1,879 matches
-
În picioare. Agheasmă Începu iar să tușească și cineva strigă la el: „Taci dracului odată!“ Cei de sus se opriră și ei. Lăsară gălețile pe marginea planșeului și de acolo se uitau la Julius și la Albinețu, care urcau pe schelă. E ciutura-n fîntînă, nu pot s-o iau În mînă, Începu unul să cînte, dar Îi astupară gura cu o Înjurătură. Julius ar fi putut să scîncească de la Început și să spună că nu poate, dar nu-i veniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din pricina zgomotului de la betonieră. „Adu-l Înapoi! striga meșterul. Să nu pice tocmai acum inginerul!“ Dar Albinețu spuse: „Haide, Julio“ și Julius era surd la orice zgomot care venea de jos, lumea lui se reducea acum la această bucată de schelă Înclinată și alunecoasă pe care se urca opintindu-se din greu, regretînd nespus absența totală a balustradelor, uitîndu-se În golul de sub el, cu senzația că acuși o să-și dea drumul, să se termine odată totul. Și totuși nu se prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
adăugă și, fără să-l mai Întrebe, cuprins de un entuziasm nemaipomenit, Îl luă de subsuori și-l așeză pe umerii lui, Îi strigă „Ține-te de gîtul meu!“ și Începu să coboare. Julius nu reușea să mai vadă nici măcar schela, i se părea că zboară și era gata să-i ceară: „Mai Încet, te rog“, dar n-avea nici un rost, căci rîdea cu hohote și, orice-ar fi făcut, nu putea să cadă de pe umerii lui. Jos se stîrni un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu putea să cadă de pe umerii lui. Jos se stîrni un entuziasm formidabil. Zidarii ajunseră În culmea fericirii cînd Julius le ceru să-i mai dea o sticlă, după ce băuse berea pe care i-au dat-o la coborîrea de pe schelă pe umerii lui Albinețu. Sticlele de bere se goleau pe nesimțite. E rîndul tău! Nu mă bate la cap! Mai du-te dracului! Suge mai repede! Meșterul le porunci să treacă din nou la lucru, dar numai vreo doi, trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai tratau ca pe o domnișoară și Începură să-și spună păsul deschis față de el. — Taică-tu trebuie să ne dea o primă pentru planșeul de azi, spuse Albinețu. Inginerul vede că ne rupem oasele și ne dăm sufletul pe schelă... — Asta depinde de taică-tu... el ține paralele. — Bere ne dau mereu; dar bănișori mai va... Dar tata zice că-l costă foarte mult casa, zice că-l costă o avere. — Baliverne. Ba e adevărat, așa i-a spus mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu inginerul și cu meșterul și apoi luîndu-și rămas-bun de la lucrători cu gesturi largi. Prin geamul automobilului care pornea, Julius, putu să-i vadă pentru ultima oară pe zidarii care urcau și coborau cu salopetele lor murdare de mortar pe schela aceea pîndită de primejdii ca să toarne planșeul. I se păru din nou că seamănă cu niște clovni trăsniți de la un circ de mîna a doua și de altfel dați afară fiindcă recurg la giumbușlucuri necuviincioase ca să facă publicul să rîdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
doi și vin și cît mai repede? Ascultă, au nevoie de o primă. De bani. Și dacă aș putea... Lasă-mă să termin... niciodată nu mă lași să termin... Oare băiatul nostru crede că se poate ajunge la planșeu fără schelă? Ai auzit, Susan? — Darling, ai fi putut să mori... Și pe urmă băiatul ăsta e prieten cu Albinețu și-mi comunică doleanțele lui... — Dar, unchiule... — Ascultă, tinere! Nu știu cine e prietenul tău Albinețu și nici nu mă interesează! — E unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cumpănite. Acum acoperișurile trebuie să reziste, interioarele trebuie să fie luminoase și pilonii rezistenți, coloanele - nu doar ornamente cu frunze de acant, ci coloane utile, de susținere, adevărate. Aud cum se strigă unii pe alții muncitorii, cum se urcă pe schele, unii fluieră, alții înjură, oricum muncesc, muncesc și nu prea e timp de altceva. Cele bune, Herr Doktor, L.M. ( Acest fragment face parte dintr-un proiect literar amplu, al cărui subiect este maternitatea, un roman epistolar cu titlul „“. L.M. sunt
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
Nu era o clădire mare și nici foarte Înaltă sau Întinsă: avea Înălțimea de zece etaje, iar armătura sa de oțel proiectată pe fundalul atmosferei cristaline cu o delicatețe rafinată și aproape fragilă parcă anunța, chiar În etapa actuală de schelă, stilul și eleganța viitoarei clădiri. Știam că această clădire avea să adăpostească marea Întreprindere cunoscută sub numele de Stein și Rosen și, precum omul care a dat mîna odinioară cu John L. Sullivan, trăiam un sentiment de bucurie, de mîndrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
