descoperă o nuanță de afecțiune În acel avertisment, de parcă, pentru o clipă, ostilitatea fetei s-ar fi diminuat. - Pietra... Începu el să spună. Dar ea Îl Întrerupse cu un gest sec, Îndepărtându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan, mai erau Încă roțile vechilor clopote, iar dedesubtul lor, cineva așezase niște perne. În tăcerea deplină a nopții, putea auzi răsuflarea ființei lungite În culcușul acela improvizat, acoperită cu un văl subțire de organza. Formele ei... În acea clipă, femeia, respirând mai adânc, se foi prin somn, Întorcându-se pe o parte și arătându-și spatele. Linia suavă a șirei spinării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încetișor până când atinse patul. Lumina pâlpâitoare a lumânării parcă Însuflețea țesătura ușoară. Fremătând, Întinse o mână și Îi descoperi Încet trupul. Amara Îi apăru cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
făcea tot mai greu de respirat și priorul simțea cum spaima Începe să-l domine. O apucase pe acel drum fără vreo certitudine a reușitei și o senzație de sufocare tot mai puternică punea stăpânire pe el. Din spate, auzea răsuflarea greoaie a tovarășului său. Fu cuprins de teamă: dacă pasajul nu avea nici o ieșire sau dacă fusese astupat, ar fi fost oare În stare să facă el cale Întoarsă? Dacă Cecco se istovea și se prăbușea, trupul său avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oamenii s-au șters în cele din urmă la fund? Prurion. Numele acesta sună ca o boală, un herpes vechi care nu s-a vindecat niciodată. Sunt sigur că acest Prurion avea un cap de ploșniță, și picioare strâmbe, o răsuflare rău mirositoare, de țap, tot arsenalul celor care își scuipă fierea și își îndulcesc apoi acreala prin berării pustii, holbându-se la picioarele ospătăriței extenuate care spală pe jos, împrăștiind rumegușul. Dacă acest Prurion nu mai trăiește astăzi înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un puști îngrozit. Beau un pahar de vin. Apoi încă unul, pe nerăsuflate. Și un al treilea. Cuvintele poate că totuși vor ieși din sticlă. Beau direct din ea. Clămence vine lângă mine. Mi se apleacă peste umăr. Îi simt răsuflarea încă tânără pe țeasta mea acoperită de păr grizonat. — Să bei atâta de dimineață, e rușine... Până la prânz, o să fiți deja beat. E Berthe. O reped. Îi spun să mă lase în pace. Să-și vadă de ceapa ei. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
al lui și că simțea nevoia să-l spună cu voce tare pentru a-și dovedi poate că era încă în viață. Vocea lui era instrumentul principal dintr-o simfonie a muribunzilor care era cântată pretutindeni de jur-împrejurul meu. Respirațiile, gemetele, răsuflarea celor gazați, tânguirile, râsetele nebunilor, numele murmurate ale soțiilor și ale mamelor și, deasupra tuturor, litania lui Jivonal, mă făceau să cred că pluteam în derivă, eu și Clămence, în vreme ce o vegheam în castelul de pânză al unei corăbii invizibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
faptul că statutul Îi fusese ruinat de neputința de a vorbi cockney. Amory l-a cântărit rece din ochi. — Dar, a continuat valetul, ridicând nemotivat vocea, numai ea singură e aici. Ceilalți s-au dus. Amory și-a tras Îngrozit răsuflarea: — Cum așa? — Ea Îl așteaptă pe Amory Blaine. Dumneavostră sunteți ăla, nu? Mama don’șoarei spune că dacă sosiți până la cinci treizeci, să plecați amândoi după dânșii cu Packardul. Disperarea lui Amory a fost cristalizată de apariția Myrei, Înfofolită până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
roșie, de forma unui tobogan. Câinele său, Conte Del Monte, i-a mâncat șapca roșie, așa că unchiu-său i-a dăruit una gri, care putea fi trasă peste față. Necazul cu șapca asta era că respirai În ea și-ți Îngheța răsuflarea. Într-o zi, afurisitul de obiect a făcut să-i degere obrazul. Și-a frecat fața cu zăpadă, dar s-a ales oricum cu o pată vineție. Conte Del Monte a mâncat o dată o cutie de albăstreală, dar n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tine. Sper că și tu ții măcar puțin la mine. — Da. — Cât de mult? Există vreun băiat de care-ți place mai mult? — Nu. El de-abia o auzea, deși se apleca spre ea atât de tare, că-i simțea răsuflarea pe obraz. — Isabelle, mă Întorc la colegiu pentru șase luni nesfârșite și de ce să nu... Dac-aș putea primi ceva care să-mi amintească de tine... — Închide ușa. Vocea ei abia pâlpâia, așa că Amory nu era sigur că vorbise cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare domoală. Brusc, și-a dat seama că pașii nu erau În spate, nu fuseseră niciodată În spate, ci erau În față, iar el nu fugea de ei, ci Îi urma... Îi urma. A Început să alerge orbește, cu pumnii strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
