KorAP: Find »[drukola/base=regresie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...93 >

2,315 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și sublimare. Pentru a stabili aceste relații, Plutchik et al. cer unor psihiatri experimentați să compare între ele cele șaisprezece mecanisme, în funcție de gradul lor de asemănare. Rezultatele acestei analize le-au permis autorilor să întocmească o diagramă circulară, în care

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ne permit să observăm că aceste ansambluri de mecanisme de apărare au în comun metode foarte apropiate de apărare a eului. Această cercetare a mai permis și descrierea opozițiilor (sau polarităților) dintre diferitele apărări, în combinații de tipul: - sublimare și regresie, - sublimare și formațiune reacțională, - activism și refulare. Pornind de la rezultatele cercetărilor întreprinse și mai ales de la analizele factoriale, Plutchik et al. propun o altă listă, de numai opt apărări de bază: Compensația Deplasarea Formațiunea reacțională Intelectualizarea Unul dintre aceste mecanisme

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
obține beneficii secundare decurgând din rolul de bolnav; ipohondrii se plâng, dar resping ajutorul celorlalți. În centrul ipohondriei se află un reproș mascat. 25) A se îmbolnăvi (V.): subiectul face referire în mod curent, în scop de evitare și de regresie, la bolile de care suferă, exagerându-le. Responsabilitatea poate fi evitată, culpabilitatea poate fi ocolită, iar pulsiunile agresive și libidinale resimțite ca periculoase pot fi înlăturate. Exploatarea inconștientă a bolii ca apărare este aproape sigur asociată cu alte mecanisme, cum

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
bolile de care suferă, exagerându-le. Responsabilitatea poate fi evitată, culpabilitatea poate fi ocolită, iar pulsiunile agresive și libidinale resimțite ca periculoase pot fi înlăturate. Exploatarea inconștientă a bolii ca apărare este aproape sigur asociată cu alte mecanisme, cum sunt regresia sau transformarea activității în pasivitate. 26) Limitări ale funcțiilor eului (V.): reducerea sau pierderea uneia sau mai multora dintre funcțiile eului, în scopul de a evita anxietatea generată de conflictul cu tendințele instinctuale, cu supraeul ori cu forțele sau obiectele

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
clasificări pun accentul pe modurile de acțiune sau pe stilurile defensive. Verwoerdt (1972) a descris trei clase de mecanisme de apărare, definite mai ales prin relația cu amenințările: 1) Prima clasă se caracterizează prin retragere în fața amenințării, ca în cazul regresiei revelate de ipohondrie. 2) Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și nepacienți, luate separat, a scos în evidență existența acelorași factori. Fiecare ansamblu constituit din apărări subordonate aceluiași factor ar corespunde unui stil defensiv distinct (Bond, 1995). Factorul 1 explică 50% din varianța totală și reunește șase apărări: retragerea, activismul, regresia, inhibiția, agresiunea pasivă și proiecția. Bond consideră că termenul „imaturitate” nu este pertinent pentru a desemna acest grup de apărări, întrucât ele pot fi întâlnite uneori la persoane cu o bună funcționare a psihicului. Pentru Bond, trăsătura comună a comportamentelor

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ei înșiși o acțiune constructivă. Astfel: - persoana ce adoptă ca mod de răspuns retragerea sau este inhibată are nevoie să fie încurajată activ pentru a ieși din atitudinea rezervată; - persoana care utilizează activismul trebuie să fie controlată; - persoana care adoptă regresia are nevoie să fie înlocuită de cineva care să facă anumite lucruri în locul ei; - persoana agresiv-pasivă acționează pentru a provoca furia celuilalt; - persoana care utilizează proiecția îi blamează pe ceilalți și aruncă responsabilitatea asupra lor în loc să-și accepte pulsiunile. Din

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în subsol”); - pentru a fi posibilă, identificarea cere ca perioada de fuziune să fie încheiată (A. Freud scrie: „Dacă ești una cu obiectul, de ce să te mai străduiești să identifici? Lucrul este gata făcut!”); - sublimarea reclamă existența valorilor supraeului; - asemenea regresiei, transformarea în contrariu sau întoarcerea asupra propriei persoane par independente de stadiul de dezvoltare și ar putea fi mecanismele de apărare cele mai primitive. 3) Prezența anumitor mecanisme de apărare ar fi normală la anumite vârste și periculoasă (chiar patologică

