721 matches
-
de clavicule rupte sau febră care se instalează brusc la câteva ore după ce pleacă mama de-acasă, însă să scriu, cu adevărat, nu m-au împiedicat. Scrisul aparține nopții. Adică acelei părți a zilei în care copiii cuminți dorm. Și sforăie ușor, vorbesc și suspină în somn. Scrisul meu, atât cât e, este legat profund de prietenii mei. De prietenii mei minunați și disperați în lipsa cărora nici copiii nu m-ar fi putut ajuta. Sunt dependentă de ei și de scrisul
copii. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ana Dragu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1769]
-
niște războinici. Unul dintre ei era în bătaia săgeților, spatele e atins în multe locuri, dar continua să lupte. Copiii se minunează. Joi spre vineri, ora 1 și 9 minute. Acum, când scriu rândurile acestea, Stella e lângă mine și sforăie ușor. I-am citit Frumoasa și Bestia și acum am liber la scris. Țin întotdeauna jos, la piciorul patului, o agendă și un pix. Așa am început să scriu din nou. De câteva luni chiar. Trebuie să-ți drămuiești foarte
Închisoarea tapetată cu pamperși. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Georgiana Sârbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1781]
-
explic lui Boris fascinația mea pentru limba franceză, cum am auzit-o pe Ana vorbind cu acel străin într-o limbă necunoscută mie despre mine însumi, Ai să cunoști o franțuzoaică, e singura explicație a lui Boris, acum el zace sforăind pe saltea, nici eu nu sunt mai treaz, nefiind în stare să cobor la cafeneaua de peste drum să-mi cumpăr o cafea tare, șapte seara, sper ca hârtia asta albă să aibă efectul unei cafele negre cu lămâie, îmi simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
imensă și roșie la un interviu de angajare? Oricum, nu avea nevoie de ea - horoscopul spunea că va avea o zi bună, la fel și oracolul îngeresc. Când a ieșit în stradă, a trebuit să treacă peste un bărbat care sforăia la ușa de la intrare. Apoi s-a îndreptat în direcția biroului din Dublin al Randolph Media și, trecând grăbită prin traficul din centrul orașului, repeta din nou și din nou în minte, după sfaturile lui Louise L. Hay, Voi obține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
am rupt ața, așa că nu-mi mai spune fătălău. — Taci naibii din gură! — Tăticule, adică tată... — Ciocu’ mic. Ți-am spus! Polițaiul cel gras și lăudăros, pus la punct ca un copil, mi-a trezit interesul. M-am prefăcut că sforăi, ca să nu-și întrerupă conversația. Johnny șopti: — Vezi, tată, doarme. Și-apoi el e poponarul, nu eu. Doar am dovedit-o. Dințosu’ naibii! L-aș putea bate, tată. Știi că aș fi în stare. Al naibii nenorocit! Fură slujbele altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
apucă pe drumul bine cunoscut ce ducea la grajdurile cailor pe care-i îndrăgea atât. Incitatus cel iute, un mannulus de rasă galică, de culoarea mierii și cu osatura delicată, tipică vârstei sale fragede, îl recunoscu de departe și necheză; sforăia, nerăbdător să i se dea drumul. Grăjdarii îl ținură însă înăuntru, spunând că urma să plouă din nou. Micuțul îl îmbrățișă, ascunzându-și fața în coama lui. Îngrozitoarea taină exista, și toți se înțeleseseră să i-o ascundă. Calul percepea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pericole și din astea. Da’ mi-a fost un pic frică. Știi că unii au murit când și-au făcut operația asta, nu? E așa ciudat să te gândești la asta. Aseară stăteam în pat și Charlie adormise lângă mine (sforăia, așa că nu puteam s-adorm la loc) și-am început să mă gândesc. Oare ăsta-i un risc pe care vreau să mi-l asum? Oare merită? Dacă mor? Dup-aia m-am gândit la toate lucrurile care mi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Învăpăiată, și nu se opresc decât atunci când nu mai pot sufla și se duc la fântână și beau apă și-n aer plutește miros de praf și busuioc, iar calul alb din fruntea cetei de lătureni oprită-n fața curții sforăie și bate din picior. Onica Întoarce capul și Întâlnește cerul adunat În ochii feciorului cu părul galben pe care nu l-a mai văzut niciodată, hora Începe și se Învârte mai tare ca Înainte și vioara lui Ciobi urlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pe tavanul albastru Închis. Era destulă lumină cât să observe pictura murală făcută de Craig cu Winnie the Pooh. În pătuțul lui, Alfie se dezvelise și dormea pe spate Îmbrăcat Într-o salopetă de pijama cu un model cu iepurași. Sforăia foarte Încet. —Tot Încerc să mă pregătesc să-l pierd, dar mi-e așa de greu... Ruby o luă În brațe pe Chanel. —Of, scumpo... Sper să reușești să-l păstrezi, dar sunt atât de multe de clarificat. Nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
