1,492 matches
-
faptelor pentru operele de ficțiune. Știu să contureze personaje cu o psihologie ascuțită, observată, fină și adevărată, care acționează puțin într-o narațiune care nu avansează. Știu mai bine să simtă și să vadă decât să creeze: sunt foarte puțin simboliști; au un spirit realist, concret, practic; au rămas romani. Vom parcurge rândurile strânse ale scriitorilor lor, pe care-i vom clasa pe genuri, iar, în fiecare categorie, după ordinea alfabetică, pentru a nu trezi nici o susceptibilitate; căci nu avem nici
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Letopisiți, are în Versuri o melancolie cu totul eminesciană. Ion Minulescu, născut în 1881, poetul Romanțelor pentru mai târziu și al Casei cu geamurile portocalii, are un talent viguros care a păstrat ceva din frecventarea lui Macedonski. Este șeful școlii simboliste. Gh. din Moldova are o ironie acerbă și caustică. Sora sa, Cornelia din Moldova, este și ea poetesă. Corneliu Moldovanu, născut în 1883, nu este lipsit de interes în ale sale Flăcări (poezii) și în poemul Cetatea Soarelui. Alfred Moșoiu
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Narcis, M. Pall, Sentino, Sergiu, Stef, Ștefan, Trubadur), de cronici și articole literare dedicate poeziei moderniste, de recenzii și note. El pare să fi redactat, de asemenea, numeroasele informații și știri bibliografice din fiecare număr și tot el dă versuri simboliste, în care se face simțită mai ales influența lui Paul Verlaine. Alături de Petică, publică versuri sonore, dar lipsite uneori de substanță, Cincinat Pavelescu, precum și D. Nanu, aflat sub înrâurire eminesciană, D. Karnabatt ș.a. Prozatorii gazetei sunt Alceu Urechia, Septimiu Sever
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289314_a_290643]
-
V. Alecsandri (în pasteluri, și nu numai), C. Stamati, G. Baronzi, mai insistent cultivate de Al. Macedonski, autor al versurilor din Bronzes (1898) și care la un moment dat se definea ca parnasian, elementele de tip parnasian diferențiază, în contextul simbolist românesc, producția câtorva dintre discipolii macedonskieni (Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu, Gabriel Donna, Al. Obedenaru, George G. Orleanu, Al. Petroff) ori sunt prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine”, apărută la București în 1912, arată o preferință
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
constănțean. Încă elev la Pitești, G. a scos împreună cu colegul și prietenul său Ion Minulescu o foaie literară, „Luceafărul”, suspendată după o lună de directorul liceului. Viitorul poet se va apropia de cenaclul macedonskian, colaborând la „Literatorul”, apoi de gruparea simbolistă a revistei „Vieața nouă”, la care va publica numeroase versuri între 1905 și 1918. Numele său mai apare și în „Luceafărul” (Sibiu), „Convorbiri literare”, „Farul”, „Epoca”, „Pagini literare”, „Paloda literară”, „Cuvântul”, „Dobrogea jună”, „Dobrogea literară”, „Analele Dobrogei”, „România de la Mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
scopuri intelectuale, ideologice și filosofice" (2006: 179), fiind vorba, prin urmare, despre o convergență optimistă a epistemologiilor. Volumul este remarcabil fie și pentru că este primul în care își fac apariția atât de popularii, astăzi, androizi. Teatrul său, încărcat de poezie simbolistă, cu pronunțate influențe romantice, rezistă prin piese precum postuma Axël. Cea mai stranie, mai erotică și mai tulburătoare povestire de teroare semnată de Villiers de l'Isle-Adam este, în opinia mea, Véra, având în centru o palpitantă istorie de dragoste
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
