KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

serios periclitate. Izvoarele istorice demonstrează cu prisosință că romanitatea locală carpato-dunăreană la fel ca în Occidentul nelatin constituie adevăratul fundament, solid, al prefacerilor istorice din Dacia romană, migratorii au fost doar elemente demografice secundare, care au fost (asimilate) de populația romanică majoritară. Odată cu așezarea slavilor în Dacia (nordul Dunării) și Peninsula Balcanică, după căderea definitivă a limesului danubian, în 602, sub loviturile avaro-slave, începe o nouă perioadă în istoria sud-estului european.6 Populațiile migratoare pe teritoriul Daciei după 275 Timp de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu populațiile germanice și negermanice, raidurile lor prin Europa au dus la restructurarea etno-demografică și politică a spațiului est-european, pentru mai bine de un secol. După conflictele cu statul roman, convertirea la creștinism și integrarea lor progresivă în masa populațiilor romanice au dus la dispariția lor treptată de pe harta Europei. Istoria goților ar putea fi împărțită în trei mari perioade: 1. Cuprinde istoria goților de la începuturi (secolul IV a. H.) și până la părăsirea ținuturilor din nordul Europei, țărmul de sud al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Priscus avem descrisă un fel de feudalitate mongolă, în sate se află și elemente hune, nu doar localnici cultivatori de mei. Pe lângă Panonia, centrul puterii hune, cedată de romani prin tratate, Attila urmărea să-și adauge tot șirul centrelor romanice dunărene până la Novae, reședința ostrogoților. În timpul incursiunilor hunice la Dunăre, răsar satele localnicilor de străveche origine, prezente peste tot pe malul nordic al ei. Patronatul turanic al hunilor este, de fapt, un nou și mare factor de sinteză, regalitatea lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
social-economică a societății hunice presupunea existența unei populații agricole supuse, care să asigure întreținerea dominatorilor turanici în tratativele cu Imperiul, Attila insista ca locuitorii refugiați în teritoriile romane să-i fie restituiți. Populațiile supuse de huni, alani, ostrogoți, carpi, gepizi, romanici au fost încadrate în organizația lor militară, iar conducătorii neamurilor supuse și-au păstrat pozițiile aristocratice-pătura conducătoare hunică era destul de pestriță sub aspect etnic. 20 În absența unor știri mai amănunțite cu privire la situația etnică și formele de viață ale populației

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un rol hotărâtor în "alcătuirea nației noastre", mai mare decât al francilor în Galia, este o vădită exagerare. La rândul său, C. Diculescu afirmă (presupune) că în limba română s-a păstrat un număr mare de cuvinte germanice, moștenite de romanici de la gepizii asimilați. Ideea asimilării gepizilor de către o populație romanică în Transilvania, după 567, nu este lipsită de temei. Afirmația este plauzibilă dacă ne gândim la diminuarea numerică a gepizilor și la lipsa unor structuri politice proprii care să se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al francilor în Galia, este o vădită exagerare. La rândul său, C. Diculescu afirmă (presupune) că în limba română s-a păstrat un număr mare de cuvinte germanice, moștenite de romanici de la gepizii asimilați. Ideea asimilării gepizilor de către o populație romanică în Transilvania, după 567, nu este lipsită de temei. Afirmația este plauzibilă dacă ne gândim la diminuarea numerică a gepizilor și la lipsa unor structuri politice proprii care să se împotrivească presiunii unor grupuri etnice mai numeroase și mai puternice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nu. Dovezi ale creștinismului la gepizi sunt crucile incizate descoperite în mormântul gepid de la Apahida și alte obiecte cu simboluri creștine descoperite la Someșeni și în cimitirul de la Brateiu, din a doua jumătate a secolului al VI-lea. Populația locală romanică controlată de gepizi era cu certitudine creștină, iar apartenența gepizilor la această religie a contribuit la apropierea de populația autohtonă romanizată, ceea ce a dus la asimilarea lor. Despre caracterul stăpânirii gepizilor pe teritoriul Daciei și raporturile lor cu populația autohtonă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
munți, politica avarilor este o continuare a celei a hunilor. Astfel, Baian, spune Teofilact, cruță și mută pe locuitorii "Romaniei" el cârmuiește (conduce) o lume supusă, trăind în vechea ei autonomie. Avarii au trăit în bune relații cu supușii lor, romanici și slavi, urmele lor au rămas în așezămintele supușilor, precum vasul avar de la Sânmiclăușul Mare. Stăpânirea avară a lăsat urme puține și discutabile, a fost cea care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după huni, a acționat pentru închegarea și întărirea poporului românesc, în curs de coagulare, prin această "curățire" (Iorga) a unei vetre sigure. În urma prădăciunilor avare, puterea elementului romanic a scăzut în sud, în aceeași măsură în care, prin neadmigrare, acesta crește în nordul Dunării. 27 Avarii au apărut brusc pe scena istoriei, în apropierea hotarelor Imperiului roman, după mijlocul secolului al VI-lea, și ei au contribuit, alături de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
