615 matches
-
opera unor artiști importanți iar neîmplinirea pe care am pronunțat-o se situează în limitele acestea. E tîrgul plin de spectacole mediocre, submediocre, nicicum, care nu se plasează în zona artisticului sau esteticului. Iar cheia lor cred că este chiar regizoarea Cătălina Buzoianu, care a cedat întîietatea și forța interpretării regizorale altor paliere ale creației, conducînd montarea spre alte zone, în direcții ce își pierd legătura cu textul. Astfel, substanța unei opere cu reverberații, cu efecte în interpretarea romanului modern, cu
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
sale, Timișoara fiind un loc punct privilegiat al acestor turnee. Luni, 24 mai, de la ora 20, instituția condusă de Dinu Săraru va prezenta pe scena Operei Române Timișoara spectacolul cu piesa „Ultima oră“ de Mihail Sebastian. În realizarea acestei montări, regizoarea Anca Ovanez Doroșenco s-a bucurat de diriguirea venerabilului actor Mircea Albulescu, care, de altfel, joacă rolul Grigore Bucșan. Spectacolul se bucură de o distribuție irezistibilă, cu efect de... magnet uriaș la public: alături de Mircea Albulescu joacă actorii Claudiu Bleonț
Agenda2004-20-04-cultura () [Corola-journal/Journalistic/282414_a_283743]
-
s-a sinucis băgându-și capul în cuptor și lăsând în urmă doi copii. Această poveste simplificată a făcut-o pe Plath (Gwyneth Paltrow în film) o martiră a condiției feminine, apoi a feminismului, în timp ce Hughes (Daniel Craig) ieșea demonizat. Regizoarea Christine Jeffs și scenaristul John Brownlow trebuiau să fie atenți și să mărească gradul de complexitate al unei povești care se apropia, ca faimă, de o legendă urbană. "Între mine și mine/ Zgârii ca o pisică", așa aș rezuma decizia
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
fac filme cu și pentru adolescenți din Shakespeare, dar există și o provocare pentru marii regizori care vor să facă o capodoperă de film după o capodoperă de literatură. Iar acest tip de adaptare a creat o breșă pentru scenaristele/regizoarele care vroiau să pătrundă în industria cinematografică. Nu doar au pătruns, ci au și realizat filme remarcabile, ca Portretul unei doamne (Henry James) de Jane Campion sau Orlando (Virginia Woolf) de Sally Potter. La care adaug Mansfield Park, regizat și
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
eu seama în acest moment, în acest timp. Observațiile ce urmează de aici încolo se subsumează paradoxurilor, coincidențelor, ciudățeniilor ce au precedat reprezentația de la Teatrul Mic, au însoțit-o și au prelungit-o, creîndu-mi o stare specială. Aș spune că regizoarea Nona Ciobanu (la a doua întîlnire cu scriitura lui Zografi) ar fi trebuit să reducă mai substanțial din piesă în folosul spectacolului, al tensiunii unor relații și a unor momente, să alcătuiască un final clar și să nu lase suita
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
ai crocodilului, ai oiței și ai iepurașului și alți ochi care, în mod obișnuit, par să fie frumoși și buni, dar cărora le lipsește strălucirea vieții, au căpătat însuflețire 125 și înțelegere. Cu toții urmăresc pe „artistă” dar, mai ales, pe „regizoare”, cu multă curiozitate și admirație. Ochii lui Sorin sunt, însă, plini de multă nedumerire: „De unde o fi învățat Sorina poezia asta așa de frumoasă, așa de lungă și de grea?” El credea că toate poeziile pe care le cunoaște surioara
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
furori În lume, la Berlin apărîndu-i un album care-a urcat În fruntea melodiilor preferate ale melomanilor lumii (sic!). Și-mi amintesc că-n 1980, la Sibiu, cînd am montat Noaptea furtunoasă, cu ilustrație muzicală aleasă de pe discul lăutarului, o regizoare și un critic au strîmbat din nas, reproșînd că-l cobor pe Caragiale În țigănie. Mda... În Contemporanul din decembrie 2006, citesc un interviu cu marele pictor Dan Hatmanu. La un moment dat, intervievatorul spune :” ...Sunteți considerat cel mai preferat
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
tinere condeiere, cu bucuria că mai aflu ce se-ntîmplă În teatrele alternative. De la Iași, ori Timișoara, nu am cum vedea spectacole off ... Bucuria-mi este de scurtă durată, deoarece cronicăreasa cu pricina, după ce o laudă cu asupra de măsură pe regizoarea care a semnat montarea cu pricina („Carmen Vidu mi se pare, În momentul acesta, singura experimentalistă autentică și unica regizoare care Își construiește spectacolele plecînd de la multimedia”), gazetara face o apreciere destul de gravă, prin necompetent / imprudentă generalizare : „ teatrele de stat
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
