899 matches
-
a lui Rim se strămutau în umbra lui, complici nedezlipiți și spectri ai nenorocirii. Așa ascunși, scăpară de ceremonia rămasului bun de la Sia. De altfel, nimeni acum afară de preoți nu se mai ocupa de salutul de pe urmă. Odată ipnoza muzicei risipită, toți se strecurau lin spre ieșire. își reluau cu grabă bucuria zilei minunate. Indiferenți către ceremonie, o uitau repede și porneau ca o ceată molcomă spre primăvară. Automobilele așteptau lenoase. Nici un bufnet de motor, nici o claxonare nu turbura liniștea. Afară
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
spus de la el, ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam. 52. Și nu numai pentru neamul acela, ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53. Din ziua aceea, au hotărît să-L omoare. 54. De aceea, Isus nu mai umbla pe față printre Iudei; ci a plecat de acolo în ținutul de lîngă pustie, într-o cetate numită Efraim, și a rămas acolo împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85101_a_85888]
-
gâfâie și se rostogolește, strivind sub ea vieți, în timp ce aerul o strivește. În capul ei urlă furtuni. Căngi și funii o înfășoară. Pielea i se jupoaie, în straturi de grăsime. Săptămâni, luni, iar gemetele muntelui de animal putred slăbesc. Orașul risipit se adună înapoi. Mici vieți născute pe uscat împung monstrul cu ace și cuie, îl hăcuiesc, revendicându-și casele zdrobite. Păsările ciugulesc din carnea lui putrezită. Veverițele smulg hălci din el, le îngroapă pentru iarna care vine. Coioții îi lustruiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
închiriată, pe autostrada inexpresivă ca o lamă. În timp ce avionul zbura peste Ohio, reuși să se adune. Privi în jos, către Universitatea Columbus, acoperită de nori, imaginându-și reperele invizibile sub cuvertura peticită. Locuri de acum o treime de secol: campusul risipit, lipsit de centru. Suburbia studențească decrepită, unde împărțise un bungalow cu Sylvie. Centrul, Scioto, sincopa temporală din German Village, Short North, cu marea sa librărie de cărți vechi, unde o dusese pe Sylvie la prima lor întâlnire. Încă-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
El își retrase mâna. N-ar fi trebuit să ieșim în oraș să mâncăm. Ar fi trebuit să ne aducem aminte ceea ce întotdeauna... Recunoașterea o făcu să-și arcuiască sprâncenele. El trase aer în piept, încercând să-și recapete liniștea risipită. Într-o bună zi, o să-ți dai seama ce caut. Întotdeauna. Crede-mă, K.... Părea atât de speriat, încât o duru. În momentul acela simți atracția profundă pe care o exercita asupra ei Robert Karsh, un bărbat care n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ce, În final, se făcuse loc liber În jurul căruciorului distrus. Doi polițiști care căutau să elibereze strada pentru a face loc circulației Întrerupte, au transportat lîngă bordură căruciorul strivit, mai Împingîndu-l, mai cărîndu-l, și Începuseră să culeagă de pe jos mărfurile risipite, cutiile, ceștile și farfuriile sparte, cioburile de sticlă, furculițele și cuțitele ieftine și, În cele din urmă, cutiile de tinichea cu spaghete și, să le Îngrămădească peste mormanul de sfărîmături. Spaghete, bucăți de creier și frînturi de craniu zăceau laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stînd În pragul unor uși minunate, pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute, zarea mută, și Înțelegînd atunci totul... ce mai puteam spune În afară de faptul că În jurul nostru zăceau risipiți, neclintiți, camarazii noștri și că amiaza era departe? Ce puteam spune acum despre pămîntul pustiu... ce puteam spune acum despre materia și forma veșnică... ce putem spune noi, cei care am trăit aici cu sufletul, cu oasele, cu sîngele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
memorie și a rănilor, am reușit să demarez incubarea unei noi serii de corpuri, altele decât cele din propria mea genera... genera..." Și asta fu totul. Mai trecură câteva minute, dar nu mai recepta decât niște scurte străfulgerări de gânduri risipite. În cele din urmă, Gosseyn se ridică în picioare. Îl încerca o exuberanță înflăcărată, proprie omului care a înfrânt însăși moartea. Regreta numai faptul că nu reușise să obțină informațiile vitale privind multiplicarea corpurilor. În mare, se putea declara satisfăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
