625 matches
-
merge pe ideea unui model diadic al semnului lingvistic, care nu unește un lucru cu un nume, ci un concept cu o imagine acustică. Modelul saussurian, eliminând, din ecuație raportarea limbajului la lumea reală, exterioară, “conceptul” și “imaginea acustică” sau “semnificatul” și “semnificantul” sunt întemeiate doar printr-un proces de diferențiere în cadrul sistemului lingvistic. Școala anglo-americană, ce se revendică de la Peirce și Morris, impune, însă, un model triadic al semnului lingvistic, redat într-un mod comprehensiv în “triunghiul semantic” al lui
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
un model triadic al semnului lingvistic, redat într-un mod comprehensiv în “triunghiul semantic” al lui Ogden și Richards (cf. Tullio de Mauro, 1978:172). Modelul saussurian mai mult maschează decât elimină lumea reală din ecuația lingvistică, căci ce înseamnă semnificatul sau conceptul dacă nu o abstractizare și o generalizare a lucrurilor și stărilor de lucruri ale lumii extralingvistice. Plecăm, însă, ca premisă de lucru, de la modelul triadic al limbajului, în care referențialitatea este caracteristica limbajului de a trimite sau de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
structuri mentale, a obiectelor și a trăsăturilor acestora"86. În acest sens, limbajul filosofic se definește prin folosirea numelor abstracte, care se raportează la construcții logice ce nu trimit la realități materiale. În cazul numelor abstracte, indicarea ostensivă a realității semnificate (a referentului) este exclusă, fapt care favorizează interpretarea variată a semnificației. Imposibilitatea raportării la referent este compensată însă de consecvența și coerența logică a limbajului filosofic. Specificul limbajului filosofic este conferit totodată de problematica abordată: interogarea, problematizarea sensurilor privind lumea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ia naștere prin negarea dialectică a semnului lingvistic. Anterior există numai posibilitatea și căile acestei negări"105. În cazul limbajului poetic, raportul dintre planul expresiei și planul conținutului este extrem de complex: expresia, semnificantul, dobândește rol activ în construirea semnificației, iar semnificatul devine la rândul lui semnificant de gradul doi, prin reorganizarea funcțională a relațiilor dintre expresie și conținut. Dacă în cazul limbajului comun semnificația este transparentă și i-mediată, în cazul limbajului poetic aceasta este opacă și indirectă, mediată. Semnificația se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ale cuvântului care nu se mai rezumă la a desemna, ci și la a crea. "Organizarea limbajului poetic prezintă trăsături definitorii, în raport cu sistemul limbii practice, în dezvoltarea relațiilor dintre nivele și planuri; (...) planul semantic nu înseamnă suma (și nici sinteza) semnificatelor semnelor poetice, considerate în sine, ci constituirea semnificației, prin relația internă semnificat- semnificant și prin relația externă creator-cititor"106. Concluzii În funcție de tipul de cunoaștere și de comunicare pe care le servește, de rolul și modul de manifestare a funcției referențiale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
indispensabil și problematic în același timp, deoarece multiplele accepțiuni ale termenului, vizând statutul participanților la actul de comunicare, aspectele spațio-temporale imediate, dar și accepțiuni globale, mult mai extinse, generează utilizarea lui în domenii extrem de variate și fără delimitări preliminare ale semnificatului. Definită frecvent ca știință a contextului, pragmatica distinge diferite tipuri de context, sau, altfel spus, diferite niveluri de structurare a contextului: a) context circumstanțial corespunde mediului fizic imediat al vorbitorilor (locul, timpul, natura comunicării); supranumit și context factual, existențial sau
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
