806 matches
-
mișcă pe piept. Ada ți-a scos tubul de oxigen, ți-a oprit anestezia și încearcă să te aducă puțin la suprafață, să înțeleagă ce se petrece. Se mișcă în jurul tău, al tuburilor tale cu o grijă specială. Este palidă, sfârșită, are buzele uscate. — Plecați, șoptesc. Îmi dă cu greu ascultare. Acum ești din nou cu mine, Angela. Suntem singuri. Îți mângâi brațul, fruntea, îți mângâi toată pielea neacoperită. Capul îți este așezat pe acest aparat de susținere în formă Krapfen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
În 1913, înainte de Ceața mea, au apărut nuvelele pe care le-am reunit sub titlul uneia dintre ele: Oglinda morții. După Ceață, în 1917, Abel Sánchez: o istorie pasională, cel mai dureros experiment pe care l-am dus la bun sfârșit înfigându-mi bisturiul în cea mai teribilă tumoare obștească a castei noastre spaniole. În 1921 a văzut lumina tiparului romanul meu Mătușa Tula, care, în ultima vreme - grație traducerilor în germană, olandeză și suedeză -, a găsit receptare și ecou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tu, ești invitatul meu. Dacă nu ai încredere în judecata mea... Nu m-a lăsat să termin. Știam că nu o să mă lase. Totuși, începeam să mă întreb cât de mult o să mai dureze procesul. A doua săptămână era pe sfârșite și nimeni nu pusese încă în discuție adevărata problemă. Charlotte și cu mine stăteam, umăr la umăr, așteptându-l pe Meyer Levin, bărbatul care vorbea cu adevărata voce a Annei Frank, să sublinieze că Fritz Pfeffer nu fusese un prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
amestecul prietenelor ei. — Asta pentru că Danny nu era un psihopat de la anunțurile personale. — Dar tot m-aș fi putut dovedi un psihopat, interveni Danny plin de înțelepciune. Îmi plăcea de el. Era de partea mea. Dar răbdarea Mariei era pe sfârșite și m-am gândit că ar putea sfârși certându-se. Și ar fi fost tot din vina mea cum se părea că era cazul tuturor certurilor din zona metropolitană londoneză, în ultimul timp. M-am ridicat brusc. — Eu am plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
virgulă... plină de revelații virgulă... căci prietenul nostru virgulă... din obiceiul intimității virgulă... liniștea intervalelor virgulă... demnitatea distanțelor și apropierilor punct și virgulă... casa virgulă... pentru simțurile sale neliniștite virgulă... era În nobilul și plăcutul stil al zilei aflate pe sfârșite virgulă... și vechiul Paris În căutarea căruia se afla mereu linioară... uneori simțit cu intensitate linioară... alteori și mai intens căutat linioară... era În strălucirea imemorială a marii virgulă...“ — Dumnezeule mare, câte virgule! protestă dactilografa. Blestematele de propoziții parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai mare și mai pustie tristețe pe care o simțisem vreodată. Era o tristețe mare cât un continent. Și la fel de adâncă precum Atlanticul. Și la fel de pustie precum era creierul lui Helen. Au început să-mi înghețe picioarele. Cu toate că mă simțeam sfârșită, cum se simte o persoană bătrână de o mie de ani, am realizat că nu voi mai fi în stare să dorm niciodată. Durerea provocată de sentimentul de pierdere pe care îl simțeam era mult prea mare ca să mă lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de băut, dar gândul ăsta m-a făcut să mă simt foarte vinovată. Mama era așa de îngrijorată din cauza mea. Dacă biata femeie reușise să adoarmă, nu puteam s-o trezesc cu conștiința liniștită. Poate că Helen mă putea ajuta. Sfârșită, am urcat treptele spre dormitorul ei. Dar când m-am strecurat în cameră, am descoperit că patul era gol. Fie rămăsese peste noapte la Linda, fie îl lovise norocul pe vreun tânăr. Dacă-și petrecea noaptea cu un bărbat, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
