1,643 matches
-
sta, iubita blestemată/ s-a drăgostit și-a-ncercat norocul!/ Culcușu-l fripse și sări îndată/ Cum sari din somn când te cuprinde focul,/ Sau ca țăranu-ntins când vede-o vârcă/ Înaintând, și află că-i năpârcă!". Față de celelalte poeme eroi-comice renascentiste, Ariosto introduce elementul moralizator, trimițându-ne cu gândul la fabule. Îl vom regăsi în mai toate episoadele, fie ele și secundare, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că intenția ludică are și o coloratură satirică: Deși ia multe chipuri, țineți minte
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
gândit Cervantes romanul, reținem deci parodierea rezultată în urma unei falii care se adâncește între perspectiva naratorului, cel care aparține unei lumi metatextuale de gradul al treilea, și perspectiva personajului Don Quijote, cavalerul rătăcitor și "rătăcit". "Lumii de gradul întâi a Spaniei renascentiste", detaliază Mariana Neț în subcapitolul "Parodia rezultat al discrepanței perspectivelor" din volumul O poetică a atmosferei: "Don Quijote îi aplică structuratorii romanelor cavalerești, deci ai unei lumi de gradul al doilea, aflată în competența sa culturală, căreia personajul (asumă că) îi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
granița dintre poemele eroi-comice ale Renașterii și romanele secolului XX pare să se fi șters. Istoria literară are însă obligația de a o consemna, arătându-i atât împlinirile, cât și redundanțele. Printr-o asumată complicitate cu propriul conținut, romanele parodice renascentiste târzii, semnate de Rabelais și Cervantes, dau senzația de parodie și, în același timp, de original. Aici rezidă vocația creatoare autoironică pe care o îmbracă ele "prin generozitatea cu care se alătură greșelii pentru a o ridiculiza; o ruinează nu
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
deghizării" utopiei, care capătă aici forme contrare modelului propus în Utopia lui Thomas Morus, text apărut în 1516 și pe care Rabelais îl cunoștea și prețuia, așa cum rezultă din corespondența celor doi atestată și în istoriile literare 270. Dacă înclinația renascentistă spre utopie a putut fi stimulată "în mare măsură de călătoriile ce au avut loc în această perioadă, dar și de accentuarea spiritului individualist realizată de gânditorii umaniști"271, Rabelais se dovedește un maestru al răsturnărilor neașteptate de situație, chiar
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Finalitatea fragmentului, intens dezbătută de critica literară, ne interesează doar în trecere: pe de o parte, el funcționează ca o replică accentuat polemică la modul de organizare specific mănăstirilor medievale, marcat de privațiuni; pe de altă parte, rezonează cu dorința renascentistă de eliberare a energiilor umane din orice situație de natură să le încorseteze. Vom urmări secvența strict din punctul de vedere al deformării, în oglindă parodică, a eruditului model. Dacă, înainte de publicarea operei rabelaisiene, protagonistul lui Morus, Raphael Hytlodeus, descoperă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Paolo Portoghesi sau Heinrich Klotz au notat, printre primii, gestația crizei în arhitectura marilor orașe. Iar replica lor "a fost aceea de a postula un oraș (modern) cu memorie"305. Nașterea unui nou istoricism, de ce nu vizibil tentat de plăcerea renascentistă a trecutului, a devenit o certitudine. Jenks găsea chiar că pilonii noii maniere de administrare a spațiului trebuie înrădăcinați în tradiția secolului al XVI-lea, când "atât Rafael, cât și Michelangelo reacționau împotriva monotoniei soluțiilor simpliste, repetitive și doreau să
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
désignées sous le nom de parôdia", în G. Genette, op. cit., p. 20. 98 Aristotel, op. cit., p. 67. 99 Aristotel, op. cit., pp. 66-67. 100 La acest capitol excelează și literatura română, chiar dacă ceva mai târziu de granițele strict temporale ale fenomenului renascentist, prin Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu. Efortul fantezist al autorului român este meritoriu, cu atât mai mult cu cât opera sa apare spontan, în lipsa unui model în limba română. 101 Imprecizia, ezitările se datorează și unui factor care ține de hazard
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
barba, plânsu-i umple fața. (Cântecul lui Roland, în Poeme epice ale Evului Mediu, p. 82) 225 Despre Turpino, arhiepiscop din Reims, se crede că ar fi autorul cronicii Historia Caroli Magni et Rolandi, de unde și o formulă inovatoare de intertext renascentist. 226 Francesco de Sanctis, op.cit., p. 410. 227 Cf. Maurice Lever, apud Toma Pavel, "Romanele comice", în Arta îndepărtării. Eseu despre imaginația clasică, traducere de Mihaela Mancaș, Editura Nemira, București, 1999, p. 199. 228 Volumul său Roman et réalité. Les
