614 matches
-
de Flores" (Câmp de flori, 1896). Cămilo Ferreira Botelho Castelo Branco a rămas în istoria literaturii portugheze prin vastă să opera literară. Rămas de mic orfan de tată și de mama, Cămilo a fost educat într-o vilă din Trás-os-Montes (sătucul Samarda) de un unchi din partea tatălui. Acesta l-a pus să studieze latină și operele scriitorilor clasici din secolele XVI și XVII. Și-a petrecut o parte din tinerețe la Vila Real din Trás-os-Montes, unde a iubit prima oara o
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
să debarce în Scoția, unde contele avea mulți prieteni și era susținut de clanul Campbell; cealaltă parte condusă de Monmouth, urma să mărșăluiască spre Londra. Expediția condusă de Argyll s-a sfârșit repede: contele a fost luat prizonier lângă un sătuc din Scoția, Inchinnan, în 18 iunie 1685. A fost dus la Edinburgh, iar în 30 iunie a fost condamnat la moarte pentru trădare. Monmouth a debarcat în orășelul puritan Lyme în 11 iunie. A recrutat în grabă patru mii de
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
supranumita și "orașul stropilor de soare". Cricova se poate numi oraș din mai multe considerente. Pe parcusul istoriei sale, Cricova a dovedit să fie un oraș perspectiv. Pentru prima dată a fost pomenit în letopisețele regale din 1692, reprezentând un sătuc cu 200 de familii. Printre primii gospodari ai acestor locuri au fost Vasile Vornic, Grigoaș Duga, Carpu Covrig, Petra și Toader, Lupul și Petru, aceștia având loturi mari de teren, chiaburi și membri executivi ai primăriei locale. În ceea ce privește toponimul localității
Cricova () [Corola-website/Science/305088_a_306417]
-
<nowiki>Gura Căinarului</nowiki> este o localitate de centru în raionul Florești Republica Moldova. Comuna Gura Căinarului are o suprafață totală de 27,03 km² fiind cuprinsă într-un perimetru de 24.90 km². Din comună face parte și sătucul Zarojani, a cărui populație este formată în mare parte de ucraineni, ai căror rădăcini se trag din satul băștinaș cu același nume situat în raionul Hotin (Ucraina). Satul Gura Căinarului este situat în preajma șoselei Naționale Soroca-Bălți, prin sat trece calea
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
ramul viguros. Băștinașii veneau să-l admire iar cei sosiți de mai departe, cercau să-și caute loc de popas. Încetul cu încetul, în jurul copacului, pe a cărui ram strălucea biciul domnesc, apăruseră case de locuit. Apoi se înjghebă un sătuc peste care plutea, ca o vrajă, ecoul vorbelor domnești. Și așezării i s-a spus... Bravicea. Etimologia cuvântului "Bravicea" are mai multe variante. Una ar fi că glotonimul provine de la numele "Bravicioaia", văduva unui arcaș, pe nume "Bravu", din oastea
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
yis, vișină/yișină, bolnăvior/bolnăyior, învinat/înyinat (cu sensul de băut, cinstit), viscol/yiscol, vină/yină etc. Primii oameni s-au stabilit aici cu traiul în timpuri străvechi, după ce Dacia a fost cucerită de Imperiul Roman. În anul 376 e.n. sătucul lor a fost prădat și ars de triburile barbare ale hunilor. Tocmai după anul 800 s-a format aici o nouă așezare umană. Ea a existat până în 1100, când a fost devastată din nou. Lângă Crihana Veche se pot observa
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
a Satului Vechi se află "Lărgenii", denumirea provenind de la numele satului Lărguța, de unde cândva au trecut cu traiul o seamă de locuitori. Iar cel de-al treilea sector, de est, se numește "Satul Nou." Cee două păduri, una de lîngă sătucul Dudulești, cu suprafața de 914 ha, și alta așezată în preajma Taracliei, cu suprafața de 1050 ha, au fost sădite în anii 50 ai secolului XX. De asemenea artificial este și lacul situat la nord în sat, a cărui iezătură a
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
Purcari sunt: La Purcari de Vinăria Purcari sunt produse vinurile: Localitatea Purcari s-a dovedit a fi una dintre cele mai favorabile zone pentru viticultură, de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pantele line, situate pe malul drept al râului Nistru, în vecinătatea sătucului Purcari, au aparținut pe vremuri mănăstirii Zografu. Relieful de terasă al localității, ce favoriza încălzirea și luminarea pantelor pe tot parcursul zilei, a atras coloniștii, care s-au stabilit aici pentru a cultiva vița de vie. Mănăstirea le-a donat
Purcari, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305217_a_306546]
-
în canavaua istoriei. Așa cum o mai făceau și satele din vecinătate Bălcăuți, Hincăuți, Rotunda, Mihăileni, Halahora de Sus. De altfel, tot așa își duce traiul Groznița și în zilele noastre. Situat pe malul drept al unui mic afluent al Racovățului, sătucul înfruntă cu dîrzenie greutățile timpului și se încălzește în speranța unei vieți mai decente. Relieful e deluros, dar solurile de cernoziom au humus destul și, dacă sunt lucrate cu rîvnă, de obicei, recompensa e cea așteptată. Cea mai impunătoare altitudine
Groznița, Briceni () [Corola-website/Science/305224_a_306553]
-
de locuitori (196 de bărbați și 240 de femei). Kolhozurile din Groznița, Halahora de Sus și Mihăileni se contopesc în kolhozul "Kotovski" cu sediul în Halahora de Sus. Cultivă cereale, culturi tehnice, fructe și legume. Cînd vine, totuși, anul 1991, sătucul nu susține hotărîrea de a nu participa la referendumul cu privire la păstrarea Uniunii RSS. În 2004 satul întrunea 345 de oameni. La hotarul dintre milenii cei mai vîrstnici oameni de aici erau Petru Țîmbalistîi, 83 de ani, Achilina Țîbuleac, 82 de
Groznița, Briceni () [Corola-website/Science/305224_a_306553]
-
o parte de moșie din s. Bădăjeni, ce rămâne în posesia Saftei, soția lui Cuza Spătarul A fost un sat mic răzeșesc, locuitorilor căruia nu le-a fost greu să-1 părăsească în timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774. Anume Bădăjenii, acest sătuc mic, și erau Buzdugeni de mai târziu. Prutul din preajmă se revărsa adesea, înecând satele, oamenii părăseau locurile natale și se retrăgeau înspre Carpați și un adevăr incontestabil: satul se afla pe moșie răzeșească, iar dacă-i așa, înseamnă că
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
1552. Notă statistică (în 2001). Suprafața - 1,3 kmp. Distanța până la or. Chișinău - 33 km. Populația - 776. Apți de muncă - 300. Fântâni - 60. Drumuri - 2,5 km (cu îmbrăcăminte dură - 1 km). Punct medical, grădiniță de copii, școală, bibliotecă. Un sătuc mic, mai degrabă ai crede că e o continuare a Pănășeștilor, poate chiar o mahala a acestei localități. Șoseaua ce vine de la Căpriana îl desparte în două, ca și pe s. Pănășești, care ține direcția spre nord-est, spre traseul Chișinău-Călărași-Cornești
Ciobanca, Strășeni () [Corola-website/Science/306051_a_307380]
-
și ospitalieri. Un document din 11 apr. 1552 ne informează că satul se afla în dreptul de stăpânire al Mănăstirii Căpriana. Această dată e prima cunoscută până azi și se consideră drept anul atestării Cio-bancăi. Cu toate că nu se poate nega că sătucul ar fi existat și mai înainte. Cu 40 de case, 196 de oameni e înregistrat și în listele localităților Imperiului Rus, publicate la Sankt—Petersburg în 1861, cifrele refe-rindu-se la a. 1859. În anul publicării listelor, pădurile Mănăstirii Căpriana. În
Ciobanca, Strășeni () [Corola-website/Science/306051_a_307380]
-
fost distrusă în 365 e.n. de către hoarde de huni. Pe locul caselor s-u descoperit grămezi de luta ars, fragmente de vase, toate datând din perioada romană (sec. II-IV). Denumirea arhaică a orașului Briceni, când localitatea era doar un mic sătuc este Adicăuți, anume sub acest nume a fost atestată prima dată localitatea Briceni. Cea mai veche atestare documentară, descoperită până acum, este din 1562. Dar cu denumirea de Briceni prima dată apare într-un uric semnat de Gașpar Voievod în
Briceni () [Corola-website/Science/305585_a_306914]
-
a fi folosit ca pășune. Stîna de oi a fost făcută lîngă izvoare, sub pădure. Ciobanii au venit cu soțiile lor și și-au durat șuri de trai.Așa cu încetul numărul lor s-a mărit și a luat naștere sătucul Petrosu, numit după locul pietros de sub pădure. Cu timpul boierul Enache și-a vîndut o parte din moșie doctorului Hîncu din Bălți. Dînsul și-a constriut o vilă pentru odih nă la aer curat de pădure. Boierul, fiind gospodar din
Pietrosu, Fălești () [Corola-website/Science/305851_a_307180]
-
cimitir se mai păstrează câteva frumoase cruci de piatră de secol 19 și o clopotniță de lemn. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . După tradiția locală, biserica de lemn este una călătoare, fiind adusă din sătucul Hârlești, cuprins în localitatea Depărați. Vechimea ei este necunoscută. Pe stâlpul drept, la intrare în pridvor, se poate citi în chirilice anul "„1815”". Pe stâlpul din stânga este scrijelit "„18”", care poate fi forma prescurtată a anului 1800. Acești ani antedatează
Biserica de lemn din Teleormanu-Groșeni () [Corola-website/Science/322933_a_324262]
-
în Enciclopedia Sovietică Moldovenească se scrie că orașul a apărut la răscrucea secolelor XVIII-XIX. Însă cercetătorul istoriei localităților basarabene Vladimir Nicu a găsit un document, care atestă ul la 27 mai 1443. Oricum, la începutul sec. XIX Comratul era un sătuc micuț, însă noile autorități rusești care au venit aici printr-un decret au declarat că satul a fost înființat în timpul războiului din 1806-1812. În anul 1819 apare alt decret în care se spune că satul se colonizează cu bulgari și
