606 matches
-
și a fost cunoscut pentru colecția sa de relicve și de fondator al bisericilor. Casa lui a fost centrul de învățare englez în timpul domniei sale și a pus bazele pentru reforma monarhală benedictă mai târziu în acel secol. Nici un alt rege saxon de vest nu a jucat un rol mai important în politica europeană ca Athelstan și a aranjat căsătoriile mai multor surori ale sale cu conducătorii continentali. Edmund a venit la tron ca fiu al lui Eduard cel Bătrân, nepotul lui
Casa de Wessex () [Corola-website/Science/331034_a_332363]
-
dintre ultimele mișcări politice ale lui Edmund a fost rolul său în restaurarea lui Ludovic al IV-lea al Franței la tron. Ludovic, fiul lui Carol cel Simplu și a surorii vitrege a lui Edmund, Eadgifu, a locuit la curtea saxonilor până în 936, când s-a întors să fie încoronat rege al Franței. În vara anului 945, el a fost capturat de către nordici la Rouen și ulterior a fost eliberat și predat Ducelui Hugh cel Mare, care l-a ținut în
Casa de Wessex () [Corola-website/Science/331034_a_332363]
-
nu face alte afirmații. Când Eric a câștigat regalitatea în Northumbria, acesta apare mult mai bine în textele istorice, chiar dacă sursele oferă doar detalii rare. Teritoriul Northumbriei, unde Eric era stăpân, fusese un tărâm care purtase lupte grele între regii saxoni de vest și nordicii descendenți din Imair, regii din Dublin. Când regele Eadred a urmat la tron în 946, Northumbria, precum și loialitatea din Scoția, s-au dovedit a fi instabile, deși nu este nimic cunoscut cu privire la ambițiile domnitorilor rivali din
Eric I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331145_a_332474]
-
trăsăturilor dialectale și a celor comune. De exemplu, "Le Jeu de Saint Nicolas" (Jocul Sfântului Nicolae, piesă de teatru) de Jean Bodel (truver de la sfârșitul secolului al XII-lea) prezintă mai multe caracteristici picarde decât "La Chanson des Saisnes" (Cântecul Saxonilor), cântec de gestă al aceluiași autor. Aceeași diferență există între, pe de o parte, "Le Jeu de la feuillée" (Jocul frunzișului) și, pe de altă parte " Le Jeu de Robin et de Marion" (Jocul lui Robin și Marion) și poemele lirice
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
la acest cântec. Cross l-a apreciat. Freddie Hubbard a înregistrat un cover după aceasta melodie în albumul sau din 1982, "Ride Like The Wind"; la fel si Taka Boom pe albumul "Boomerang" din 1983. Formația britanică de heavy metal Saxon a înregistrat un cover pentru albumul "Destiny", din 1988; formația britanică de heavy metal Speeed a remixat melodia pentru albumul "Powertrip Pigs" din 1999; cântărețul norvegian de heavy metal Jorn l-a înregistrat pentru albumul "Bring Heavy Rock to the
Ride Like the Wind () [Corola-website/Science/332727_a_334056]
-
a fost restaurată. Copiii au fost numiți Prinț și Prințesă până în 1920 când căsătoria Prințului Miguel a fost declarată non dinastică. Ca și tatăl său, Miguel a urmat o carieră în armată și a servit într-un regiment de cavalerie saxon. La 16 septembrie 1900 Miguel se întorcea înapoi în oraș după ce a participat la o cina la o casă de la țară, când roțile trăsurii sale s-au prins de roțile trăsurii Prințului Albert de Saxonia, fiul Prințului George și nepotul
Miguel Maria Maximiliano de Bragança () [Corola-website/Science/332757_a_334086]
-
onorate cu această înaltă distincție, între care feldmareșalii Albert de Teschen, Svetozar Boroević și feldmareșalul prusac Anton Ludwig August von Mackensen. Până la izbucnirea Primului Război Mondial decorarea de ofițeri, care nu proveneau din Armata Austro-Ungară, a fost neobișnuită. Un număr de ofițeri saxoni a primit Meritul Militar în Războiul Austro-Prusac. Doi Bavarezi și un saxon au fost onorați pentru serviciul lor împotriva Răscolii Boxerilor. În parcursul primului război mondial, premiile dotate ofițerilor aliați cu Austro-Ungaria au devenit mult mai numeroase, în special pentru
Crucea de Merit Militar (Austria) () [Corola-website/Science/333539_a_334868]
-
Boroević și feldmareșalul prusac Anton Ludwig August von Mackensen. Până la izbucnirea Primului Război Mondial decorarea de ofițeri, care nu proveneau din Armata Austro-Ungară, a fost neobișnuită. Un număr de ofițeri saxoni a primit Meritul Militar în Războiul Austro-Prusac. Doi Bavarezi și un saxon au fost onorați pentru serviciul lor împotriva Răscolii Boxerilor. În parcursul primului război mondial, premiile dotate ofițerilor aliați cu Austro-Ungaria au devenit mult mai numeroase, în special pentru nemți, care au luptat alături de austrieci sau care serveau în regimente, în
Crucea de Merit Militar (Austria) () [Corola-website/Science/333539_a_334868]
-
