18,995 matches
-
simți martir la rândul tău. Criticii de film au comentat deja că pelicula își terorizează spectatorii sau că te pedepsește - prin această violență - pentru păcate pe care nici nu știai că le ai. Bănuiesc că aceasta a fost și intenția regizorului Mel Gibson: a mizat pe un realism extrem, conferit și de aramaica și de latina în care vorbesc personajele, pe o identificare cu protagonistul, identificare pe care o consideră un "dat" (de aceea spuneam că e un film pentru bigoți
Cele mai vizionate filme din 2004 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12116_a_13441]
-
celor două concepte cu care operează autorul: neorealismul (italian) și realismul (socialist), utilizate destul de rigid, însă cu o programatica eficientă didactica, dacă ținem seama de scopul inițial al lucrării. Fenomenul neorealismului cinematografic italian este prezentat cu programul său estetic, cu regizorii, scenariștii și filmele reprezentative, Luciano Mallozzi oferind inclusiv o listă a tipologiilor și abordărilor neorealiste ale "cotidianului", fără a insista sau polemiza cu teoriile asupra conjuncturii istorice a apariției curentului. În mod similar, când este vorba de "realismul socialist", prezentarea
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
și apropierii de realitatea contemporană". Această perspectivă, evident discutabila, are însă și efectul de a evidenția câteva elemente de certă originalitate ale filmelor românești ale vremii, în ciuda subordonării programatice a producției cinematografice "idealurilor construirii socialismului", si care au impus mari regizori și actori. Astfel, autorul italian încearcă să separe, din valurile deceniilor socialiste, generațiile regizorale și pe cele actoricești, marcând momentele de "abatere" de la standardele socialismului de partid și mai ales pe cele impuse de cenzură vremii, precum deceniul 1970-1980, în
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
Nu știu dacă au presupus că pe 1 ianuarie, ora 2.00, nu se mai uită nimeni la televizor, dar cert e că au difuzat un film greu de digerat: Catifeaua albastră, filmul lui David Lynch din 1986. Pentru fanii regizorului, acesta ar putea părea lungmetrajul cel mai simplu, în coerența sa, și cel mai convențional (cu sfârșit fericit), din filmografia sa. Ceea ce nu înseamnă că filmul nu e complex, accesibil multor tipuri de interpretări. Acțiunea se petrece în idilicul orășel
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
dar suprarealist de perversă. Nici una dintre aceste două lumi nu e realistă. Iar relațiile dintre personaje fac ca lungmetrajul să fie o deconstrucție a familiei tradiționale și a ierarhiei de putere pe care o presupune. Pentru a atinge acest scop, regizorul utilizează ingredientele melodramei, pentru că acesta e genul care se concentrează asupra familiei și valorilor morale. Punctul de pornire al filmului constă în două familii dezmembrate: cea a lui Jeffrey, el ocupând locul de pater familias în lipsa tatălui său, aflat în
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
am avut prilejul să vedem multe creații coregrafice ale lui Sergiu Anghel. începând de la una dintre primele sale lucrări, Marele Adagio de Tommaso Albinoni, semnalam apariția în peisajul dansului scenic românesc a unui coregraf de idei, ulterior și a unui regizor plin de fantezie, o dată cu configurarea, mai întâi filmică și apoi scenică, a Anotimpurilor lui Vivaldi și mai târziu a spectacolului Barococo Party, un summum al acestor calități fiind ilustrat de primul act al baletului Furtuna după Shakespeare, montat la Teatrul
Dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/12165_a_13490]
-
și nebunia lui, din freamătul unei vieți ce a vorbit într-una despre moarte, ca să-l găsească, deși nedrept de devreme, pregătit. Și-l văd pe Popescu și în altă ipostază, transfigurat de dramatizările pe care le-a făcut, împreună cu regizorul, la spectacolele ...au pus cătușe florilor de Fernando Arrabal și La țigănci de Mircea Eliade, amîndouă puse în scenă de Alexander Hausvater, cu mare succes, la Teatrul Odeon. Spectacolul din el, din limba lui poetică, spiritul unei aventuri cît viața
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
M-am trezit că mă îmbrac și ies pe ușă cu pași grăbiți, temîndu-mă să nu pierd tramvaiul. Tramvaiul Popescu, despre Popescu, cu Popescu...Am ajuns în Piața Sf. Gheorghe, m-am învîrtit, nu-mi aminteam ce repere îmi fixase regizorul Gavril Pinte, eram zăpăcită. Știam doar că trebuie să mă urc într-un tramvai, să umblu cu el prin tot Bucureștiul urmărind un spectacol făcut după opera poetului. Am ajuns în dreptul unei bombe ordinare - să fi fost chiar întîmplător? - și