larg (care cuprinde enunțuri anterioare), în măsura în care contextul imediat se dovedește insuficient; * unui context și mai amplu, cuprinzând cunoștințele generale sau mediul înconjurător. Contextualizarea limbajului politic, raportarea lui la parametrii situaționali ai comunicării politice, ferește analiza de excese sau denaturări ale semnificatului. Fiecare manifestare discursivă necesită investigarea din prisma orizontului cultural, istoric și social care o generează. Trecerea de la intenția comunicativă a locutorului politic la intenția informativă a acestuia se produce printr-un proces interpretativ, bazat pe mecanisme inferențiale de construire și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o suită structurată de concepte însoțite în memoria pe termen lung a interlocutorului de diverse informații, grupate sub intrări variate: intrarea logică, include informații referitoare la relațiile logice dintre concepte; intrarea enciclopedică, înglobează totalitatea informațiilor referitoare la obiectele care corespund semnificatului, permițând determinarea extensiei lui; intrarea lexicală, însumează toți corespondenții conceptului în limbajul natural. Pornind de la conceptele care circumscriu forma logică, se delimitează, parțial, informațiile referitoare la context. Pe lângă aceste elemente, contextul mai cuprinde: informații extrase din interpretarea enunțurilor anterioare și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unei situări în context a operei eminesciene determină distanțarea de lumea de sensuri pe care poetul o construiește, iar întoarcerea la texte, din prisma epistemei caracteristice epocii noastre și cu conștientizarea presupozițiilor care domină receptarea, oferă șansa unei reevaluări a semnificatului publicisticii eminesciene. Demersul hermeneutic, înțeles ca dialog productiv al interpretului cu opera, are ca prim obiectiv decelarea întrebărilor fundamentale la care răspund articolele poetului, dincolo de aplicarea unor grile procustiene de lectură. O perspectivă integratoare asupra publicisticii, prin corelarea multiplelor dimensiuni
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
orice act de limbaj implică o semioză. Acest termen este sinonim cu cel de funcție semiotică. 2. Prin semioză putem de asemenea să înțelegem categoria semică ai cărei termeni constitutivi sunt forma expresiei și forma conținutului (a semnificantului și a semnificatului) (t.n.)"243. Adam Schaff afirmă că fenomenul de semioză are loc "atunci când cel puțin doi oameni comunică prin semne, pentru a-și transmite unul altuia propriile gânduri, expresia sentimentelor, a voinței etc., legate de un anumit obiect ("univers de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nu reprezintă însă unica formă de codificare/ decodificare a realului; sunt solicitate și ramuri ale științei dotate cu legitimitate puternică (economia, sociologia) pentru a da seamă de complexitatea realului"386. Ansamblul relațiilor intertextuale pe care le întreține publicistica eminesciană îmbogățește semnificatul articolelor, resuscitând potențialul semantic al semnelor verbale utilizate. Lectura textelor relevă un număr impresionant de cuvinte și expresii polisemantice care își modifică sensurile, în funcție de contextul discursiv și de intențiile gazetarului: avocat morișcă intelectuală; arhiplebe plebea ulițelor orașelor; bandă de esploatare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pilda lui Diogen din Sinope, cuvântul și-a schimbat întru câtva semnificațiunea"387. Vorbind despre sursele polisemiei, M. Pêcheux subliniază capacitatea cuvintelor de a-și modifica sensul, în funcție de poziționarea utilizatorilor și necesitatea raportării la atitudinea emitentului, pentru receptarea adecvată a semnificatului 388. Modalizatorii explicitează și facilitează receptarea adecvată a semnificației, orientând lectura cititorului. Pe lângă substantivele comune polisemantice, numele proprii dobândesc în publicistica eminesciană conotații politice individuale: Carol I lipsit de autoritate politică, supranumit și "îngăduitorul", I.C. Brătianu este învinuit de practici
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
semnate de Eminescu alături de "Revista presei străine", fapt care favorizează lectura contrastivă a atitudinilor și ideilor politice prezentate în publicațiile străine și în gazeta conservatoare. În acest sens, o semiotică vizuală a paginii de ziar poate oferi informații noi privind semnificatul limbajului politic eminescian. 5.2.2. Semantică intensională/ semantică extensională Puse în circulație de Rudolf Carnap 396, conceptele de intensiune și extensiune ale unei expresii a limbii sunt echivalente conceptelor de proprietate și clasă și se pot aplica la diferite