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Vezi Gianni Vattimo, Sfârșitul modernității, Editura Pontica, Constanța, 1993, p. 41. ----------------------------------------------------------------------- PARODIA LITERARĂ. ȘAPTE RESCRIERI ROMANEȘTI Foucault, cunoașterea și istoria 2 1 152 153 Cuvânt înainte Argument Parodie romanescă vs. roman parodic Parodia literară în Antichitate Renașterea parodiei și romanul renascentist. Premise medievale... Concluzii Bibliografie Abstract Résumé
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
superior în primul. Întrebați ce este șarașka? Dacă vreți, a născocit-o Dante. Își bătea capul fiindcă nu știa unde să-i așeze pe înțelepții Antichității. Datoria creștinească îi spunea să-i arunce pe acești păgâni în infern. Dar conștiința renascentistului nu putea accepta ca acești oameni cu minți luminate să se amestece cu ceilalți păcătoși și să îndure chinuri fizice. Și Dante a inventat pentru ei un loc special în infern 227. (trad. a.) Simbolul cercului se explică și la
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
mai târziu, dintr-o biserică creștină, care va fi dărâmată în epoca Renașterii (adică în secolul XV), pentru ca toată lumea să îl poată admira. Papa Sixt al V-lea a așezat în vârful ei statuia Sfanțului Petru, în 1587, iar artiștii renascentiști veneau să studieze pentru a lua lecții de sculptură. Ce ne înfățișează columna? Apollodor din Damasc a povestit în piatră cele două războaie daco-romane, lăsându-ne astfel o neprețuită sursă de informații, deoarece multe dintre izvoarele scrise s-au pierdut
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
care se articulează mitul (ca narațiune exemplară), și anume: 1. viața scurtă, thanatofilia; 2. finalul vieții întunecat de nebunie, adică de "pierderea facultății primordiale a creatorului inteligența"; 3. "imaginea fizică angelică"; 4. "universalitatea și proteismul preocupărilor", în acord cu idealul renascentist al lui uomo universale; 5. fascinația pentru ocultism și ezoterism, adică pentru "construcțiile universale totalizante"; 6. lipsa de succes în timpul vieții, compensată de idolatria postumă; și, în fine, 7. "o iubire extraordinară leagă pe tânărul geniu de o femeie ce
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rămâne ca un fel de fundal semantic pe tot parcursul dezvoltării ulterioare a semnificațiilor mai ales în ceea ce privește folosirea cuvântului într-o sferă mai largă decât cea a literaturii. Sensurile moderne ale termenului se vor consolida ca rezultat al contribuțiilor umaniștilor renascentiști, care îl foloseau însă aproape exclusiv în accepție literară. În literatura franceză, apare prima dată la Thomas Sébillet în Art poétique français (Artă poetică franceză) din 1548, unde prin sintagma "bunii și clasicii poeți francezi" se implică totuși și o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nepăsare tristă": "Ca să pot muri liniștit, pe mine / Mie redă-mă!..." Flancat de personaje răsunătoare în lumini reci, antice, biblice ori din lumea medievală -, îl urmărim în demersuri cognitive pluriforme: "Evul mediu s-a retras în mine" (A patra elegie); renascentiștilor le face reverențe; peregrinul (atât de repede dispărut), exponent al continuităților temporale, se vrea apropiat păstorului mioritic și lui Toma Alimoș, dar și călător în spații planetare, cu opriri în tărâm indian, ori în legende mediterane sau, fugitiv, în septentrion
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se întâlnește cu Mozart -, Afrodita cu Ofelia, iar Van Gogh (obsedat de "galben") ajunge cu "Ghitara trist zumzăind la Yucatan". Interrelații ca acestea, universalizante, intensifică unda lirică: privirile, mirate, se mută spontan de la Zoroastru la Semiramida și Garcia Lorca, de la renascentiști și Thomas Morus la "Clopotele de la Horezu". Pictură și fantezie sonoră ca mijloace de vehiculare a unor simboluri -, iată metoda acestui poet de cultură elevată; îl delectează la modul superior amintiri despre Shakespeare și Turner, despre Beethoven și Rimbaud, figuri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Germania (Jurgen Habermas) cît și în Franța (Emmanuel Levinas), care să încerce să restaureze dimensiunea umanului, să regîndească fundamentele eului, dar ca excepții. Ultimele decenii sunt traversate de o criză cu multe fațete : cea a reprezentării umanului. Concepția clasică, cea renascentistă, sau cea a luminilor sunt depășite. Umanismul însuși, cum aprecia Unamuno, e în criză. Nu întîmplător au apărut dadaiștii, apoi suprarealiștii, care practică nonsensul, deriziunea și chiar distrugerea. O inumanitate s-a extins ca o plagă, devenind atotprezentă și dezmembrînd
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
atunci în traducere latină. Alți autori din epocă menționează și Divinul Poimandres. Dar filosofia lui Hermes Trismegistul a ajuns să fie mai cunoscută în Occident abia după ce Marsilio Ficino traduce Corpus Hermeticum în 1463, influențînd pe foarte multă lume. Pentru renascentiști, Hermes era "intelectul zeificat", reprezentînd "calitatea abstractă" a înțelegerii. Pe piatra de la Rosetta, el este numit "Cel de două ori mare". Însă, potrivit Tabulei Smaragdina (Editura Herald, București, 2007, p. 22), el este numit "Cel de trei ori mare", deținînd
