936 matches
-
câte au nevoie de virtute, ca și când ar fi udate de sufletul Său și ajutate în realizarea scopului pus în firea lor” . De aici rezultă că omul are datoria de a depăși existența sa profană și de a se împărtăși din sacralitatea divină. în creștinism, modelul sfințeniei instituie o cotă superioară a conduitei ce are ca scop iubirea religioasă față de Dumnezeu și morală, față de om . Omul se recunoaște ca fiind „fiu” al lui Dumnezeu, transformând nivelurile obligației și datoriei, a poruncilor și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Violeta Stanciu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1352]
-
dată, având totuși o existență proprie, îndependență de manifestările sale individuale” . Sfera socială capătă astfel o formă de transcendență și prioritate axiologică în raport cu cea individuală. De asemenea, de pe poziții filosofice, Hobbes și Rousseau, investesc societatea chiar cu caracteristicile explicite ale sacralității asociate anterior principiului divin. încă din Introducerea la Leviathan, Hobbes nu se sfiește a compara „meșteșugul creator” prin intermediul căruia oamenii dau naștere statului cu meșteșugul creator al divinității. Pentru el, comunitatea civilă nu este decât un „om artificial” creat de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Violeta Stanciu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1352]
-
la Casa Pogor, mi s-a părut, să-mi spuneți dacă mă înșel, că sunteți adeptul unei perspective hegeliene asupra istoriei, anume ca întrupare progresivă a spiritului în lume. Pe de altă parte, nu agreați dihotomia eliadescă între istoricitate și sacralitate. Sacralitatea nu este absentă din istorie. N-a fost nici la Hegel, nici la Eliade, ultimul nefiind așa de categoric în această disociere. El a vorbit, dimpotrivă, de o permanentă prezență a sacrului în profan și de obligația de a
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
Casa Pogor, mi s-a părut, să-mi spuneți dacă mă înșel, că sunteți adeptul unei perspective hegeliene asupra istoriei, anume ca întrupare progresivă a spiritului în lume. Pe de altă parte, nu agreați dihotomia eliadescă între istoricitate și sacralitate. Sacralitatea nu este absentă din istorie. N-a fost nici la Hegel, nici la Eliade, ultimul nefiind așa de categoric în această disociere. El a vorbit, dimpotrivă, de o permanentă prezență a sacrului în profan și de obligația de a pune
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
din timpul seminarului nostru asupra Locurilor Sfinte, chestiune de care izbindu-se, s-au sfărâmat și au eșuat in extremis toate negocierile de pace, la Camp David ca și în celelalte locuri. După un remarcabil expozeu asupra concepției ebraice a sacralității, un reprezentant al marelui rabinat evocă legământul lui Isaac ca fiind un testament indiviz între evrei și musulmani. Este surprins atunci când e întrerupt de un coleg palestinian: pe Ismael, și nu pe Isaac, l-a luat Abrahamul Profetului la bătaie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a incintei și o morală a frontierei. Cum s-ar zice, discipline "pentru caz de catastrofă", în sensul teoriei cu același nume, pentru că orice suprafață de separație este potențial loc de producere a unei catastrofe. Sacri sunt pereții și redutabile sacralitățile dacă sublimăm în acest cuvânt tot ceea ce, printr-o margine sau o limită, circumscrie o identitate colectivă. Vast program și grea reeducare, după ce ai petrecut o jumătate de secol fumând opiul lui "fără frontiere"! Căci acesta e sufixul pe care
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Huizinga, care nu acceptă explicația trasării apotropaice a teritoriului privilegiat. Considerând că limitele vizibile ale spațiului sacru sunt atributul jocului „serios” și acestea îl protejează de invazia lumii exterioare, eseistul pierde din vedere faptul că universul din afara tărâmului încărcat de sacralitate este expus hazardului, degradării, trecerii. Ceea ce se întâmplă în profan „nu angajează decât persoana superficială” și invazia perisabilului în inima pulsatilă a creației i-ar anula forța fecundă. Ca și spațiul, timpul nu este uniform, ci irupe cu intervale privilegiate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ochiul de zi» al lui Dumnezeu, pe când Luna e «ochiul de noapte», «tronul» sau «cununa» Domnului”. Traian Herseni observa însă că „Sfântul Soare apare mai mult și mai frecvent decât Sfânta Lună”. Descântecele oferă un argument în acest sens, invocarea sacralității solare certificând victoria asupra bolii: „Pcicioru sî rămâi curat,/ Cum îi di la Dumnazău lasat/ Ca pcica di sari,/ Ca via ci-nflorești,/ Ca sfântu Soari ci rasarești” (Ciocănești - Suceava). Imaginea răsăritului de soare nu mai este aici metafora puterilor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
