7,813 matches
-
știut ce să zic/ n-aveam nici o scuză. m-am aplecat/ peste marginile mele că peste marginea unei prăpastii m-am aruncat./ dar n-am căzut:/ golul din prăpastie eram tot eu" (Amintire). Astfel poetul ajunge a comenta sarcastic un real aparent cosmic în dezordinea să haotică, în acrobația să grotesca, în patologia să multiplă, în fond un real subiectiv-obiectiv, precum orice fenomen oniric: "totul este pus anapoda în mine. totul mă rănește. aș vrea să fug din acest real care
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
prăpastii m-am aruncat./ dar n-am căzut:/ golul din prăpastie eram tot eu" (Amintire). Astfel poetul ajunge a comenta sarcastic un real aparent cosmic în dezordinea să haotică, în acrobația să grotesca, în patologia să multiplă, în fond un real subiectiv-obiectiv, precum orice fenomen oniric: "totul este pus anapoda în mine. totul mă rănește. aș vrea să fug din acest real care își ține stelele în locul picioarelor și inima în locul ochilor din acest real care merge în mîini și privește
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
un real aparent cosmic în dezordinea să haotică, în acrobația să grotesca, în patologia să multiplă, în fond un real subiectiv-obiectiv, precum orice fenomen oniric: "totul este pus anapoda în mine. totul mă rănește. aș vrea să fug din acest real care își ține stelele în locul picioarelor și inima în locul ochilor din acest real care merge în mîini și privește cu ceață din acest real care și-a aruncat de-a valma boarfe și biserici în lăzi de gunoi pestilențiale din
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
patologia să multiplă, în fond un real subiectiv-obiectiv, precum orice fenomen oniric: "totul este pus anapoda în mine. totul mă rănește. aș vrea să fug din acest real care își ține stelele în locul picioarelor și inima în locul ochilor din acest real care merge în mîini și privește cu ceață din acest real care și-a aruncat de-a valma boarfe și biserici în lăzi de gunoi pestilențiale din acest surdo-mut beat crița amnezic mitoman etc." (Micul poem al morții. Începutul lui
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
oniric: "totul este pus anapoda în mine. totul mă rănește. aș vrea să fug din acest real care își ține stelele în locul picioarelor și inima în locul ochilor din acest real care merge în mîini și privește cu ceață din acest real care și-a aruncat de-a valma boarfe și biserici în lăzi de gunoi pestilențiale din acest surdo-mut beat crița amnezic mitoman etc." (Micul poem al morții. Începutul lui Dumnezeu). Imaginea cristica nu reprezintă decît un alt pretext al substituției
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
se întorc la noi/zboară prin văzduh că libelulele/ că stelele căzătoare" (Așteptînd viitorul în regiunea ireala). Sau această, așijderea tipică, consemnare a schizoidiei eului, proiectată în dedublare cosmică, într-o teorie a dedublării, în care iluzia speculara induce iluzia realului însuși: "regiunea aceasta este luminată de doi sori. nu sînt sori luminosi-orbitori. nu sînt nici macar sori inverși sori negri. sînt niște bieți sori de culoarea cenușii făcuți din apa triști cu fire de gheață în ei./ dar eu nu văd
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
o lume imaginara, în virtutea unor puteri pe care civilizația le-a inhibat, le-a atrofiat. Să dăm din nou cuvîntul autoarei noastre, care, pornind de la poezie, conspectează trăsăturile visului (deși ar fi putut proceda și invers): "O adevarată poezie a realului ar trebui să fie vizionara în simplitatea ei aparentă, simbolică și complexă, construită pe o structură mentală de profunzime, cu grijă ascunsă în straturile textuale. Selecția materialului (lumea sub toate formele ei haotice) aparține în această poezie unui Subiect care
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
Dimov, oniricul, Ion Pop își revizuiește mai vechea definiție a universului dimovian "ca spațiu al evaziunii spre orizonturile mai libere ale visului", si, pornind de la chiar reflecțiile poetului, crede că e vorba mai degrabă de o "invaziune" a visului în realul regizat oniric: "refuzînd să-și povestească propriile vise, Leonid Dimov are dreptate să afirme că a edificat altele, care nu sînt doar ale sale și nu sînt nici simple ăirealitătiă, ci componente ale ăexistentei globaleă". * Marian Victor Buciu, universitar de la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17940_a_19265]
-
C. Rogozanu În Femei în fața oglinzii de Corina Ciocârlie "personajul" este oglindă și nu femeia cum ne-ar putea face să credem titlul. Autoarea urmărește de-a lungul românului românesc "anamorfozarea treptată a realului", "capriciile speculare din proza românească" și nu are intenția să contureze vreun inedit chip feminin. Așadar cartea Corinei Ciocârlie debutează cu o frustrare a așteptărilor cititorului (și, de ce nu, a cumpărătorului?). Partea întîi, "Peripețiile oglinzii în lumea Alisei", cuprinde capitole