numai carne crudă, cu porții îndoite pentru cei mai tineri și chiar întreite pentru cei mai vârstnici. Decisă, finalmente, în favoarea întâlnirii ilicite, eroina își pregătește cu minuțiozitate terenul: verifică porțile, se asigură că urmele de pe zăpadă, amestecate într-un violet simbolist, nu vor permite identificarea pașilor intrusului. Apoi, reconfortată la gândul că totul este în regulă, se lasă răsfățată de căldură, "singurul amant". Un semn rău, discretă indicație auctorială, se strecoară în peisajul de respirație gotică: "șalul care-i flutură în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
contribuției intelectuale a lui Gautier. 37 Prozatorul era de origine irlandeză, a emigrat în Statele Unite ale Americii și a murit în războiul de secesiune, după ce s-a înrolat în tabăra unioniștilor. 38 Scriitorii care au influențat, în chip decisiv, scriitura simbolistă a lui Villiers de l'Isle-Adam sunt Charles Baudelaire și Edgar Allan Poe. 39 Pentru o pertinentă analiză la zi a operei lui Villiers de l'Isle-Adam, cf. Ilina Gregori, 1996: passim. 40 Este straniu că data morții autorului rămâne
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
proiectează pe un perete de contimporaneitate”. Sunt formulări ce participă la fondul comun de idei al tendințelor „moderniste” ale momentului, neavând în ele însele nimic șocant. Vorbind despre „sufletul nou în poezie”, un Ovid Densusianu le anunță încă în spațiul simbolist, iar pentru E. Lovinescu „spiritul veacului” va constitui una din pietrele de temelie ale doctrinei sale. Și când Voronca afirmă, în primul număr al revistei Integral, că: „tăria însăși a curentului actual constă în integralul tuturor eforturilor de pretutindeni, filon
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
streșinile roase / prin care curge brumă tăcerea nopții joase / (ca un tavan sub care privirea ți-o apleci) / și ulițele strâmbe ca niște brațe rupte...”), celelalte texte țin de universul reveriei sentimentale, într-un decor citadin modelat în câteva toposuri simboliste, receptate fie din sursă directă, fie - mai evident - din interpretările bacoviene ale unor Demostene Botez sau Camil Baltazar, văzute cu ochiul unui adolescent ce-și pune pe față, până la identificare, masca lamentației elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
confesiuni înscrise într-un album adolescentin: „Până când va târî sufletul mantaua mâhnirilor sfâșiate? /.../ Păsările tristeții mă ciugulesc ca pe o bucată de pâne, / și-mi văd, sub roțile deșertăciunii, nădejdile zdrobite toate, toate” (Neliniști). Însemnări, așadar, tânguitor-juvenile, regizate în decorul simbolist amintit, de unde nu pot fi absente, desigur, nici referințele muzicale tipice - „notele de pian în singurătate”, „clavirul... cernit și stins”, „serenada plopilor”, „sonata tăcerii”, „romanța apei” etc. etc. Pe alocuri, semnele unei conștiințe a convenționalității acestui univers transpar cu destulă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu destulă claritate: „Era în toate acestea tristețea unei poezii vechi”, „Toate acestea - știi? - sunt ca într-un vechi album”, „Vezi seară romantică și fată ca lumină la ferestre”; rare momente de distanțare, într-o poezie dominată, totuși, de langoarea simbolistă, de „spital”, întreținută de decorul monoton-sumbru al „orașului întunecat”. Tentația evaziunii („Case mici și albe voiau din orașul întunecat să fugă”, „O! Lumina care vine acolo de pe câmp, luminoasă”) completează evantaiul simbolist al viziunii; eliberare promisă de un peisaj idilic
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
distanțare, într-o poezie dominată, totuși, de langoarea simbolistă, de „spital”, întreținută de decorul monoton-sumbru al „orașului întunecat”. Tentația evaziunii („Case mici și albe voiau din orașul întunecat să fugă”, „O! Lumina care vine acolo de pe câmp, luminoasă”) completează evantaiul simbolist al viziunii; eliberare promisă de un peisaj idilic, (cvasisămănătorist!): „Și am vrut amândoi bisericuța mică și albă din sat / așa simplu, cum ar vrea un copil bun o jucărie” - e afirmată decis: „Vreau să rătăcesc dincolo de mâhniri”. Iar acest „dincolo