VII-lea, locuința se va stabiliza, înfiripându-se așezări mari sau mici. Expedițiile de pradă și subsidiile bizantine au dus la acumularea unor mari bogății, care intrau în tezaurul regal (al kaganului). Subzistența comunităților umane avare o asigurau populațiile supuse, romanici, germani, slavi, populații sedentare care practicau agricultura. Populația autohtonă din teritoriile dominate de avari era obligată să cedeze o parte a producției agricole (dijma) stăpânilor avari ei îi îndemnau pe localnici: "ieșiți, semănați și secerați, noi vă vom lua numai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, să-și instaleze dominația la nordul Dunării de Jos, supunându-i pe slavii care se așezaseră aici. Această zonă îi interesa pe avari sub aspect strategic și datorită tributului pe care puteau să-l perceapă de la slavi și populația romanică. În ceea ce-i privește pe slavi, ei au sprijinit incursiunile organizate de avari, iar uneori acționau pe cont propriu. Existența unui centru stabil al puterii avare în aceste regiuni, care implica prezența unor cete militare, nu este confirmată de izvoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
marcat istoria acestei regiuni pentru două secole și jumătate. Ei au impus propriul model, adus din răsărit, în organizarea structurilor social-economice și politice. Dar locuirea efectivă a unui teritoriu atât de întins era imposibilă, de aceea grupuri de populație preexistente, romanici, germanici, prizonieri aduși din Imperiu, ori alte comunități-slavii au avut rolul lor în evoluția kaganatului avar. Stăpânirea avară a luat sfârșit în Europa centrală prin atacurile francilor din 796, care au distrus ringul-centrul puterii avare din Panonia și distrugerea rămășițelor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
această perioadă istorică, societatea autohtonă din teritoriile de la nordul Dunării de Jos a cunoscut o serie de transformări social-economice și politice, cu însemnate consecințe pentru închegarea comunităților umane și cristalizarea civilizației medievale. Civilizația autohtonă, în secolele VII-X, cu trăsături pregnant romanice, atestă o numeroasă populație românească, deja închegată etnic și lingvistic. Existența acestei populații autohtone, în spațiul de la Dunăre, Carpați și Mare, este rezultatul unui proces istoric complex, principalii factori fiind trăsăturile esențial romanice ale populației locale, formele superioare de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtonă, în secolele VII-X, cu trăsături pregnant romanice, atestă o numeroasă populație românească, deja închegată etnic și lingvistic. Existența acestei populații autohtone, în spațiul de la Dunăre, Carpați și Mare, este rezultatul unui proces istoric complex, principalii factori fiind trăsăturile esențial romanice ale populației locale, formele superioare de organizare social-politică, creștinismul de limbă latină și legăturile cu lumea romano-bizantină. În același timp, în cadrul evoluției societății autohtone din perioada menționată, trebuie să se țină seama și de prezența unor populații migratoare (alogene), slavii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a ridicat o stavilă în calea legăturilor directe, seculare dintre locuitorii din nordul Dunării și Imperiu, dar nu le-a întrerupt cu totul-flota bizantină a menținut puncte de sprijin și control la gurile Dunării. Aceasta înseamnă că legăturile dintre populația romanică (românească) din nord și Imperiu n-au încetat, efectiv, niciodată. Pe de altă parte, criza gravă din istoria bizantină, social-politică și religioasă, din secolele VII-IX (602-867), a avut ecou în Europa de sud-est și la Dunărea de Jos. Populația autohtonă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românească) din nord și Imperiu n-au încetat, efectiv, niciodată. Pe de altă parte, criza gravă din istoria bizantină, social-politică și religioasă, din secolele VII-IX (602-867), a avut ecou în Europa de sud-est și la Dunărea de Jos. Populația autohtonă (romanică) de la Dunăre și Carpați era antrenată cu produsele sale în relațiile de schimb-grânele, animalele, pieile, mierea și ceara făceau obiectul comerțului din această zonă. Din afară pătrundea în nordul Dunării o serie de produse (mărfuri) bizantine: ceramică superioară (amfore), podoabe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriul carpato-dunărean, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, ei se găseau în faza de destrămare a societății gentilice, forma lor de organizare politică fiind "democrația militară". În momentul instalării lor, o dominație politică slavă asupra populației autohtone romanice pare să fi caracterizat vechile raporturi dintre uniunile de obști teritoriale autohtone și grupurile politice și militare ale slavilor, ca și relațiile cu alte populații nomade (migratoare), în general. Însă, pe măsura integrării etnice a slavilor în comunitățile autohtone, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