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
și bodegă, și nuntă cu nuntași, ce i-ar fi plăcut lui Popescu! Și am plecat la drum. Un drum emoționant, de la idee, la faptă. Un drum de aproape două ore prin opera poetică a lui Cristian Popescu, structurată de regizorul Gavril Pinte într-un scenariu inspirat, care-i păstrează tușa teribil și prin orașe succesive, ce se numesc, toate, București. Două spectacole paralele, oarecum independente, care se nasc unul din celălalt, palpitant, autentic, ludic, care se ivesc și se consumă
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
geam. Descopăr mici prăvălii pe care le credeam de mult dispărute: Remaiez ciorapi, Sifoane, Pantofărie, Chei-yale. Îi privesc pe actorii, tineri, care populează universul lui Cristian Popescu și mă întreb dacă l-au cunoscut, dacă au știut, pînă la porpunerea regizorului Gavril Pinte, ce a scris, ce l-a durut, ce a plîns, ce a iubit. Mă uit și-mi place Mihai Marinescu-Popescu, și Silvia Codreanu-Mătușa, și Bogdana Darie-Bunica - m-am bucurat să o revăd jucînd pe această actriță cu un
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
lui Eugčne Ionesco, României în general. Alături de autoare, moderatorul dezbaterii, Jean Lebrun, i-a avut ca invitați pe André Godin, istoric al religiilor și director de cercetări la CNRS, pe actorul Hugues Quester, care joacă acum în Rinocerii, și pe regizorul Georges Werler, autorul celei mai recente montări a piesei Regele moare la Teatrul Hebertot, avându-i în distribuție pe Michel Bouchet, Juliette Carré, Valérie Karsenti, Jacques Echantillon, Zabor și Nathalie Niel. Numărul pe luna decembrie 2004 al revistei "Lire" a
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
urască, parcă prevenind astfel bieții bărbați inocenți seduși de fiica sa. E șocant că această protagonistă concentrează toate relele reproșate naturii feminine încă din Evul Mediu: lipsa rațiunii și a autocontrolului, apetența pentru manipulare, minciună, păcatele cărnii, vorbăria goală etc. Regizorul John Schlesinger (Midnight Cowboy) e departe de a fi simplist - finalul filmului încearcă să restaureze umanitatea pierdută a lui Faye, ceea ce e dificil, dacă nu imposibil. Plus că mai rămâi cu o nelămurire: e rolul prost interpretat? Sau avem de-
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
o femeie, scris și regizat de o femeie (Isabel Coixet). Nu vă așteptați ca filmul să fie hollywoodian: e independent, co-producție Canada/Spania și îl are ca producător executiv pe Almodovar. Există cel puțin un numitor comun între cei doi regizori: iau situații tragice pe care le dezvoltă contorsionând regulile melodramei. Iar subiectul lui Coixet ar fi tocmai bun pentru un gen storcător de lacrimi: o tânără de douăzeci-și-trei de ani, Ann (Sarah Polley) află că va muri în curând. Ascunde
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
cum spunea Octavio Paz, acea poezie care face obiectele să călătorească și imaginile să ardă, acea poezie în care acordurile muzicii evocă sărbători străvechi, iar măștile și marionetele amintesc de teatrul de bâlci, resursă exploatată, de la Meyerhold încoace, de atâția regizori. Ici și colo răzbat ecourile unei lumi coloniale, sugerate de albul pălăriilor și de vaporașul care, agățat de un cablu, ne trimite cu gândul la odioasele practici ale comerțului cu negri. Și deodată îmi vine în minte locul acela bine
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
joc dar, pentru că mă văd integrat în acest dispozitiv, joc" și, din clipa aceasta, vrând să merg până la capăt, dansez cu Monique pe nisip, cum mai făcusem acum treizeci de ani pe o plajă din România, la îndemnul unui prieten regizor, Dinu Cernescu, care, influențat de Dali, imaginase și el același scenariu. Acum, după atâția ani, când, dansând, încerc să fiu atent la acordurile orchestrei nostalgice, retrăirea unei experiențe prin care mai trecusem o dată e cea care mă trimite la teatru
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
la Nicolae al II-lea, soțul ei, căruia i se prezenta garda. Dacă zidurile ar putea să vorbească, ne-ar povesti ele, nu vocea monocordă de pe casetele tip ghid, despre mărirea și decăderea dinastiei Romanovilor. Este și motivul pentru care regizorul Aleksandr Sokurov a ales să creeze, pentru sărbătorirea celor 300 de ani de existență a orașului Sankt-Petersburg, al cărui simbol este, fără îndoială, și Ermitajul, nu un documentar clasic dedicat muzeului și istoricului acestuia, ci un film poetic, în descendență
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
