975 matches
-
prea mult de cea a Bisericii, care face din Lucifer un oponent veritabil, Însă subordonat lui Dumnezeu. Ca și Biserica, bogomilii au grijă să pună accentul pe monarhia și pe atotputernicia lui Dumnezeu. Din pură bunătate Îi Îngăduie Dumnezeu lui Satan să domnească peste lumea pe care el și-a dat atîta osteneală s-o alcătuiască - și prin aceasta să o stigmatizeze. Astfel, dat fiind că Diavolul este arhitectul lumii, Însă nu este principiu a nimic, că Îi este subordonat lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
radical a doi Dumnezei și a două lumi, ca și Marcion; În mod destul de ironic, acest lucru nu atrage și dispreț manifest pentru trup. În concluzie, bogomilismul pare a fi original, nu dualist. CÎnd se ajunge Însă la trupul omenesc, Satan dovedește puteri creatoare efective. Deși lutul nu a fost creat de către Diavol, trupul omenesc este În Întregime făurit de el, după chipul și asemănarea sa, dintr-o materie umedă care conține multă apă (cel mai de jos dintre elemente) și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pronunțat iz gnostic. Însă bogomilii dovedesc că nu e vorba de o simplă reminiscență livrescă, prin faptul că aplică Într-un mod totalmente creator principiul exegezei inverse la Cartea Genezei, activînd posibilități logice la care gnosticii nu se gîndiseră. Astfel, Satan este În același timp Arborele Cunoașterii și Șarpele; el o fecundează pe Eva cu coada, zămislind neamul arhontic al lui Cain, singurul neam care subzistă, din moment ce Cain Îl ucide pe Abel, și nu se face nici o mențiune, la bogomili, În legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cer, Însă catharii vorbesc despre un Spirit Rău, cu patru fețe, care amintește, la prima vedere, de simbolurile evangheliștilor (om, pasăre, pește și fiară). Acest spirit sălășluiește chiar În străfundurile universului. El a fost cel care 1-a sedus pe Satan cînd acest intendent 1-a vizitat (după Interrogatio, Satan a făcut Într-adevăr o vizită În Iad), iar Lucifer i-a sedus, la rîndul său, pe Îngerii cerești. Nu este imposibil ca descrierea acestui Spirit Rău să fie doar o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
patru fețe, care amintește, la prima vedere, de simbolurile evangheliștilor (om, pasăre, pește și fiară). Acest spirit sălășluiește chiar În străfundurile universului. El a fost cel care 1-a sedus pe Satan cînd acest intendent 1-a vizitat (după Interrogatio, Satan a făcut Într-adevăr o vizită În Iad), iar Lucifer i-a sedus, la rîndul său, pe Îngerii cerești. Nu este imposibil ca descrierea acestui Spirit Rău să fie doar o vagă amintire livrescă a descrierii Regelui maniheist al Întunericului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Dumnezeu este autorul unei Împărății incoruptibile, cu ceruri proprii, cu Soarele, Luna, stelele și cele patru elemente ale ei. Ființele umane cerești - ale acestei Împărății - au, ca și noi, trup, suflet și spirit, Însă spiritul lor nu sălășluiește În interiorul trupului. Satan, „iconomul cel nedrept”, a urcat la cer, i-a sedus pe Îngeri, a fost Înfrînt de arhanghelul Mihail, a fost alungat și s-a reîntors În Împărăția sa, luînd cu sine a treia parte din Îngerii Domnului (o aluzie la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
viața socială și În vederile sale religioase, care au fost făcute publice abia la o sută cincizeci de ani după moartea sa, Milton a respectat, cu toate acestea, limitele stricte ale ortodoxiei În marele său poem. În ciuda măreției lui dramatice, Satan - eroul poemului - rămîne adversarul invidios al unui Dumnezeu atotputernic. În ceea ce Îi privește pe Adam și Eva, ei păcătuiesc În buna tradiție augustiniană, dintr-un liber arbitru care nu este, totuși, definit În termeni sexuali, pînă și În rîndul Îngerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
asupra căreia nu putem zăbovi 4. Chinurile nașterii nihilismului se fac auzite pe tonuri gnostice În Prometeu descătușat al lui Shelley (1818-1819), scriere aparținînd de asemenea tradiției post-miltoniene. În Prefața sa, Shelly mărturisește că nu și 1-a ales pe Satan ca personaj principal, În locul lui Prometeu, deoarece cel din urmă poate fi descris ca „nepătat de ambiție, invidie, răzbunare și dorință de mărire personală, defecte ce fac să scadă interesul nostru pentru Eroul Paradisului pierdut”5. Exegeza nihilistă se găsește
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