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
prodigioasă de a se exprima în comparații și imagini” care, adaugă criticul, „se anulează tocmai prin acumulare”. Or, acest imagism, de pe acum abundent, atestă o fantezie asociativă extrem de mobilă, cu îndrăzneli „moderniste” în linia unui Adrian Maniu, prelucrând abil sinestezia simbolistă și forțând, în sens pre-avangardist, apropierea unor elemente relativ distanțate. Dacă numeroase metafore in praesentia precum „mantaua mâhnirilor sfâșiate”, „roțile deșertăciunii”, „păsările tristeții” ori „vata mâhnirilor” pot trezi serioase rezerve, altele - cele mai multe - nu sunt ale unui poet oarecare: „iedera glasului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
indică întreaga distanță - enormă - parcursă într-un foarte scurt interval de tânărul poet. Ceea ce frapează, la nivelul universului imaginar, este întâi de toate o importantă amplificare și transformare a reperelor: decorului posomorât și opresant al orașului provincial, modelat conform convențiilor simboliste cu urme, chiar, de idilism tradiționalist în configurarea orizontului „evaziunii”, i se substituie acum viziunea caleidoscopică a metropolei moderne, spectacolul înnoit și mereu surprinzător al „fazei activiste industriale” promovate de Contimporanul, peisajul natural profund marcat de însemnele civilizației tehnice. „Geometria
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu ușurință. Ea contează deopotrivă în demersul mai general avangardist al momentului de reformare a limbajului liric românesc prin elemente cert înnoitoare, ca și în evoluția propriei personalității a poetului, ca încercare (și reușită) de autodepășire, în sensul abandonării epigonismului simbolist, al concentrării și rafinării expresiei. În ciuda distanțelor pe care le ia față de universul Restriștilor, această carte conservă totuși date esențiale ale unei sensibilități elegiace, neliniștite. Ele transpar îndeosebi în reinterpretările expresioniste ale unor elemente constitutive universului imaginar al cărții de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Fără să prefigureze prea mult din spectaculoasa evoluție avangardistă a lui Voronca, Restriști-le debutului trasau totuși o schiță semnificativă a ceea ce urma să se definitiveze ca vectori ai viziunii sale în întreaga creație următoare. Rezolvată, pentru moment, în interiorul convenției simboliste de coloratură bacoviană, „schema” structurantă viza organizarea universului imaginar ca spațiu închis, stagnant și inert, opresant pentru ființă, generator, ca atare, al unei permanente tensiuni, exprimate fără vehemențe conflictuale, dar lizibilă în lamentația elegiacă a subiectului liric urmărit de imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
vopsit iarba în verde și cei mai răutăcioși / au făcut-o cenușie”), constatarea fiind însoțită de o săgeată trimisă spre făcătorul lumii („Ce puțin gust estetic / are Dumnezeu!”). Versurile anterioare stabilirii în Occident exprimă, în tonalitate neoromantică, nu o dată cu inflexiuni simboliste, o stare de spirit comună generației sale. Asemenea atâtor confrați, poetul se simte, pe asfaltul desfundat, „o groapă [...] în care picură coșmare de-ntuneric”, vede sufocându-se totul în jur și are sentimentul de a fi, acasă, un străin, chiar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
lui, manifeste la un moment dat, de a adopta, după exemplul lui Ion Barbu, modalitățile ermetismului au fost socotite inautentice. Mai pot fi recunoscute în poezia lui accente sămănătoriste, ecouri din D. Anghel și Ion Pillat, dar incontestabilă este influența „simboliștilor academici din Franța, și, mai ales, a lui Francis Jammes” (E. Lovinescu). Aprecierile și caracterizările, convergente, formulate de critica interbelică - Perpessicius, E. Lovinescu, G. Călinescu ș.a. - rămân în esență valabile pentru tot ce a scris acest „poet fără evoluție”, miniaturist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