textul ce urmează nu face decât să dezvolte și să exemplifice această trăsătură. „Simplul fapt de a fi «înalt», de se afla «sus», echivalează cu a fi «puternic» (în sensul religios al cuvântului) și a fi, ca atare, saturat de sacralitate”; cum anume a atins Făt-Frumos din colindă acest statut explică alte colinde de fecior, unele balade și basme. Flăcăul vine în lumea cunoscută aproape zburând și în fruntea unei suite nobile: „Cam în soare,/ Cam pe mare,/ Cam pe lângă cer
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
natura dezlănțuită în diluviul deja cunoscut: „Colea-n sus, pă lângă cer,/ Cetenule, cetinoară, dragule!/ E un negru dă norel;/ Nu e negru dă norel,/ Și-i mândru legănel” (BoteniArgeș). Fata de măritat se află în planul înalt, încărcat de sacralitate și, dând senzația că stă pe un nor de furtună, devine ea însăși o divinitate atmosferică. Starea ei este de izolare, specifică ritualului inițiatic, fiindcă, la chemarea flăcăului, ea răspunde: „ -Nu poj dragă ca să ies,/ Că mi-e sânu plin
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vizează persoanele cu încărcătură numinoasă pozitivă (regele, preotul) sau negativă (bolnavul) și protejează solul de o contaminare nefastă. Interdicția de a atinge pământul „era impusă fetelor nubile, între 12 și 17 ani, în numeroase societăți primitive”. Ele beneficiază de o sacralitate virtuală prin puterea de a pătrunde în mit, iar transformările fiziologice le conferă o energie impură. Izolarea previne „efectele primejdioase ale unei contaminări magice, împiedicând orice contact dintre un lucru sau o categorie de lucruri în care se consideră că
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
are puteri supreme asupra haosului, printr-o preluare „ereditară” a însușirilor inițiatice materne. Copiii de aur sau cu însemne astrale sunt capabili, în urma asasinării lor, să se transforme în meri, în busuioc, în miei și din nou în copii, marca sacralității lor, compoziția din aur însoțind fiecare ipostază. Glasul lor transcende speciile și formele animate sau nu (mărul de aur este tăiat și preschimbat în pat), dar poate fi auzit doar de personajul malefic inițiatic, autor al crimei rituale. Pentru ca împăratul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
să coboare și mai adânc, în fibra vibrantă a spiritului marcat de puterea anihilantă a duratei. Nimic nu rezistă în fața disoluției cosmice, nici măcar roca dură. Cel de-al treilea personaj este în acord cu cifra pe care o materializează prin sacralitatea deschisă de munții seismici. Dimensiunea geografică a mitului face din acest topos locul suprem al inițierii, prin generarea apei vii ori adăpostirea obiectului miraculos ce restabilește ordinea lumii. Cauzalitatea mișcării imposibile a reliefului înalt nu este însă atribuită în basme
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ruga să-l ierte, că nu era vinovat că a dat de grădina Floarei Florilor și a căzut mai încolo amețit și abia pe seară de tot s-a putut dezmetici”. Vulturul beteag, și el o ipostază avimorfă încărcată de sacralitate, anticipează categoria personajelor donator, căci rana lui este provocată în atemporal, în timpul opus profanului („când mâncau șoarecii pe pisici și erau mai înalți ăi pitici”). Sur-Vultur îl duce pe erou în uranian, și tot el îi provoacă acestuia moartea, figurată
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
când mâncau șoarecii pe pisici și erau mai înalți ăi pitici”). Sur-Vultur îl duce pe erou în uranian, și tot el îi provoacă acestuia moartea, figurată de căderile din înalt premeditate de pasărea solară. Călăuzele poartă, așadar, emblema mutilantă a sacralității, care le dă nu doar credibilitatea statutului, ci și o superioritate la nivel inițiatic, căci handicapul fizic induce abilități metafizice compensatoare. Drumul către Biserica dă Tămâie unde s-a retras mirele măiestru este arătat Soricăi de un ciung, într-un
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
acțiunile înregistrate de perfectul compus au acceași valoare de rezultat al unor indicații „scenice” din partea instanței inițiatice, iar perfectul compus certifică desăvâr¬șirea procesului ritual, prin prezentarea lui ca un fapt încheiat. În planul mitic, prezentul marchează intrarea sub semnul sacralității, a cărei dimensiune se revarsă peste existențele actuale. În comparație cu prezentul indicativ, imperfectul implică o coborîre în timp, actele eroice ale strămoșilor sunt reluate de neofitul întors pe axa temporală. Cele două mișcări ale energiilor, dinspre sacru și dinspre profan, dezvăluie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Swahili), fie într-o colibă specială, ca în cazul multor triburi din America de Nord (Shushwap, Wintun și altele), din Brazilia (Corodo), din Noile Hebride, din Insulele Marshall, cât și la Veddah și la câteva triburi africane”. Coliba, a cărei ipostază supraîncărcată de sacralitate este argeaua în baladele românești, a fost identificată ca spațiu inițiatic și la tribul australian thompson. Pătrunderea treptată în sacru necesită o vigilență supraomenească pentru a depăși morbul somnolenței, proba atât de familiară din basmele românești având o punere în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