memorie și a rănilor, am reușit să demarez incubarea unei noi serii de corpuri, altele decât cele din propria mea genera... genera..." Și asta fu totul. Mai trecură câteva minute, dar nu mai recepta decât niște scurte străfulgerări de gânduri risipite. În cele din urmă, Gosseyn se ridică în picioare. Îl încerca o exuberanță înflăcărată, proprie omului care a înfrânt însăși moartea. Regreta numai faptul că nu reușise să obțină informațiile vitale privind multiplicarea corpurilor. În mare, se putea declara satisfăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
n-ai niciun haz, zise celălalt. Fă mai bine semn pentru bere! Omar își reaminti că e gazdă și chemă chelnerul. Treptat, spaima lui dureroasă se schimbă într-o amorțire. Nimeni nu mai vorbea de șosea. O uitaseră. Printre casele risipite precum zarurile pe o tablă de joc se despleteau drumuri care înălțau praf, iar Omar, de la fereastra bistroului, văzu două motociclete, apoi o furgonetă cu mobilă și, în cele din urmă, o femeie în rochie verde, pedalând pe o bicicletă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și asexuat, cu bărbia înclinată spre umăr. Ca în ziua când poposise pe ogoarele lui Godun, câmpia îi părea un suspans continuu. Nici copacii și nici labirintul de iederă nu slăbiseră foarte mult din încordarea acestei întinderi. Vilele noii democrații, risipite aiurea, ca niște grăunțe scăpate dintr-un buzu nar rupt, aduseseră doar dezordine. Un drum asfaltat le-ar fi arătat calea, dar șoseaua întârzia. Nimeni nu mai credea în această autostradă, care să-nlocuiască potecile cu criblură și praf, dar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
trebuia să ajungă numaidecât la reședința din Ketabi. Ar fi trebuit să mă opresc la intrare... să îmi dau seama, îi spunea avocatului. Am găsit poarta întredeschisă, deși nu era nimeni acolo, iar afară, în fața ușii, erau lucrurile lui Laleh risipite: poșeta, o pungă cu portocale și o grămadă de chei prinse pe un belciug. Am strigat, am bătut la ușă, dar pe urmă am încercat clanța și am intrat. De ce? De ce nu m-am oprit să cer ajutor, să n-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
brațele lui. Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui, și mînile ei reci s-ascunseră-n sânul lui. Ca să se trezească, el îi sărută ochii. Norii se rupeau bucăți pe cer - luna roșie ca focul se ivea prin spărturile lor risipite; - iar pe sânul lui, Făt-Frumos vedea cum înfloreau două stele albastre, limpezi și uimite - ochii miresei lui. El o luă pe brațe și începu să fugă cu ea prin furtună. Ea-și culcase capul în sânul lui și părea că
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lume. No. 24 O fire tirană, O groaznică rană, Din buze nu lasă O vorbă să iasă, Să spue ce dor Mă face să mor, În inimă-mi este Răul făr de veste. Întreb. De ce să fii iubit În gânduri risipit? Răsp. De voi mi ie teamă, Vă spui voi dați seamă, Să nu cutezați Suspinul să-mi furați. Ah, cuget putere, Când mințile-mi piere, Uită că mă vrea Cu moarte mai grea Pe mine să piarză, Pe voi să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dușumea, din căni ciobite de lut. Se priveau în ochi și râdeau. Îi stătea bine baticul roșu petrecut pe după gât și legat la ceafă. O modă lansată, în anii aceia, de Michele Morgan. Prin geamul scund se vedea câmpul, ici-colo, risipite, coșmerlii care scoteau câte o ață de fum... ― Într-adevăr, e minunat... ― Ce-i cu Valerica Scurtu? întrebă în șoaptă locotenentul. Cristescu îl privi obosit: ― Bănuiesc că a fost asasinată. ― Asasinată?! ― Ca și Panaitescu. Ai ordinul de percheziție? ― Da. ― Scotocește
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de alcool al Soniei întrebînd ironic: Și ce-a pățit, dragă?" Îmi venea să arunc cu perna în ușă, să ies în coridor și să latru la ea. Mă purtasem prea prevenitor până atunci. Nimeni nu ne dă înapoi politețea risipită, m-am gândit. Apoi mi-am amintit de Laura. Pentru cine o părăsisem? Pentru niște... Nici eu nu eram mai bun, dar eu eram eu. "S-o ia dracul de viață", mi-am zis auzindu-1 pe Mopsul râzând gălăgios. Se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fi gândit ei la ciuma care suprimă viitorul, deplasările și discuțiile ? Ei se credeau liberi și nimeni nu va fi vreodată liber atâta timp cât vor exista flageluri. Chiar atunci când doctorul Rieux recunoscuse față de prietenul său că un număr mic de bolnavi risipiți ici-colo muriseră fără veste de ciumă, pericolul