908 matches
-
demonstra cu argumente științifice că progresul umanității ține de dezvoltarea neocortexului cerebral, adică a creierului reflexiv, a cărui activitate intelectuală și rațională ar sta la baza culturii și civilizației umane, dar și a dezastrelor pe care umanitatea le-a cunoscut. Raționalist și intelectualist prin excelență el va sublinia rolul formării omului prin educație și instrucție, supralicitând chiar rolul socialului În devenirea umană și realizarea profilului omului frumos. A treia ipostază este aceea a moralității care subsumează atitudinea și comportamentul omului În
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
exclusiv judiciar, prin refacerea "contractului" încălcat de starea socială deținătoare a puterii în stat. Gândirea umană devenea și mai incapabilă să repereze esența religioasă a unității dialogice a lumii. În secolul Luminilor, efectul n-a întârziat să apară, căci ignorarea raționalistă a riturilor fondatoare readuce violența, adâncind criza sacrificială. Ca eveniment istoric, ea s-a numit Marea Revoluție Franceză, aducătoare de teroare și de ghilotină, ca șir de răzbunări ce amenințau să devină perpetue. Istoria a dat dreptate protagoniștilor revoluției, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în pat, ceea ce nu se petrecuse niciodată în întâlnirile cu toate celelalte. El crede că s-a simțit atins de compasiune. Or, compasiunea e detestată și de Nietzsche ca slăbiciune creștină. Chirurg de elită al Pragăi, Tomas are o concepție raționalistă despre dragoste, pe care o numește prietenie erotică. Altfel spus, în el lucrează mitul lui Don Juan, având relații efemere cu vreo 200 de femei până la "fuga" la țară împreună cu Tereza. Iar excepția îngăduită Terezei nu-l va împiedica să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru Tereza"425. Acesta e și raționamentul pragmatic al individului care a scăpat de povara credinței în Dumnezeu și care privește ca atare căsătoria laică. Altfel zis, Tomas se bucură de ușurătatea ființei în plin ethos modern și postmodern. Concesia raționalistă pe care o face e modul de a supraviețui compasiunii sau milei creștine. Pentru el, compasiunea (pitié, pity, pietà) încă nu e dragoste, ci cosentiment: "a trăi cu cineva nenorocirea lui, dar, totodată, a împărtăși cu el orice alt sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Animale bolnave) și boala lor devine o pedeapsă pentru iresponsabilul lor administrator, omul (vezi maladia vacii nebune, vezi gripa aviară etc.). Omul nu-și dă seama că într-o zi nu va mai avea ce administra. Omul modern are imaginea raționalistă a lui Descartes asupra animalelor: acestea apar ca "mașini animate". Evident, fără suflet. Înainte de a extermina oameni, Stalin a dat ordin să fie stârpiți porumbeii și câinii. În România anilor '50, s-a dat ordin de stârpire a cailor, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
184. 46 Ibidem, p. 186. 47 Ibidem, p. 201. 48 Cf. Alexandru Mușina, op. cit., p. 147. 49 Ibidem, p. 144. 50 Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 204-205. 51 Ibidem, p. 202. 52 Ibidem, pp. 202-203. 53 În comunism, tineretul era educat "raționalist", cu lucrări în tiraje de masă precum Cugetări despre religie sau Biblia hazlie, cărora era greu să nu le dai dreptate, când găseai reflecții semnate nu doar de clasicii marxism-leninismului, ci și de Heraclit, Epicur, Cicero, Leonardo da Vinci, Ommar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
valoarea. Având în vedere cantitatea de informații conținute, ar fi absurd s] nu ne rezum]m la a identifica esență acestei teorii. Câteva dintre opiniile lui Toma din Aquino au fost deja indicate, inclusiv faptul c] el susținea o relatare raționalist] a gândirii morale - cu privire la „legea natural]”, descoperit] cu ajutorul „gândirii corecte”. În susținerea acestora, el a fost asistat de accesibilitatea recent] în Occidentul creștin a scrierilor etice ale lui Aristotel. Bazându-se pe acestea, el a reușit s] dezvolte o form
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a scopului virtuții, din stadiul conceput de c]tre acesta ca fiind înfloritor (eudaimonia) la cel de binecuvântare (beatitudo), care const] în unirea etern] cu Dumnezeu. Acordând locul cuvenit dimensiunii religioase a moralei și combinând-o cu o teorie foarte raționalist], Sfanțul Toma a trasat o c]rare între dou] grupuri de filosofi contemporani: averroiștii latini și voluntariștii franciscani. Primul grup, din care cel mai important a fost Siger din Brabant (1240-1284), a p]strat o versiune naturalist] nepotrivit] a eudemonismului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a crede în Dumnezeu nu era un aspect esențial al doctrinei. Distincția f]cut] de Toma între dreptul natural și cel divin recunoștea implicit acest lucru: de asemenea, autonomia dreptului natural a fost afirmat] și de c]tre iezuiții spanioli raționaliști (în special Francesco Suárez). Poziția lui Grotius nu era deci nou], dar era suficient de direct] pentru a capta atenția unui public mai larg: „Tot ceea ce am înf]țișat pan] aici s-ar putea întâmpla într-un anumit fel chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