continuare și la „Echinox”, „Viața românească”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Caiete critice”, „Familia”, „Observator cultural” ș.a. Cea dintâi prezență editorială este volumul Versuri de Ion Minulescu (1972), îngrijit și postfațat de O. cu un studiu în care poetul simbolist e recitit din unghiul lărgit al impresionismului. Și postfața ediției D. Bolintineanu, Poezii (1977) a fost apreciată pentru repertorierea integrală a motivelor poeziei antologate. Consemnabile mai sunt analiza prozei lui Al. Ivasiuc, centrată pe romanul Cunoaștere de noapte și - în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288532_a_289861]
-
femei trecute”, care „vorbește cu toamna”, unui „apostol nebun”. Toate aceste modalități ale desentimentalizării - sau oricum, ale atenuării sentimentalității - mențin intimismul în marginile unei discreții delicate, chiar dacă nu îl ridică permanent la condiția artistului. Dar ele introduc în poezie note simboliste. Acestea se precizează printr-o fluență muzicală de factură minoră, produsă prin repetiții, tehnica laitmotivului, prin multiplicarea rimelor, îndeosebi a celor feminine, în strofe de mai mult de patru versuri. Simbolismul poetei se află în preajma poeziei lui Paul Verlaine, Henri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286956_a_288285]
-
asemeni lui Eminescu în Doină, pe marele Ștefan: „Nu mai sta nici tu la Putna în mormânt, Ștefan Părinte.” O seamă de versuri, majoritatea scurte, precum acelea care alcătuiesc piesa titulară a volumului Umbra plopilor (1965), aduc rezonanțe de melos simbolist. Ele reiau, de altfel, și un motiv simbolist, călătoria: „Și vom călători odată/ Pe unde n-am mai fost nicicând, / Cu umbra plopilor, ciudată, / Alunecând, alunecând...” Ultimul stih e refrenul întregii compoziții. Refrene există și în alte piese, bunăoară în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
Nu mai sta nici tu la Putna în mormânt, Ștefan Părinte.” O seamă de versuri, majoritatea scurte, precum acelea care alcătuiesc piesa titulară a volumului Umbra plopilor (1965), aduc rezonanțe de melos simbolist. Ele reiau, de altfel, și un motiv simbolist, călătoria: „Și vom călători odată/ Pe unde n-am mai fost nicicând, / Cu umbra plopilor, ciudată, / Alunecând, alunecând...” Ultimul stih e refrenul întregii compoziții. Refrene există și în alte piese, bunăoară în Zodii, din volumul Noaptea nopților (1985): „Dar în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
existente la St. O. Iosif. De o alură mai accentuat simbolistă e Soldatul, prin strofa-refren: „la Oarba, la Oarba / în sus, mai în sus / soldatul și moartea / odată s-au dus.” Prin definiție sunt incluse aici inflexiuni consonante cu muzicalitatea simbolistă din rondeluri. Cultivat cu discreție aproape în toată opera, rondelul monopolizează în Măslinul lui Platon (1977) un întreg ciclu. Ponderea notei simboliste diferă de la o piesă la alta, această notă făcându-se mai distinct auzită în versurile de tonalitate elegiacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
în sus / soldatul și moartea / odată s-au dus.” Prin definiție sunt incluse aici inflexiuni consonante cu muzicalitatea simbolistă din rondeluri. Cultivat cu discreție aproape în toată opera, rondelul monopolizează în Măslinul lui Platon (1977) un întreg ciclu. Ponderea notei simboliste diferă de la o piesă la alta, această notă făcându-se mai distinct auzită în versurile de tonalitate elegiacă: „S-au scuturat toți trandafirii, / Se mai aude aiurând / Povestea tristă-n care mirii / Se întâlniră la comând. // [...] S-au scuturat toți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]