cucerit Mercia, însă și-a pierdut curând controlul asupra ei. Spre sfârșitul secolului al IX-lea, Wessex domina regatul anglo-saxon. Regele Alfred cel Mare era suveran al Merciei de vest și a folosit titlu de Rege al Angliei și al Saxonilor, însă nu a domnit niciodată peste partea estică și nordică a Angliei, pe atunci regiunea Danelaw. Fiul său, Eduard cel Bătrân a cucerit estul Danelaw, dar fiul lui Eduard, Athelstan a devenit primul rege care avea să se pronunțe asupra
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]
-
din exil și a fost proclamat rege, la 3 februarie 1014. Fiul său l-a urmat la tron după ce a fost ales rege de către cetățenii din Londra și o parte din Witan, în ciuda eforturilor danezilor de a smulge coroana de la saxonii din vest. După bătălia decisivă de la Assandun din 18 octombrie 1016, regele Edmund a semnat un tratat cu Knut, în care toată Anglia, cu excepția regiunii Wessex, era controlată de Knut. După moarea lui Edmund, la 30 noiembrie, Knut a condus
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]
-
Prințul Albert Karl Anton Ludwig Wilhelm Viktor de Saxonia (25 februarie 1875, Dresda - 16 septembrie 1900, Schönwölkau) a fost prinț saxon, membru al Casei de Wettin. A fost fiul cel mic al regelui George și a soției acestuia, Maria Anna a Portugaliei. A murit la vârsta de 25 de ani într-un accident. La 16 septembrie 1900 Prințul Miguel de Braganza
Prințul Albert de Saxonia (1875–1900) () [Corola-website/Science/333052_a_334381]
-
arestat însă la Dresda și, după o percheziție, declarat „prizonier civil” și plasat sub control polițienesc. Timp de patru ani a fost deținut în Silezia și apoi în Saxonia până în 1918. A trăit o lungă perioadă de timp în orașul saxon Zittau, aflat în prezent la granița cu Polonia și cu Republica Cehă. Pentru a se întreține a fost nevoit să țină lecții de limba rusă și să lucreze ca actor și corist la teatrele din Zittau și Görlitz. Acolo a
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
cea a cuceririi și a sederii". Prin 870, Nordici au cucerit regatele Deira și Anglia de Est, iar în 871 au atacat Wessex. Dintre cele nouă lupte menționate de Cronica anglo-saxonă în cursul acelui an, doar una s-a termina cu victoria saxonilor de vest, dar în același an, Alfred îl succede pe Ethelred, care a murit în Bătălia de la Merton. Mercia s-a prăbușit în 874. Halfdan s-a întors la Deira și s-a luptat cu picții și galezii pentru a
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
în cele din urma, el [Alfred] a câștigat victoria și i-a înfrânt pe păgânii, și i-a lovit pe fugari. El i-a urmărit până departe de cetatea [adică, Chippenham] "." După victorie, atunci când danezii s-au refugiat în Chippenham, saxonii de Vest s-au îndepărtat din zona din jurul proviziilor alimentare pe care danezii le-ar fi preluat într-o ieșire, și ar fi așteptat. După două săptămâni, danezii,flămânzind,au cerut pace, oferindu-i lui Alfred "solemnă jurămintele pe care
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
ale Bisericii Romano-Catolice din Germania, cu sediul în orașul Münster. se află în provincia mitropolitană a Arhidiecezei de Köln. Mănăstirea care a dat numele orașului a fost fondată în anul 793 de împăratul Carol cel Mare, imediat după războiul cu saxonii. În anul 799 papa Leon al III-lea a înființat Episcopia de Münster ("Dioecesis Monasteriensis"), cu nucleul în mănăstirea respectivă. Primul episcop a fost un anume Ludger, iar dieceza a devenit sufragană a Arhiepiscopiei de Köln. În secoul al XVI
Dieceza de Münster () [Corola-website/Science/333949_a_335278]
-
mariaj nefericit. Prin 1565, era bine cunoscut tuturor curților din Germania și Țările de Jos că această căsătorie era una nefericită. În cele din urmă, în 1566 Wilhelm s-a plâns cu privire la natura "contencios" de soția sa la unchiul ei Saxon august și unchiul ei Hessa Landgrave Wilhelm IV de Hesse-Kassel (1532-1592). Unchiul ei August a încercat să salveze față de solicitarea de despăgubiri că litigiile apărute din cauza fratelui său Louis antagonizarea William. În 1566 Wilhelm în cele din urmă s-au
Anna de Saxonia (1544-1577) () [Corola-website/Science/333989_a_335318]
-
Hesse-Kassel (1532-1592). Unchiul ei August a încercat să salveze față de solicitarea de despăgubiri că litigiile apărute din cauza fratelui său Louis antagonizarea William. În 1566 Wilhelm în cele din urmă s-au plâns cu privire la natura "discutabilă" a soției sale unchiului ei saxon August și unchiul ei hessan Landgraful Wilhelm al IV-lea de Hesse-Kassel (1532-1592). După moartea primului ei fiu Mauritius (Maurice August Philip) în 1566, Anna a căzut într-o depresie severă și a avut gânduri de sinucidere pentru prima dată