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
acestuia, de relația pe care o stabilește cu publicul cititor. Coroborând informațiile pe care ni le pun la dispoziție cele două contexte comunicaționale, ajungem la descrierea și explicitarea modalităților de funcționare a limbajului politic eminescian, a strategiilor discursive care generează semnificatul jurnalistic, eludând astfel pericolul alinierii obiectului de cercetare la datele contextuale ale interpretării. "Fiecare generație literară afirmă în acest sens Mircea Popa se simte datoare să-l descopere pe Eminescu dintr-un nou unghi de vedere și din perspectiva schimburilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
suplimentară a structurii și funcționalității limbajului politic eminescian. Reprezentând publicistica eminesciană ca situație semiotică caracterizată printr-un ansamblu multifactorial, ce asigură formularea și comunicarea unei informații particulare, hexada semiotică multiplică căile de definire a limbajului-obiect, imprimând nuanțe și valențe inedite semnificatului publicistic. Analiza semiozei publicisticii eminesciene este complinită de descrierea semiotică a limbajului politic eminescian, pe cele trei niveluri ale triadei morrisiene: sintaxă, semantică și pragmatică. Demersul analitic a avut în vedere coroborarea permanentă a rezultatelor și redimensionarea interpretării, prin prisma
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
referențial al epocii. În aceste condiții, întoarcerea la textul eminescian, din prisma epistemei ce caracterizează epoca noastră, cu instrumentarul pe care ni-l pune la dispoziție știința modernă și cu asumarea presupozițiilor care domină receptarea, oferă șansa unei reevaluări a semnificatului publicistic. Demersul hermeneutic, înțeles ca dialog productiv al interpretului cu opera, are ca scop decelarea întrebărilor fundamentale la care răspund articolele poetului și nu aplicarea unor grile procustiene de lectură. O viziune integratoare asupra scrisului eminescian, prin corelarea tuturor dimensiunilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
jurnalistic al epocii. Demersul semiotic a permis eludarea interpretărilor ideologice, pentru că, dincolo de afinitățile politice ale lui Eminescu, am fost interesați de modalitățile de semnificare ale limbajului eminescian, de structura și funcționalitatea semiozei publicistice și de nuanțele pe care le imprimă semnificatului unul sau altul dintre parametrii situației de comunicare. Aplicarea modelului hexadic de analiză precum și procesarea corpusului cu instrumente aparținând informaticii au operat deschideri considerabile la nivelul interpretării demonstrând, dacă mai era nevoie, potențialul semnificativ al limbajului eminescian. Semn al uneia
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unui curent subzistă, întrebările viitoare putând fi de genul "este Foucault poststructuralist sau postmodernist?". 1.2.2. Câteva exemple O trăsătură importantă a poststructuralismului, care va marca și gândirea de tip postmodernist, rezidă în modalitatea de a valoriza semnificantul în raport cu semnificatul, instabilitatea sensurilor, precum și jocul intertextual. În acest sens, Jacques Derrida a jucat un rol important, iar deconstrucția metafizicii prezenței va conduce la o adevărată critică a filosofiei moderne, instituind noi teorii ale limbajului și discursului. "A gândi genealogia structurată" a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și deschise unei gramatologii, contribuind atât la întoarcerea împotriva tradiției metafizice a conceptului de semn, cât și la continuarea acestei tradiții în măsura în care Saussure folosește termenul de semn împreună cu întregul bagaj de presupoziții inoculate în el prin intermediul limbii. Deși detectează primatul semnificatului în înțelegerea occidentală a semnului, Derrida refuză ideea unei doctrine materialiste a semnificantului pe care anumiți comentatori i-au atribuit-o. În viziunea filosofului francez, semnificantul nu este niciodată pur sensibil, nici măcar în aparițiile sale fonologice sau grafologice. Dimpotrivă, el
