648 matches
-
se înțepeniseră. Înțepenit, zăcea lângă pat. Se întrebase ce efect putea să aibă și ce simțea și gândea un individ sub control. În realitate, nu era deloc complicat. Dormea. Și avu un vis ciudat. Visă că trupul lui Gosseyn din sarcofag se găsea acum într-o stare de receptivitate ca niciodată, iar că în această stare de conștiență deplină, în mijlocul criptei amintirilor ajungea să stabilească incredibilul "raport" în sfârșit posibil în pofida puținătății antrenamentului. Gândurile nu veneau de la Gosseyn, ci treceau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
asemenea călătorie depășea puterile geniului mecanic sau uman. Cu vremea, chiar și structurile electronice s-au modificat în mod esențial și nu mai însemnau nimic în multe cazuri. Au plecat mai mult de zece mii de milioane de nave, fiecare cu sarcofagul ei, fiecare cu mașinile ei, complexe, prevăzute pentru asigurarea ciclului vital a doi bărbați și două femei timp de un milion de ani și mai bine. Aceste nave, minunat construite, și-au luat zborul în umbră cu o viteză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Nirena, Patricia, Crang. Vor fi în pericol dacă Secoh va face apel la o sursă de energie, dar trebuie să riște. Se juca ultimul act. Depindea de prea multe lucruri și nu putea da înapoi. Secoh, singur, în picioare, în fața sarcofagului, era gol, atitudine umilă decretată de anii din urmă pentru toate ceremoniile din camera interioară, mai ales cele în care obiceiul onorurilor trebuia să fie acoperit cu o robă de ceremonie. Trupul său se arăta astfel, subțire, dar ferm. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
tăcerea cea mai profundă, - Liniștea va domni! În vocea lui era o amenințare adresată asistenților săi. - Bun. Ei bine... Acum! zise Gosseyn-Ashargin. În același timp acționă distorsorul. Se găsea, cum îi promisese mașina în "vis", înapoi în trupul său, în interiorul sarcofagului. Zăcea liniștit, conștient de prezența Zeului. Apoi emise un gând: - Mașină? - Da? Răspunsul se înscrise imediat în creier. - Mi-ai indicat că de-acum încolo putem comunica în voie? - Exact. Relația, odată stabilită, este permanentă. - Ai zis și că Zeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
împreună) se țineau strâns în brațe sub cearcea ful aceluiași pat. D. era întinsă în patul de deasupra. M-am suit pe marginea celui de jos ca s-o văd mai bine: era dreaptă ca o statuie de pe-un sarcofag etrusc și mă privea drept în față. Trebuie să vă mai spun că D. avea cei mai frumoși ochi galbeni pe care ți-i poți imagina, cu gene răsucite ca niște mici cârlige. Azi nu-i mai are la fel
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
fost dată-n această viață. Nu mă suspectați de fabu lație sau de livresc. Totul a fost real, real, real. Am intrat în muzeu doar familia Pop și cu mine. Ce să spun? Nu prea mă-nnebunesc eu după mumii, sarcofage, urne funerare și zei cu cap de pasăre. Aici erau cu sutele, cu miile. Fâșii uriașe de papirus, bucăți putrede de lemn cu hărți ale lumii de din colo, cranii cu piele zbârcită și neagră lipită de ele, mâini scheletice
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
a doua rotire, bezna se făcea realmente de nepătruns... Am visat-o întreaga noapte. Venea după mine. N-aveam unde scăpa de greutatea ochilor ei satur nini. Eram într-un muzeu vid, doar noi doi, urmă rin du-ne printre sarcofage. Mă ajungea, șchio pătând și-nălțând un umăr, mă atingea cu mâinile ei sub țiri. Cum ocoleam câte-un pilastru de granit, mă găseam față-n față cu ea, umedă și viscerală. O lo veam peste obraz, o sfâșiam cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
unde ne aflăm noi este construit pe temeliile a șase temple mai vechi, unul deasupra celuilalt. Scara coboară până jos, la templul inițial, construit în vremea când oamenii nu cunoșteau scrierea. Încăperea micuță este acoperită în întregime cu aur, asemenea sarcofagului unui phar-haoui, însă fără inscripții, pentru că morții nu mai pot citi. Acolo va trebui să aprinzi slaba ta făclie, și totul pâlpâie, pe podea, pe pereți, deasupra capului tău. Apoi lași să cadă și să ardă pe făclie bucățele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unei mici chermeze de cartier, a urmărit În primul rând propriul său interes. Prezența Iolandei nu era Însă și o garanție a Întoarcerii ei cu adevărat. Asta Însemna să fi venit fără Klausul ei Îmbălsămat În amintiri ca Într-un sarcofag la purtător, și