1,136 matches
-
așadar suficiente argumente pentru a afirma că, și de astă dată, ne aflăm în prezența unui exemplu tipic de poezie metatranzitivă. Extensia textelor, avântul cu care vocea naratorului se lansează în ocazional și anecdotic, valorificarea biograficului, „retragerea melancolică a autorității regizorale”393, constituie în fond tot atâtea indicii că, în ciuda aparențelor, Marin Sorescu rămâne un autor extrem de abil când vine vorba de mimarea directității și a transparenței. Un poem semnificativ în acest sens este cel din finalul primului volum, care - nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
eram tot doar așteptare și primeam, pe când acum se așteaptă de la mine și trebuie să dau. Și mă întreb, scotocindu-mă febril prin buzunarele existenței mele, dacă am ce. Bogdan a venit cu o cameră video și, pentru că are veleități regizorale, visează în secret că cele trei zile se vor așeza singure în suita unui film. Îmi spun, totuși, că trebuie să-l ajut și că timpul nu trebuie lăsat "de capul lui". Așadar, o dată mai mult, ce am eu de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
oarecum pentru a fi folosit semnul puterii împotriva unui om neînarmat: „Murise înainte de a-l izbi.” Un regizor contemporan ne-a făcut plăcerea de a vedea momentul pedepsirii. Ulea era și el înarmat și se apăra o vreme mulțumitor. Fantezia regizorală pusese în rolul lui Ștefan un actor foarte mare de stat, ca și Ulea de altfel, încât izbirea bătrânului voievod cu inamicul lua proporțiile unei încăierări între giganți. În afara scenei o atacă și Țircădău pe Zița cu șicul de la baston
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
atât de popular care e telenovela, atât prin întindere, cât și prin exagerata soluționare mereu amânată, pentru a ne ține în binecunoscutul suspans a unei intrigi prea complicate), Julio Cortazár (romanul său Șotron poate fi citit "numai" conform indicațiilor aproape regizorale ale auctorelui din ceea ce el numește Îndrumar de lectură 339), Carlos Fuentes și alții; în Italia Italo Calvino și Umberto Eco; în Marea Britanie, John Fowles, Michel Tournier în Franța (caz special, pentru că majoritatea romanelor sale funcționează parodic) sau așa-numiții
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
noastre a îngăduit regizorilor să actualizeze în moduri neașteptate „lumea pe dos“ a eroilor lui Caragiale, conferind piesei un surprinzător aspect contemporan. Spațiul scenic este și el puternic simbolizat, ca spațiu „de trecere“ cu des chideri multiple, detaliat în indicațiile regizorale. În primele două acte, anticamera bine mobilată din casa prefectului sugerează faptul că deciziile politice nu se iau în spațiul public, ci în spațiul privat. Subiectul piesei urmărește momente de mare tensiune din existența publică a eroilor, antrenați în vârtejul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
secvențe comentate; - ilustrarea a patru elemente de structură și de compoziție ale operei dramatice stu diate semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict dramatic relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici dramatice, limbaje scenice, re gistre stilistice, indicații regizorale, modalități de caracterizare a personajului dramatic, limbajul personajelor etc.); - susținerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului dramatic studiat se reflectă în construcția personajului ales. - VARIANTA 5 SUBIECTUL I (30 de puncte) Citește următorul text: La
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
încheieturile" preluând ecouri cosmice: "Accelerando și apoi crescendo se transformară în Toccata (...); deodată orice sunet se întrerupse, de parcă totul s-ar fi înecat în tăcerea lacului. Și voci profunde ale întregului echipaj și ale altor bărbați intonară Missa solemnis". Efect regizoral șocant: "La momentul prevăzut în partitură, măsurile fiind perfecte, țâșni ca dintr-un tun, nălucă albă și dreaptă, spre cerul violet-închis..." Înfruntând spațiul, locatarul din "mahalaua celestă Țicău" circulă pe "podișele lumii"; "răstignit în el însuși" caută "un tărâm promis
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
după modelul „marelui Appia”, cel ce „pare să umple scena cu sute de îngeri și să-i pună să cânte oricând are el chef”. Îngerii lui Appia sau fantomele lui Shakespeare - cu astfel de „creaturi” trebuie să se confrunte travaliul regizoral, un travaliu care nu are nimic de-a face cu realismul. Într-un text din 1908, intitulat „Realismul și actorul”1, în timp ce corul Clarvăzătorilor înalță un imn Frumuseții, corul Orbilor preamărește Realismul. Artistul este aici cel ce „izbutește până și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Kantor le stabilește între cutia-dulap și materia brută, între obiectul inanimat, corpul inert și hainele acestuia - resturi ale corpului îmbrăcat -, în intenția de a sugera bascularea, oricând posibilă, a materiei de orice fel spre inform, spre anularea oricăror diferențe. Partitura