700 matches
-
la zece seara, De la opt la zece, se miră ea și nu știe ce să spună, Bine! Dar nu pot chiar în fiecare seară, Și de ce nu? într-o seară faci cu mine într-una cu el? și ochii mei scapără fulgere stârnite de-o forță obscură ce-mi stăpânește ca o plagă mintea, Theo! vocea ei blândă, Și-n furia oarbă nu-mi vine să cred că rostesc cuvintele blestemate, Eu te plătesc să faci cu mine în fiecare seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
la alt nume cunoscut: Martin Strichen, Howesbank Avenue, numărul 25. Omul care putea secera nenorociți de avocați alunecoși dintr-o singură lovitură. Iar Sandy Alunecosul avusese tupeu să afirme că era vina Poliției că fusese eliberat Cleaver... Un mic zâmbet scăpără pe fața lui Logan când Își imagină momentul impactului, Bang. Fix În nas. Insch Își ridică privirea de pe raportul polițistei care tremura. — Ce naiba-i așa amuzant? Îl Întrebă el pe Logan, cu o expresie pa față care spunea clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să se sinchisească de reacția asistenței. După aplauzele jubilatorii ce urmează, este convins că atmosfera a devenit propice Începerii monologului; da, a monologului, pentru că profesorul declamă cu vervă studiată rolul său de actor extraordinar. Aerul se Îngreunează de corpusculii ideilor scăpărând de acute tensiuni; uit de orice și mă cufund În această stare euforică. Sunt aspirat de geniul buretos al lui Călinescu, care parcă ne absoarbe pe toți, scoțându-ne din materialitatea clipei, ridicându-ne din condiția fenomenală și purtându-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ars cade mereu undeva, dincolo de materie Și oameni cramponați de ea nu vor sări În același loc. Oricât secundele Îmi fărâmițează timpul meu incert și alb Odată lacătele-nchise spărgându-se vor elibera ideile negre Și focuri stinse renăscute lumini scăpărând În culori noi frământă Câtă compilație-n maldărele putrede-ale istoriei! Adam, săracul bleg, luă totul asupră-i și cunoscând Cea proastă Evă nu-și mai Întoarce gestu-i libidinos În nici-un mâine Ea crede că imită mișcările divine spre care-ntinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui Shirley Temple, și te tot laudă cu temerara ta Încercare pe care, zice el, nici celebrul actor Charles Laughton n-ar fi putut să o treacă și Shirley Temple se uită la tine cu o oarecare Îngăduință și-i scapără o undă de interes când o vede pe fetișcana aia din film, pe Marilena aia care seamănă puțin cu ea la mutră, sau la mutriță, și nu te alegi cu nimic din isprava asta, decât cu o alergătură leșinată prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
acum ar săpa tunelul și lumina albastră, albă ca un fulger, ca fulgerele ce luminează un București aflat sub bătaia unei ploi diluviene, necruțătoare. Dâmbovița este umflată, apa se ridică până sub Podul Izvor, e ora două noaptea și tu scaperi sub o umbrelă niște chibrituri, ca să poți citi lista cu studenții admiși la Facultatea de cinematografie și te vezi acolo pe listă, unedva spre coada celor șase intrați În această școală a utopiei. Te-au salvat Caii de pe plaja de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
zăceau acolo, niște bucăți care în ateliere deveneau corpuri. Și intrarăm în spațiul de penumbră în care se auzea o larmă mare de lovituri și de fiare, iar razele soarelui cădeau pieziș prin ușa deschisă pe cutele unei figuri statuare, scăpărând arămiu pe carnea aia rece care se simțea la pipăit atât de netedă și de tare. Mă uitam uimit la uriașa aia care, sub acoperișul din bârne și tablă vălurită, își purta zâmbetul pe sâni și era suplă și tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acești doi elevi care au sustras științei descoperiri arheologice importante. Prin săpăturile noastre - lipsite de cunoștințe academice elementare - nu s-a făcut decât să se distrugă ceea ce pentru știință ar fi putut reprezenta o valoare inestimabilă: necropola. Și cuvintele lui scăpărau în sală, la fel ca vorbele bunicului, făcute doar să rănească. Dar că gropile alea n-ar fi fost descoperite dacă nu eram noi nici nu i-a trecut prin cap. Armin a râs amar. „Reformatorul“ se vede că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care i l-ai înfipt în inimă fără să-ți dai seama. Ai fost un instrument, de care el s-a servit pentru ca din durerile iubirii noastre să conceapă chipul lui Eros. Când intrai în atelier, doi oameni, vii amândoi, scăpărau din ochi mânie și durere: pictorul și chipul proaspăt zugrăvit al trupului cu pielea arămie. - Eros cheamă, îmi zise Egon, măsurându-mă disprețuitor, cu mâna întinsă, arătându-mi astfel pe pânza șevaletului, frumusețea, tinerețea și iubirea, încremenite, pentru mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
