648 matches
-
că răspunsurile date ulterior de asistență aveau menirea surclasării implicite a indicațiilor oferite de el însuși. Tăcu, încercând să se afunde mai mult în fotoliu, efectuarea mișcării de frecare pe suprafața de piele a fotoliului provocând un neașteptat scârțâit. Un scârțâit la fel cu un mieunat de pisică. Sesizându-l, cu o anume interpretare, tânăra hipistă găsi momentul să se exprime necenzurat, printr-un hohot sonor. Emet! murmură Profesorul unul din cuvintele lui favorite. Vânătorule O'Piatră, oare când ne vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
unde razele încă blânde ale soarelui intră prin perdelele transparente odată cu aerul curat al dimineții. Este liniște deplină, ca într-o mănăstire, încât se poate auzi distinct murmurul vântului printre frunzele amorțite ale copacilor somnoroși din fața casei. Deodată, cu un scârțâit discret, ușa de la intrare se deschide și în cameră intră o femeie până în patruzeci de ani, înaltă, robustă, cu sâni voluminoși, îmbrăcată modest, dar cu gust. În mâna dreaptă are un coș plin cu legume proaspete. Este Amalia, bucătăreasa. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mic, spune Marius în timp ce scarpină ușor între urechi micul animal. Urcă cele două trepte ale prispei și intră în casă. În față se întinde un hol îngust, în semiîntuneric. Rămâne nemișcat câteva clipe, ascultând. Nimic. Liniște. Sau nu. Distinct, un scârțâit ajunge la urechile lui. Face câțiva pași, către sursa zgomotului, pipăind peretele cu degetele mâinii drepte până ce acestea se opresc în balamalele groase ale unei uși. Apasă clanța și lumina puternică a soarelui intrat pe fereastra mare aproape că îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
așteaptă acolo. Face o pauză pentru a privi către transmisionistul care ridică neputincios din umeri. Nici un răspuns de la ei, domnule căpitan. Un moment...recepționez ceva. Mesteacănule, mă auzi? Sunt Fagul! Dă mai tare, să auzim cu toții. Acoperind fondul sonor de scârțâituri și hârâieli, din difuzor răsună o voce slabă și asta nu din pricina legăturii proaste. Aici soldatul Pantelimon...(bruiaj)...ambuscadă... Reglează odată sunetul, pentru numele lui Dumnezeu! urlă căpitanul Apostol, apropiindu-se de panoul operativ al centralei. Un țiuit ascuțit se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
stânjenitoare. Căpitanul Apostol tușește ușor ca pentru a-și drege vocea. Este tocmai ceea ce avem nevoie. Ironia subțire este perfect camuflată sub seriozitatea exprimării. Și cine va fi acest ofițer cu o înaltă pregătire...politică? În clipa următoare se aude scârțâitul unui scaun. Invizibil până atunci deoarece stătuse în spatele lor, o siluetă îmbrăcată într-o șubă de iarnă se îndreptă către ei. Eu voi fi acel ofițer. Deosebit de surprins, Marius tresare puternic. Incapabil să se stăpânească, întoarce capul în direcția misteriosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu neapărat din cauza consemnelor primite. Vântul puternic poate descuraja chiar și pe cei mai tentați să o facă. Cu fețele în jos, continuă să meargă, cruțându-și suflarea pentru puterea trupurilor, cu gândul la capătul drumului. Iar până acolo, doar scârțâitul necontenit al pașilor dă în urechile lor măsura distanței parcurse. Undeva, din pădurea deasă, se ridică un urlet slab și îndepărtat care face pe toți să ciulească înfiorați urechile. Marius se oprește, ascultând cu atenție. Urletul crește, ajunge la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
resemnase în acceptarea acestui mariaj la fel de vesel precum o înmormântare. Dacă ar fi avut un copil, poate lucrurile ar fi stat altfel. Dar "gusturile speciale" ale soției sale nu făcuseră posibil nici măcar acest lucru. În sfârșit, ușa se deschide și scârțâitul ei îi amintește de țipătul ascuțit al unei păsări de pradă. Numai în cămașă, cu mânecile suflecate mult deasupra cotului, Schultz arată niște brațe dezagreabil de albe, groase, cu vine proeminente. Cu sudoarea curgând în dâre late pe obrajii grași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
făcut țăndări, globul de cristal care-l proteja este smuls cu tot cu o bucată de zidărie. Pășesc peste cadavrul unui militar neamț și deschid o ușă pe care scrie cu vopsea verde, scorojită, ceva în cehă. Intră, urmat de Mâțu, în scârțâitul balamalelor uzate. Sprijinit de peretele scorojit, cu arma în brațe, Romulus. La vederea lor, prizonierul, întins până atunci într-un simplu pat de campanie, se ridică calm. Părul blond e în dezordine, deși încercarea nereușită să fie pusă ceva ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