punem pentru tine, ca să mă veghezi... — Mai bine-ar fi, domnișorule, să nu mă culc, ci să stau acolo, pe un fotoliu... — Nu, nu; vreau să te culci și să dormi; vreau să te aud că dormi, să te aud sforăind, și mai bine... Cum doriți. Și-acum uite ce, adu-mi o coală de hârtie. Am să scriu o telegramă, pe care o s-o trimiți la destinație de îndată ce o să mor... Păi, domnișorule!... Fă ce-ți spun! Domingo se supuse, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de șobolan, dar nu și numărul de pe brațul stâng. Erau prea mulți cu acest semn distinctiv. Solicitantul declară că nu a fost niciodată condamnat pentru încălcarea legii. Scârțâie balamalele de la ușa hambarului. Animalele se răsucesc, răsuflă greu și tropăie. Bătrânul sforăie. Dar nu am fost niciodată condamnat pentru nimic. Am pus documentele la loc în buzunarul de la piept, la adăpost de orice pericol, gata să fie arătate la cerere. Mai erau cam șase persoane înaintea mea. Poate luasem vreo boală pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
animale și de bălegar, de sudoare și de urină și alcool îmi făcea greață. Singurul miros care lipsea era cel al fricii. Fermierul era inconștient. Eu eram neînfricat. Șobolanii goneau prin întuneric. Am mai făcut un pas înăuntru. Un animal sforăia. Ceva lovi pământul. Sforăiturile tăiau aerul împuțit. Forme începeau să prindă contur în întuneric. Zăream o pulpă, un bot, un maldăr de haine murdare și un topor. Hainele se ridicau și se coborau în ritmul sforăiturilor. Coada toporului se potrivea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și neajutorați cum îndepărta pata de pe covor cu un vădit talent. —Să vin altădată? am sugerat eu, dorindu-mi să fi rămas acasă cu mătușa Lynn și să mă amuz aruncându-i bucăți din pizza rămasă în gura deschisă, în timp ce sforăia. — Nu! De fapt, ne poți ajuta. Kieran și cu mine avem o mică neînțelegere. Poate că ai vrea să ne spui părerea ta. Nu, nu, nu. Orice, dar nu cearta altcuiva. După părerea mea, nu este o idee prea bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
între recoltatul morcovilor și tăiatul lemnelor. Împrejurimile, acolo, nu prea stimulau coarda lirică: un peisaj ba împărțit în proprietăți sub lumina soarelui, ba estompat de ploaie, fără nici un fel de ridicături, în afara turlelor de la bisericile din sate. Noaptea, argatul care sforăia; peste zi, vocea țăranului care arunca în aer pătratul curții, în plus duzina de vaci, mulse de mâna unei zeițe cu gene de un blond ce dădea aproape în alb. Era de nesuportat. Așa că am plecat mai departe, pe atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am manglit un kil juma dă făină, care cu iel mă puteam lipsi să prânzesc. Nu-i totu lapte și miere pentru creștinu dă vrea să mă trag dă șireturi cu vipurili. Când m-am Întors dă la târguit, Capitano sforăia cât Îl ținea chimiru. Da când am suflat a doua oară dân goarnă - care relicvă am salvat-o dă la o lichidare judicioasă la Studebaker - omu s-a săltat urlând dân culcuș și a băgat cu zoru la raft două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nota, să-l Îndes În taxi și să-l distribui la șandramaua dân Burzaco? Nici nu trecuse bine luna de când filasem răbduriu cărțile, că mi-a venit cetație să mă prezant la un „edificiu propriu“, din Munro, unde știam că sforăie tigrimea ălor care calcă apăsat În S.U.P.A. noastră. Ce mai espoziție cu schepsis! Chiar În seara aia am izbutit să-mi lăfăi farurile pă eminențele cenușii care pun jaloane În viguroasa Îndustre dă cinema. Ginitorii mei, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
