985 matches
-
vineri. —Înțeleg. — Chiar dacă spun că nu e nimic de investigat. Ce vrei să spui? — Vreau să spun... Se uită în sus, întâlnindu-i pentru prima dată privirea. Ochii lui, atât de negri, erau acum înroșiți. Chiar și așa, Maggie observă rușinată că era extrem de arătos: trebui să facă un efort să privească în altă parte. — Vreau să spun că insistă pe ideea că ar fi sinucidere. —Le-ai spus ce crezi? — Le-am spus de mai multe ori că nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
conversația spre Bruce Miller și motivul pentru care fusese ea trimisă la Ierusalim. Îi spuse lui Uri că Miller voise ca ei să se culce împreună, că ea fusese - ezită înainte de a rosti cuvântul - o ispită. Îi spuse cât de rușinată se simțea, că îi venea rău când se gândea la asta. El o ascultă încordat, fără să zâmbească. Dar tu n-ai știut că jucai rolul unei ispite, nu-i așa, Maggie? Nu a fost vina ta. Nu poți fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lângă ramă, acopereau fiecare centimetru pătrat de peret, iar aerul era greu cu miros de ceară de albine, ulei și tămâie. Nevenindu-i să-și creadă ochilor, Porfiri o privi pe Lilia pentru confirmare. Ea își înclină capul cu fața rușinată. Putea să îl privească în față când vorbeau de prostituție, dar acest exces de sentiment religios părea că o stânjenea. ă Nu am mai văzut atât de multe icoane, murmură Porfiri. Nici chiar într-o biserică. ă Oh, dar puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cină. Nu numai că cerșise, dar și mințise. Virginski nu intenționa deloc să traducă vreun cuvânt. Se dusese acolo pur și simplu ca să vadă ce poate stoarce de la ei și fu surprins să afle că atunci nu se simți deloc rușinat sau umilit. Abia acum era în stare să aprecieze foamea care îl făcea să se gândească la o plăcintă cu carne de cinci copeici ca la un banchet și care îexonera de orice gest dezonorant. Îi mai rămânea doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ochii rămași deschiși. Acum cadavrul zăcea gol pe spate, iar pielea nu mai avea culoarea gri contaminantă a morții. Abdomenul se întindea înspre margini în grămezi moi și neegale, iar penisul era bleg și amărât, retras în sine. Avea fața rușinată a unui câine biciuit. Era greu să te gândești la altceva mai insignifiant. Porfiri își aminti întâlnirea de la casa de amanet când Govorov îl acostase și își întoarse privirea, roșind. Îi auzi întorcând corpul pe partea cealaltă. ă Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
umilință infinită, se întoarsera cu greutate înspre Ulitin. ă Ce dorești să mă întrebi? Vocea părea că vine de departe, iar buzele călugărului abia se mișcau, încât era tentat să creadă că altcineva vorbea în locul lui. Ulitin se simți brusc rușinat. ă Îmi pare rău să vă deranjez în clipa aceasta, spuse el, inutil. Părintele Ambrozie închise ochii. Inima lui Ulitin se prăbuși. Nu voia ca audiența să se termine, cu toate că întrebările sale nu mai aveau nicio importanță acum. Era privilegiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ocupa eu acuma de caz. Porfiri încuviință supus. ă și care va fi pasul următor, excelența voastră? Liputin păru să fie distras de o zgârietură pe colțul biroului lui Porfiri. După o vreme îi aruncă o privire timidă și aproape rușinată lui Porfiri. ă Care ar fi pasul dumitale următor? ă Eu m-aș întoarce acolo unde a început totul. Fata. Lilia Ivanovna. ă Prostituata? Porfiri aprobă. ă Crezi că ea este criminalul? întrebă Liputin nesigur. ă Nu. Dar cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Își stinse țigara fumată pe jumătate și se ridică încet de pe scaun. ă Pavel Pavelovici! Porfiri rosti numele cu căldură, investindu-l cu o surpiză pe care nu o simțea pe de-a-ntregul. ă Porfiri Petrovici. Virginski își întoarse privirea, rușinat. ă M-ai speriat de moarte. Porfiri îl muștrului bosumflat. Până nu am văzut cizmele mortului, am fost convins că ești dumneata. ă Ah, da. Virginski aruncă o privire scurtă spre Porfiri. Îmi pare rău. Biletul acela... a fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