După un an apare o orientare politică nouă sau o schimbare a acționarilor ziarului. Consecința: iar confuzie, iar contradicții, o irumpere bruscă de idei noi, rodarea lor, distilarea lor, reacțiile Împotriva lor... S-a oprit, dar numai ca să-și tragă răsuflarea. - Iată de ce am jurat să nu mai pun condeiul pe hârtie până când ideile mi se clarifică ori Îmi zboară din cap. Suficient de multe păcate Îmi apasă cugetul ca să le mai vâr oamenilor În minte lozinci periculoase și găunoase. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Își construia piramide intelectuale și imaginare În timp ce se desfăta cu artificiozitatea adolescenței temperamentale și scriau Împreună versuri la cină. Când Vanity a sărutat-o pe Vanity, acum o sută de luni fericite de iunie, s-a minunat de ea cu răsuflarea tăiată și, ca s-o știe toți bărbații, i-a rimat ochii cu viața și cu moartea. „Prin timp Îmi voi salva dragostea“, a spus el, dar Frumoasa a dispărut o dată cu suflarea lui și a murit, cu iubiții ei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
grăbit se ridică, Alunecă agitat peste soare, surorile pe aripi purtând. Umbra unei porumbițe pică Jos, pe hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În vale, prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept; În aerul nou, răsuflarea mării secate o strânge Și firavul, subțirele tunet... Dar eu aștept. Aștept cețuri și ploaia mai neagră, cerească, Vânturi mai tari, care velele sorții să umfle, Vânturi mai fericite, ce părul să-i Îngrămădească. Și iară Mă rup, mă Învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
urî pe ascuns, fiindcă făcuse atât de multe pentru el... ... Toate acestea i-au fost aruncate În față lui Amory ca un sul de pergament derulat, iar În urma sacrificiului și speculând pe marginea lui se aflau cele două forțe fără răsuflare care-l ascultau: aura ca de borangic atârnată deasupra patului și forma aceea familiară de la fereastră. Sacrificiul, prin Însăși natura sa, era ceva arogant și impersonal; sacrificiul era o eternă Înfumurare. Nu plânge pentru mine, ci pentru pruncii tăi. Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vagon să se sprijine de tine; un bărbat care se hotărăște să nu cedeze locul unei femei, urând-o din cauza asta; femeia care-l urăște fiindcă nu-i dă locul; În cel mai rău caz, o fantasmagorică atmosferă alcătuită din răsuflări fetide, mirosuri de stofe vechi, de trupuri omenești și de mâncăruri consumate de călători; În cel mai bun caz, numai miros de oameni cărora le este prea cald ori prea frig, care sunt prea obosiți ori prea Îngrijorați. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se dizolvă În lumina solară sau se pierd Într-un râs batjocoritor sub razele lunii. Copacii și norii erau sculptați cu o clasică severitate. Zgomotele campestre se armonizaseră, formând o melodie monotonă, metalică, asemenea sunetului de goarnă care-ți tăia răsuflarea, asemenea frumuseții unei urne grecești. Vremea Îi insuflase lui Amory o dispoziție atât de contemplativă, Încât le-a dat mult de furcă unor automobiliști, obligați să Încetinească dacă nu voiau să-l calce. Era atât de absorbit de gânduri, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pastile, benzină, șampon, să se dea cu capul de pereți, să se înfometeze, să se înseteze, să se crucifice, să se arunce de la balcon, să se spânzure, să-și muște venele, să strănute fără să închidă ochii, să-și țină răsuflarea, să se învârtă până amețeste și cade cu capul de marmura neagră, să bea pe nerăsuflate doi litri de vodcă, să meargă în Ferentari, să lase gazul aprins, să adoarmă în cadă, să-și cumpere un pistol, să plece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
duce tatăl cu mașina și doar în cazuri rarisime de unul singur. Invalidul face o întreagă echilibristică pentru a se urca în mașină și a coborî din ea; e o treabă complicată, care te sleiește de puteri și‑ți taie răsuflarea. Astăzi este o zi în care se ivește o astfel de ocazie, fiindcă tatăl se hotărăște brusc să plece la Zwettl, în Waldviertel. De dragul peisajului. Nici nu s‑a hotărât bine, că a și început să‑și dreseze nevasta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Rainer consideră că Sophie n‑are decât să știe. Următoarea treaptă ar fi porțiunile de pământ însorit din adâncul unei păduri, ploaia care începe să cadă încet, pe neauzite, mirosul de rășină, Sophie într‑o pelerină veche de ploaie, cu răsuflarea tăiată, mângâindu‑l tandru pe cap. Odată și odată trebuie să dea și intelectualul atenția cuvenită bunăstării trupului. O mâncare ca la țară servită pe o față de masă în carouri și multe discuții serioase și profunde la care, într‑un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
După ce expiră tot aerul din piept, Își potrivi un capăt al tubului la nas, iar celălalt la marginea de jos a unei dâre de pudră, apoi mi-l Întinse mie: — Uite-așa se face. Tragi totul pe nas dintr-o răsuflare. Era primul drog pentru mine, căci nici măcar nu fumasem marijuana vreodată. Când am prizat cu ambele nări cele două dâre de cocaină, am avut impresia că cineva mi-a picurat scântei de gheață În sinusuri și În laringe. Niște scântei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]