beau și să mănînc orașul și să stăpînesc pămîntul. Deodată, În timp ce stăteam acolo și priveam siluetele minuscule ale bărbaților care lucrau la clădire, pășind pe cerul Înalt, ca de cristal, cu mișcări sinuoase și grăbite, mișunînd Încolo și-ncoace pe schele, faptul s-a petrecut cu indiferența ucigătoare a unui moment de groază trăit În vis. La nouă etaje deasupra pămîntului, un omuleț prindea cu Îndemînare, Într-o găleată, cuiele sau niturile de oțel incandescent pe care i le arunca de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
incandescent pe care i le arunca de la forjă un om Înarmat cu un clește. Timp de o clipă, acesta se oprise din treabă, se Întorsese, cu cleștele În mînă, să facă o pauză și să vorbească cu cineva de pe altă schelă. Între timp, cel care prindea niturile, bucuros de momentul de răgaz, lăsase găleata jos și stătea drept cu țigara În gură, iar flacăra mică a unui chibrit licări În căușul palmelor sale cafenii. Atunci cel care arunca niturile, cu gîtlejul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de schimbat. Jafuri insuportabile, justiție coruptă, administrație abuzivă, politicieni demagogi și puși pe căpătuială. Lumea românească se schimbă doar în contactul direct dintre cele două civilizații: dacă învățăm câte ceva, asta e urmarea chinuitoare a luptei de supraviețuire la căpșuni, pe schelele din șantierele de construcții din Germania, din Italia, le măsurăm vredniciile pe când le îngrijim copiii și bătrânii, pe când le cărăm la mese băuturi, pe când le spălăm farfuriile prin baruri, pe când le măsurăm, ca Dinicu Golescu, palatele, le privim felul de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Poate că trei luni. — Și cînd poți începe? — Imediat ce mă vindec, spuse Thaw, simțindu-se dintr-odată bine. De fapt, o să ies din spital vineri. Vei putea termina, deci, pînă la Crăciun. Bun. Asta ne va da timp să scoatem schelele pentru slujba de Ajun. Am putea combina, poate, ceremonia de sfințire cu slujba de Crăciun? — Nu cred, răspunse pastorul. Nu. Dar poate fi combinată cu slujba de Anul Nou. — Bun. O biserică proaspăt decorată pînă la Anul Nou. Asta îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mult ajutor. Nu unul profesionist, ci doar oameni care pot aplica o culoare în interiorul formelor pe care le voi desena eu. — O, te voi ajuta chiar eu. Am exersat pe plafonul din bucătărie. Și domnul Rennie, care o să ne împrumute schelele, sînt sigur că ne va da și el o mînă de ajutor. Nu ducem lipsă de ajutoare. Thaw luă o foarfecă de unghii din dulapul pastorului și tăie scurt un colț din halatul lui. — în primul rînd, zise el, tencuiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu glas tare: „Dumnezeu invizibil, nemuritor și înțelept în lumina de netrecut te ascunzi de noi drept, Binecuvîntatule, gloriosule, Cel din Vechime, Preaputernice, victoriosule, ai știut ce doreai Cînd m-ai creat pe mine.“ Ajutoarele care stăteau mai jos, pe schelă sau pe scările sprijinite de pereți, rîdeau. Veneau seara, de două ori pe săptămînă: domnul Smail, domnul Rennie, decoratorul, un tînăr electrician și o fată de șaisprezece ani care dorea să urmeze școala de artă. Domnul Rennie era cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
friguroase, găsea că-i mai intim să doarmă încolăcit pe podeaua lui octogonală decît să întindă salteaua, și se obișnui într-atît cu asta, încît nu părăsi locul la venirea primăverii. Palmele îi erau scobite de mici bătături de la suișul pe schelele tubulare. Tavanul fu gata și schelele scoase înainte de Paște, și acum lucra pe scări la peretele mare din fața orgii. Domnul Smail veni într-o zi și-l întrebă pe un ton riguros: — Cînd vei termina asta, Duncan? — Nu știu. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să doarmă încolăcit pe podeaua lui octogonală decît să întindă salteaua, și se obișnui într-atît cu asta, încît nu părăsi locul la venirea primăverii. Palmele îi erau scobite de mici bătături de la suișul pe schelele tubulare. Tavanul fu gata și schelele scoase înainte de Paște, și acum lucra pe scări la peretele mare din fața orgii. Domnul Smail veni într-o zi și-l întrebă pe un ton riguros: — Cînd vei termina asta, Duncan? — Nu știu. — Dar, Dumnezeule, ai mai cerut trei luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu tot. Vă dați seama de ce? — Nu mă întrebați pe mine de ce, arătați-mi cu să fac asta. — Așa voi face, domnule Rennie. Scuzați-mă dacă vorbesc nervos, dar mi-e teamă să nu dispăreți. Mi-ați mai putea împrumuta schelele cîteva zile? Vreau să mai lucrez la tavan. — Asta n-o să-i placă pastorului. — Doar două-trei zile. Ajutorul domnului Rennie, cu toate că nu-l avea decît șase ore pe săptămînă, era atît de bine-venit, că Thaw se liniștea adresîndu-i-se cînd nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
una din laturile libere. Dar l-am căutat degeaba. Dispăruse. Găsise singur calea... Am mai rămas, nu știu cât, pe bancă. Trecuse vremea erorilor. Soarele începea să coboare. Departe, lătrau niște câini. Doi oameni umblau printr-un copac stufos. Poate aveau o schelă acolo, făceau un turn, cine știe, dar eu, de pe verandă, nu-i vedeam decât pe ei și copacul. Pe ei, umblând prin copac. Când au coborât, venise timpul să intru și eu în casă. * Claude Papper semnalează cel puțin 500
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în ultimii ani restaurările erau un lucru frecvent în București, se transmiseseră de la o biserică la alta. Când n-avea decât vreo zece ani, un zugrav din Giurgiu îl lăsase, în timpul unor lucrări în biserică, să se suie pe niște schele și să picteze ochii și gura sfântului Constantin și pe ale mamei sale, Elena, care se cam afumaseră de la lumânări. Băiatul a luat pensula de la zugrav și, lucrând cu mâna lui de copil, a vădit un talent ieșit din comun
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
un talent ieșit din comun. Atunci a intrat preotul și, mânios că i se compromite pictura, a țipat la amândoi, la zugrav și la băiat. A fost apoi un prim semn, fiindcă Rareș s-a speriat și a căzut de pe schelă. Să fi văzut cum i-a tremurat mâna preotului când i-a luat capul blond în palme și i-a văzut ochii închiși. Să fi văzut cum a alergat mama, rămasă la vorbă în curtea bisericii, și cum l-a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de pe linia câmpului. Max-Dinte părea cel mai școlit, dar și cel mai înfu- murat dintre toți. Un grețos. Pablo, de pildă, era încrezut, dar făcea pe modestul, fiindcă mersese vestea că e și filantrop. Construise o biserică și nu luaseră schelele de pe ea, când Omar auzi vorbindu-se despre mezelar ca despre un pios. Nu era la curent cu viețile lor și, de altfel, din pricina limbii, nici nu urmărea vreun jurnal. Isabelle-Anais și Mémé îi puseseră lui Max o poreclă, dar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe Wakefield. Cam la vremea celei de-a doua reconstrucții, Wakefield deschide ferestruica de la baie care dă spre curtea vecinului și răcnește: — Stop! Oprește imediat zgomotul ăsta infernal! Muncitorii Își ridică privirile din cărămizile lor și restauraționistul apare imediat pe schele. — Nu-mi Înjura oamenii! țipă la rîndul lui. SÎnt meșteri zidari! Meșteri zidari! De parcă meșterii Renașterii italiene tocmai debarcaseră de pe un pachebot venind din Carrara! — E casa mea!, zbiară Wakefield, ușor isteric. Am nevoie de liniște! — Ia-ți o slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
deloc. Vede numai pietrele crăpate din pavaj și cerșetorii. CÎndva numită Place d’Armes, era scena biciuirilor În public și al cîte vreunei spînzurări ocazionale. Azi i se pare că chiar poate Întrezări silueta vechiului eșafod. De fapt, e o schelă Înălțată pe fațada catedralei, dar tot i se pare că turiștii strînși ciucur ar fi mulțimea care asistă la o execuție. Burdihanele lor grase și tricourile lor stupide Îi par cu deosebire sinistre. De multe ori a auzit oameni veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
adoarmă, se pare, pentru că atunci cînd deschide ochii, afară este dimineață. Aude ciocănitul, apoi o voice de femeie. Ea imploră „Te rog... nu... nu face asta...“ Wakefield se bulucește la ferestruica de la baie. Și iată-l pe maniac stînd pe schelă, cu un ciocan În mînă. E singur. Wakefield nu mai aude vocea femeii, dar e sigur că nu a visat. Nebunul a făcut o jertfă de sînge. E sigur! E absurd, dar cheamă oricum poliția și cîțiva ofițeri vin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]