catalogul. Da, așa am eu noroc. Întâlnesc un tip care chiar Îmi place, și el e Însurat. — Câți ani are? Întrebă Desert Rose, curioasă să afle toate detaliile. — N-am Întrebat. Cred că În jur de cincizeci, zise Kitty oarecum rușinată. — E bătrân, spuse Desert Rose, ușor descurajată. Normal că-i Însurat la vârsta asta. Bătrân? Era destul de brutal spus, se gândi Kitty. — Nu e chiar așa bătrân! protestă ea. Dacă acum oamenii arată la treizeci de ani cum arătau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de mult mi-ar plăcea, n-o s-o fac. Pe când obrajii ei erau Încă În flăcări, telefonul lui Desert Rose sună. — Cine? Matthew? O secundă, te rog. Îi pasă repede telefonul lui Kitty. Kitty se uită la ceilalți și mai rușinată. Opt perechi de ochi o priveau ironic, așteptând continuarea. Ezitând, luă telefonul. — Alo... — Unde ești? Te aștept la Viceroy, zise el cu vocea plăcută, puternică a vânătorului care tocmai a așezat capcana. Când vii? Te aștept de jumătate de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sunt ca latinii, cărora le fierbe sângele În vene, pe ei Îi sperie pasiunea. Poți să-l faci să simtă cât de mult Îl iubești, dar să nu-i spui. Și o să se Întoarcă. Deja i-am spus, zise Kitty rușinată. Giulia se Încruntă. — Niciodată, niciodată nu trebuie să-i spui unui bărbat cât de mult Îl iubești, zise ea supărată. De câte ori am făcut asta, s-a dus naibii tot. — Dar Îl iubesc! M-am rugat În fiecare zi de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
M-am gândit că o groapă naturală ar fi cea mai potrivită, dar tot exista inconvenientul că rămân la vedere, s-ar recunoaște produsul și fabricantul, și ca rușine și jignire e destul, Personal, nu mă simt nici jignită nici rușinată, Poate că te-ai simți dacă ai fi fost în locul meu de la început, Poate că da, și ce-ai găsit, Exact groapa ideală, Există gropi ideale, întrebă Marta, Depinde întotdeauna de ce vrei să pui înăuntru, închipuiește-ți în cazul ăsta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
tăi nu sunt proști, Mai ales maică-mea, în fond, războiul ăsta e mai mult al ei decât al lui, întotdeauna a fost afurisită. Marta nu mai plângea, Dar tu, cum te simți, întrebarea venea de la Cipriano Algor, Umilită și rușinată, mai întâi a fost umilința de a fi nevoită să asist la o discuție care mă viza direct, fără să pot interveni, acum mi-e rușine, Ce vrei să spui, Fie că ne place sau nu, au aceleași drepturi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
totuși, invers decât ar cere logica, nu se simțea supărare în glasul lui, ce se observa în schimb, dincolo de ușurarea firească a celui care vede că nu e, de fapt, atacat de o nălucă nefastă, era un soi de satisfacție rușinată, ceva ca un emoționat sentiment de recunoștință care poate într-o zi va fi mărturisit. Ce faci aici, repetă, Am venit să văd, spuse Cipriano Algor, Și nu te-ai gândit la problemele pe care o să le am dacă află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Am priceput imediat că găsise, când mersese cu mine, un prilej să ridice pânza care acoperea bucata de marmură. „Dar nu-i nimic, chicoti ea ca să mă consoleze, ai să faci tu o sculptură mare dacă o să ai energia necesară”. Rușinat, furios, am reacționat grosolan. Am îmbrâncit-o, „du-te dracului cu energia ta”, apoi am plecat trântind ușa. Din întâmplare, pașii m-au dus în noaptea aceea în dreptul circului. Spectacolul se terminase, iar uriașul cort de pânză era cufundat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întrebat, obraznic, dacă ne-am băut cafeaua. Cu alte cuvinte: „Cărați-vă!” În clipa următoare am auzit o bufnitură. Masa la care stătea Profetul s-a prăbușit sub pumnul care o lovise. Băiatul s-a așezat la locul lui rușinat - încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? -, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întâmplase nimic, ținându-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă mai puteam opri. Veniseră toți, în cap cu Mopsul care nu mă slăbea din ochi. Anton își regăsise severitatea profesională. Dodo își frământa ca de obicei degetele. Dominic își purta halatul ca o uniformă de majordom, iar Călugărul părea rușinat că trebuia să ia parte la o asemenea treabă. Victor stătea deoparte, cu dicționarul lui pe genunchi și tăia din când în când câte un cuvânt. După ritmul în care tăia acum cuvintele, amenința să rămână mut. Eu râdeam mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și toată lumea le repetă după ei, „Ah, Floare a soarelui, obosită de timp! Eu am văzut lucruri pe care alții doar crezut-au că le-au văzut“. Acum repetați după mine: „Ah, Floare a soarelui, obosită de timp!