979 matches
-
plutea aproape de chip. Era un contrast straniu: expresia neînduplecată, de detectiv, de pe chipul unei fete Îmbrăcate cu o uniformă a unei școli particulare. În cele din urmă Întinse mâna și-și scoase țigara din gură. Fără să se uite după scrumieră, Își scutură scrumul. Acesta nimeri Înăuntru. ― Nu cred că un copil ca tine fumează. ― Ai ghicit bine. ― Te interesează să te apuci? Îmi Întinse un pachet de Tareyton. ― Nu vreau să fac cancer. Puse pachetul jos, ridicând din umeri. ― Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Întrebam de ce Obiectul nu-mi spusese nimic despre Rex la telefon. Era deja acolo de trei săptămâni și nu-mi spusese o vorbă. Am intrat În dormitorul ei. Hainele mototolite erau aruncate pe patul nefăcut. Pe o pernă zăcea o scrumieră murdară. ― Surioara mea e o ființă cu apucături cam dezordonate, spuse Jerome, uitându-se În jur. Tu ești ordonată? Am dat din cap. ― Și eu. Altfel nu se poate. Se Întoarse apoi cu fața spre mine. ― Ce s-a Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
avea ea prea mult spațiu să se agite în voie, dar acolo unde îl găsea, femeia îl folosea din plin. Făcu paturile - cele două priciuri micuțe - și puse așternuturile frumos în sertarele de sub ele, după care bătu pernele și goli scrumierele. Mătură podeaua, lustrui masa, spălă ferestrele, curăță rafturile de praf și, în general, făcu peste tot ordine și curățenie, atâta cât era omenește posibil acolo. Și, în tot acest timp, gândurile îi deveneau tot mai dezordonate și mai murdare, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
întrebă Eva, de-acum implicată cu totul în problemele psihologiei rozătoarelor. Sigur că nu. Șobolanii doar ființează. La șobolani nu-i nici un fel de Schadenfreude. — Ce-i aia Schadenfreude? — Vărul primar al lui Weltschmerz, zise Sally, stingându-și țigara în scrumieră. Prin urmare, putem face cu toții orice vrem și oricând vrem s-o facem. Ăsta-i mesajul. Dar numai oamenii de genul lui Ge ajung să știe care-i gândacu’ care umblă după bălegar. — Cară gândacu’? se miră Eva. — Ei trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
-i în stare să pună la cale o asemenea poveste trebuie să fie nebun, zise sergentul. — Sau un afurisit de geniu, completă cu amărăciune Flint. Iisuse, ce mai caz! oftă el și-și stinse țigara, îndesând mucul cu furie în scrumieră. — Ce propuneți să fac? întrebă Yates. Să mai încerc o dată cu el? — Nu. De el o să mă ocup eu. Tu du-te la Tehnic și convinge-l pe șeful de-acolo să-ți spună ce crede el cu adevărat despre Wilt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o placarda pictată cu scene din război, însemne de armă, chipuri ale unor generali celebri Romel, Jucov, Adamescu, Antonescu, Averescu, tancuri și flăcări etc. În fața canapelei, un fotoliu. Între canapea și fotoliu, o masă pe care se află un PC, scrumiera, pahare, căni pline cu creioane, stilouri etc. Două cești de cafea din care sorb cei doi. EU: Ați cerut să ne vedem. Știți că am câștigat la recurs 16 milioane din 27 și că nu eu am pornit acest proces
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
Pe jos, surpriză: gresie! Iar peste ea, două blănițe cenușii de iepure. Pe lângă sofa abia ai loc să treci. Totuși, în acel spațiu îngust se mai înghesuie și o măsuță, pe care se află un coș cu mere și o scrumieră. Sub măsuță sânt ziare și reviste, mai ales Luceafărul, Orizontul și, dedesubt, un număr îngălbenit din România literară. Lângă fereastră, în stânga, o nișă cu o chiuvetă și un rudiment de masă de bucătărie. Imediat lângă ușa de la intrare, baia cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de o rouă neagră, a nostalgiei. Ieșind din încîlceala înmiresmată, vezi gresii tăioase, drum sterp care te-ndreaptă spre o stâncă. La poalele ei - o gură de peșteră. Ai ros mărul până la cotor. Te ridici și pui rămășițele, delicat, în scrumieră. Aerul din cameră e rece ca gheața, așa că imediat, dârdâind, îți tragi brațele goale sub plapumă... În acea vară, cum îți spuneam, se ivise pe cer cometa. Nu mă mai dezlipeam de geamul luminatorului, o priveam până nu mai eram