regizorală 2 descrie amănunțit funcționarea sistemului de raporturi. În afară de dulap și de un sertar încăpător, acoperit cu o prelată, în care se află cadavrul mamei, mai există și o cotigă pentru transportul gunoaielor, condusă de un factotum înveșmântat în negru și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să-ți schimbi înfățișarea, uneori și sexul, să accepți roluri subalterne - proceduri necesare, frecvente în asemenea cazuri. Travestirea implică, așadar, o metamorfoză observată de către spectatori, metamorfoză ale cărei forme de manifestare, mai mult sau mai puțin evidente, depind de opțiunea regizorală. Unii regizori se mulțumesc să marcheze „transformarea” doar prin câteva semne, tocmai pentru a sublinia artificiul procedeului; alții, dimpotrivă, sporesc detaliile, insistând asupra travestirii ca sursă de ambiguitate, de confuzie și de incertitudine. Oare ce-mi văd ochii? El să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de a pune în scenă supravegherea constituie, mai ales în privința teatrului clasic, răspunsul dat dilemei „rămânem ca în trecut sau ne apropiem de actualitate?”. Răspunsul nu are cum să fie unic, el poate fi doar adecvat, legitimat de un demers regizoral și motivat de un proiect anume. Ceea ce ține însă de domeniul evidenței este faptul că soluția aleasă influențează percepția spectacolului și trădează un raport bine definit cu teatrul, pornind de la relațiile acestuia cu timpul, vechi sau modern. Pentru a face
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
referitoare la scrisul poeziei. Spectatorii pot urmări, adesea în paralel, reacțiile unor personaje care se resping, și, în același timp, se caută, printr-o dispunere care angajează spațial, în decorul sugerînd stereotipii, coloritul și traiectoria etică a personajelor. Echilibrul concepției regizorale îi asigură spectacolului gravitate și sens uman generos tocmai prin desfășurarea atât de credibilă, concretă, a unui proces de involuție a umanului. Constantin Popa, de data asta ca interpret (Ilie), și Violeta Popescu (Mina) au beneficiat în cea mai largă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și sens uman generos tocmai prin desfășurarea atât de credibilă, concretă, a unui proces de involuție a umanului. Constantin Popa, de data asta ca interpret (Ilie), și Violeta Popescu (Mina) au beneficiat în cea mai largă măsură de nuanțata analiză regizorală a unui text ce oferă sugestii vii și interesante. Jocul atât de mobil al celui dintîi, conjugînd ambiguități și contraste, se sedimentează într-o compoziție al cărei pitoresc este lesne transfigurat în stare ce transgresează tipologia psihologică, angrenînd orizonturile ireductibile
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
care pledează pentru ideea de teatru înțeles ca loc al desfătării spirituale, al meditației și al confruntării cu starea la zi a propriei conștiințe. Spectacolul rezultat din această primă abordare scenică a piesei autorului-actor este serios, temeinic argumentat ca propunere regizorală, elocvent (deși cu oarecare ostentație) sub raport scenografic, susținut cu profesionalism bine temperat în interpretare. Regulamentul de bloc este o parabolă despre degradarea, pînă la dezintegrare, a verticalității civice sub imperiul fricii. Spaimele individuale, care se înmănunchează apoi în spaime
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
supralicitări ale grotescului, ca în scena jocului de pocher, ar fi putut fi, credem noi, lesne evitate. Direcția de scenă, acceptată, ca și la Calul verde de Dan Nasta, își concentrează atenția asupra creării atmosferei progresiv inundate de absurd. Gestul regizoral cultivă riguros articulat participările individuale, angajîndu-le într-o compoziție coerentă de plastică a stărilor. Credem că unele localizări ale spațiului de joc prin folosirea spoturilor, apelul la înregistrarea pe bandă magnetică a "gîndurilor" sau la efectele stroboscopice (exceptîndu-le pe cele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
efectele stroboscopice (exceptîndu-le pe cele din finalul spectacolului) n-au adus un adaos de interes întregului. Decorul semnat de Axenti Marfa este premeditat "urît", ca formă și cromatică, delimitînd un habitaclu neospitalier. Echipa de interpreți colaborează cursiv pe coordonatele gîndirii regizorale. Între cele două grupuri de caractere, al agresorilor și al agresaților, se situează, într-o compoziție de subtilă candoare, realizată de Cornelia Gheorghiu, Bunica. Florin Mircea, care ne propune o excelentă rezolvare scenică a însuși conceptului de teroare, Liviu Manoliu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și îl determină la mărturisiri. Trecutul acel trecut greu de compromisuri și trădări revine în viața lor aparent liniștită, îi răvășește, îi tulbură, îi stoarce ca pe două biete cîrpe. Aici este punctul forte al spectacolului și întreaga lui miză regizorală pe care Ovidiu Lazăr o și consemnează în caietul de sală: "există, fără îndoială, o tiranie a trecutului... El, trecutul, s-a instalat în noi definitiv ca o boală incurabilă ce ne devoră cu voluptate, secretînd periodic amintiri și atitudini