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
anumită poziție de către alți semnificanți"60. Dacă faza de răsturnare a ierarhiei semnificat/semnificant pare a privilegia statutul semnificantului, faza de deplasare a deconstrucției semnului va demonstra că acest privilegiu este absolut vulnerabil. "Semnificantul semnificant" nu semnifică decât în raport cu "semnificantul semnificat" (problema traducerii), astfel încât și accentul pus pe semnificant cade. În De la grammatologie, Derrida surprinde o serie de contradicții în interiorul sistemului lui Saussure: pe de o parte, Saussure afirmă că scrierea este "imaginea" limbii, iar pe de altă parte, că scrierea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
imposibil de corectat, deoarece această incoerență oferă înseși cadrele de posibilitate ale coerenței. Astfel se împletesc, în opinia lui Derrida, posibilitatea și imposibilitatea, discursul critic și cel metafizic. Într-o măsură similară, Jean Baudrillard detectează o componentă ideologică în privilegierea semnificatului, iar teoria "foii de hârtie" a semnului i se pare complet "idealistă". De altfel, Baudrillard va dezvolta conceptul de "sémiurgie"62, care în înțelesul de artă a creării unor noi semne și sisteme de semne se opune semioticii, dar și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
perfectă Proces/Performance/Happening Distanțare Participare Creație/Totalizare De-creație/De-construcție Sinteză Antiteză Prezență Absență Concentrare Disperare Gen/Graniță Text/Intertext Paradigmă Sintagmă Hipotaxă Parataxă Metaforă Metonimie Selecție Combinație Rădăcină/ Profunzime Rizom/Suprafață Interpretare/ Lectură Contra Interpretării/ Lectură greșită Semnificat Semnificant Lizibil (în termenii lecturii) Scriptibil (în termenii scriiturii) Narațiune/Grande Histoire Antinarațiune/Petite Histoire Cod principal Idiolect Simptom Dorință Genital/Falic Polimorf/Androgin Paranoia Schizofrenie Origine/Cauză Diferență-Différance/Urmă Modernism Postmodernism Metafizică Ironie Determinare Indeterminare Transcendență Imanență SURSA: Ihab
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de limbaj) și conduce la consecințe și teoretizări noi. După cum mărturisea Jacques Derrida, "este momentul în care limbajul invadează câmpul problematic universal; momentul în care, în lipsa unui centru și a unei origini, totul devine discurs, altfel spus, sistem în care semnificatul central, fie el originar sau transcendental, nu este niciodată prezent în afara unui sistem de diferențe"239. Inflația limbajului vine să ateste ideea rupturii dintre lucruri și cuvinte: nu există nici un înțeles dincolo de limbaj, discursul fiind despărțit de lume, astfel încât sensurile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau afectivitate, acum spunem "scriitură" (écriture) pentru toate acestea, ca și pentru a desemna nu doar gesturile fizice ale inscripției literare, pictografice sau ideografice, ci, de asemenea, totalitatea a ceea ce o face posibilă; și, de asemenea, pentru latura semnificantă, latura semnificată însăși"242. În acest sens, Derrida susține existența nu doar a unei scriituri literare, ci și a uneia cinematografice, coregrafice, muzicale, sculpturale, atletice, militare sau politice. Dintr-o poziție similară, în direcția unei "semiologii a scriiturii" se accentuează problemele conceptuale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de-al doilea fiind "nivelul textului realizat, al fenomenului textual, al reziduului în care basculează procesul de producție și care e întotdeauna mai puțin decât procesul de transformare anterior produsului"267, [s. a.]), al căror raport privește productivitatea semnificantă și structura semnificată, rezultă că textul nu are o structură liniară, iar scriitura nu are drept scop descoperirea unui semnificat dinainte propus, sensul creându-se prin intermediul unor operații textuale mereu prezente. Nici autorul și nici sensul nu mai pot fi considerați originea scriiturii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]