rămăsese În sala de mese. Barnes Îl prevenise despre adaptarea habitatului la prezența oamenilor. Dacă senzorii de mișcare nu te mai Înregistrau, lumina se stingea automat. Apoi, când te trezeai, lumina se reaprindea. Se Întrebă ce se Întâmplă când cineva sforăie. „Cine a proiectat toate astea? se Întrebă el. Oare inginerii și proiectanții Marinei Militare au luat sforăitul În calcul? Există și un senzor pentru sforăit?“ Simți nevoia să mai mănânce niște prăjitură. Se ridică și se Îndreptă către bucătărie. Lipseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ridice. Harry se aruncă grăbit pe patul cel mai apropiat. — Te deranjează dacă o să ațipesc o vreme? — Nu, deloc. Asta e bine. Sunt realmente obosit, Norman. Aș putea dormi un an... — Da, ai mai spus asta... Fraza se rupse. Harry sforăia deja. Norman se Întinse ca să scoată ceva mototolit de sub perna pe care se culcase Harry. Era carnetul de Însemnări al lui Ted. Norman se simți dintr-odată copleșit. Stătea pe patul lui Ted, ținând În mână blocnotesul lui. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cu vene proeminente. Acum, mușchii păreau mai delicați, oarecum mat feminini. „Cine știe? Își spuse e! După atâtea ore petrecute aici nu mai poți judeca nimic cum trebuie“. Coborî scara și se duse În camera sa. Harry era deja acolo, sforăind zgomotos. Norman se hotărî să mai facă un duș. Sub jetul de apă făcu o descoperire uluitoare: contuziile care-i acoperiseră corpul dispăruseră. Sau, mai exact, aproape că dispăruseră, Își zise el În timp ce-și studia petele de galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
doar atmosfera. Rănile și contuziile se vindecă mai rapid Într-un mediu cu presiune Înaltă. Nu e nimic misterios. Un simplu efect de atmosferă“. Se șterse cum putu mai bine cu prosopul umed, apoi se Întoarse la cușeta sa. Harry sforăia mai tare ca oricând. Norman se Întinse pe spate, privind rezistențele roșii ale Încălzitorului din tavan. Îi veni o idee, se ridică și, deplasă laringofonul lui Harry de la baza gâtului Într-o parte. Imediat sforăitul se preschimbă Într-un șuierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
sfârșitul fiecărei fraze, Îl călca pe nervi. Se uită din nou la ele. Uniformele apretate acopereau niște mușchi puternici. Nu se simțea În stare să treacă cu forța de ele. Dincolo de ușă Îl văzu pe Harry, lungit pe spate și sforăind. Ar fi fost ocazia cea mai bună pentru a-l injecta. — Doctore Johnson, putem vedea ce aveți În mână? — Nu, la dracu’, nu puteți! — Prea bine, domnule. Norman se Întoarse si se Îndreptă Înapoi spre Cilindrul D. — Am văzut, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mai târziu, Beth. — OK. Firește. Continuă să urce scara. Corpul i se unduia alene, senzual, În costumul strâns pe corp. Arăta bine În costumul ăsta. Era o femele bine făcută, trebuia s-o recunoască. În partea cealaltă a Încăperii, Harry sforăia regulat. Norman Îi verifică punga de gheață și gândul Îi zbură la Beth. O auzea mișcându-se deasupra, În laborator. — Hei, Norm ! — Da... Se duse la baza scării și privi În sus. Mai e vreunul din astea pe-acolo, jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
s-o fac. — Da, mă supără. — Bine, bine! Acum luminile erau Înșirate pe toată lungimea astronavei, Începând de la coada abia vizibilă, care se ridica deasupra covorului de corali. Beth se Îndrepta spre nord, către cutiile rămase nedeschise. Harry continua să sforăie zgomotos, rămas În stare de inconștiență. Norman se plimbă Încolo și-ncoace prin Cilindrul D, apoi se duse la monitoare. Ecranul clipi: SOSESC. „O, Doamne! Cum e posibil așa ceva? Nu se poate. Harry e În continuare inert. Cum e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
singurul hublou, luminând toaleta dintr-un colț al camerei de decompresie. Lungit pe banchetă, privi În jurul său: un cilindru orizontal, lung de cincisprezece metri; câteva banchete, o masă metalică și niște scaune În mijloc, toaleta din spatele unui mic paravan. Harry sforăia În patul de deasupra lui. Vizavi, Beth dormea, cu brațul Îndoit peste față. De undeva, din depărtare, se auzeau slab glasuri de oameni. Norman căscă și se ridică din pat. Corpul Îl durea, dar, În rest, se simțea bine. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
e ușor, mi-a zis el. — Dar asta tot nu e o scuză ca să mă comport ca o scârbă, am recunoscut eu. Preț de câteva minute, am tăcut amândoi. Singurele sunete care se auzeau erau cele produse de Kate, care sforăia fericită - poate că și ea era la fel de fericită ca toți ceilalți că-mi primisem pedeapsa - și de mine care-mi trăgeam nasul încercând să-mi înghit lacrimile. Și-o să le lași pe fete să se uite la televizor? a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]