să etic] trebuie v]zut] în contextul mai larg al „filosofiei critice” dezvoltate în aceast] scriere. Aceast] filosofie este critic] în primul rând într-un sens negativ. Kant se pronunț] împotriva majorit]ții teoriilor metafizice susținute de predecesorii s]i raționaliști și, în special, împotriva presupuselor lor dovezi pentru existența lui Dumnezeu. În opinia sa, gândirea noastr] trebuie s] aib] un punct de plecare umanist și nu putem formulă nici un fel de pretenții legate de o realitate transcedental] la care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pericolelor iminențe. Dac] lu]m în considerare egoismul ca mijloc de realizare a binelui comun, putem afirmă c] urm]rirea binelui individual nu asigur] promovarea binelui colectiv, ci, dimpotriv], ar putea avea consecințe dezastruoase asupra celui din urm]. iv. Egoismul raționalist și egoismul etic În încheiere m] voi opri la dou] forme ale egoismului că ideal pragmatic: egoismul raționalist și egoismul etic. Spre deosebire de teoria precedent] care definește egoismul că pe o modalitate de realizare a binelui colectiv, nouă teorie nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
urm]rirea binelui individual nu asigur] promovarea binelui colectiv, ci, dimpotriv], ar putea avea consecințe dezastruoase asupra celui din urm]. iv. Egoismul raționalist și egoismul etic În încheiere m] voi opri la dou] forme ale egoismului că ideal pragmatic: egoismul raționalist și egoismul etic. Spre deosebire de teoria precedent] care definește egoismul că pe o modalitate de realizare a binelui colectiv, nouă teorie nu este întemeiat] pe afirmații reale asupra consecințelor socio-economice ale promov]rii propriilor interese de c]tre fiecare individ; ea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în felul acesta este irațional și necinstit întotdeauna. Cea de-a doua form] este interesat] doar de prima parte a afirmației anterioare și nu consider] c] neurm]rirea propriilor interese trebuie s] fie catalogat] întotdeauna drept irațional] și nedreapt]. Egoismul raționalist se caracterizeaz] printr-un înalt grad de credibilitate. Exist] tendința de a crede c] o acțiune contrar] intereselor personale necesit] justificare, iar aceast] justificare este obținut] tocmai dovedind c] acțiunea corespunde, la urma urmei, propriilor interese. Într-o cunoscut] remarc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cel puțin nu împotriva ei.” (Butler, 1726, predică 11, paragraful 20). Deși Butler folosește cuvântul „fericire” în locul „binelui (absolut)”, cele dou] exprimând același lucru, de vreme ce fericirea constituie, într-adev]r, binele absolut. Al]turi de o alt] premis] la fel de clar], egoismul raționalist naște ideea de egoism etic. Aceast] premis] este reprezentat] de raționalismul etic, care afirm] c], dac] o cerinț] sau o recomandare se vrea a fi justificat] și acceptabil], atunci îndeplinirea ei trebuie s] fie în concordant] cu rațiunea. Un splendid
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
raționalismul etic, care afirm] c], dac] o cerinț] sau o recomandare se vrea a fi justificat] și acceptabil], atunci îndeplinirea ei trebuie s] fie în concordant] cu rațiunea. Un splendid pasaj din Leviatanul lui Hobbes face referire atât la egoismul raționalist, cât și la cel etic: „Împ]r]ția lui Dumnezeu se dobândește prin lupt], dar dac] ar fi o lupt] nedreapt]? Ar fi oare împotriva rațiunii faptul de a dobândi în acest fel Împ]r]ția, de vreme ce nimeni nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
binelui.” (Hobbes, 1651, capitolul 15) Astfel, dac] accept]m versiunea mai liberal] a raționalismului etic - potrivit c]reia cerințele morale sunt justificate și pot fi acceptate numai dac] îndeplinirea lor nu încalc] principiile rațiunii - si versiunea similar] (ponderat]) a egoismului raționalist - conform c]reia un anumit comportament este rațional dac] va duce la îndeplinirea telului individual care este binele absolut - trebuie, prin urmare, s] accept]m și versiunea ponderat] a egoismului etic - cerințele morale sunt justificate și acceptabile doar dac] prin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