spectacole off ... Bucuria-mi este de scurtă durată, deoarece cronicăreasa cu pricina, după ce o laudă cu asupra de măsură pe regizoarea care a semnat montarea cu pricina („Carmen Vidu mi se pare, În momentul acesta, singura experimentalistă autentică și unica regizoare care Își construiește spectacolele plecînd de la multimedia”), gazetara face o apreciere destul de gravă, prin necompetent / imprudentă generalizare : „ teatrele de stat sunt epuizate de montările lor pline de praf”. Chiar așa, jun(c) a tatii?! Sigur că e bine să experimentăm
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
jucat autor român! Fără să fi scris o singură piesă. Dramatizatorii ( printre care și autorul acestor rîn duri) l-au răzbunat. Parcă În continuarea ideilor lui George Banu (Cortina sau fisura lumii) și Liubimov (decorul la Hamlet), o Încă tînără regizoare, Nona Ciobanu, Își axează scenografia pentru un spectacol după Gozzi, tot pe cortină : „Cortina este Născătoarea. Ea va avea la Început forma unei imense burți, din care vor țîșni, Într-o naștere violentă, Arlechini și Pantaloni, Smeraldine și Tartaglii, În
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Pentru Garcia, a scrie e echivalent cu a avea o atitudine „rea“ față de tot ce e predat, datat, acceptat fără nici un fel de reacție. L-V:8-16 este spectacolul îmblânzirii și cumințirii reacțiilor spontane Ioana Păun percepe textele lui Garcia (regizoarea și-a dat examenul de licență anul trecut, la UNATC, cu MADE IN CHINA, o prelucrare după Agamemnon al aceluiași Garcia) în ce au ele mai organic contestatar: violența statement-ului, destructurarea convenției consumiste globalizate, virulența intervenției în sistemul manipulărilor care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
de vârstă: 6 ani și 8 luni, 7 ani și patru luni și 24 de ani. L-V:8-16 alternează performance-ul, de-teatralizarea specifică unui joc frust și frontal, interactiv, cu staționarea în convenție. Practica spectacolului intermediar atinge în propunerea regizoarei care a adaptat textul lui Garcia la contextul românesc un punct maxim. Ioana Păun jonglează cu tipuri de prelucrare a jocului actoricesc care explorează la maxim fizicitatea cuvântului și fizicalitatea mișcării, proprii tuturor textelor lui Garcia. Corporadicalitatea e marca acestui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
și-și alege actorii în funcție de afinități ideologice. A lucrat în publicitate câte 16 ore pe zi și și-a finanțat la început producțiile. A făcut praf structura convențională a textului teatral și a dramatizat inteligent sloganuri publicitare și brand-uri. Regizoarea Ioana Păun (a absolvit anul acesta UNATC-ul, MADE IN CHINA fiind examenul ei de licență) merge până la capătul experienței delirant consumiste propuse de García. Trei sunt operațiile textuale esențiale la care recurge Ioana Păun: concentrarea structurii dramatice a argentinianului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
cutii, care induc permanent tirania dependenței de marcă, de marfă, de mască a unui bine îngurgitat haotic. Spectacolul Ioanei Păun propune un coșmar-cros al familiei supermarket-izate. Soțul tastează țăcănitor într-o corporație în care orice mișcare este monitorizată. Fiecare clipă - regizoarea alege să prelungească inspirat acest moment - e o terifiantă conectare: la calculator, la telefon, la pauzele în care mintea îți e tot în priza job-ului. Soția se uită la telenovele și-și așteaptă soțul de la magazin, copilul e spălat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
such a winter’s day“ Iulia BLAGA Filmul lui Cristian Nemescu, California Dreamin’ (nesfârșit), n-a fost premiat la Cannes din milă, pentru că autorul său nu mai există, asta a spus printre rânduri, în seara când s-au anunțat premiile, regizoarea Pascale Ferran, cea care a condus juriul secțiunii „Un Certain Regard“. Comisia hotărâse că ar fi fost nedrept pentru filmul în sine să fie jurizat din moment ce nu era terminat, dar cu o zi înainte de anunțarea premiilor, când l-a vizionat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
Dumnezeu (Alexander e pe firul scurt cu Dumnezeu și comandă ploaie), Laszlo care face meloterapie, Abel (chiar așa!) care nu face decât să-i ajute pe ceilalți să se îmbrace, să se spele, să trăiască de la o zi la alta. Regizoarea a descoperit că golul poate fi uneori expresia plinului Am auzit că filmul a avut la TIFF reacții de ambele genuri, și pe plus plus, și pe minus minus. Eu n-am avut deloc impresia că ar fi fost lipsit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
tragică îi dă în oglindă măreție. Și atunci poate chiar suntem în stare să aducem ploaia sau să scoatem soarele dintre nori. Partea interesantă e că nu știm niciodată sigur. Plecând de la tema unei comunități/umanități uitate de Dumnezeu, tânăra regizoare a descoperit filmând, înaintând, că golul poate fi uneori expresia plinului. » „Filmul explorează o comunitate de «excluși», «zero» din punct de vedere al utilității sociale, dar de o mare frumusețe interioară, oameni care posedă valori umane profunde și nealterate.“ (Adina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