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
un veac din întunecată medievalitate timpurie. Și sînt niște înși primitivi, pentru care viața presupune două reguli simple: atacă și ucide, sau vei fi atacat și ucis. Spațiul în care își desfășoară existența este, generic și mai curînd simbolic decît real, Polonia, constant revendicata cînd de un grup (numit polonezi pentru că se ocupă cu agricultura, pola însemnînd în limba lor pămînt), cînd de altul (leșii, care sînt vînători). Povestea propriu-zisă începe în clipa în care leșii, conduși de un bărbat pe
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
pentru toată lumea. Pentru el nu există prezent, căci acesta nu se poate produce decît tardiv și în afara referinței sale reale. Dar e foarte important faptul că într-un necunoscut viitor va exista un Mr. Bradshaw, chiar dacă acesta nu va fi "realul" Mr. Bradshaw. Senilul Will întruchipează pentru străinul sosit la Oxford, cel ce scrie această carte, o făptura nepămînteana cumva, care are capacitatea de a se deplasa în timp, nu numai în trecut, ci poate și în viitor. Dacă Will este
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
tip latin. Verbul sau mediteranean nu se risipește visător, ci amestecă obiectele, le malaxează, ordonează resturile lor cu voluptatea sado-masochistă a unei ordini antinaturale. Nu risipirea, difuziunea delicată a eului dat îl interesează, ci restructurarea, care, deformînd și descompunînd datele realului, conferă acestui eu frămîntat șansa unei oglindiri inedite. Că într-o oglindă concava sau convexa, el se poate contemplă prin "spargerea" nu doar a ordinii naturale, ci și a propriei sale ordini. Miron Kiropol e un bard de tip rimbaldian
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
Că într-o oglindă concava sau convexa, el se poate contemplă prin "spargerea" nu doar a ordinii naturale, ci și a propriei sale ordini. Miron Kiropol e un bard de tip rimbaldian. Construcția să e o formă de nimicire a realului, putîndu-si regăsi principiul într-o propoziție a autorului corabiei bețe: "Un suflu deschide breșe în pereți, împrăștie limitele caminelor". Evident, se află la mijloc o vitalitate ieșită din comun a spiritului, o bucurie de-a există, care distruge lumea reală
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
întunecată solaritate a propriului instinct. Grație unei mari intensități expresive, a unei incandescente a discursului menținute fără întrerupere, Miron Kiropol ajunge a trata afectele într-un chip autonom, ca pe niște obiecte în sine. Încercînd a transgresa, părelnic, granițele dintre real și fantastic, rămîne de facto, în domeniul ultimului, de unde "experimentează" doar realul că pe o iluzie, ca pe o fantasma a fantasmei. Umanitatea să e fatalmente resorbită de procesul figurat, care-și are ontologia proprie. Ființă e doar fictiv tangibilă
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
incandescente a discursului menținute fără întrerupere, Miron Kiropol ajunge a trata afectele într-un chip autonom, ca pe niște obiecte în sine. Încercînd a transgresa, părelnic, granițele dintre real și fantastic, rămîne de facto, în domeniul ultimului, de unde "experimentează" doar realul că pe o iluzie, ca pe o fantasma a fantasmei. Umanitatea să e fatalmente resorbită de procesul figurat, care-și are ontologia proprie. Ființă e doar fictiv tangibilă. Clamorile ei pătimașe, amintindu-l pe alocuri, pe Federico García Lorca, își
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
pînzele păianjenilor își atîrnă capul./ Pînă la ceruri își vede sfîrșire./ Pînă la Dumnezeu i se deșira limba/ Pe care s-au lipit condurii tăi, amoroaso,/ Cînd ai fugit priveghind luna? (Vreasc). Deși tatuat de sus pînă jos de semnele realului, poetul e condus de viziune, de dureroasa-i incantație: "Iată și fructul în victoria înfrînta a cărnii/ Întors și dat/ Unui timp somnolînd/ De o blîndețe mai aspră/ În dulcea ei laudă./ Cineva, o fantomă, o viziune,/ Un stîlp de
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
Că și: "Doamne, pe cine și-a pus ochii,/ Scăldat în fericire și țintind/ Din a horei sacralitate, goliciunea de aureola/ Pe care i-a pus-o aerul pe brațe?" (S-a încumetat). Candid-orgolios, Kiropol se ridică deasupra contactelor cu realul invocat spre a-și in-forma el însuși limbajul, spre a-i impune ordinea luxurianta, spre a-l acorda la un lăuntric melos luxos, pentru a suplini astfel "muțenia dulce a cărnii", pentru a-și transforma fierea în "negre parfumuri", pentru
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