înapoiau spre Triest, mă uitam neconsolat la amândouă, fără să le pot deosebi, așa cum ele salutau de plecare, tăcute și triste, asemenea celor două lacrimi ce mi s-au rostogolit pe obraji. De-a lungul șinelor rămase goale, soarele își scăpăra argintul. „Prietenul” meu - scriitorul acela care întinde pelteaua ideii literare pe câte-o sută de pagini, juisând în poala stearpă amorții - mă surprinde traversând stradela și râde fiindcă țin pe Rex în brațe. Înciudat că-i stârnesc buna dispoziție, dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
interpretasem fals realitatea. Credeam pe atunci că iarba e iarbă și că femeia de lângă mine trebuie să-mi fie roabă copleșită de har dumnezeiesc. „Abandonul” îl comit brusc și fără explicații. Gloria mă privește întunecată și abia la despărțire, cearta scapără ca scânteile din cremene. „Am să mă răzbun”, strigă Gloria, fără să priceapă că vreau câte odată să trec pe furiș prin lume, cel puțin o săptămână, în care să nu mă vadă și să nu mă audă nimeni. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sunt de părere că nebune sunt scroafele care, după porcărie, îmi sărută mâna cu recunoștință. „Ce fel de iubire este asta?”, am întrebat o muiere, disprețuitor, dacă duhul îmi rămâne acasă și vin la tine doar cu carnea? Dar bestia scăpără din ochi solzișori de oțel călit, și plânse, spovedindu-se, că mereu mă vede că țâșnesc din dușumele, între ea și omul ei. Că o gârlă de sânge cald i se suie din inimă în creștetul capului și că șipotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o flacără mistuitoare, caută să-și stârpească propriu-i suflet. Nu este deloc plăcut să scrii o asemenea carte. E preferabil să te joci cu un pumn de diamante și să le răstorni dintr-o palmă în cealaltă, când soarele scapără scântei în boabele de preț, vânturate cu îndemânare. Câteodată, scânteierea lor mă înșală, după cum adeseori, privighetoritul se confundă cu schelălăitul unui cățel, rămas cu labele retezate pe linia tramvaiului. E un punct negru în fațeta unui briliant, e o poznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lungi, tuciurii, apoi vîrÎndu-le ferm În vatra pipei. Îi surprinse privirea lui Duncan și zîmbi. — Puțin altfel ca altădată, ce zici? A fost primul lucru pe care mi l-am cumpărat cînd am ieșit. Duse muștiucul la gură, apoi scăpără un chibrit și aduse flacăra deasupra pipei; gîtul i se strîngea În timp ce sugea, iar obrajii i se adînceau și se umflau - ca marginile unei sticle cu apă fierbinte, se gîndi Duncan, sau, dacă doreai să fii mai romantic, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Helen, se opri cu țigara la buze, Își Îngustă ochii și clătină din cap de parcă ar fi fost dezgustată și nu i-ar fi venit să creadă. — Oare acest lucru ți s-a părut flatant cîndva? Oare? Se Întoarse, scăpără un chibrit și-și aprinse cu răceală țigara. CÎnd se Întoarse, figura i se schimbase, devenise nemișcată de parcă ar fi fost sculptată În marmură colorată sau Într-o bucată de lemn fără nici un nod. Își depărtă țigara de la gură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nu te rodeau așa de tare șoarecii în foale și dacă nu ți-ai fi luat așa de harnic traista cu merinde, poate că în alte feluri se întocmea și triștea noastră Și eu, simțind iarăși prag cu primejdie, am scăpărat, aprinzând lampa de miner și luminându-i pe toți, ai noștri, cei de față, aflați în mare cumpănă Iar Enea Căpută și-a ridicat cu greu căpățâna, întocmai ca un bivol din cei bătrâni, arătându-ne, în țărcalanul luminii lămpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Mărăcinescu, cel ce stârnise această periculoasă sfădălie și el știa că de la el li se trage astfel se alătură celor doi încăierați, din care țâșnea focul mâniei și al nepăsării de rușinea celor din jur Și pe dată, am văzut scăpărând, în mâna lui, tăiș alb de cuțit, al cărui fulger ne-a împietrit de grozăvia celor ce urma să se întâmple Deci Daniel Mărăcinescu odată a înălțat el cuțitul, apoi