decide. Și poți schimba ce se întâmplă în jurul tău. Aparent. O femeie dă anunț într-un ziar: caut un bărbat pentru a-l devora. Este ea vinovată sau nu? 69 completează perfect zona de interes spectacular a Alexandrei Badea, o regizoare pentru care instalația-performance și dispozitivele multimedia se află în centrul preocupărilor chiar de la primul spectacol, Lebensraum - spațiu vital (Studioul Casandra). La nivel structural, Alexandra Badea concepe spații fizice și virtuale interconectate, care le dau actorilor posibilitatea asumării unor identități multiplicabile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
află în centrul preocupărilor chiar de la primul spectacol, Lebensraum - spațiu vital (Studioul Casandra). La nivel structural, Alexandra Badea concepe spații fizice și virtuale interconectate, care le dau actorilor posibilitatea asumării unor identități multiplicabile, fragmentate și în același timp unitare. Spectacolele regizoarei sunt puneri în abis ale identităților jucate și dejucate într-o rețea performativă care se construiește de fiecare dată sub ochii privitorilor-participanți. Alexandra Badea știe să-și țină spectatorii implicați și interesați de link-urile activate în montaje video-dramaturgice. Senzația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
fiecare dată sub ochii privitorilor-participanți. Alexandra Badea știe să-și țină spectatorii implicați și interesați de link-urile activate în montaje video-dramaturgice. Senzația de proces live primează. Opțiunea pentru scriituri deschise și mobile, pentru hipertexte se vede în toate creațiile regizoarei, la fel cum supravegherea identității și manipularea ei e o constantă care o preocupă în construcția personajelor. În Lebensraum, trei actori deveneau pilonii unui spectacol în care trecerea extrem de rapidă de la un personaj la altul, adoptarea și adaptarea la inflexiuni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
avut premiera, vineri, 18 aprilie, la Sala Atelier a TNB, în regia Alexandrei Badea. Spectacolul este un proiect al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava“, care funcționează din 2005 în cadrul TNB. Cel mai puternic moment a fost pentru regizoarea Alexandra Badea la repetiții, atunci când Raluca Zamfirescu (bunica lui Georgică în piesăă ia spus: „Eu n-o să pun costumul ăsta pentru că mi-am da seama că n-am nevoie de el. O să-mi aduc ceva de acasă. Am înțeles ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
punem prea puține întrebări - spune Mihaela Michailov - și cred enorm în tipul de performare care lansează întrebări, care te activează să te întrebi. De-asta am și scris piesa asta și asta ar trebui să pățească și spectatorii și actorii.“ Regizoarei i se pare extrem de important și că „un text contemporan angajat (care pune niște probleme deranjante și atacă direct anumite aspecte ale realităților social-politiceă își găsește locul într-un «teatru de repertoriu». Majoritatea teatrelor instituționalizate din România nu-și pun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
făcut să accentuăm rolul acestui personaj care controlează, de fapt, tot ce se întâmplă în viețile celorlalți și, astfel, Mihaela a scris scenele dintre bunica și tata și bunica și Georgică“. „Acum vrem să mergem mai departe cu Mihaela“, anunță regizoarea. „Să alegem o temă împreună și ea să scrie textul în timpul repetițiilor.“ Drept la replică „Suplimentul de cultură“ a scris, Ministerul Culturii și Cultelor răspunde Stimate domnule redactor-șef, În numărul 174 (12 - 18 aprilie a.c.Ă al revistei „Suplimentul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
Vietnamul și revoltele de stradă, pentru a învăța la final să lupte pentru ce e mai important, dragostea - e, de fapt, construită din melodii. Nu doar pentru că era ieftin, dar și pentru a se delimita de un film cumva biografic, regizoarea i-a pus pe actori să cânte în loc să recurgă la înregistrări originale. Din nou, nimic făcut, nimic exagerat - actorii păstrează măsura justă între respect și originalitate. Cântă onest, dar foarte bine, știind că nu fac decât să ne apropie și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
și creației, când nu mută pe ecran musical-uri celebre (Chicago), Julie Taymor vine cu un caleidoscop suprarealist, altfel extrem de bine gândit - nimic nu e delirant -, care își așază piesele mereu altfel. E și un film foarte personal (pe frații regizoarei îi cheamă Lucy și Max, ca pe două personaje principale), e și un film despre prezent, prin felul în care se raportează la un trecut ușor asemănător, e și o pledoarie pentru adevăratele valori care sunt dragostea și arta, e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]