bine și multă mâncare și mult somn și mulți oameni care te iubesc. Și despre lipsa necesității de a sta la coadă la budă. Am luat sticla de vin și m-am dus jos, la bucătărie, unde am deschis-o sfârșită. Știam că, după ce-o să beau un pahar, o să mă simt mai bine. Tocmai când îmi turnam vinul, Anna a apărut în ușa bucătăriei, frecându-se la ochi, părând confuză și agitată. Părul ei lung și negru îi stătea răvășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a fost așa de blândă, de înțelegătoare, nu m-a judecat absolut deloc și, în stilul ei aerian, așa de înțeleaptă încât încet-încet am început să mă simt mai bine. Și un pic mai calmă. Și un pic mai puțin sfârșită. Și am început să și sper din nou. Presupun că la capitolul mulțumiri ar trebui menționată și sticla de vin. Care a jucat un rol mic, dar nu lipsit de importantă, în ridicarea moralului meu. Dar în cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fapt, eram oripilată de ideea de a mânca ceva. Nu-mi păsa. Nu-mi făcea nici o plăcere. Dacă aș fi avut aceleași sentimente și la șaptesprezece ani, aș fi considerat că sunt una dintre puținele alese. Dar eram mult prea sfârșită și nenorocită ca să-mi pese. Zilele se târau una după cealaltă. Uneori mă dădeam jos din pat, o luam pe Kate și mergeam jos ca să mă uit la vreun serial australian cu mama. Beam o cană de ceai cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
îi țin în felul ăsta. Știu asta pentru că și eu am făcut la fel în primele zile de viață ale lui Kate. Până când una dintre celelalte mame, care se săturase s-o tot audă pe Kate urlând, m-a adus, sfârșită, pe calea cea bună. (- În sus, nu într-o parte!) Dar în nici un caz n-aveam să fiu înțelegătoare față de James pentru că făcuse aceeași greșeală ca și mine. Kate a început să plângă. Normal, bietul copil! Era ținută ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Ce păr frumos ai tu, mama. Ce molcuț. Ce călduț!“. A aflat că nu există Moș Crăciun chiar de la bunica ei, pe care a tras-o de limbă până a cedat! Ce lovitură! După ce a plâns toată ziua, spre seară, sfârșită, îmi spune cu glas stins : „Nu există Moș Crăciun !“. Și-apoi, oftând ca un copil ce e : „Dar bine că există Dumnezeu !“. Trebuie să fie undeva o casetă cu vocea ei de rățușcă. Am păstrat ani de zile toate hainele
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
a spus lui Andrei Vlădescu că va încerca să-și interneze mama într-o clinică. „Nu vreau un spital obișnuit, ar deprima-o. Vreau un loc unde să fie bine îngrijită, să nu audă gemete, să nu vadă zilnic bolnavi sfârșiți. Un loc curat și luminos. Plătesc oricât. M-am gândit la clinica doctoriței Aslan, unde vin babete și babalâci din toată lumea, atrași de reclama pentru întinerire. Plătesc mai bine ca ei, dacă e nevoie. Tu o să scapi de apăsarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
maltratărilor soției lui. Deja aștepta cu înfrigurare să le revadă, să se ducă în staulul de vaci și să bea în sănătatea lor din sticla pe care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era pe sfârșite când a ajuns acasă. Mașina lui Dorothy era parcată în curte, dar el a reușit să se furișeze până în bucătărie fără să fie văzut. Bucătăreasa ședea cu picioarele ridicate pe masă și citea o revistă. N-a tresărit, simțindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o să apară? GÎndindu-se la asta, Își mișcă mîna - și atinse coapsa Juliei cu buricele degetelor, acolo unde nimeni nu vedea. — Nu-i așa, Julia, că-i frumos? spuse ea Încet. De ce nu venim aici tot timpul? Acum vara-i pe sfîrșite, și ce-am făcut tot timpul? Am fi putut veni aici În fiecare seară. — O să facem asta anul viitor, răspunse Julia. — Neapărat, zise Helen. Să nu uităm cumva s-o facem. Julia? Dar Julia nu asculta. Își ridicase capul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
priponiră, cum e regula, și chiar ipostaza Antilopei o executară ca la carte. Melanie își dădu, în fine, ochii peste cap, fiindcă instinctul ei de femeie îi recomanda să ia, în fața acestui bărbat, măcar o dată, poziția Sclavei, oprindu-se gâfâind sfârșită în poziția Ancorei. Vladimir, adunându-și ultimele puteri și cearceaful mototolit peste mijloc, se lăsă să alunece din patul larg, pentru a merge la baia cu cadă de marmură roz și cu robinete aurite, să se clătească de impresiile nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ca marmura, Smaranda zace în continuare pe pat. Marius îngenunchează lângă ea și scoate masivul Luger dintre degetele ei încleștate. Ți-am spus că nu voi da voie la nimeni să facă rău fetelor noastre. Se stinge ca o lumânare sfârșită, dar ultimele ei puteri se adună în cuvintele ce le smulge morții cu energia disperării. Marius, trebuie să-mi promiți, nu, trebuie să-mi juri că vei face orice să salvezi fetele. Orice, auzi? Vreau să te aud spunând asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dimineață, poate și mai devreme, atacul va porni la fel de hotărât ca și precedentele. Numai că atunci apărarea lor va fi mai mult