liberi (și asta se vedea din pofta cu care îmi consemnau depoziția, acele infame gesturi ale ființei animalice care se simte trăind fără opreliști, gestul cu care aplicau o ștampilă, răsfoitul hârtiilor, mâncatul unui sendvici, înghiorțăitul unui pahar cu apă, scârțâitul scaunului sub trupul voinic, ancorat bine în realitate, uitatul pe fereastră, căscatul, rîgîitul, gândul la muierea tânără pe care o vor strânge în brațe la noapte), iar eu nu voi mai fi niciodată ca ei, toate gesturile mele vor fi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ea, un fel de salon unde tata își bea cafeaua, citea ziarul și primeam musafiri. De obicei adormeam toți îndată ce stingeam lumina. De astă dată însă am simțit că tata se foia în așternut, am ațipit și m-a trezit scârțâitul podelei: tata se sculase și stătea pe marginea patului, parcă la pândă. Eram mare, mi-am dat seama ce aștepta: să audă dacă dorm eu. Mi-am făcut respirația simțită poate chiar mai tare decât trebuia și atunci l-am
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pe gură ca peștele, tot urmărind ecranele. (Planul lui de luptă se prăbușise prea repede ca să mai aibă timp să se gândească la niște soluții de rezervă). Gura, ei drăcie! Monitorul lui Crowe se stinse și microfonul lui transmise un scârțâit metalic. Gorman bălmăjea, încercând să se controleze pe el însuși măcar, fiindcă situația nu o mai putea controla. ― Ăă, Apone, efectuați un tir de baraj cu aruncătoarele de flăcări și veniți la VTT în grupuri mici. Terminat. Răspunsul sergentului fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a sărutat mâna prin geam. De trei ori, rusește. Apoi mi-a făcut un semn spre drum, ca o invitație: „Rezolvat problem’.“ Atât. După care a mers înapoi la mașină, a întors-o și el și-a plecat. Pașnic, fără scârțâit de roți. Am ridicat geamurile și-am luat-o și noi din loc. Nu știu de ce, dar îmi puteam imagina că Rapotan și Penciu n-aveau să ne mai deranjeze prea curând. „Cu ce se-ocupă băieții ăștia ai tăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aceasta, de existența reală a acestei „probleme importante“, pentru care fusese chemat, nu se îndoise nici o clipă, însă acum nu se gândea aproape deloc la această problemă importantă, nu simțea nici cea mai mică pornire să se gândească la ea. Scârțâitul unor pași ușori pe alee îl făcu să-și ridice capul. Un om, al cărui chip era greu de recunoscut prin întuneric, se apropie de bancă și se așeză lângă el. Prințul se trase repede spre el, aproape atingându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu sens. A doua, absența tăcerii. A treia : tot ce se întâmplă pe ecran poartă un „mesaj”. Iată prima secvență din Erupția lui Ciulei. O sondă care funcționează ca un dinozaur preistoric aplecându-se mereu să cerceteze ceva pe jos, scârțâitul instalației stingher în tăcerea absolută, încep niște acorduri stranii, cântate parcă la fierăstrău. Se adaugă sunetele metalice pe care le produc o bucată de șină și o bucată de țeavă, atârnate cu un cablu de brațul sondei și ciocnindu- se
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
cavou, ca să-și poată continua opera. Această stanie poveste a dăinuit mult timp, și nu puțini au fost cetățenii care s-au strecurat tiptil în biserica unde fusese îngropat Nostradamus, punîndu-și urechea pe lespedea mormântului, în speranța că vor auzi scârțâitul penei de scris. Un nume ajuns celebru, care a rămas și astăzi sinonim cu mag și astrolog, nu putea fi lăsat neexploatat comercial de Michel, fiul profetului. Dar, mai puțin norocos ca tatăl, prezise că Le Pouzin - mic oraș în
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
aceea întâlnită în basmul "Cenușăreasa". Bacovia, conștient de joc, de farsă, de mască, se preface până păcălește pe toată lumea, de la criticii cei mai versați la cititorii cei mai inocenți: aurul său este plumbul, infinitul său este cavoul, muzica sa este scârțâitul pierderii tonalității, zeul iubirii sale, Eros, se metamorfozează în Thanatos. Captivant și supraponderal, centru de greutate este capitolul al treilea, care dă titlul întregii demonstrații "Complexul Bacovia". Ce să însemne aceste două cuvinte astfel potrivite? Bacovia a fost pacientul unor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Astăzi îi scriu din nou... Ceea ce are să-ți trimită (copiile) nu le-a scos, o va face probabil zilele acestea. La Ploești am ajuns la 11,30 noaptea. Am venit singură, norocul a fost că am avut luna tovarășă și scârțâitul pantofilor pe care i am schimbat imediat ce m-am dat jos din tren, fiind mai comozi ceilalți. Țuțule drag, la școală n-am găsit-o pe Marilena, era plecată la verișoara ei. Am găsit o altă cheie și am intrat
