906 matches
-
coșmar; cei mai mulți nu scăpau niciodată. Se temeau de divorț, de pierderea agoniselilor comune, pe care trebuiau să le Împartă, de spusele celorlalți. Dar cel mai mult se temeau chiar de libertate. Nu era deloc lesne să te trezești, dintr-odată, slobod. Fără nevastă și prunci pe cap; fără bărbat, În cazul femeilor. Acestea ar fi fost În dezavantaj; unele, din simț matern; altele, de frică, și-ar fi agățat țîncii de poale. Acrite, cu trupurile, deseori, lăbărțate de nașteri, simțeau pericolul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
s-au mai învechit, femeile au tras-o pa Lina de limbă. Cu el nu era chip de vorbit, părea omul dracului. Au aflat de pe la lucrători și gunoieri ce voiau să știe. Se dusese vestea - că așa e gura lumii, slobodă. Toți îl vorbeau cu patimă și dușmănie. Socoteala nu era rea, se gândea Chirică. Când ai bani, tot pe rachiu îi dai, să mai uiți. Pentru ei nu era altă scăpare. Se sculau dimineața la cinci, se spălau la pompă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
relele. Ascundeau țigări prin buzunare și fumau pe maidan, câte doi-trei, pută se îngălbeneau la obraz. Aveau frați mai mari la care se uitau, cine să-i stăpînească? Bărbații erau plecați toată ziua la muncă, femeile cu treburile lor, ei slobozi. Fugeau de la școli, tot în câmpul Cuțaridei se adunau cete-cete. Și de se găsea câte unul să le zică, ei rîdeau: -Ce, mi, oi fisocialistru? .• ' :,. 106 fi - Sau baftist d-ăia de nu bea, de nu mănâncă, de nu știe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
poate servi de pseudonim, n-ai gustat o clipă din singurătate. Medicii n-au urechea destul de fină. Dar când știi că-n orice auscultație ai descoperi un marș funebru... Prin tristeți, îți pierzi poziția de om. De-aș da drum slobod pornirilor mele, m-aș odihni într-un cimitir de cerșetori sau de împărați nebuni. Numai ca sursă de nefericire este femeia o revelație a absolutului. Sorbindu-i metafizic alcătuirile misterioase, înfrîngi viața cu mijloacele ei proprii, chiar când panica anemiei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tine, Moșneag neputincios, și din ce istoviri ridica-voi un urlet spre nepăsarea ta? Dar cine-mi spune că sânt și eu bătrân, mai bătrân ca tine, că inima mi-e mai căruntă decât barba ta? De-aș da drum slobod glasurilor mele, pe ce meleaguri ne-ar mai întîlni gîndul? Tu nu vezi, Doamne, că unul din altul ne vom săvârși, meniți rostogolirii; căci nici tu și nici eu n-am născocit un reazem în afară de noi? Voit-am să mă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adâncă, cu ochii caprii și vioi, cu pletele lungi, crețe, negre strălucit, cari-ncadrau frunți largi și netede, mustața neagră, nasul de vultur, bărbia cam ieșită, ca a războinicilor străbuni. Sumanele cafenii ce spânzurau pe umere, cămașa cea albă ce, slobodă, dezvălea pieptul cel ars de soare ce ascundea inimi libere, cioarecii cei strâmți și albi, opincele cu vârful îndoit și legate de picior cu sfoară de lângă neagră, brâul cel verde și chinga cea roșie cu cuțit, amnar și cremene, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acești poeți care, Într-o superbă dimineață a imaginației lor, au Întemeiat poezia română modernă. 1980 I Ienăchiță Văcărescu. Neliniștile spiritului Întemeietor Există la primii noștri poeți o conștiință a scrisului? Foarte slabă, s-ar părea. Alecu Văcărescu, cel mai slobod la gură dintre toți, spunea fără ezitare că scrie nu pentru el Însuși (ceea ce ar trăda un sentiment al gratuității și o conștiință a lirismului pur, de neconcepul la această epocă!), ci pentru nevoile lui sentimentale: „eu n-am fost
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i duh dă istăciune Și n-o va dobîndi.” Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești. Și facerea Începe prin zăgăzuirea dialectului, prin punerea de hotare, stavile În fața unei oralități slobode. Frica de a greși este aproape mistică la Ienăchiță și, sub puterea ei, poetul scrie mai sus-pomenitele Observații sau băgări de seama asupra regulelor gramaticii românești, terminate, se pare, Încă din 1780. Deschiderea Începe, dar, la primul dintre Văcărești prin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cînd jurămintele iau direct drumul clișeelor de epocă. Găsim, cel puțin, o prefăcătorie care nu mai este cusută cu ața albă a moralei. III Nicolae Văcărescu. Spiritul auster și chibzuit al familiei „Să plîngi cu inima Înfîntă și cu duh slobod”. Nicolae, al doilea fiu al lui Ienăchiță Văcărescu, folosește și el armele familiei (jeluirea, oh-ul, ah-ul) dar nu mai este un captiv necondiționat al iubirii. Focul nu-i mai pare purificator, suferința nu mai este dulce („amărîtul trai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca să te fac să-ți aduci aminte, cu toată puterea și virtutea duhului, și a inimii, și a cugetului ce porți, ce au fost părinții noștri: tată-tău și moșu-tău și să plîngi cu inima Înfrîntă și cu duh slobod... Ah, ramură a trunchiului celui obișnuit În slavă și laudă.” Nicolae are, nu mai Încape vorbă, firea unui moralist, rîndurile de mai sus sînt admirabile, fraza acoperă bine gîndul iute și profund. Este gospodarul unei familii risipitoare, cel care-i
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În calea plăcerilor și a anarhiei simțurilor. Discursul său a devenit preponderent moral. Figura lui lirică este retragerea și legea morală pe care o recomandă e cumințenia (temperanța) Nicolae Văcărescu plânge, adevărat, cu inima Înfrântă, dar nu are totdeauna duhul slobod. IV Iancu Văcărescu. Psihologia unui poet profesionist „D-amărunt privind natura Ochiului s-arăt grămadă Orice glas mie-mi vorbește Orice ton eu Înțeleg Firei voi să dau răspuns, La simțirile-nălțate Al meu glas e neajuns.” Al patrulea poet al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din loc În loc. Ce caută nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, În vreme ce-o dorește, În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit, Întocmai ca o luntre ce slobodă pe mare, Nu poate de furtune a mai găsi pămînt; Ce n-are nici nădejde că poate d’Întîmplare, