1,550 matches
-
bați pe ea. Cu ceva matematică și puțin noroc, întâlneai clienții potriviți. E-o părere greșită că profesorii sunt niște inși cumsecade, care se culcă seara devreme, cu Istoria lui Călinescu într-o mână și brațul nevestei în cealaltă. Dincolo de sacoul și cravata aranjate onorabil pe scaun, pândesc dorințe, frustrări și resentimente cum nici în cărți nu întâlnești. Nu-i bine să te pui cu ele. Și totuși, dacă îi iei la bani mărunți, oamenii ăștia sobri și importanți, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu aveam nevoie de haine sau scule. Cuvintele ne apropiau, ridicându-ne corpurile acolo unde viețile, teama sau reținerile noastre nu puteau ajunge. Îmi imaginam că eu sunt inspector, iar Maria, o funcționară de la Poștă. Purtam amândoi uniforme bleu, eu sacou drept și cravată groasă de tergal, ea șepcuță neagră pe cap și reverele cămășii desfăcute peste taior. În piept îi strălucea o siglă cu numele și funcția, prinsă cu un ac de siguranță de cămașă, chiar deasupra sânului: când respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu bere sau vinul, adus întotdeauna cu-o sticlă mare și transparentă de apă minerală sau cu butelia verde de sifon, îmbrăcată în plasă de sârmă. Femeile, cu pălării largi și dantelate, își beau discret cafeaua sau limonada. Ospătari în sacouri albe cu papion negru, circulau calm printre mese, fără să te obosească. Într-un capăt al grădinii cânta orchestra, iar în celălalt, pe trotuar, se ridicau munții de covrigi uscați, deșertați pe-un covor de rafie. Momentul strălucea simplu, firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
n-ar fi bănuit că ne aflăm în București. Cu puțină mișcare și-un dram de imaginație, schimbând fusul orar și rotind scena, ai fi putut muta oamenii în Vondelpark, la Volksgarten sau chiar în Tuileries, unde un bărbat în sacou râgâia la soare pe-un scaun lângă bustul lui Ludovic al XIV-lea. În spate la „Intercontinental“, sala „Dalles“ strălucea de cărți și neoane. Când nu mă observa nimeni, mă strecuram înăuntru, doar ca să ating foile veline, impregnate cu gaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Doar Felicia părea să nu observe, elegantă, flou-flou, agățată onorabil de brațul meu. A doua oară, fusese mai greu. Luasem un premiu și mă pregăteam să încasez cecul. Festivitatea se desfășura tot iarna și tot la Ateneu, sala fremăta de sacouri, rochii și pipe, nu puteai să arunci un ac. Nu eram singurul invitat, se mai decernau vreo 18 diplome. Afișele fâlfâiau în noapte, prinse cu sfori de coloane: „Premiile culturale de excelență...“; urma anul și numele revistei care le acorda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care nu-l știam; probabil era Sacher. M-am apropiat de vitrina cu prăjituri, prefăcându-mă că-mi aleg ceva. Cu vederea periferică, studiam pe sub pleoape ultimele mese. Nu rămăsese decât o singură persoană acolo, un tip îmbrăcat într-un sacou maro, cu un pulover pe gât, tot maro. Am coborât discret privirea spre pantaloni: stofă groasă, de-aceeași culoare; nici nu trebuia să-i mai studiez pantofii. Mi-am făcut repede un calcul. Dacă Grosescu se-afla aici, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fie ea și a miliției?! Așa ceva nu se vede nici în filmele americane.“ „Ba da.“, l-am contrazis. „În Duel pe autostradă. Când scoate eroul capul pe geam, fugărit de camionul ruginit...“ Am vrut să spun „ruginit ca puloverul sau sacoul tău, inginere“, dar m-am oprit și, în loc de asta, am adăugat: „Iar filmul e din ’71.“ „Mă rog. Și asta nu-i nimic. Cea mai bizară e declarația martorului ocular: după unii, un om de pe margine, după alții, un însoțitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să vadă ce pregătește celălalt. Inginerul Grosescu s-a ridicat brusc de la masă și, ferindu-se de paharul cu apă și lingurița curată, neatinsă, a pornit spre cuier. Și-a smuls paltonul (un maro încă mai spălăcit decât cel al sacoului și pantalonilor), l-a îmbrăcat și mi-a aruncat, din ușă: „Aveți Pif-ul până diseară. Îl puneți într-un plic sigilat, scrieți 172 pe spate și-l lăsați în cutia poștală a hotelului.“ Apoi a împins ușa cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
între cartierul băncilor și Universitatea din Geneva. Decor alb, elegant, clasic, plus cea mai bună cafea espresso din Geneva. La ora prânzului nu se mai găsea nici o masă disponibilă. Oameni de afaceri, "femei de afaceri" în uniforma lor obligatorie (adică sacou elegant și pantaloni de stofă), bancheri perfect asortați și cu multe ore de fitness la activ. Spovărăiesc vesel, aparent fără griji, complet detașați și totuși extrem de atenți la fiecare gest. O lume bogată și rafinată care își permite să cheltuie
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mod repetat îmi induseseră un fel de amețeală așa încât aproape că nu mai știam ce să-i răspund. — Sper că nu mă hipnotizezi, am spus. — Sigur că nu, la ce mi-ar folosi, răspunse el. Relaxează-te, Martin. Scoate-ți sacoul. Ești lac de transpirație. Mi-am scos sacoul, mi-am deschis vesta și mi-am suflecat mânecile cămășii. Nu reușeam să-mi desfac butonii. Am încercat să mă ridic, dar canapeaua era făcută în așa fel încât nu puteai ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
așa încât aproape că nu mai știam ce să-i răspund. — Sper că nu mă hipnotizezi, am spus. — Sigur că nu, la ce mi-ar folosi, răspunse el. Relaxează-te, Martin. Scoate-ți sacoul. Ești lac de transpirație. Mi-am scos sacoul, mi-am deschis vesta și mi-am suflecat mânecile cămășii. Nu reușeam să-mi desfac butonii. Am încercat să mă ridic, dar canapeaua era făcută în așa fel încât nu puteai ședea pe ea și m-am întins din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aprins lumina. Lumina becului fără abajur dădu la iveală o cameră într-o dezordine dezolantă: patul de campanie și grămada de pleduri, podeaua goală, geamantanul din care se revărsau prosoape, lenjerie, pachete de scrisori și un aparat de ras electric. Sacoul și pantalonii mei zăceau grămadă acolo unde îi aruncasem de pe mine amețit de băutură. Într-un colț era o sticlă de whisky pe jumătate goală. Peste tot mucuri de țigări. Paharul pe care tocmai îl răsturnasem cu piciorul se rostogoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am spus și i-am turnat puțin în paharul crăpat. Docil, a luat o înghițitură. De afară s-a auzit glasul Antoniei. — Muncitorii pleacă. Poți să-mi dai niște bani? Eu n-am destul. Am găsit câțiva șilingi în buzunarul sacoului și i-am spus lui Palmer: — Ai cumva cinci șilingi să-mi împrumuți? A pus jos paharul cu whisky, ținându-și încă batista la ochi, și s-a căutat prin buzunare. Mi-a dat o monedă și i-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-o Antoniei prin ușă. Am auzit muncitorii plecând. Îmi doream să-l văd pe Palmer plecat. — Am să cobor cu tine, i-am spus. O să oprim un taxi în stradă. A acceptat dând din cap. Mi-am tras pantalonii și sacoul peste pijama și am ieșit. Antonia dispăruse. În lift Palmer își tot tampona ochiul cu batista și spunea întruna: — Ia te uită! Ia te uită! Am ajuns în stradă, ținându-l de braț și imediat a apărut un taxi. Ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dreptate? Dacă aș fi renunțat de la început m-ar fi chinuit tot timpul gândul că poate altfel ar fi fost mai bine... Dar nu-l mai iubești pe Palmer? am întrebat, cu ochii la mâneca pijamalei care-mi ieșea de sub sacou. Mă udasem leoarcă alergând după taxi. — Poate părea cam dur ce spun acum, continuă Antonia, dar ieri și azi-noapte... nici nu-ți pot spune cum a fost. Am simțit că mă urăște. E un demon, să fii convins. Iar dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Toți trei s-au ridicat imediat și, sub imperiul șocului, m-am ridicat și eu. Totul era prea crud. În agitația momentului Georgie își scăpă geanta și Honor i-o ridică. Apoi toți trei o porniră deodată. Îmbrăcat într-un sacou de lână fină, Palmer arăta curat și detașat ca o pasăre mare. Mi-am spus atunci că arată ca un bărbat care a reputat o mare victorie. Îi și auzeam râsul tineresc și îi vedeam, ca în lumina unui reflector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pahar. Biscuiții erau pe raftul pe care era normal să fie. În mod evident Rosemary făcuse o provizie serioasă de cutii ce arătau a marfă scumpă. Drăguț din partea ei. Am pus laptele și biscuiții pe o tavă. Mi-am scos sacoul și m-am întors în salon numai în cămașă. Poate că totuși se făcuse prea cald. M-am așezat pe un scaun Chippendale chinezesc, ținînd tava pe genunchi. După o discuție cu Antonia în care ea fusese foarte hotărâtă, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fi fost teatrală, dacă n-ar fi fost, de fapt, teribil de amenințătoare. Se ridică În picioare, Împingând scaunul cu atâta forță Încât acesta scrâșni a protest. — Vă cunoașteți? Întrebă Gavin Pritchett. Omul purta o cămașa de flanel bej, un sacou de catifea reiată maro, iar la gât, o cravată pe care se părea că obișnuia să o mestece În momentele de tensiune. — Da. Bună, Janice! am salutat, Într-un efort eroic de a nu arăta vinovată. Ce mai face Devon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
perorației lui Felice, iar coafura ei părea În stare să suporte fără nici o problemă o astfel de mișcare. Prin comparație, coama castaniu-roșcată a lui Felice arăta extrem de relaxată. Betty se Îmbrăcase cu pantaloni ajustați pe corp, un pulover de mătase, sacou bej elegant și În picioare avea o pereche de adidași strălucitor de albi. Efectul ținutei era de-a dreptul schizofrenic. Duggie părea a fi ajuns la o concluzie legată de Planeta nedescoperită. Se Îndreptă spre mine și, fără a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
se încropea o mutriță realmente serviabilă și simpatică, de veverițoi bătrân. În ciuda căldurii nesănătoase, insul jigărit, scundac, cu alură de boschetar famelic și fragil se echipase, peste maioul flanelat și peste simulacrul de cămașă, încheiată la toți nasturii, cu un sacou gros și ponosit, de toamnă, din molton. Patrimonial, imposibil de confundat. Natură moartă cu surtuc, precum opinase, cândva, Poetul. O-ho-hooo, salve, the Boss! tresare cât se poate de vioi același Dănuț, adresându-i-se noului venit cu cel de-al
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mână, cu noroc, dintr-un vas de tablă mai răsfrânt, o gogonea murată, zemoasă, din care mușcă pofticios, făcându-i cu ochiul Avocatului, încă marcat de o paloare inexplicabilă. Cu mâna cealaltă, Adrianus se scobește fredonând, în buzunarul flendurit al sacoului, scoțând la iveală un pumn de bucăți de pesmet și de firimituri de pâine, numai bune de asortat la gogonea. Ce tot mesteci, tu, acolo, băi, eschimosule? salivează Dănuț. Faci pe nebunul? Ziseseși că n-ai nimica de potol! Bufet
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
din salon. Domnul Parker șade pe pieptul lui Ellis cu câte un pantof mărimea patruzeci și nouă înfipt de-o parte și alta a capului lui Ellis. Mâinile lui Ellis izbesc curul mare al lui Parker, se agață de spatele sacoului la două rânduri. Sacoul domnului Parker e rupt de-a lungul cusăturii de la mijlocul spinării și până la guler. Mâinile domnului Parker, podul unei palme îndeasă între dinții îmbrăcați în porțelan ai lui Ellis un portofel de piele de țipar ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
șade pe pieptul lui Ellis cu câte un pantof mărimea patruzeci și nouă înfipt de-o parte și alta a capului lui Ellis. Mâinile lui Ellis izbesc curul mare al lui Parker, se agață de spatele sacoului la două rânduri. Sacoul domnului Parker e rupt de-a lungul cusăturii de la mijlocul spinării și până la guler. Mâinile domnului Parker, podul unei palme îndeasă între dinții îmbrăcați în porțelan ai lui Ellis un portofel de piele de țipar ud leoarcă și ronțăit. Fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nu avea timp de altceva: arșița ce încinsese totul le topise energiile; inițiativele erau exprimate prin gesturi pe jumătate, toți păreau secvențe dintr-un film întrerupt și reluat cu insistență de un operator glumeț. Mă ridicai în picioare, îmi lepădai sacoul, luat anume pentru intrarea în orașul în care urma să funcționez și în care mă cunoșteau atâția „Iată-te snob, îmi spusei, așa cum nu te-am crezut capabil vreodată „- și-mi atârnai haina de cârligul aflat, în colț, sub plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deosebit... Cine știe?” Gândul i se opri. Sosi ziua plecării la oraș. El o așteptă în gară, era îmbrăcat într-un costum gri deschis, curat, cămașă albă, impecabilă, însă neglijent, cu gulerul cămășii parte răsfrânt în afară, parte sub gulerul sacoului. Era vesel, poate părea. „Doamne, își spuse, nu s-a schimbat deloc!, e acum în puterea vârstei, și parcă nu trecuse nici o zi peste el! Nu se poate.” Gândea așa pentru că nu știa că unii oameni nu se schimbă niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]