rămânea pentru el fără realitate. Pur și simplu, când ești medic ți-ai făcut o idee asupra durerii și ai ceva mai multă imaginație. Privindu-și pe geam orașul care nu se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ESTE CU PUTINȚĂ SĂ AJUNGI DECÂT LA NIȘTE APROXIMAȚII DE SFINȚENIE. ÎN ACEST CAZ AR TREBUI SĂ TE MULȚUMEȘTI CU UN SATANISM MODEST ȘI CARITABIL." Amestecate tot cu observațiile privitoare la Cottard, poți găsi în carnete și numeroase însemnări, adesea risipite, dintre care unele îl privesc pe Grand, acum convalescent și care se apucase din nou de lucru ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar altele o evocă pe mama doctorului Rieux. Cele câteva conversații care se datorau faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
bani de asigurare. — Uite ce, dacă nu te grăbești să vii, va trebui să te întorci acasă cu autobuzul. Biroul ăsta îmi provoacă indigestie. — Bine, bine. Văd eu că nu ești dispus să dai nici un minut din viața ta oricum risipită pentru femeia aceasta. Doamna Levy o arătă pe domnișoara Trixie care sforăia sonor. Apoi o scutură de umăr. Plec, scumpa mea. Totul va fi bine. Am vorbit cu domnul Gonzalez și e încântat ca te-ai întors. — Liniște, porunci domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cea scrisă În cafea putea fi Întotdeauna ștearsă. Îndreptându-se spre Café Kundera au luat feribotul, astfel ca Armanoush să poată vedea orașul În Întreaga sa Întindere și splendoare. Ca și feribotul Însuși, pasagerii aveau și ei un aer obosit, risipit rapid de vântul stârnit din senin când vasul imens a cotit spre marea azurie. Zarva mulțimii dinăuntru a crescut preț de un minut Întreg și apoi a scăzut la un zumzet monoton care acompania alte sunete: zăngănitul motorului exterior, plescăitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de alcool al Soniei întrebând ironic: „Și ce-a pățit, dragă?” Îmi venea să arunc cu perna în ușă, să ies în coridor și să latru la ea. Mă purtasem prea prevenitor până atunci. Nimeni nu ne dă înapoi politețea risipită, m-am gândit. Apoi mi-am amintit de Laura. Pentru cine o părăsisem? Pentru niște... Nici eu nu eram mai bun, dar eu eram eu. „S-o ia dracul de viață”, mi-am zis auzindu-l pe Mopsul râzând gălăgios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tratase îi revenise brusc în minte, făcând-o să se mențină pe poziție. — Și eu, pentru prima dată în viață, am lăsat baltă o clinică plină de pacienți. Francesca își închipui visele și speranțele tuturor acelor oameni, eșantioanele de spermă risipite, ovulele nefertilizate, și toate astea din cauză că ... Aici imaginația ei se împotmoli. Din ce cauză de fapt? — Trebuia să te văd, Francesca. Trebuia să-ți spun chiar acum, fără să mai aștept o clipă măcar, ce prostie am făcut. Fran simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mai grea fusese ultima, cea din 1939. Plecase la Balcic cu un grup vesel, grupul lui Gică Stănescu, străbunicul Giuliei. Zogru se aciuase într-o fată pe care o plăcea în mod deosebit, Lili Petroviciescu. Era o ființă veselă și risipită. De fapt, tot grupul era cuprins de exaltare; bărbații erau ca orice bărbat la treizeci de ani: convinși că nimic nu e suficient de bun pentru ei. După cum femeile erau și ele ca orice femeie la treizeci de ani: convinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
viitorul și i-a schilodit caracterul destinului! Și-acuma umblă după cizmarul ăla de la Poștă. Îl știi de cum arată Gentimir ăsta? Plătești, să nu te vezi pă înserat cu el. Se ridică și se apropie de masă. Privi gânditor pozele risipite. Cercetă îndeosebi portretul regelui Mihai. Oftă, apucându-l pe Băcănel pe după umeri: - Maestre, ce să ne mai codim. Poate apuci chiar să-l vezi pe domnul din poza asta frumoasă întors iar acasă. Să-i dai mâna cetățeanului și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cer. Perdelele oftară adânc, răscolite de o adiere de vânt, care pătrunse în casă cu răcoarea diminetii. Iorgu stătea în pat nemișcat, dar mintea continua să țese, între somn și veghe, și cu un mare efort de voință, adunând amintirile risipite, reuși să lege întâmplările petrecute... ...Se făcea că Vasilica i s-a arătat în vis, tânără, frumoasă, radioasă, într-o rochie de-a ei frumos înflorată. Pentru o clipă i-a văzut frumosu-i profil. Se făcea că mergea înaintea lui
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]