Comrat () [Corola-website/Science/297396_a_298725]
-
cu o lățime de până la 250 m, este acoperită cu un nisip foarte fin, parte mineral, parte cochilifer. De-a lungul acesteia se află multe magazine, restaurante, terase, cluburi și discoteci. Mamaia, la nord de actuala stațiune, era inițial un sătuc dobrogean costier tipic, cu pescari greci și lipoveni, oieri români și crescători de cai tătari, denumirea provenind de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai. Amplasamentul actual al Mamaiei era neconstruit până în 1906, când apar
Mamaia () [Corola-website/Science/298280_a_299609]
-
toate înconjurate de o imensă grădină, pe malul Mării Negre. Există și un model pe care l-a avut Regina Maria pentru capela Stella Maris din Balcic. Este vorba de Capela Sfântul Iacob, construită în secolul XV în localitatea Trikomo, un sătuc din zona de nord a insulei Cipru, la de Famagusta. Se pare că această capelă a fost văzută de regină cu prilejul unei călătorii pe Marea Mediterană, în anii de început ai primei domnii a regelui Mihai al României, când, după
Stella Maris () [Corola-website/Science/315587_a_316916]
-
atestări a localității de la confluenței râurilor Răut și Răuțel generează divergențe între istorici. Spre deosebire de celelate orașe moldovenești, Bălțiul se include în procesul urbanistic mult mai târziu. Localitatea intră în limba actelor tocmai spre finele secolului al XVI-lea ca un sătuc obișnuit. Din acest sătuc începep să se dezvolte un târg, căruia, în 1818, i s-a atribuit statutul de oraș. Avea o populație mică, care practică agricultură, meșteșigărit și comerț. Pe parcursul secolului al XIX-lea Bălțiul devine un important centru
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
confluenței râurilor Răut și Răuțel generează divergențe între istorici. Spre deosebire de celelate orașe moldovenești, Bălțiul se include în procesul urbanistic mult mai târziu. Localitatea intră în limba actelor tocmai spre finele secolului al XVI-lea ca un sătuc obișnuit. Din acest sătuc începep să se dezvolte un târg, căruia, în 1818, i s-a atribuit statutul de oraș. Avea o populație mică, care practică agricultură, meșteșigărit și comerț. Pe parcursul secolului al XIX-lea Bălțiul devine un important centru specializat în comerțul cu
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
ceea ce îi sugerează lui Holmes că bătrânul are, de asemenea, o minte capabilă de intrigi. A doua zi, Amberley vine și le aduce la cunoștință lui Holmes și Watson că primise o telegramă de vicarul Elman din Little Purlington (un sătuc din Essex), care scria că are informații despre dispariție. Detectivul le recomandă lui Watson și Amberley să se deplaseze acolo, dar îi spune lui Watson să facă tot posibilul ca Amberley să nu se întoarcă din drum. Ajunși acolo, cei
Povestea bătrânului fabricant de vopsea () [Corola-website/Science/325351_a_326680]
-
cu complicitatea acesteia. El a confecționat o măciucă cu un cap de plumb în care a potrivit cinci cuie lungi ca o gheară de leu. În seara în care a avut loc tragedia, circul oprise pentru la Abbas Parva, un sătuc din Berkshire. Pe când cei doi soți se duceau să hrănească leul, Leonardo i-a urmat în vârful picioarelor și i-a zdrobit țeasta lui Ronder cu măciuca cu cinci cuie în vârf, ca să pară că a fost săvârșită de leu
Aventura chiriașei cu văl () [Corola-website/Science/325404_a_326733]
-
zonă care avea să ajungă sub ocupație sovietică. În 1946, Prințul Frederick de Saxa-Altenburg a ajutat-o să treacă granița la Bad Liebenzell în zona de ocupație franceză. Prințul Frederick a dus-o pe Anderson într-o fostă cazarmă din sătucul Unterlengenhardt, în Pădurea Neagră. Acolo, Anderson a devenit un fel de atracție turistică. Lili Dehn, o prietenă a țarinei Alexandra, a vizitat-o și a recunoscut-o ca fiind Anastasia, dar Charles Sydney Gibbes, profesorul de engleză al copiilor țarului
Anna Anderson () [Corola-website/Science/322209_a_323538]
-
Grimm de fapt au inventat o vrăjitoare falsă pentru a păcăli orașul. Ulterior, în timp ce aceștia sărbătoresc, torționarul italian Mercurio Cavaldi (Peter Stormare) îi duce la generalul francez Delatombe (Jonathan Pryce). Delatombe îi forțează să rezolve un mister: fetele dintr-un sătuc din Marbaden dispar, iar sătenii sunt convinși că la mijloc sunt ființe supranaturale. Frații Grimm sunt însărcinați cu găsirea vinovatului. În curând, ei descoperă că răpirile fetelor sunt provocate de o forță supranaturală reală: o femeie frumoasă dar și periculoasă
Frații Grimm (film) () [Corola-website/Science/328079_a_329408]