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
timp tc "" Introduceretc "Introducere" De-a lungul istoriei, percepția asupra corpului a cunoscut mutații esențiale, evidențiate deja în numeroasele studii de filosofie, antropologie, istoria artei și a literaturii, sociologie sau psihologie. De la corpul armonios și simetric al Antichității și, respectiv, renascentist la corpurile dislocate și dezmembrate ale avangardei și ale diferitelor tipuri de modernism și la trupul eclectic, reciclat și remediat al postmodernismului, transformările perceptive asupra conceptului de corp s-au petrecut concomitent cu modificarea noțiunilor de realitate, spațiu și timp
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prin intervențiile chirurgilor plasticieni care produc artă, cu ajutorul laserului, din „pânza de carne”, dar și produse ale tehnoculturii prin care identitatea își relevă alteritatea. Acești chirurgi plastici creează conform unui model iconic computerizat care sintetizează trăsăturile faciale ale câtorva capodopere renascentiste. Astfel, artista își plasează propriul corp în centrul actului artistic, un atelier de creație sau un mediu artistic, un corp deteritorializat, deopotrivă obiect artistic, imagine și subiect. De la manipularea trupului fizic prin chirurgia cosmetică la manipularea imaginii digitale, suportul construirii
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în viață să cunoaștem oameni noi. Cândva am găsit într-o carte o comparație între pictura impresionistă și cea din Renaștere. Pictura impresionistă este ca o floare dintr-o grădină îngrijită, este frumos colorată și are un parfum puternic. Pictura renascentistă este asemenea florilor de câmp, cu culori mai estompate și un parfum mai discret, dar asemenea acestora, este nemuritoare. Aș folosi această comparație pentru anii noștri de școală. Chiar dacă anii de mai târziu au fost poate mai frumoși, plini de
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
o altă interpretare, creând de fapt noi mituri. O altă latură a creației lui pe această linie a trăirilor autobiografice ar fi arta rabelaisiană a portretului. Individul nu este gigantizat numai pentru a sublinia capacitatea de cuprindere spirituală și intelectuală renascentistă, ci și pentru o trăire existențială teribilă, printr-o prelungire a organelor de relație, ele devenind independente de restul trupului, care le încorsetează capacitatea de a lua în stăpânire realul. Totul însă se subordonează setei de a atinge absolutul. "Marele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de teatru și film.Așa poate fi numit. Radu Beligan este un Om de teatru și film. Lucian Pintilie este un Om de teatru și film. La fel și Liviu Ciulei. Există o familie rară, cu asemenea oameni de tip renascentist. Cariera lui Alexa Visarion este impresionantă. Dacă pui cap la cap realizările din CV-ul domniei sale, ele, însumate, fac cât monologul Ninei din Pescărușul la care adăugăm vorbele lui Woyzeck și nu în ultimul rând, tot ce spune Sizwe Bansi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
filosofia dialectică hegeliană. De aici și principiul, ce încă ne guvernează, că progresul societății nu se poate realiza decât printr-o serie de contradicții, de lupte și de confruntări care, în final, ne conferă o viață... mai bună, conform dogmei renascentiste. Din acest principiu (nefast), Foucault ne îndemna să ieșim, să ne eliberăm și să eliberăm lumea de conflictualitatea istoricistă modernă: dialectica. O "știință" a legilor generale care guvernează societatea și cunoașterea, dar și știință a clișeelor și mitologiilor discursive. O
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
noastre. Individul consumerist devine incapabil de a mai crea ceva autentic dincolo de "mode" și "etichete". Trusturile sunt expresia unui sistem al lui "mai mult"; un sistem al lăcomiei, dar și al insatisfacției (publice) față de ceva anume. El stă în "elanul" renascentist: deloc mulțumit cu ce are și în permanentă căutare de altceva. Cu cât profitul este "mai mare", cu atât dezumanizarea este mai profundă. Pe linie corporatistă, individualitatea omului și a lucrurilor a devenit un "produs", un efect al puterii-cunoaștere într-
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ideologie comunistă, relația literatură-vinovăție. Sunt chemați la bară, cu argumente necruțătoare, "Un om între oameni", "Mitrea Cocor", Arghezi, G. Călinescu, Eugen Barbu, Petru Dumitriu, D. R. Popescu, Titus Popovici ș.a. Memorabil se termină rechizitoriul la adresa lui G. Calinescu: "Mimând spontaneitatea amoralismului renascentist, s-a dedat culturii puterii comuniste, cu aerul că Ghiță Dej este Lorenzo Magnificul". În contra celor ce susțin că o anume duplicitate a artistului se poate trece cu vederea în baza talentului funciar al aceluia, Caius Dobrescu scrie: "Angajat cu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]