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în procesul de conștiință pe care și-l provoacă și pe care-l pun în scenă (uneori la propriu, căci există o scenă în scenă pe care ei joaca unele momente ale trecutului deci teatru în teatru, procedeu excelent rezolvat regizoral, promovînd vechea idee că viața e teatru și teatrul e viață); deci cei doi nu sunt singuri în acest proces, dramaturgul extinzînd situația și starea lor de conștiință asupra tuturor celor ce vor citi piesa sau vor vedea spectacolul, vrînd
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
invitat) elevii pregătesc punerea în scenă a fragmentului respectiv. Li se poate lăsa elevilor din două grupe libertatea de a-și gândi singuri jocul scenic, în timp ce alte două grupe vor fi coordonate de profesor sau actor, dându-li-se indicații regizorale privitoare la gestică, ton, mișcare scenică etc. (Don Juan (Don Juan-ul), Act venețian (fidelul), Anonimul venețian (idealistul), Richard al III-lea (narcisistul). e. Discuție problematizantă Elevii sunt invitați la o discuție de tip dezbatere pe tema raportului regizor-actor; actor-om
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
bunul plac. Încălzirea globală este regizorul perfect care impune măștile Terrei, regizor care a primit și va primi "Zmeura de aur" și nu Oscarul. În urma citirii feed-back-urilor, am constatat un interes pentru cauzele, efectele și măsurile care rezultă din activitatea "regizorală", precum și nevoia de a fi mult mai discutate, mai ales ca măsurile de combatere a acestor activități. Considerăm necesară această implicare a omului în modificarea măștilor Terrei în măști pozitive, care să ne asigure pe mai departe o armonie între
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
nonșalanței și-a dezinvolturii. Adevărul este că tatăl-adolescent impunea respect. Era un om serios. Nu făcea bancuri, zece pe minut, așa cum se obișnuiește în mediul nostru cabotin, nu vorbea mai mult decât se cuvine, nu bătea câmpii când dădea indicații regizorale, nu își propunea să dărâme pereții, să mute arlechinii din loc, să doboare plafonul, ca să dovedească că e "modern". Modern era prin felul în care citea un text, prin felul cum îl gândea. Visarion se comporta tot timpul măsurat. Zâmbea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
formă de învățământ, este prezența scenică faptul de a iradia o energie contagioasă și de a focaliza privirile tuturor asupra actului scenic pe care îl împlinește. Întocmai actorului,Visarion pe scenă, dar și în afara scenei era hărăzit cu prezență... prezență regizorală. Aș zice, fără să exagerez și încercând să nu trădez imaginea de atunci, din urmă cu patruzeci de ani, că aerul se învolbura în preajma lui. Am simțit această învolburare, această vibrație cu deosebită acuitate. Da, Visarion iradia o energie contaminantă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a povestit în cîteva interviuri despre relația specială cu mama sa și despre absența tatălui, fost țărănist, urmărit și arestat de Securitatea regimului comunist, instalat la trei luni și jumătate după nașterea viitorului regizor. De unde posibile aspirații compensatorii: către profesiunea regizorală, deci către rolul "paternal" de creator al spectacolului/filmului, de "autoritate" instalată/restaurată; și de partea cealaltă sentimentalitatea structurală, pe care efortul sau instinctul de disimulare n-o vor putea anula. Scenariu generaționist semnificativ, cu trei reprezentanți simbolici: Alexa Visarion
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Shakespeare, profesorul lor declarând că fusese martorul "celui mai bun spectacol [...]" din experiența lui, lăudând concepția spectacolului drept neobișnuit de inteligentă și de inventivă: "rareori am văzut o combinație mai sclipitoare între dragostea pentru limba lui Shakespeare și o interpretare regizorală expresiv violentă." Directorul artistic al teatrului Wisdom Bridge, din Chicago, Robert Falls, solicită caietul de regie de la Universitatea din Wisconsin-Milwaukee: "capacitatea lui Visarion de a plasa piesa cu fermitate în centrul istoriei și politicii moderne a fost remarcabilă. Teoria lui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ființei umane, lumii și omului, deopotrivă. Teatrul nu este un scop în sine ca și viața el poate fi exprimat printr-o multitudine de înțelesuri. Teatrul este o stare de trezie". Autorul articolului Dialogul lui Visarion cu lumea deslușește talentul regizoral al artistului român atât la nivelul conceptului cât și al realizării scenice. Imaginile sunt de o intensitate dramatică explozivă. Itinerariul american al lui Alexa Visarion este prezentat, de asemenea, ca un contact rodnic între două personalități aparținând unor culturi diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]