KorAP: Find »[drukola/base=sanscrit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...46 >

1,130 matches

Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748

ce au comun limbi precum basca, germană, greacă, georgiana, chineză?; 2. Care sînt trăsăturile care diferențiază limbile între ele? Problemă tipologiei, după cum bine se știe, își are originea în dezvoltarea lingvisticii comparativ-istorice, de la începutul secolului al XIX-lea. Îndeosebi descoperirea sanscritei și compararea ei cu limbile europene mai vechi (greacă, latină) și mai noi (germană, islandeza, franceza, engleza etc.) au dus la descoperirea unor relații de înrudire între limbi și, deci, la o clasificare genealogica (genetică) a limbilor. Apare astfel necesitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
limbile se diferențiază între ele? și care sînt trăsăturile comune tuturor limbilor lumii? Încercarea de a răspunde la aceste întrebări a dus la apariția lingvisticii științifice la începutul secolului al XIX-lea. Friedrich Schlegel consideră că există limbi cu flexiune (sanscrita, greacă, latină și alte limbi indo-europene vechi), superioare prin structura și complexitate celor fără flexiune (chineză, malaeza, limbile amerindiene). Limbile semito-hamitice (arabă, ebraica) erau plasate în apropierea vîrfului ierarhiei, ocupat de limbile indo-europene, pe treaptă cea mai de jos fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
că unele limbi indo-europene moderne, precum franceză sau engleză, și-au redus flexiunea propriu-zisă, în locul ei utilizînd o serie de morfeme libere precum auxiliarele, articolele, prepozițiile etc. Prin urmare, el împarte limbile flexionare în sintetice (limbi cu flexiune bogată, ca sanscrita, greacă veche, latină etc.) și analitice (limbi care utilizează și morfemele libere, ca franceză, engleză, germană etc.). În sfîrșit, a fost introdus și un al patrulea tip, numit incorporant, specific limbilor amerindiene și care constă în adăugarea la un lexem

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
de simbolism) polisintetic nootka 95 c, (d) b fuzionantă-aglutinantă ușor polisintetic chinook 96 c, (d) c, (d) (b) fuzionantă polisintetic algonquin 97 c c, d a fuzionantă analitic engleză c, d c, d fuzionantă (atrasă de simbolism) sintetic latină, greacă, sanscrita c, b, d c, d (a) fuzionantă (puternic simbolizantă) sintetic takelma 98 d, c c, d (a) simbolică-fuzionantă sintetic semitica (arabă, ebraica) NOTĂ: Parantezele indică o formă atenuata a procesului. O variantă, intitulată Caracterizarea tipologica a limbilor (după Ed. Sapir

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
în germană decît în engleză etc. În general se considera că slăbirea dusă pînă la dispariție a flexiunii (evidență, în cazul limbilor romanice, la franceză) marchează o trecere de la tipul flexionar către tipul izolant. Limbile flexionare sintetice (limbile indo-europene vechi: sanscrita, greacă, latină, slavă comună etc.) exprimă raporturile gramaticale în interiorul cuvîntului, cu ajutorul unor morfeme care fuzionează (adică nu se adaugă în succesiune, ca în cazul limbilor aglutinante). Limbile flexionare analitice (majoritatea limbilor indo-europene actuale) folosesc mijloace sintactice de exprimare a raporturilor

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
sursă de elemente de formare (prefixe/prefixoide, rădăcini, sufixe) a unor neologisme, de obicei noi termeni științifici, cu circulație internațională. Astfel de limbi sînt greacă veche și latină (pentru Europa ultimilor 2500 de ani), arabă clasică (pentru întreaga lume musulmană), sanscrita (pentru subcontinentul indian și Asia de Sud-Est), chineză clasică (pentru estul Asiei). În vechime acest rol l-au avut și alte limbi precum sumeriana, egipteană clasică, maya clasică etc. Limba vehiculara (de comunicare interetnică, lingua franca 207) este o limbă care înlesnește

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
o limbă care înlesnește comunicarea dintre diverse comunități sociolingvistice. Rolul de lingua franca l-au jucat în decursul timpului, în diverse zone ale lumii, numeroase limbi: akkadiana (sec. XX-XV i.C. în Orientul Mijlociu), apoi sumeriana și arameica în aceeași zonă, sanscrita și chineză clasică în Orientul Îndepărtat, nahuatl în America Centrală, quechua în America de Sud etc. Limba (de circulație) internațională este o limbă vehiculara de nivel planetar și poate fi o limbă naturală (de pildă, engleza) sau o limbă artificială, special construită în

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
alături de engleză și italiană sînt de facto limbile folosite în documentele oficiale. Și SUA au doar de facto o limbă oficială: engleză americană. India are 22 de limbi oficiale, dar doar hindi are statut transnațional, alături de engleză (statut asociat) și sanscrita (limba de cult și cultură), celelalte fiind limbi oficiale și naționale statale. De obicei, limba națională este considerată de locuitorii unei țări drept limba proprie națiunii sau țării respective, cea care asigură coeziunea și unitatea națională. Statutul său este în