personală, defecte ce fac să scadă interesul nostru pentru Eroul Paradisului pierdut”5. Exegeza nihilistă se găsește Încă În faza copilăriei, iar umbra lui Milton se bucură de prea mare autoritate ca să poată fi depășită. În loc de a-1 reînvia pe Satan - operație Înfăptuită de Byron, cîțiva ani mai tîrziu -, Shelley preferă să rămînă În cadrul mitologiei grecești, nu a celei biblice, și se pierd astfel multe prilejuri de exegeză inversă a Genezei. Cu toate acestea, În drama lui Shelley lumea este Înfățișată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
observația că marii poeți epici ai romantismului francez sînt pătrunși de un spirit maniheist 10. Acest lucru ar fi valabil pentru poemul lui Lamartine (1790-1869) Căderea unui Înger (La Chute d’un ange, 1837-1838)11, precum și pentru La Fin de Satan al lui Victor Hugo. Observația nu-i chiar adevărată În privința poemului lui Lamartine, În care un Înger, Îndrăgostit de frumoasa tînără Daïdha, este proiectat din dimensiunea lui spirituală Într-un corp material, trece prin nenumărate umilințe și maltratări În diverse
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dispozitive science-fiction și se complac În acțiuni sadice. Poemul lui Lamartine nu reprezintă o moștenire a maniheismului, ci este un precursor pesimist al romanului de consum de la Începutul secolului XX. Altfel stau lucrurile În privința poemului lui Victor Hugo Sfîrșitul lui Satan (din 1854-57, publicat postum În 1886)12, care este o narațiune originală, aparținînd tradiției postmiltoniene. În 1854 Hugo se afla În exil la Jersey, practica spiritismul și primea vizitele nocturne ale unei fantome credincioase, acea „Dame blanche” care s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Isus Cristos se repeta. Mai spusese același lucru și cu șaizeci de ani În urmă, Într-un poem al romanticului Jean Paul. Pe 8 martie Isus Cristos conversează cu Hugo pe tema iertării, iar acesta notează: „Scriu un poem intitulat Satan pardonné”, adăugînd că Îl Începuse În luna martie 1854. Continuă Dieu și La Fin de Satan la Guernsey, unde nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un poem al romanticului Jean Paul. Pe 8 martie Isus Cristos conversează cu Hugo pe tema iertării, iar acesta notează: „Scriu un poem intitulat Satan pardonné”, adăugînd că Îl Începuse În luna martie 1854. Continuă Dieu și La Fin de Satan la Guernsey, unde nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de Satan nu are complexitatea mitului gnostic, reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pardonné”, adăugînd că Îl Începuse În luna martie 1854. Continuă Dieu și La Fin de Satan la Guernsey, unde nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de Satan nu are complexitatea mitului gnostic, reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu este prins de Satan În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de Satan nu are complexitatea mitului gnostic, reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu este prins de Satan În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că Dumnezeu nu este atotputernic, Însă Adversarul său nu-1 poate detrona dintr-un motiv neașteptat: ca fost Înger de odinioară
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că Dumnezeu nu este atotputernic, Însă Adversarul său nu-1 poate detrona dintr-un motiv neașteptat: ca fost Înger de odinioară, Satan Îl iubește cu disperare pe Dumnezeu și detestă Întunericul fetid În care este obligat să viețuiască, ceea ce echivalează cu a spune că se detestă pe sine la fel de mult pe cît Își iubește vrăjmașul. În cele din urmă cei doi trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
viețuiască, ceea ce echivalează cu a spune că se detestă pe sine la fel de mult pe cît Își iubește vrăjmașul. În cele din urmă cei doi trebuie să ajungă la o Înțelegere, pentru ca opera lui Dumnezeu să nu fie definitiv compromisă, iar Satan - dezgustat cu totul de sine și de lumea lui deplorabilă. În mod destul de ciudat, condiția reconcilierii finale a celor doi adversari va fi distrugerea lumii, privită ca un rezultat pozitiv. 3. Gnosticismul ca model analog Filozofia, spunea unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