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mare de flăcări care ar fi cuprins toată odăița. Deodată, totul mi se pare halucinant de real. Altă lume. Rafturile doldora de cărți, hainele noastre azvârlite peste tot, coșul de pe măsuță în care acum nu mai sânt decât două mere, scrumiera în care se înnegresc vreo trei cotoare, râșnița de cafea, tu căutând ceva pe sub fotoliul pe care stă răsturnat mini-televizorul, corpul tău gol, de culoare galben pal-roz-aurie, ridicîndu-se și făcîndu-mă să mă mir cât de largi par șoldurile femeilor văzute
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-o, se întoarse repede auzind bătaia în masă; atingând colțul ascuțit al mesei cu șorțul ei scrobit, aceasta începu să strângă paharele goale. Doar când începu să adune mucurile de țigară (aruncate direct pe fața de masă, iar nu în scrumieră) și când, cu buzele lăsate a dispreț, își clătină capul de parcă ar fi spus că nu se aștepta de la noi decât la o porcărie, o recunoscui în ea pe Nelly. Fără să mă privească, deși o salutasem și o întrebasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu număr mic, așa cum, peste ani, vor avea parlamentarii noștri de toate culorile care tocmai ne dirighează. În excursie cu societatea civilă Stăm la noul café-bar, amenajat după exigențele lumii noi, cu scaune ergonomice și cu măsuțe frumos împodobite cu scrumiere inscripționate cu marca de țigări Marlboro. Stăm și discutăm una, alta cu Iosif Bobinaș și cu încă vreo doi demni căutători ai adevărului. Bine ne este, adânc tragem fum în piept, duios sorbim din pahare vodca rusească și mult discutăm
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
spionaj maghiar și al și mai spăimosului Mossad, totul garnisit, dintr-o umbră și mai și, de CIA: superdușmanii plăpândei noastre democrații și, mai ales și înainte de toate, ai unității statale împotriva căreia mult unelteam noi pe la café-barul acela cu scrumiere inscripționate vestic, în vreme ce degustam vodcă și sorbeam tutun. Încă o dată, și tot cu mâna pe inimă, recunosc acum, după atâția ani de la destabilizatoarea Proclamație, că versul cu podul, din cunoscuta poemă eminesciană, a fost să fie aproape și de alte
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Vreau să spun că e moda acum cu Universitatea. De ce să meargă la Universitate? Are un venit, să-și găsească o slujbă acolo, și gata. Eu pe Titi îl las să-și sfârșească liceul, și basta. Pascalopol luă țigaretul de pe scrumieră, trase un fum și-l depuse la loc, spre a-și acoperi o preocupare. Un cocoș se auzi cântând prin apropiere. Pascalopol scoase ceasul și zise: - Domnișoară Otilia, tânărului i-o fi somn. E tîrziu.Otilia sări iute de pe scaun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
puțin nu va mai răspunde decât pentru vinile lui. Dar cel puțin știe că este liber. Cel puțin călătorește. Cel puțin are ceea ce aici nici după o viață n-ar fi reușit. Dar, cel puțin... Aruncă dintr-odată cartonașul în scrumieră - de-atâta timp îl mototolește ca o caraghioasă în mână. Se întoarce, se uită cu atenție la pendulă. Este aproape sigur că astăzi n-are să mai aibă timp să iasă. Nu că ar fi avut cine știe ce de făcut, singurul program
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
avut cine știe ce de făcut, singurul program al zilei, cununia religioasă a lui Țuțu, este abia diseară, dar o enervează să și piardă chiar așa, chiar fără niciun rost, timpul. Parcă totuși ceva foșnește în baie ? Parcă... Se întoarce și ia scrumiera de pe măsuță. Măsuța de servit ceaiul, rămasă aici, în colțul acesta întunecos de hall. Măsuța de ceai, încă întreagă ; întregi și rotilele, și tava de servit, și marche tăria vieil-or, care o face să semene cu o tablă de șah
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi cuvenit să o auzi ? Rămâne, da, o complezență ușor jenată (de parcă te-ai fi îndatorat), o neplăcută senzație că celălalt ți-a smuls hainele și îți contemplă goliciunea necuviincioasă... Profesorul întinde mâna spre pomieră după alt plic ; pe marginea scrumierei, țigareta arde singură. Un firișor de fum cenușiu-albăstrui se ondulează deasupra gheridonului. — Nu îmi pare de mirare că în cea dintâi minută opinia publică românească nu s-a tulburat... A prevedea viitorul în politică nu-i este dat oricui... Nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