reglementare interpersonal]. Prin urmare, ar trebui s] accept]m egoismul etic și s] respingem doctrina reglement]rii conflictelor etice, sau s] respingem egoismul etic și, împreun] cu acesta, cel puțin una dintre cele dou] teorii - fie raționalismul etic, fie egoismul raționalist. Mulți filosofi au considerat c] nu este dificil s] alegi între egoismul etic și doctrina reglement]rii conflictelor etice de vreme ce majoritatea au respins egoismul etic din alte motive. În mod similar, puțini au fost dispuși s] renunțe la doctrina reglement
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au respins egoismul etic din alte motive. În mod similar, puțini au fost dispuși s] renunțe la doctrina reglement]rii etice. Cu toate acestea, am observat c] renunțarea la egoismul etic implic] renunțarea fie la raționalismul etic, fie la egoismul raționalist, lucru care a constituit pentru multi o alegere dificil]. Unii utilitariști care i-au urmat lui Henry Sidgwick (vezi ultimul capitol al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lucru care a constituit pentru multi o alegere dificil]. Unii utilitariști care i-au urmat lui Henry Sidgwick (vezi ultimul capitol al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul raționalist. (Ins] este vorba despre versiunea ponderat] a egoismului raționalist, deoarece doctrina conflictelor etice și raționalismul etic sunt incompatibile cu egoismul raționalist în forma sa radical]. În caz contrar, asocierea celor trei teorii în formă descris] mai sus ar sugera ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Unii utilitariști care i-au urmat lui Henry Sidgwick (vezi ultimul capitol al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul raționalist. (Ins] este vorba despre versiunea ponderat] a egoismului raționalist, deoarece doctrina conflictelor etice și raționalismul etic sunt incompatibile cu egoismul raționalist în forma sa radical]. În caz contrar, asocierea celor trei teorii în formă descris] mai sus ar sugera ideea c] uneori este lipsit de rațiune atât faptul de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul raționalist. (Ins] este vorba despre versiunea ponderat] a egoismului raționalist, deoarece doctrina conflictelor etice și raționalismul etic sunt incompatibile cu egoismul raționalist în forma sa radical]. În caz contrar, asocierea celor trei teorii în formă descris] mai sus ar sugera ideea c] uneori este lipsit de rațiune atât faptul de a urma propriile interese, cât și acela de a nu proceda astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
obligației morale și pedepse atât de surprinz]toare pentru realizarea binelui propriu, de vreme ce ambele modalit]ți de acțiune sunt considerate a fi în egal] m]sur] conforme cu principiile raționale? O alt] posibilitate ar fi aceea de a reține egoismul raționalist în forma sa radical] și de a abandona raționalismul etic, prin această detronând rațiunea - supremul judec]tor. În aceast] perspectiv], ideea c] s]vârșirea binelui ar putea s] afecteze interesele cuiva și deci s] se opun] rațiunii, nu înseamn] c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
egoismul etic și cel psihologic sunt nefondate, nu exist] nici un motiv întemeiat care s] ne împiedice s] consider]m cea dintâi form] a egoismului ca fiind un insucces larg r]spândit. În cele din urm], măi r]mane doar egoismul raționalist, cea mai adânc înr]d]cinat] teorie normativ] asupra egoismului. Ins] și în acest caz p]rerile sunt împ]rțite. Referințe Butler, J.: Fifteen Sermons preached în the Rolls Chapel (1726); ed. J.H. Bernard (London, SPCK, 1970) Foot, P.: „ Morality
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
N.I. Herescu (Elogiul prieteniei, Arta și arta nouă, Eterna coloare a vieții, Pro Murnu, Destinul imperial al poetului, Amurgul poeziei, Milliarium, Poetul Ion Pillat), Dan Botta (Teatru pentru 10 000, Templele graiului, Horia și geniul suferinței), George Murnu, ca și „raționaliștii”: Șerban Cioculescu (Caragiale în ediție completă, Caragiale și ardelenii, Între actualitate și permanență, Critica de directivă), Vladimir Streinu (Poetic și oniric, Romane în două volume, Începuturile criticii literare, serialul Tipologii literare), Tudor Vianu (Ce s-a schimbat în literatura română
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
factor ordonator al vieții sociale. De aici, rezerva evidentă față de diversele tendințe ale culturii contemporane ce cultivau anarhia, înțeleasă ca principalul pericol la adresa sensurilor pozitive ale creației artistice. Nu era totuși un conservator, dar înnoirea însemna pentru el o reconstrucție raționalistă, a cărei valoare definitorie e libertatea. Raționamentul ce prezidează sistemul preconizat de V. explică și de ce, de pildă, a respins suprarealismul, a cărui poetică se întemeiază pe funcțiile subconștientului. În ansamblu, libertatea e privită ca o condiție existențială a culturii
VIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290513_a_291842]