meu „Les Fantasmes du nihilisme”, Romanistische Zeitschrift für Literaturgeschichte 4 (1980), p. 423. 11. Lamartine, Oeuvres poétiques complètes, ed. F. -M. Guyard (Pléiade 65), Gallimard, Paris, 1963, pp. 803 sq. 12. Victor Hugo, La Légende des Siècles. La Fin de Satan, ed. J. Truchet (Pléiade 82), Gallimard, Paris, 1950. În legătură cu redactarea acestei opere, vezi Jean Gaudon, Victor Hugo: Le Temps de la contemplation. L’Oeuvre poétique de Victor Hugo des „Misères” au „Seuil du gouffre” (1845-1856), Flammarion, Paris, 1969; și Hubert Juin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
New York, 1986. R. Joseph Hoffmann, Marcion: On the Restitution of Christianity. An Essay on the Development of Radical Paulinist Theology in the Second Century (AAR 46), Scholars Press, Chico, CA, 1982. Victor Hugo, La Légende des Siècles. La Fin de Satan, ed. J. Trunchet, Pléiade 82, Gallimard, Paris, 1950. L’Hypostase des Archontes, ed. și trad. Bernard Barc (BCNH 5), 1980. Moshe Idel, „Jewish Reactions to the Expulsion from Spain,” in The Expulsion from Spain and the Holocaust: The Jewish Community
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
2.3. Urmașii lui Platon Mulți teoreticieni, după Platon, în special printre părinții Bisericii, vor taxa teatrul drept imoral. Pentru Tertulian (155-225), care a trăit într-o Cartagină încă foarte mult ancorată în păgânism, teatrul este o invenție a diavolului. Satan le-a insuflat oamenilor ideea despre el căci, introducând cultul eroului, teatrul favorizează idolatria. În tratatul său despre spectacole, De Spectaculis, Tertulian scrie: "Diavolii, care prevăzând chiar de la început, că plăcerea față de spectacole ar fi unul din mijloacele cele mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
doar o imensă cantitate de informație sistematizată, ci și o pedagogie a științei: Louis Réau și Louis Charbonneau-Lassay), s-a observat acest lucru: contextul este cel care conferă o anumită interpretare simbolului animalier. Bestiarul lui Hristos și cel al lui Satan își împart protagoniștii: prezența cutărui animal într-una din cele două "tabere" nu exclude nicidecum apariția sa în cealaltă. În anumite contexte, leul îl reprezintă pe Mântuitor, în altele el este unealta diavolului. Corbul poate fi o pasăre de rău
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
tendințe simbolice. Vulturul ar fi, de-a lungul Evului Mediu, conform lui Louis Charbonneau-Lassay, "emblema demonului lăcomiei din cauza hranei stricate și a prăzii infecte pe care această pasăre le devorează avid" sau, în ipostaza devoratorului de ficat prometean, el este "Satan năruind sufletul înlănțuit de viciu"8. Autorul mai observă și ruptura de viziune care desparte cele două ipostaze ale răpitoarei, cea bună și cea negativă, care se petrece sub semnul heraldicii: "Heraldica nobiliară a făcut din vultur, puternic dar laș
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
în imaginar: "Liliacul, trecut în Biblie printre animalele impure, trece drept o pasăre diabolică care caută să se încurce în părul oamenilor și, ca vampir, suge sângele copiilor care dorm. Este o încarnare a demonului, a Prințului tenebrelor. De aceea Satan este reprezentat cu aripi de liliac. Animal hibrid, pasăre și animal în același timp, el simbolizează duplicitatea, ipocrizia. Este de asemenea emblema melancoliei, pentru că nu iese decât la crepuscul (de unde numele său latin vespertilio) și pentru că bântuie prin locurile solitare
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
eterogeneza nu vor mai putea să fie complet eliminate. Vom Întâlni, deci, religii monoteiste și religii politeiste. În religiile monoteiste, dacă există o divinitate numită Dumnezeu de exemplu Tatăl - el nu va Întârzia să se ciocnească cu antagonistul său numit Satan sau diavolul. Altfel spus, eticii omogenizante i se va opune vreo etică eterogenizantă, căci diavolul trebuie să pulverizeze comandamentele lui Dumnezeu, să atace normele moniste ale puterii sale prin tot felul de acte rele care o distrug cu Încetul. Nu
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
vedem la lucru parametrii conflictuali ai unei logici cu doi termeni din care lipsește terțul inclus. Desigur, logica clasică a identității și noncontradicției va Încerca să se impună. În religiile monoteiste Dumnezeu nu va avea același statut cu dușmanul său. Satan sau diavolul, de pildă. El va trebui să-l domine fără să-l poată Înlătura. Toate strădaniile teologilor vor consta În diminuarea puterii sale, și În cele din urmă, În triumful asupra diavolului, fără ca totuși să izbutească În existența concretă
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]