de la BEC Mă gândeam să scriu câte ceva și despre halul în care oamenii vorbesc limba română la televiziune (CNA-ul ar putea oare să dea și niște amenzi pentru siluirea în direct a limbii române?), de la fotbaliști până la muzicieni și regizori de film invitați pe la cine știe ce emisiuni. Dar apoi l-am ascultat siderat pe acel Gherguț de la BEC care nici el însuși nu înțelegea ce spune și mi s-a părut că nu mai are nici un rost. Așa că, mai bine aș
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12199_a_13524]
-
nu e neapărat nevoie de un asemenea prilej pentru ca opera să-i fie readusă în actualitate. Pescărușul, Unchiul Vania, Livada cu vișini sau Trei surori nu lipsesc niciodată de pe scenele teatrelor, constituind aproape întotdeauna pietre de încercare pentru actori și regizori, iar personaje din schițele și nuvelele sale întîlnim la tot pasul pentru că, într-adevăr, se numără printre cele care ,fac concurență stării civile". Rămîne atunci plăcuta ocazie de a ne aminti că, indiferent dacă sîntem de partea lui Sainte-Beuve sau
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
de viață (redată în tușe un pic exagerate), nu reușește să le insufle vitalitatea și nici să-i protejeze de figurile ostile întâlnite în lungul lor drum (care s-a bucurat și de o transpunere cinematografică, în 1997, în viziunea regizorului Francesco Rosi).
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
actorii și-au spus cuvântul. Un adevărat regal pentru José, care a intuit că magia acestuia va reverbera în sufletul spectatorilor lusitani. La Porto, montarea a durat două zile și două nopți, presupunând un efort uriaș din partea tuturor: personal tehnic, regizor, scenograf; a treia zi s-au instalat luminile, s-a repetat textul pentru subtitrarea în portugheză, a urmat chiar o repetiție generală în dimineața primei zile de spectacol. Sala de la Rivoli Teatro s-a încălzit brusc odată instalate scena circulară
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
cu Douro, străduțele în pantă, fin pavate, bisericile și casele împodobite cu azulejos, bucăți de faianță colorate în albastru, copiii zâmbindu-ți pe stradă și vânzătorul de castane coapte, aburinde, iată atmosfera care a întâmpinat la Porto sufletul actorilor, al regizorului, al scenografului, al trupei întregi. Oblomov nu le mai aparține în totalitate, ceva din el a rămas pe malurile Dourului.
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
drept unul dintre cele mai complexe festivaluri care au loc în București; filme noi și bune, intrate în competiții gen Locarno, cu puține șanse de a ajunge pe marile ecrane autohtone în viitorul apropiat, publicitate, medalioane și retrospective ale unor regizori est-europeni, ca să menționez doar câteva dintre atracții. Unul dintre acele momente în care regreți că ființa umană nu are calitatea ubicuității, căci altfel ai putea să ajungi la toate locațiile, filmele, workshopurile, conferințele de presă... Dar obstacolele acestui debut au
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
nepotrivire de ecrane, plus că o anume proiecție de la Cinematograful "Patria" ar fi putut fi luată drept o experiență de criogenare făcută pe spectatori. Nu-i nimic, plăcerile cinefile au compensat inconvenientele, așa că urăm viață lungă BiFESTului! Iată că și regizorii "de artă" fac sequeluri; ultimul film al regizorului hongkonghez Wong Kar Wai (difuzat la BiFEST) e elementul final al unui triptic, în sensul că 2046 continuă destinul protagonistului din O iubire imposibilă, aducând și personaje din Days of Being Wild
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
de la Cinematograful "Patria" ar fi putut fi luată drept o experiență de criogenare făcută pe spectatori. Nu-i nimic, plăcerile cinefile au compensat inconvenientele, așa că urăm viață lungă BiFESTului! Iată că și regizorii "de artă" fac sequeluri; ultimul film al regizorului hongkonghez Wong Kar Wai (difuzat la BiFEST) e elementul final al unui triptic, în sensul că 2046 continuă destinul protagonistului din O iubire imposibilă, aducând și personaje din Days of Being Wild (1991). Legătura dintre filme e foarte strânsă, iar
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
filmul anterior, Zhen, apare doar episodic și neconvingător. Să se datoreze prezența ei în acest lungmetraj doar obiceiului lui Wong Kar Wai de a "recicla" scene tăiate din alte filme realizate de el? O particularitate a acestui film este că regizorul integrează aspecte ale unor alte genuri, nu doar cel SF: povestea narată de erou, interioarele de hoteluri sau baruri decrepite și cele câteva femmes fatales care încântă ochiul amintesc de film noir. Dar ce folos că toate elementele, luate în
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]