necropole birituale-la Izvoru au fost găsite 500 de morminte, majoritar creștine (75-80 %), dar la Brateiu și Păuleasa (244 și 252 morminte), predomină incinerația (85-90 %). Ca atribuire etnică este dificil de stabilit, dar, în general, cele de înhumație creștine sunt ale romanicilor (dar unele sunt bulgare), iar cele de incinerație sunt ale slavilor timpurii, necreștinați. Necropolele tumulare de la Nușfalău, Someșeni și Apahida, din Transilvania, ce cuprind exclusiv morminte de incinerație cu inventar bogat, datate sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul Dunării. Dar chiar și după asimilare și creștinare, slavii de-aici exercitau o dominație politică și bisericească asupra romanicilor, ceea ce explică în bună măsură introducerea limbii slavone în cultul bisericilor din nordul Dunării. Introdusă ca limbă de cult în secolul al X-lea (cf. Panaitescu), slavona a rămas în biserica românească și după asimilarea completă a acestora de către autohtoni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de două secole să arate că slavii au avut o inițiativă politică servită de o organizație militară, că ei au urmărit conștient, nu ca seminții, ci ca națiune (neam), o idee de stat, care a acoperit în Balcani orice perpetuare romanică și orice urmă românească" (Iorga).1 Migrația slavilor Informațiile izvoarelor scrise despre slavi, din secolele VI-VII, sunt numeroase dar incomplete. Astfel de informații ne-au dat istoricii bizantini Procopius din Caesarea, Iordanes, Mauricius, Teophilact Simocata, Theophanes, Ioan din Efes

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dobrogea, urmele slave lipsesc sau sunt foarte rare. O serie de urme semnalate pe linia fortificată de pe limesul Dunării, la Capidava, Dinogetia, Noviodunum și Aegyssus aparțin anților sau slavilor. Civilizația caracteristică slavilor arhaici (timpurii) este distinctă de civilizația populației autohtone, romanice, cu care slavii au intrat în contact și au coabitat un timp. Cele mai importante obiective în care au fost descoperite vestigii slave, din secolele VI-VII, sunt concentrate în regiunile estși sud-carpatice mai ales în zonele de podișuri și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Civilizația slavă a secolelor VI-VII este destul de eterogenă în regiunile extra-carpatice, în unele obiective predomină elementele autohtone, în altele cele slave. În ciuda cercetărilor efectuate în spațiul carpato-danubiano-pontic, până acum nu s-au descoperit obiective slave pure, necontaminate de elemente romanice sau bizantine. Concluzia este că nu se poate vorbi despre existența unor așezări slave de sine-stătătoare, în secolele VI-VII. Slavii rămași definitiv la nordul Dunării, după 602, influențați puternic de civilizația și structurile social-economice ale romanicilor autohtoni, mai numeroși

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
necontaminate de elemente romanice sau bizantine. Concluzia este că nu se poate vorbi despre existența unor așezări slave de sine-stătătoare, în secolele VI-VII. Slavii rămași definitiv la nordul Dunării, după 602, influențați puternic de civilizația și structurile social-economice ale romanicilor autohtoni, mai numeroși, s-au integrat rapid în sânul comunităților romanice, astfel că, pe la mijlocul secolului al VII-lea, nu pot fi ușor separate de elementele specifice ale civilizației autohtone. Vestigiile slave pun în evidență tipul de locuință folosit de ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
poate vorbi despre existența unor așezări slave de sine-stătătoare, în secolele VI-VII. Slavii rămași definitiv la nordul Dunării, după 602, influențați puternic de civilizația și structurile social-economice ale romanicilor autohtoni, mai numeroși, s-au integrat rapid în sânul comunităților romanice, astfel că, pe la mijlocul secolului al VII-lea, nu pot fi ușor separate de elementele specifice ale civilizației autohtone. Vestigiile slave pun în evidență tipul de locuință folosit de ei sub formă de bordeie parțial adâncite în pământ sau construite la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în general, rare, modeste, fiind destinate agriculturii, creșterii vitelor și meșteșugurilor casnice. Agricultura (la slavi) era puțin dezvoltată, principala unealtă era plugul de lemn cu brăzdar de fier, cu o rentabilitate scăzută față de plugul de tip roman, folosit de autohtonii romanici. Agricultura la slavi nu era dezvoltată datorită caracterului instabil al așezărilor. Ei prelucrau fierul din "minereu de baltă" printr-o tehnică rudimentară. Uneltele descoperite sunt variate: cuțite, verigi, ace și amânare de fier, străpungătoare de os, fusaiole. S-au aflat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]