l-a trecut ca trăsnetul printre cei doi și spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vedea că mâhniciunea și tristețea se prinseseră de el, precum căpușa în pielea oii Iar el, înmuindu-și vocea, ca într-oleacă de miere și ca să aibă câștig la propunerea lui, s-a adresat către mine Zicând: Ștefane, chibrituri de scăpărat mai am și eu, dar de au să ni se termine lămpile de miner, rău o să o ducem cu toții și mai bine ar fi să o stingem, să nu se consume Ci eu, care socotisem că lămpile ne ajungeau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și rotunde, la muncitorul-bărbat, lat în spate, care se canonește să rețină în poziția cu spatele la saltea, pe una dintre bestii. Cinstitele femei, fără să se dispună la analize temeinice, la despicarea firului în patru sau la divagații de reflecție, își scapără imaginația, care li se aprinde pălălaie, închipuindu-și că tocmai muncitorul lat în spate ar fi cel cu păcătosul gând de a-i răpi fecioria tinerei rătăcite printre ruine. Ridicându-și cu hărnicie mâinile lor de mame, de soții, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cămeșoi ce lăsa pe neaua albă dâre de murdărie învechită. Jos, în curtea învăluită de întuneric, prinse a-l tăvăli, gol, scheletic, cu viața abia pâlpâind în el, prin noianul de zăpadă care, sub razele Lunii în ascensiune, începu să scapere albastru a geruială siberiană. Tologindu-l prin vipia omătului, ce-i ardea pielea palmelor, ca o combinație de acizi, Vladimir declanșă o tumultuoasă acțiune de fricționare, frământându-l când sus pe gâtul lui fragil, când pe pieptul scofâlcit, pe burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai analiza ce avem de făcut! Stopă acțiunea de tămăduire, gâfâind, se așeză cu fundul pe zăpadă și mai luă câteva gâturi bune din carafa aproape zvântată. Îl îndemnă pe voinicul care se zgribulise nemișcat în culcușul de nea, ce scăpăra albastru: Ne îmbrăcăm, voinicule, și mergem sus, în pat, să stăm înveliți! Trase, căznindu-se destul, cămășoiul larg pe trupul rece al voinicului, care prinsese o pojghiță de gheață, îl aburcă în cârcă și, spetindu-se, îl cărăbăni repejor până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
frate: strămoșii mei cei din stele, rătăciți fără de întoarcere, au izvodit cândva o rostire astfel de concis alcătuită, încât împărtășește, cu iscusință de pravilă și cu viers de descântec, nevăzuta legătură dintre miezul lucrului și spiritul său. Un fulger negru scăpără subit din ochi de Fată cu grumazul prelung, ferecat în inele de aramă. Fata privi câteva secunde spre Vânător cu infinită și neascunsă surprindere. Totuși nu altfel, ci potolit și cuviincios, protestă în tonurile aceluiași tors de felină: Tată, oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lor, lumina unor faruri oarbe anunță sosirea unei mașini. Privirile lor se fixează prin parbriz asupra taxiului. Debarcă un individ mătăhălos în costum cu dungi late și pălărie albă, gen fante de mahala. Atârnă o țigară în colțul buzelor și scapără un chibrit pe care-l aruncă leneș pe trotuar. Parcurge cei câțiva metri până la intrare cu pași împleticiți, mai mult ca sigur din cauza unor cantități de alcool îngurgitate peste limita ce o poate duce. În fața ușii, se oprește o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aduce flori și te va plânge. Cumva, cei dragi, te vor simți aproape. Nu mulți au șansa asta. El o știe cel mai bine. Întreaga lui familia fusese masacrată la Lidice 126. Habar nu avea nici măcar unde sunt îngropați. IV Scăpărat dintr-o zvâcnire a mâinii, chibritul aprinde țigara ascunsă în căușul palmelor și lumina pâlpâitoare a flăcării așterne pe chipul măsliniu umbre și lumini ce conferă o expresie aproape drăcească trăsăturilor ascuțite. Cu pași ce răsună cavernos pe podeau goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la fel de chinuit, apoi liniște. Sufletul a plecat și în urma lui, pe pătura murdară, a rămas doar o carcasă de carne goală. A murit, spune încet Mâțu. Dumnezeu să-l ierte. Scoate un rest de lumânare și o cutie de chibrituri. Scapără unul dar nu se aprinde. Mai încearcă o dată, dar nu reușește. Sunt umede. Nu fac mare scofală cu ele. Caută în buzunar, la mine, în veston. Găsești acolo... o brichetă, încheie Marius cu voce sfârșită. O durere cruntă îl asaltează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]