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
chiar ca despre cea mai precoce apărare. Nu încape îndoială că o serie de apărări au cu totul alte prototipuri. Este o apărare anaclitică, întrucât, ca apărare, ea se sprijină pe funcția fiziologică a somnului”. Spitz arată apoi că mecanismul regresie are ca prototip somnul (vezi tabelul 2): „În timpul somnului, investirea este retrasă din domeniul senzorial. Este un proces dinamic ce va servi drept prototip retragerii investirii în regresiune”. Pentru Spitz, somnul real ar fi o regresie la sațietatea din momentul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
arată apoi că mecanismul regresie are ca prototip somnul (vezi tabelul 2): „În timpul somnului, investirea este retrasă din domeniul senzorial. Este un proces dinamic ce va servi drept prototip retragerii investirii în regresiune”. Pentru Spitz, somnul real ar fi o regresie la sațietatea din momentul alăptării. Dar la fel de bine se poate considera că somnul este un prototip al refuzului sau al anulării retroactive. Autorul citat adaugă totuși și alte elemente prototipurilor acestor două mecanisme de apărare (vezi tabelul 2). Prototipurile sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
din perspectiva funcționării defensive între bărbații și femeile din studiul experimental - studiați cu Indexul stilului de viață al lui Plutchik et al. - a pus în evidență existența a trei diferențe semnificative indicând că femeile utilizează mai mult formațiunea reacțională și regresia și prezintă în general o funcționare defensivă mai accentuată (așa cum arată scorul lor total, mai mare decât la bărbați). Să mai notăm că, în cadrul acestei cercetări, femeile afirmau că au trecut prin mai multe probleme de viață și mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de apărare sunt calculate adunând scorurile celor 10 relatări. Scorul maxim posibil este de 80 (10×4×2). Cele cinci ansambluri defensive studiate prin DMI sunt: 1) întoarcerea împotriva obiectului, care include identificarea cu agresorul, deplasarea, traducerea în act și regresia; 2) proiecția; 3) întoarcerea împotriva propriei persoane, care se referă la răspunsurile autohandicapante, pesimiste sau masochiste; 4) transformarea în contrariu, care include (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea; 5 ) „jocul cu principiile”, stil comun intelectualizării, raționalizării și izolării afectului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
vârstă medie de 40 de ani, diagnosticați ca având tulburări depresive majore fără trăsături psihotice. Examinarea rezultatelor la Indexul stilului de viață arată că acești pacienți au un punctaj total considerabil mai mare decât norma, precum și scoruri mai ridicate pentru regresie, refulare, formațiune reacțională și proiecție. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, funcționarea defensivă a pacienților depresivi este mai importantă decât cea a subiecților care nu prezintă tulburări mintale, iar pe de altă parte, că scorurile ridicate ale pacienților depresivi

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
pacienților depresivi este mai importantă decât cea a subiecților care nu prezintă tulburări mintale, iar pe de altă parte, că scorurile ridicate ale pacienților depresivi la anumite apărări ar arăta că aceștia utilizează în principal apărări primitive sau imature, precum regresia și proiecția (Bond et al., 1983; Plutchik et al., 1979; Vaillant et al., 1986; Wong, 1989) sau apărări de nivel intermediar (formațiunea reacțională sau refularea). În alte cercetări, evoluția tulburărilor psihopatologice a fost pusă în legătură cu mecanismele de apărare ale pacienților

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a observațiilor clinice conform cărora numeroase acte de violență rezultă dintr-o deplasare a agresivității dinspre obiectele primare către reprezentările sau substitutele acestora. Cercetarea lui Greenwald pune, de asemenea, în evidență corelații semnificative între riscul de suicid și patru apărări: regresia, compensarea, intelectualizarea și formația reacțională. Nu toate aceste relații sunt ușor de interpretat, însă în cazul compensării, relația cu riscul de suicid este lesne de înțeles. Este, într-adevăr, notoriu că riscul de suicid are o puternică legătură cu depresia

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
inadecvare. 4. Alte aplicațiitc "4. Alte aplicații" Un domeniu aparte în care mecanismele de apărare își găsesc aplicații este clinica afecțiunilor fizice. Într-o discuție cu privire la mecanismele de apărare folosite „în fața bolii”, Scheider (1989) evidențiază rolul anumitor mecanisme cum sunt regresia, (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și izolarea afectivă. În decursul ultimilor ani, rolul mecanismelor de apărare a fost studiat adesea în raport cu infectarea cu HIV. Vasconcellos (1993) arată că punerea la punct a unor apărări în fața angoasei reprezentate de infectarea cu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
personalului implicat în meserii cu grad înalt de risc. În acest cadru mai pot fi menționate și studiile întreprinse de germanul Saitner (1991) cu privire la utilitatea TMA în depistarea conducătorilor auto susceptibili de a avea accidente. Saitner constată că semnele de regresie, de proiecție și de depresie identificate cu ajutorul TMA permit formularea unor predicții cu privire la subiecții care vor avea probleme la volan pe fondul unei scăderi a acuității senzoriale ca urmare a consumului de alcool. Izolarea ne apare astfel ca un instrument