Anna de Saxonia (1544-1577) () [Corola-website/Science/333989_a_335318]
-
Carol cel Mare a alungat-o pe prima lui soție, fiica lui Desiderius, pentru că nu i-a putut dărui urmași. Războiul purtat cu longobarzii a fost atât de important pentru Carol încât izvoarele vorbesc de o stopare a confruntărilor cu saxonii pentru a duce la capăt această luptă. În septembrie 773, o puternică armată francă a trecut Alpii. Din septembrie 773 până în iunie 774, capitala Pavia a fost asediată. În 5 iulie 774, Carol cel Mare a luat titlul de rege
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
774, capitala Pavia a fost asediată. În 5 iulie 774, Carol cel Mare a luat titlul de rege al francilor și al longobarzilor. O altă bătălie importantă purtată de puternicul conducător este, cum am amintit și mai sus, războiul cu saxonii. Eginhard zicea despre acest război că „niciun război nu a fost mai lung, mai atroce si mai chinuitor pentru poporul francilor". Prima expediție s-a desfășurat în 772, soldată cu distrugerea unui sanctuar religios al saxonilor. Aceștia au cerut de
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
mai sus, războiul cu saxonii. Eginhard zicea despre acest război că „niciun război nu a fost mai lung, mai atroce si mai chinuitor pentru poporul francilor". Prima expediție s-a desfășurat în 772, soldată cu distrugerea unui sanctuar religios al saxonilor. Aceștia au cerut de mai multe ori pace, au dat ostatici, au primit botezul și s-au obligat să accepte activitatea misionarilor, dar de fiecare dată când vigilența scădea, se iscau revolte. În cele din urmă teritoriul saxonilor a fost
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
religios al saxonilor. Aceștia au cerut de mai multe ori pace, au dat ostatici, au primit botezul și s-au obligat să accepte activitatea misionarilor, dar de fiecare dată când vigilența scădea, se iscau revolte. În cele din urmă teritoriul saxonilor a fost cucerit treptat, prin expediții periodice: 774, 776, 778,780 și 782. În anul 785, căpetenia saxonă Widukind a prestat jurământ, fapt interpretat de Carol drept o supunere completă. În urma acestei supuneri Carol a emis un capitular prin care
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
fost cucerit treptat, prin expediții periodice: 774, 776, 778,780 și 782. În anul 785, căpetenia saxonă Widukind a prestat jurământ, fapt interpretat de Carol drept o supunere completă. În urma acestei supuneri Carol a emis un capitular prin care interzicea saxonilor să-și practice religia. De fapt, saxonii sunt supuși unei evanghelizări obținute prin teroare: orice refuz de botezare, orice violare a bisericii sau orice atentat neînsemnat la adresa religiei creștine erau pedepsite cu moartea. Revoltele au continuat, saxonii fiind integrați definitiv
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
776, 778,780 și 782. În anul 785, căpetenia saxonă Widukind a prestat jurământ, fapt interpretat de Carol drept o supunere completă. În urma acestei supuneri Carol a emis un capitular prin care interzicea saxonilor să-și practice religia. De fapt, saxonii sunt supuși unei evanghelizări obținute prin teroare: orice refuz de botezare, orice violare a bisericii sau orice atentat neînsemnat la adresa religiei creștine erau pedepsite cu moartea. Revoltele au continuat, saxonii fiind integrați definitiv în regatul franc abia în 797. Eginhard
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
prin care interzicea saxonilor să-și practice religia. De fapt, saxonii sunt supuși unei evanghelizări obținute prin teroare: orice refuz de botezare, orice violare a bisericii sau orice atentat neînsemnat la adresa religiei creștine erau pedepsite cu moartea. Revoltele au continuat, saxonii fiind integrați definitiv în regatul franc abia în 797. Eginhard afirmă că pentru a eficientiza acestă integrare, zece mii de saxoni, cu femeile și copiii lor au fost răzpândiți pe tot întinsul Germaniei și al Galiei. Ultimii amintiți au fost învinși
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
de botezare, orice violare a bisericii sau orice atentat neînsemnat la adresa religiei creștine erau pedepsite cu moartea. Revoltele au continuat, saxonii fiind integrați definitiv în regatul franc abia în 797. Eginhard afirmă că pentru a eficientiza acestă integrare, zece mii de saxoni, cu femeile și copiii lor au fost răzpândiți pe tot întinsul Germaniei și al Galiei. Ultimii amintiți au fost învinși dintr-o singură incursiune dar nu au fost integrați în regat. Papalitatea, adusă la tăcere După aceste confruntări, Carol cel
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]