decât anemică. Ce poate face cu numai câțiva oameni epuizați, dintre care mulți răniți și cu muniția pe sfârșite? Fără speranța unei rezistențe eficace, are doar siguranța că mâine totul se va termina. Definitiv. Perspectiva nu-l îngrozește. Dimpotrivă, se simte foarte calm. Imaginația lui nu mai derulează imaginile halucinante ale rugului incandescent care-i răpise ultimele ființe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și o cutie de chibrituri. Scapără unul dar nu se aprinde. Mai încearcă o dată, dar nu reușește. Sunt umede. Nu fac mare scofală cu ele. Caută în buzunar, la mine, în veston. Găsești acolo... o brichetă, încheie Marius cu voce sfârșită. O durere cruntă îl asaltează din nou și simte cum spasmele suferinței atroce se încolăcesc in trupul lui. Încearcă să le ignore dar îi devine din ce în ce mai greu. Parcă are un sfredel turat la viteză maximă în intestine. Strânge din dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
i-l confirme, ea Însăși cunoscîndu-și boala. M-am apropiat de pat. - Doamnă, va trebui să vă citesc testamentul, iar dumneavoastră să spuneți dacă ce e scris aici e voința dumneavoastră sau nu. Ea Îmi răspunse cu o vioiciune pe sfîrșite, o politețe ieșită cu greu din adîncuri: - Da, domnule judecător. Pe mine să mă iertați că deocamdată nu mă pot mișca din pat. Boala, domnule judecător... - Nu-i nimic, doamnă, nu-i nimic, o Întrerupsei. Era perfect lucidă, stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
că deocamdată nu mă pot mișca din pat. Boala, domnule judecător... - Nu-i nimic, doamnă, nu-i nimic, o Întrerupsei. Era perfect lucidă, stare de care eram obligat să-mi dau seama În prealabil. Femeia, deși bolnavă, cu puterile pe sfîrșite, păstra, se vedea clar, o frumusețe ce strălucise cîndva. Vă numiți..., Îi citii numele dactilografiat În testament. Avocatul atestă identitatea: - Da, domnule judecător: Evelina Perussi. - Atunci să citim. Și continuai: „Subsemnata... domiciliată În..., las după Încetarea mea din viață toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de partea de locuință ocupată de mărinimoșii mei proprietari. Fiica Anei rămase În fața bibliotecii din antreul Încăpător, În dreptul biroului aflat tot acolo, Începînd să răsfoiască reviste și cărți, cu dezinvoltura unui obișnuit al casei, Îi rămaseră ochii pe Un om sfîrșit a lui Papini, pe care i-l dăruii, bineînțeles ca să-și amintească această vizită, Încîntat de alegerea la care curiozitatea ei se oprise (avea atunci numai 18 ani), În timp ce maică-sa, mult mai pragmatică, cerceta din ochi, gospodărirea camerei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Pavel ne așteptau În curte, la masa rotundă cu fotolii de răchită, deasupra cărora bătea un bec, balansîndu-se de un fir adus de improvizația domnului Pavel, cimentul curții udat, Într-o curățenie perfectă, era spre lăsarea serii, iar vara pe sfîrșite. - Bine ați venit! ne Întîmpină el, sincer vesel de aglomerarea tinerească a curții lui. Ce v-a găsit doctorul, doamnă? o Întrebă pe Ana, sărutîndu-i mîna, iar doamna Pavel, cu un șervet peste umăr, Își deschise brațele să le Îmbrățișeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
după Sorescu, "ieșirea prin cer!". Cerul e însă gol. Dumnezeu a murit, așa grăit-a Nietzsche. Iar lista marilor decese, reale sau anunțate, crește de-atunci fără încetare, noul veac e al ferparelor. Sîntem într-un doliu permanent. Moarte ideologiile, sfîrșită istoria, cartea și cititul în agonie, scrisul în bernă, literatura pe catafalc. Și-am fi veniți aici, e un al doilea risc, pentru a ține discursuri funebre. Pesimiste sau optimiste, după temperament -, iar din această altă dilemă nu putem ieși
Viitorul lui Don Quijote by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/8371_a_9696]
-
2 februarie 1878] ["REPUTATUL NOSTRU ARTIST... "] Reputatul nostru artist, d. Grigorescu, care a urmărit armata românească în campania ei peste Dunăre, a început a expune dintre tablourile sale lucrate după schițele militare ce a cules în Bulgaria. Întîiele două tablouri sfârșite sunt expuse la magazinul de muzică Gebauer, Calea Mogoșoai[ei]. Unul înfățișează Un transport de provisii pentru armata românească prin mijlocul nămolurilor și mlaștinelor Bulgariei; celălalt înfățișează O năvală de tunuri si călărime românească la atacul Opanezului. E de prisos
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]