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
a întemeiat religia respectivă sau atunci cînd limba liturgica e cea vorbită în epoca îndepărtată cînd s-a întemeiat respectivă religie. Arabă clasică e folosită în islamism, avestica în mazdeism/ zoroastrism (religie iraniană a cărei carte sacra e numită "Avesta"), sanscrita în hinduism, pali (limba în care e redactat canonul budist), chineză clasică și tibetana clasică în budism; liturghia iudaica folosește ebraica biblică și iudeo-aramaica; în creștinism, Vechiul Testament e redactat în ebraică și arameica, iar Noul Testament în greacă koine. Creștinismul este

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
pro adspiratione ponentes (s) litteram, ut idem űλας dicunt, et nos silvas; item έξ sex, et έπτά septem 234. Filippo Sassetti, un negustor florentin ajuns în India, a fost printre primii care a observat, în 1585, unele asemănări între cuvinte sanscrite și italiene că deva/dio "zeu", sarpa/șerpe "șarpe", sapta/sette "șapte", ashta/otto "opt", nava/nove "noua". Savantul și lingvistul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn a observat în 1647 unele similitudini între limbile indo-europene și a presupus existența unei

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
pune cu adevarat bazele metodei comparativ-istorice este celebră conferință ținută de Șir William Jones în 1786 la Asiatic Society din Calcutta în care acesta afirmă că asemănările dintre greacă, latină, gotica, celtica și vechea persana, pe de o parte, si sanscrita, pe de altă parte, nu au altă explicație decît originea lor comună, într-o limbă neatestata. William Jones afirmă: "The Sanskrit language, whatever be its antiquity, is of a wonderful structure; more perfect than the Greek, more copious than the

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
Celtic, though blended with a very different idiom, had the same origin with the Sanskrit; and the old Persian might be added to the same family"235. Maurice Olender avea să afirme, la sfîrșitul sec. al XX-lea, că descoperirea sanscritei a reprezentat o răsturnare lingvistică ce avea să se propage însă și asupra altor științe: "toate științele omenirii, de la istorie la mitologie, trecînd, nu peste mult timp, prin rasiologie, sînt atinse de revelația indo-europeană, numită și ariana"236. El amintea

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
trecînd, nu peste mult timp, prin rasiologie, sînt atinse de revelația indo-europeană, numită și ariana"236. El amintea cuvintele lui F. Max Müller (1823-1900) care scria în 1863 în Noi lecții despre știința limbajului: "Mulțumită descoperirii străvechii limbi a Indiei, sanscrita, cum este ea numită [...], dar și a strînsei legături de rudenie ce unește această limbă cu idiomurile principalelor rase ale Europei, legătura stabilită de geniul lui Schlegel, Humboldt, Bopp și al altora de asemenea, s-a produs o schimbare completă

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
legătura stabilită de geniul lui Schlegel, Humboldt, Bopp și al altora de asemenea, s-a produs o schimbare completă în modul de a studia istoria primitivă a lumii"237. Primii comparatiști au observat că există unele corespondențe fonetice sistematice între sanscrita și diverse limbi europene vechi. De pildă în 1822, în ediția a II-a a Gramaticii germane (Deutsche Grammatik), lingvistul german Jacob Grimm, continuîndu-l pe danezul Rasmus Rask, formulează o lege a mutației consonantice (legea lui Grimm), care se referă

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
nume propus pentru prima dată de Thomas Young în 1913) este marele lingvist comparatist Franz Bopp, mai întîi în lucrarea Über das Conjugationssystem der Sanskritsprache în Vergleichung mit jenem der griechischen, lateinischen, persischen und germanischen Sprache (Despre sistemul conjugării în sanscrita în comparație cu cel din greacă, latină, persana și germană, Frankfurt am Main, 1816), adevărat act de naștere al metodei comparativ-istorice și apoi în celebra să Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litthauischen, Altslawischen, Gotischen und Deutschen (Gramatică comparată a limbilor

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
în comparație cu cel din greacă, latină, persana și germană, Frankfurt am Main, 1816), adevărat act de naștere al metodei comparativ-istorice și apoi în celebra să Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litthauischen, Altslawischen, Gotischen und Deutschen (Gramatică comparată a limbilor sanscrita, persana (zenda Avesta), greacă, latină, lituaniana, slavă veche, gotica și germană, Berlin, 1833-1852). La început s-a folosit termenul de limbi indo-germanice, înlocuit ulterior cu cel de limbi indo-europene (cu exceptia lingviștilor germani) sau ario-europene. Th. Simenschy și Gh. Ivănescu considerau

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
mai numeroase decît cele inflexibile; desinențele pot cumulă mai multe valori gramaticale; ordinea morfo-sintactică este de tip nominativ-acuzativ; flectivul apare la sfîrșitul cuvîntului; categoria gramaticala a numărului se bazează în majoritatea limbilor pe opoziția singular-plural, desi păstrează opoziția inițială singular-dual-trial (sanscrita, greacă veche, slavă veche, limbile slave moderne etc.); în limbile indo-europene clasice existau trei genuri gramaticale: masculin, feminin și neutru; cele mai multe dintre limbile indo-europene (de exemplu limbile romanice - cu excepția limbii române și a cîtorva dialecte italiene centrale -, limbile celtice moderne