“ CÎteva voci rușinate mormăie după el. Sună ca și cum ar fi un singur cuvînt: „AFLSLUIBSITATMP!“ Și iar, de la capăt. Curînd, Wakefield Îi face pe toți să repete versul și oamenii rîd și strigă În gura mare, de parcă ăsta ar fi cel mai nostim lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
întrebam, timiditatea îi revenise, dar acum părea cea unui băiețel, fermecătoare, nu cum fusese, cu o clipă în urmă, un mijloc de-a o ține la distanță, dacă ți-ar plăcea să vii să faci cunoștință cu mama. Fran simți, rușinată, un val de ușurare. Acesta era un pas important, intui ea. În noaptea aceea, propriul ei pat, de obicei atât de cald și primitor, i se păru mare și rece. Se gândi la Laurence și la vulnerabilitatea lui neașteptată și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un fel de rușine și regret inundându-le inimile. După ce a plecat toată lumea, Gaston a rămas nemișcat, exact în aceeași poziție. Așa l-au găsit Takamori și polițistul. — Gas! strigă Takamori, apucându-l de mână. Gaston zâmbi ca un băiețel rușinat. Takamori îi văzu pantalonii sfâșiați și pătați de sânge. S-au dus la secția de poliție și, o oră mai târziu, după ce au răspuns la întrebările polițistului, au pornit spre casă. — Te doare, Gas? — Nu, n-am nimic. Takamori n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Întins receptorul lui Dan, rămînÎnd prin apropiere pînă ce Își luă rămas-bun. — Dan, am spus Încet, imediat ce Închise, părinții tăi știau că urma să-mi ceri mîna? — Tata nu știa, dar mama era la curent, zise el cu o față rușinată. — A. Era ciudat că nu fusesem eu prima care aflase de asta. Oricît de ridicol ar putea să sune asta, era ca și cum Dan Își pusese mama pe primul plan. SÎnt conștientă că mamele au relații speciale cu fiii lor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
timp Împreună, să facă diverse lucruri Împreună și tot ce-și dorește mama este ca tu să te simți parte din familie, Însă tu pari să interpretezi greșit orice gest al ei și eu am Început să mă satur. Tac rușinată. — Orice-ai crede despre ea, nu e o femeie rea. Mă iubește și vrea să fiu fericit. Consideră, sau considera (aici, se uită țintă la mine), că, primindu-te În familia noastră, mă face Într-adevăr fericit. Și ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să ai timp să gătești atît de minunat, În condițiile În care mai ai și un copil mic? Eu de-abia găsesc vreme să mă spăl pe cap, iar tu coci prăjituri În fiecare zi lăsată de la Dumnezeu. Lisa clatină rușinată din cap, dar e adevărat. Nu numai că prepară prăjituri și biscuiți zilnic, dar mai face și de mîncare pentru prietenul ei de cîte ori vine la ea, adică, aparent, seară de seară. Fostul soț al Lisei (Îl cheamă Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mai însemn nimic? ― Te-ar fi vrut curajos. ― Eu nu cred că a dansa pe vulcani e, neapărat, o dovadă de curaj. Poți dansa foarte bine la poalele lor. ― Pari chiar mândru de prudența ta, Galilei. ― Mândru, nu. Dar nici rușinat. Din ruguri nu se poate naște nimic bun. Salvîndu-mi viața, mi-am salvat posibilitatea de a lucra mai departe, de a scrie niște cărți noi. Era mai bine să mă las ars? Împreună cu viața, mi-am apărat șansa de a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Galilei. Temător, grijuliu cu viața ta, gata să spui ce ți se cere să spui. Chipul tău nu ne mai putea fi atrăgător, deoarece ne arăta tot ceea ce, în sinea noastră, detestăm în noi sau ne face să ne simțim rușinați. ― E trist ce-mi spui. ― Dar nu trebuie să observi doar egoismul din aceste sentimente. Oamenii au nevoie de modele, doresc să obțină, măcar, prin alții ceea ce nu sunt în stare să obțină singuri. De aceea au trecut de la admirație
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]