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ecologismul ar fi o combinație de mai multe mecanisme individuale de apărare, cum ar fi refuzul realității (sociale și tehnologice), anularea retroactivă (ascetismul afișat reunind comportamente destinate înlăturării sentimentelor de dorință și a participării vinovate, anterioare, la societatea de consum), regresia (la comportamentele tipice adolescenței, mai ales grupismul) sau compensarea (inferioritatea compensată de un nou statut în cadrul grupului). Un alt tip de apărări se compune din apărările transpersonale, care-i permit eului să se protejeze manipulând relațiile sale cu lumea. Studiul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de coping (conceput ca o metodă conștientă de rezolvare a problemelor, flexibilă și, în general, adaptativă). Astfel, refuzului i-ar corespunde minimizarea (încercare de rezolvare a unei probleme postulând că aceasta nu este atât de importantă cum se crede), iar regresiei i-ar corespunde căutarea de ajutor. După o perioadă de evidențiere și descriere a diferitelor mecanisme psihologice de adaptare, cercetătorii și practicienii se orientează acum spre studiul relațiilor dintre aceste diverse mecanisme. O abordare integrativă ar putea conduce la o

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
exprimarea neliniștii sau a speranței în legătură cu un tratament prescris este imposibilă, în jurul bolnavului domnind un „cod al tăcerii”. Dificultățile de dezvoltare a afirmării de sine prin exprimarea sentimentelor favorizează recurgerea la un alt mecanism de apărare, mult mai puțin adaptat: regresia. De vreme ce nimeni nu se străduiește să-l informeze în mod serios pe bolnav, care este tratat ca un copil iresponsabil, acesta justifică imaginea celorlalți despre el, „făcând pe copilul”. Este și cazul pacientului care, condamnat la o alimentație sterilă, a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
că apărarea prin identificare nu poate fi desprinsă de mecanismele psihice care o precedă: încorporarea ca fantasmă și introiecția ca proces (Laplanche și Pontalis, 1967). În măsura în care identificarea își are originea în încorporare, fantasmele orale, canibalice, pot fi mobilizate sub efectul regresiei. Interesul copiilor pentru poveștile în care se vorbește despre devorare își poate găsi astfel explicația. Deoarece ambivalența față de obiectele parentale este esențială în constituirea oricărei identificări, putem presupune că rolul refulării este determinant, mai ales în conflictul oedipian. Mișcările de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
vom mulțumi să le cităm parțial, lasă să transpară recurgerea la următoarele mecanisme de apărare: - raționalizarea: „Doar din cauză că nu mi-am dat toată silința s-a prăbușit totul. Simplă neglijență”; - refuzul: „Spuneți-mi că nu-i adevărat. E un coșmar”; - regresia: „Vreau să iau totul de la capăt. Vreau să fiu copil, iar tu vei fi mama mea”; - refugiul în reverie, o reverie megalomană: viața regelui va trebui să fie singurul obiect de studiu în școli; singurul nume dat la botezuri să

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
este puțin preocupat, ea se simte „disprețuită”, reacție în mare parte proiectivă. Faptul o trimite cu gândul la experiențe de același tip, trăite în relația sa ambiguă cu tatăl. Întregul interes al transferului constă în a putea reactualiza, sub efectul regresiei, situația din copilărie în care realitatea și proiecțiile au distorsionat relația, partida fiind rejucată în cadrul curei, într-o cu totul altă manieră. Aceasta pentru că analistului îi revine sarcina să funcționeze altfel, adică fără ambiguitate, în numele principiului abstinenței, în așa fel

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care permite personalului medical să transmită pacienților speranța de a învinge boala (Jourdan-Ionescu și de La Robertie, 1989). Acesta este rolul de ecran pe care-l poate îndeplini refuzul ce apare în momentul unei percepții traumatice copleșitoare. Regresietc "Regresie" Definițietc "Definiție" Regresia constituie o revenire - mai mult sau mai puțin organizată și tranzitorie - la moduri de expresie anterioare ale gândirii, la conduitele sau relațiile obiectuale, în fața unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasă sau de frustrare

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mult sau mai puțin organizată și tranzitorie - la moduri de expresie anterioare ale gândirii, la conduitele sau relațiile obiectuale, în fața unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasă sau de frustrare. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Regresia este o metaforă. Ea provoacă de la bun început o mișcare defensivă, de repliere, de întoarcere înapoi, în opoziție cu mersul înainte, care implică termenul de progresie. Este bine cunoscută imaginea utilizată de Freud: o armată aflată în marș, a cărei

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]