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
indo-europene păstrează distincția de gen gramatical, deși unele dintre ele o restrîng (engleză), iar altele o elimina complet (armeana, bengali); limbile indo-europene sînt limbi acuzative, spre deosebire de cele ergative (sau neacuzative), cum ar fi cele ibero-caucaziene, australiene aborigene etc.; dacă în sanscrita întîlneam opt cazuri (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ, ablativ, locativ și instrumental), acest număr s-a redus permanent în limbile indo-europene: șase cazuri în latină și rusă, cinci cazuri în greacă veche, trei cazuri în hindi-urdu, două cazuri în franceză

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
deväť desať slovenă ena dva tri štiri pet šest ședem osem devet deset ucraineană один odyn два dva три try чотири chotyry п'ять p'yat' шiсть shist' сiм sim вiсiм visim дев'ять dev'yat' десять desyat' Limbi indo-iraniene sanscrita ekadautrayaceturapanchasas saptaastaunauadasahindi ek do țin tchar (char) panch tché (chhah) sat at (ath) no (nau) das persana yek do se chahâr panj shesh haft hasht noh dah romaní jekh duj trin shtar pandzh shov efta oxto inja desh Limbi celtice

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
adăugita, Editura Științifică, București, 1967. Sihler, Andrew L., New Comparative Grammar of Greek and Latin, Oxford University Press, New-York/Oxford, 1995. Simenschy, Th.; Ivănescu, Gh., Gramatică comparată a limbilor indoeuropene, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1981. Simenschy, Theofil, Gramatică limbii sanscrite, Editura Științifică, București, 1959 Simenschy, Theofil, Limba hitita și rolul ei în gramatică comparată, Imprimeria Națională, București, 1944. Skomal, S.N.; Polomé, E.C. (editori), Proto-Indo-European. The Archaeology of a Linguistic Problem. Studies în Honor of Marija Gimbutas, Institute for the Study

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
preoți, luptători și producători - brahmana, kśatriya, vaiśya, care îi cuprindea pe cei superiori, "de două ori născuți" datorită cunoașterii Vedelor) și casta populației locale supuse, śudra, neinițiata în tainele Vedelor. Familia indiană (indo-ariană) Cuprinde limbile 254: vedica (l.m. = limba moartă), sanscrita (l.m., păstrată azi doar ca limbă de cult și cultură), hindi-urdu/hindustani (300 mîl.255), bengali/bangla ( 75 mîl.), marathi (70 mîl.), gujarati (50 mîl.), bihari (40 mîl.), oriya (35 mîl.), panjabi/punjabi (30 mîl.), rajasthani (20 mîl.), assameză (20

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
the Teloogoo Language (1816). În 1856 Robert Caldwell, în Comparative grammar of the Dravidian or South-Indian family of languages, extinde foarte mult numărul limbilor care compun această familie. Dravida este numele vechi al limbilor vorbite în sudul Indiei, atestat în sanscrita într-un text din secolul VII. Cuprinde între 25-79 de limbi (surse diferite),unele făcînd parte din cele 22 de limbi naționale ale Indiei. Patru limbi sînt mai importante: tamil (68 mîl.), telugu (70 mîl.), kannada (35 mîl.) și malayalam

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
facilitat și de faptul că numeroase cuvinte încep și se termină cu vocale. Există mari diferențe între limbile literare și cele vorbite și diferențe sociale (de casta) importante. Sînt influențate mai mult (kannada, malayalam, telugu) sau mai putin (tamil) de sanscrita. Au alfabete proprii, provenind din scrierea indiană grantha. Dintre caracteristicile gramaticale amintim: utilizarea sufixelor, opt cazuri, trei genuri, flexiune verbală foarte bogată. Absența tonurilor, a prefixelor și infixelor, a dualului și a propozițiilor subordonate. Topica adjectiv-substantiv-verb și SOV. Au o

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
și bogată. Kodagu și tulu au devenit abia recent limbi literare, restul rămînînd limbi tribale, fără scriere. Limba tamil este cea mai importantă limba dravidiana și, alături de hindi și bengali este una din cele trei limbi majore ale Indiei. După sanscrita, are cea mai veche și bogată literatura din India. Cel mai vechi text este Tolkappiyam, un tratat de poetica și gramatică din secolele III-I i.C. Are o scriere proprie, evoluata din cea brahmana. Tamil este caracterizată prin diglosie

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
austroneziene. Probabil că acest grup este o punte între limbile chino-tibetane și cele austroneziene. Sînt în general limbi izolante, monosilabice; tonuri cu valoare distinctiv-semantică; reduplicare totală sau parțială; prefixarea și compunerea că metode de formare a noilor cuvinte; împrumuturi din sanscrita, pali, cambodgiana și chineză; unele cuvinte din fondul principal lexical (părți ale corpului, pronume personale, numerale) au rădăcini comune cu cele din limbile austroneziene; în general limbi fără flexiune; că și în limbile chino-tibetane, clasificatori postpuși numeralelor care însoțesc diferite

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]