shakespearean "mai puternic că îmbrățișarea mării"... Fiecare e liber să descopere în acest "film simplu", plin de grație și de elan, un sîmbure dur, rezistent în veacuri: relația Artist-Putere, raportul Talentului cu sine însuși, misterul artei. În lumea strimta a realului colcăie - înainte de a intra, transfigurate, în lumea infinită a artei - crimă, gelozia, suspiciunea, invidia, loialitatea, moartea, inspirația, lăcomia, răzbunarea, si, peste toate, iubirea, singura care poate transforma un "poet fără cuvine" într-un poet genial. Cum? "E o taină", sună
Miorita a intrat în Europa by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17973_a_19298]
-
am facut clasa comună cu Radu Beligan și, în cele din urmă, am avut și propria mea clasa. Cu ce ati debutat? Cu un spectacol pentru copii, Mic-pitic inima de voinic, la Teatrul Municipal. Debutul pe care-l consider eu real a fost cu Micii burghezi la teatrul nou înființat, Studioul Nottara, unde directoare era Marietta Sadova. Am fost primul director de scenă al teatrului. Cînd ați avut și dumneavoastră de-a face cu regimul comunist, în mod direct și brutal
Cu Sorana Coroamă-Stanca, despre viată si scenă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18009_a_19334]
-
patetica, la adresa unei lumi, a unor instituții și moravuri alienante, impuse de regimul totaltiar ce voia să reformeze înseși temeiurile umanului, printr-o parodie a religiei pe care o refuză, silindu-se a-i lua locul. Formulă psihică a respingerii realului aberant o reprezintă acele sentimente existențiale revelatoare despre care vorbea Heidegger, precum plictiseală, anxietatea, disperarea, caracteristice pentru un univers moral asumat, un univers al obstacolelor, al frămîntărilor și decepțiilor. Astfel încît nu putem a nu-i consideră pe poeții în
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
în deșertul de cenușă. Autorul ne avertizează asupra faptului că aceste proze au fost scrise între 1983 și 1985, la Suceava. Trebuie să-l credem, fie și pentru bunul (amarnicul!) motiv că textele sale radiografiază trecutul nostru nu prea îndepărtat, realul explorat aici făcînd parte din istoria noastră recentă: e chiar viata-viată de aici și de atunci (nu și de acum? ne întreabă malițios, printre rînduri, autorul). Ion Beldeanu este cel mai autentic bacovian din literatura noastră de azi. Iar "bacovianismul
Melodrame suspendate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/18069_a_19394]
-
tentă filozofica ce i-a dominat ultima perioadă de creație. În acest mod, efectul de ficțiune este aproape fără cusur. Dar mai e nevoie și de verosimil. De aceea, nu e superfluu să amintim că, pentru a spori "efectul de real", în românul lui Dumas, literatura este pe același plan nu numai cu alte ficțiuni, ci și cu faptul divers din același an 1835. Seria de narațiuni din a caror suprapunere și înlănțuire rezultă textul este considerată drept "subiect posibil pentru
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
fapte diverse" (din care se constituie fundalul narativ) pe care am încercat să le schițez mai sus. Diegeza e situată prea aproape în timp de actul de emisie-receptare, iar apariția românului în foileton nu face decît să sporească "efectul de real". Tocmai de aceea, eul narativ își ia măsuri pentru a proteja ficționalul. Cum stau lucrurile însă dacă textul literar este contemporan cu noi? Cum își mai creează el distanțele față de contingent, daca nu face apel nici la oniric, nici la
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
execuție actoriceasca riguroasă, minuțioasa, respectînd jaloanele regizorale. Spațiul realizat de Guido Tondino (Canada) și Axenti Marfă este nu doar multifuncțional - camera lui Teibele, sinagoga - dar marchează împreună cu muzica lui Vasile Spătărelu și cu luminile pătrunderea în fantastic și revenirea în real. Multe din tablourile de grup zborul eliberator al lui Teibele, copacul din final cu oameni-păsări, cromatică folosită par o expozitie Chagall în continuă mișcare și transformare. Verva inventiva a lui Chagall se întîlnește cu cea a lui Hausvater în tablouri
Nopti cu demoni si Chagalli by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18055_a_19380]
-
Teibele. O femeie, la rîndul ei aparent conservatoare, de al carui soț nu se mai știe nimic de o bună bucată de timp. Pînă la proba dispariției soțului, Teibele rămîne prizoniera legămîntului căsătoriei. Ros de pasiune, bănuind că în spațiul realului nu ar avea nici o șansă, Alchonon își trece iubirea în fantastic și-și ia o nouă înfățișare nocturnă: cea de demon, un demon al dragostei. I se abandonează pînă la urmă total, devorata de iubire, femeia-model a sătucului, Teibele, cea
Nopti cu demoni si Chagalli by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18055_a_19380]