autoritar al lui Muti, care se încheie cu o tuse tabagică, răgușită. Tușind mai departe, Muti va continua să își șteargă apăsat cu acetol fiecare unghie ciobită ; se va întoarce apoi la țigara gata să se stingă, rezemată de marginea scrumierei, va trage un fum și apoi va deșuruba capacul sticluței cu lac roșu, românesc și ieftin. O să-și dea cu atenție fiecare deget, o dată, de două ori, ștergând, din când în când, repede, pasta care nu s-a așezat bine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ajutăm să-și întindă pânzele în fiecare cameră, și pentru etaj, să-l conducă discret cineva pe scară... Cu degetul în sus, Muti arată firele de păianjen care tremură delicat. A și țesut între timp tot tavanul. Muti strivește în scrumieră țigara care răsuflă, uite pe unde răsuflă țigara, uite unde s-a dezlipit hârtia, uite ! Să fie acesta un simptom periculos ? Un semn grav ? Posibil să însemne ceva grav, vreun... doctore ? — ...dacă insistați, vă voi dezvălui temerile mele de medic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
acestei femei de care e practic imposibil să scapi. Pentru că de atâta vreme de când îl curtează pe Niki și nu se lasă... O alta s-ar fi lăsat, dar ea nu dezesperează... Ivona stinge apăsat țigara, uitându-se încruntată în scrumieră. Vica se scoală de pe scaun și se așază mai aproape de ea. — Și io care ziceam că te place ! încă parcă și-acu aș zice... Da nu se uită domnu Niki la una d-asta ! Păi n-o vezi cum arată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și umor, își lipește Mihai palma de-a femeii. Degetele lor se preling în atingere, pînă se despart. Preferi altceva? Poate mai tîrziu. Liliana a pus placa de la început, s-a așezat iarăși în fotoliu și-și reia țigara din scrumieră. Arată, printr-un gest scurt, ospitalier, spre sticlele de pe masă, dar Mihai face semn că nu. Fumează iarăși amîndoi tăcuți, acaparați de muzică. Într-una din zile, mi-ai promis că-mi dai să citesc piesa cu care urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
găunoase. Cînd mi s-a spus că piesa a fost eliminată de pe lista de repertoriu, am înțeles, din instinct, că prin gara mea trecuse deja trenul dramaturgului Mihai Vlădeanu. Scuză-mă! murmură Liliana, atentă să curețe scrumul țigării de marginea scrumierei. Mihai n-o întreabă pentru ce. Privește doar cum mîna ei rotește încet țigara. S-a mai jucat piesa? Anul trecut, într-o sală studio. Dar nu mai eram nici eu același, nici piesa, nici momentul... Îmi pare rău de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
am mai crezut nimic. Mă bucuram de prezența ta și-atît. Ba... surîde Liliana, de cîte ori am avut sau am un necaz, îmi repet și eu vorbele: am pierdut o bătălie, nu tot războiul... Se oprește. Lasă țigara pe buza scrumierei și-l fixează continuu cu privirea. Cum însă nu primește vreun răspuns, face o mișcare domoală, părăsește fotoliul și vine în fața lui. Mihai ferește foarte puțin degetele, ridică ochii spre ea, apoi și-i cuprinde în arcada formată de degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
l-ai văzut la mine. Mihai pare să fi abandonat orice dialog. Stă cu privirea pierdută pe lîngă Liliana, spre colțul camerei. Dar cînd o aude scăpărînd un chibrit, să reaprindă țigara stinsă de cît a stat neatinsă pe marginea scrumierei, întoarce privirea spre ea: un surîs trist, încolțit pe buzele lui, peste care, într-un gest mai degrabă matern, protector, Liliana începe să-și plimbe vîrful degetelor. Știu, Mihai Vlădeanu, aștepți răspuns la întrebare... Deși l-am înțeles, mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
timp amîndoi, fumînd în liniște. Doar cînd își întîlnesc pentru prima dată privirea, Liliana izbucnește într-un rîs scurt, spontan și se apleacă spre el, să-i șoptească de aproape: Ce fain știi să te înfurii! Zdrobește filtrul țigării în scrumieră, face la fel și cu al lui Mihai, pe care i-l ia din mînă, apoi se întoarce, să-l privească în ochi, în timp ce-i spune: Știu pe cineva care zice că avem ceva mai bun de făcut acum. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
vînător, ajuns în fața puștii. Îți dai seama ce-ai făcut? Din clipa asta, începe să-mi fie teamă de tine, Mihai Vlădeanu! Dar nu-ți va mai fi de tine, Liliana Silveanu! Femeia tace și frămîntă îndelung capătul țigării deasupra scrumierei. Odată, în contextul unei discuții, începe ea timid, prietena mea spunea că există oameni pe care îi iubești tocmai pentru că felul lor de-a fi îți inspiră teamă. Poate... O tăcere grea, încărcată parcă de durere, se instalează între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]