care, Întâmplător sau nu, părea să fi dat semne de viață odată cu sosirea acestui negustor de antene cu aerul lui straniu de mesager al celor duși „dincolo”. Cum altfel să-și explice plecarea ei abruptă, decât prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cerberul care păzea coridorul ce da spre sala cu oglinzi; se temeau, poate, că, forțându-i taina, Bătrânul s-ar fi putut risipi ca un norișor de pulbere, de aceea preferau să și-l închipuie stând ca o mumie în sarcofagul lui cu oglinzi; nu vroiau să riște o descoperire care i-ar fi lăsat singuri. Și trăgeam concluzia că sala cu oglinzi reprezenta pentru bătrâni un fel de mister fără vârstă ce putea fi profanat și pierdut; o vrajă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tânărului rege Mener, în numele căruia se uniră bucățile de țară ale poporului rome într-una singură. Marele Preot porunci să se zidească temple noului său zeu Tot, care era de fapt el însuși, iar regele mort fu îmbălsămat și așezat în sarcofag de alabastru într-o mică piramidă de piatră șlefuită, făcută după chipul marilor morminte ce pieriseră o dată cu Atlantida. Ascuțișul piramidei mormintelor regești din Ta Kemet s-a spus de atunci că trebuia să păstreze amintirea Muntelui de Obârșie, născut din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ale unor trupuri cărnoase, aducând cu convulsiile unor crapi deșertați pe uscat. De pe capotă se descojeau, de eșarfele de humă, ciment alb, var nestins, siluetele zvelte ale lui Dulcele Doru și Relu Înmiresmatul, transformați, la un moment dat, în două sarcofage de forme indefinite. Genel deconectă scârbit aparatul de taxare, care ajunsese oricum, de mult, la suma limită pe care o puteau afișa plăcuțele vechiturii de aparat: 9 999 lei și 90 bani. - Mai citește ăștia foaia de parcurs. Și ne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
EminescuOpIV 307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul se coboară, 305Stau aurite-n aer... și-a serii rumenire Se-apleacă și-nroșește a mării încrețire Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai cu flori și cu poiene 310Urieșești... Acuma se-nchid a serei gene, Apele devin sure... și-n blânda lor cântare Dispar ca sarcofage insulele în mare. .............................................. Ce loc! bătrâne stînce ridic-a lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mării încrețire Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai cu flori și cu poiene 310Urieșești... Acuma se-nchid a serei gene, Apele devin sure... și-n blânda lor cântare Dispar ca sarcofage insulele în mare. .............................................. Ce loc! bătrâne stînce ridic-a lor schelete De piatră, ce de valuri și vîntu-s sfîșiete; Un templu în ruină de apă înnecat Pe jumătate... Stâlpii și murul fărâmat Stau în curând să cadă... Și în astă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să-l aibă Împărat. Unii d-iubire-l ascultau, Alții de frică iar. Atunci s-a dus colo, colo, La cel castel măreț, Unde ca luna-i străluci Amoru-adînc și drag. Dar vai! când intră-n salele Mărețe, nalte, reci, Pe-un sarcofag întins, văzu Copila ce-a iubit. Ca ceara palidă era Și, moale, părul blond Sta resfirat amestecat Cu aurul vergin. Și preoți tainic murmurau Adânce rugăciuni, Și clopote se auziau Vuind încet și lin. "Atît de mult am suferit Dureri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zece veri din cele cincisprezece care-i mai rămăseseră de trăit. Îmi amintesc În mod deosebit răcoarea și ambianța sonoră a acelui loc, dalele ca o tablă de șah din hol, zece pisici de porțelan Înșirate pe o etajeră, un sarcofag și o orgă, lucarnele și galeriile superioare, Întunecimea colorată a unor Încăperi misterioase, garoafe roșii și cruci răspândite peste tot. 3 Carl Heinrich Graun avusese În tinerețe o voce frumoasă de tenor; Într-o noapte, când trebuia să cânte Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și să se prăvălească În Întuneric a atras un iubitor de artă curios și am luat-o la fugă. Ermitajul, Luvrul St. Petersburg-ului, ne oferea cotloane plăcute, mai ales Într-un anumit hol de la parter, printre vitrinele cu scarabei, din spatele sarcofagului lui Nana, Înaltul preot al lui Ptah. În Muzeul Rus al Împăratului Alexandru III, două săli (numerele 30 și 31, În colțul dinspre nord) care găzduiau tablourile respingător de academice ale lui Șișkin (Luminiș Într-o pădure de pini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mai târziu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. O femeie nonșuetistă poate constitui un semn de degradare a speciei. Bogăția e ca oțetul. De ce bei mai mult, de ce ți - e mai sete. Plăcerea unora e să ia capodoperei măsura pentru sarcofag. Există și o perseverență negativă. Imbecilă chiar. Blestemele nu se mai trec în testament. Se subînțeleg. Invidia nu se teme că ar putea fi cândva eradicată. Are căutare fructul oprit, nu cel băgat cu sila pe gât. L - a ținut