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
depănăm amintiri. Te așteptăm cu drag, Victoria și Vasile Bratosin. Călieni 3 septembrie 1998 Dragul nostru, Ne-am bucurat de realizările tale din această vară, inclusiv faptul că la vârsta ta și a noastră, te simți bine chiar cu unele scârțâituri pe la încheieturi. Să știi că nici doamna Victoria nu s-a lăsat mai pre jos. A mai văruit o cameră plus curățenie generală în restul camerelor. Prea mult muncește și prin curte și grădină și peste tot ea este prezentă
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
liberă linia, prin hublou măruntaiele locomotivei la personalul Tîrgu Mureș Brașov, plecăm concomitent, case cu ieșirea pe șosea, halta Petelea taie drumul pe clipa staționării, rău de spațiu, cochilia imobil nu se lovește cu generozitatea largului, tace de miezul nopții, scîrțîituri în vagon resturile de ultrasunete, Gornești-Mureș tipul de artist care face abstracție de convențiile secundare, ajungînd literat, lumina dă casei profil de militar cu cască, arta plastică literară, Dumbrăvioara steagul decolorat, Tîrgu Mureș dublarea aleii din ștrand, lună, încă revin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
locul. Mamă-sa, singura la care ținea în chip deosebit, moare abia în 1876. Mai scumpă în lume îi fusese negreșit iubita cu ochi mari73. Aparent, gospodăria familiei Eminovici își mișca aceleași roți, dar cine avea urechi de auzit sesiza scârțâitul lor; grijile tăinuite își făceau una câte una loc în cuibarul plin de datorii al căminarului. Speranțe mai erau totuși, numai că prima lor spulberare își făcu repede apariția. Vestea căzu ca fulgerul: pe 28 decembrie 1863, Ilie moare la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tunelului etc. etc... Făptuitorul a toate își poate, mult și bine învârti ca o sfârlează între degete universul său întreg în globul orb al adâncurilor, toate se pot. Sufletul meu singur nu e în stare să audă și să priceapă scârțâitul fantasmagoric cu care timpul întoarce, din fundul veșniciei, cheia colosală și ruginită a făpturii... Cred că fiecare în lumea aceasta este împins înainte de soarta sa și că fiecare joacă un rol oarecare, fără să o știe, în marea comedie a
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
am fost niciodată singur. Aceasta este prima casă care îmi aparține și prima solitudine autentică în care am trăit vreodată. Și nu-i ceea ce am dorit? Firește, casa freamătă, chiar și pe o noapte fără vânt, de mici zgomote și scârțâituri care-ți încordează nervii, ca orice casă veche; curentul mării suflă pe sub chenarele ferestrelor ușor desprinse și prin crăpăturile de sub uși. Astfel încât, noaptea, când zac în pat, e lesne să-mi închipui că aud pași ușori bântuind în pod, deasupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
călcate de noi cândva, dar neștiutori pe atunci pe unde umblăm. Purtam cu noi doar soarele în plete și zările în priviri și ne era deajuns...Din Târgul Cucului „ vedeam” în zarea Șorogarilor morile de vânt rotindu se molatec cu scârțâit bătrân. Astăzi, locul se cheamă simplu, Moara de Vânt. Este, însă, aici o mică eroare. Afirmația o fac în cunoștință de cauză...Umblam mai anul trecut pe coasta Tătărașilor și am intrat pe ulița care pe vremea noastră se chema
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
te găsești în fundul unui pat moale, în odaia asta tihnită și caldă!... Ce bine se simte Piciul!... Din când în când, deschizând ochii, îl vede sub lumina dulce a abajurului pe bunul abate Germane, care, tot fumând, mânuiește pana cu scârțâit ușor, de sus în jos, pe foile albe. ...A doua zi dimineață m-a trezit [mă trezi] abatele, care mă bătea pe umăr. Uitasem tot în timp ce dormeam... Salvatorul meu râse atunci cu poftă 118. Capitolul 3 "SCOATEREA ÎN RELIEF" ȘI
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pastel, cu menționarea principalelor elementelor din cadru, calm: „Tristă,după un copac, pe cîmp/Stă luna palidă, pustie-”. Dar brusc, lucrurile se schimbă: „De vînt se clatină copacul -/ Și simt fiori de nebunie”. Ce anume i-a provocat? Șuierul vîntului? Scîrțîitul crengilor? Cauza neașteptatei exacerbări e dezvăluită, cît se poate de rațional, în strofa următoare: „O umbră mormăind pășește.../ E om...atît, și e destul.../ Și-acum ne-om gîtui tovarăși:/ El - om flămînd, eu - om sătul”.1) Teama din aceste
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]