carte, o epistolară. Sunt prezentate, de asemenea, anumite reguli etice, morale, de educație a copiilor („cei 7 ani de-acasă”), cutumele familiale, structurile sociabilității în condițiile de îngrădire a unei vieți normale în timpul războiului. Sunt adesea și note de reliefarea sacralității evenimentelor din cadrul unei familii (nașterea-botezul, căsătoria, înmormântarea), dar și evenimente în complexitatea afectivă a relațiilor dintre aceeași sau diferite generații (copii, frați, părinți, bunici, vecini sau prieteni) în împrejurări normale sau vitrege. Durerea despărțirilor pasagere prin plecările obligatorii pe front
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
meridionali și refugiații politici. Era, e adevărat, și lume care avea probleme penale dar, mai cu seamă, erau atâția turbați, mâniați, furioși și ostili față de străinii care voiau să se strecoare printre ei pentru a se informa și a profana sacralitatea umilinței lor. Era periculos și aventuros să te adâncești printre acele barăci și căsuțe, marcate pe «loturi» (lotul unu, doi, trei etc.) ori, mai bine zis, pâlcuri. Unele construcții pitice erau numite «rapide», fiind construite în grabă, în doar câteva
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
lumea subterană se închide, lăsînd-o pe Ofelia fără nici un aliat în afară de umila servitoare Mercedes (Maribel Verdœ). Una dintre cele mai emoționante teme ale filmului este această alianță a femeilor împotriva unei falocrații milităroase al cărei principal articol de credință e sacralitatea legăturii dintre tată și fiu ; la final, Mercedes taie această legătură dintr-o replică. Mi se pare un film la fel de feminist ca Volver, deși nu într-un fel atît de vizibil. De fapt, asta îmi place cel mai mult la
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
problema mea, în ce fel secolul XXI mai poate promova pictura religioasă și cum se vor mai închina oamenii în fața acestor icoane, Radu crede că se vor putea picta icoane și pe calculator și spune, pictura religioasă și-a pierdut sacralitatea încercând să-și păstreze forma, asistentul de grafică, Voicu, în mănăstiri mai trăiesc anonimi pictori de icoane, dar pictura religioasă trăiește astăzi destinul limbii latine și al celei slave de acum câteva veacuri, se mai folosește încă limbajul pictural în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
rădăcinile icoanei. În secolul al XIX‑lea, pictura icoanei și‑a urmat cursul, urmând vechile scheme conservând întreaga pregnanță religioasă până când puterea partidului comunist va opri în toată Rusia crearea acestor opere stingând fascinantul moment al întâlnirii între artă și sacralitate. Încet‑încet, se întrezărește o redescoperire a icoanei adevărate. În 1830 este deja evidentă (fie din partea intelectualilor, fie din partea clerului) o im‑ plicare sinceră în arta religioasă. Episcopii în mod special, promulgă legi care apără canonicitatea icoanei și în cele
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
ceva cu totul diferit de profan. Pentru a reda manifestarea sacrului Mircea Eliade propune termenul de hierofanie în sensul că, ceva sacru ni se arată. Cu alte cuvin‑ te, pentru cei care au o experiență religioasă natura se dezvăluie ca sacralitate - act prin care se manifestă sacrul; relevare a unei entități sacre în tradiția spirituală a unui popor. De fapt, sacrul și profanul constituie două modalități existențiale asumate de către om de‑a lun‑ gul istoriei. Ca și spațiul, există și un
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
unor sensuri religioase și filosofice prin intermediul ficțiunii literare. Operă a ultimului deceniu al vieții, Poeme filocalice (1999) vin să vorbească despre o citire mistică a naturii, închinând osanale vinului, grâului, florii, ierbii, toamnei, muntelui, mării, toate ca ipostaze revelate ale sacralității, generatoare de „nedeslușite bucurii”. Două piese de teatru, Ruth și Coborâți la prima?, publicate tot postum, în 2003, sunt construcții intelectuale, dezbateri de idei în formă literar-scenică. Între textele recuperate postum se află Floarea de foc (2001) - o suită de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288176_a_289505]
-
este "apariția unei comunități sacral-politice speciale și intramundane", comunitate ce se întemeiază pe "descendentă genealogica" (p. 107). A doua condiție este "transformarea substanței ecclesiei", în perioada creștină, care s-a făcut în linii mari pe două coordonate: ștergerea graniței dintre sacralitate și politica în Sacrum imperium și afirmarea supremației papale în corpus mysticum. A treia condiție se referă la ruptură care se produce în sânul ecclesiei. Cea dintâi schisma se datorează lui Augustin care a deosebit categoric statul de biserică și
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]