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Finalul vieții nu poate fi parcurs prin delegați. Există boli care se complac într-un concubinaj prelungit cu moartea. Până la urmă toate iluziile se dizolvă în moarte. Când ești ocupat, parcă nici moartea nu îndrăznește să te deranjeze. Sunt un sarcofag al morților mei. Moartea ține de teluric, dar are și rezonanțe cosmice. Sper să-i dau mult de furcă morții mele. Cu agoniseala suntem contemporani pană la bomboanele de pe colivă. Pentru unii, filosofia pare o carte de bucate a morții
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
lui ca un cer de jur Împrejur În care tu zeiță nu mai exiști pentru că marginile mele au atins toate marginile tale. Și iată deodată această legănare a valurilor de nisip cum tresar noaptea ia zvîcnetul cobrei faraonii morți În sarcofagele lor, cît deșert sub un bombardament lunar, Înspăimîntător și apele tale fosforescente, focurile tale solidificate de Îngheț, pămînt strălucind ca tabla, pulverizat În particule electrice. Deșert, deșert, Înainte și după. Oare aceste amintiri fugare Îmi justifică euforiile, orgoliul, frica? Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu știe de mine nimeni, nimeni, nimeni...“ Foarte puține lucruri pe lumea asta Îmi stîrnesc curiozitatea, nu mă interesează nici tipurile de orînduiri sociale ale mileniilor viitoare, nici soarta galaxiei Gutenberg, Înghesuită printre mărunțișuri Într-un uriaș sertar universal, nici sarcofagul poeziei trezind nostalgii inimilor Încă sensibile, Îmi pare rău că nu pot identifica stelele prin care am cutreierat cîndva - cred că cea mai dureroasă pierdere a omului este pierderea memoriei. CÎnd am fost izgoniți din paradis Dumnezeu ne-a pedepsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
retrăsese dincolo de umerii arși de soare ai clădirii În care locuia Kuznețov, susținuți de contraforți puternici, deasupra cărora ferestruicile mansardelor păreau locașuri de tragere. Era o construcție Înaltă de șase etaje, având lungimea și soliditatea unui zid de apărare. Câteva sarcofage tubulare din sticlă Întunecată ocupaseră deja poziție pe o colină din apropiere. În celălalt flanc, brațele a optsprezece macarale se roteau deasupra unui pruncușor din beton, care creștea văzând cu ochii. Artera care delimita teritoriile fusese Înainte vreme bulevardul central
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
face plăcere să vă mai Întîlnesc o dată. Își ceru scuze, mai schimbarăm cîteva cuvinte și după despărțire, Îi privii mersul Încet, parcă solemn al celui din 1945... CÎnd ajunsei acasă doamna Pavel Îmi Înmîna o ilustrată de la Marga Popescu. Fotografia, sarcofagul În marmură roșie al lui Napoleon la Domul Invalizilor. Era pentru mine: „Iubite domnule judecător, iată Franța, esența ei...”. O altă ilustrație aparținea mătușii: turnul Eiffel. Încîntată doamna Pavel Îmi cerea explicații asupra istoriei celebrului turn pe care nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ochii de jar cu umbre de argint ce au atins clopotele care în vreme s-au stins! Recuzita teatrală Recuzita teatrală se rotește în scene în ritm albastru de desene; erau seducătoare, aveau umor când se tânguiau! Figurine de ipsos, sarcofage, turnuri argintii mărgele, rochii de voal și de mătase, nimeni nu le mai coase. Au rămas în vremea de mucava, nu mai sunt vii, aripile lipsite de voluptate sugrumă credințele ce-au fost în cetate; fără păsări, fără cer, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
deocamdată doar În stadiul de inform, cum ar fi o mumie egipteană Înfășurată În fâșii strânse de pânză; nu știm ce se află În ea, dacă e un bărbat sau o femeie acolo sau o fecioară, dar știm că un sarcofag este cu siguranță gol, că are un spațiu interior ce trebuie umplut chiar cu corpul unuia care a fost viu până mai ieri și a căzut brusc În acest gol, n-a murit (nu trebuie să folosim acest cuvânt care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]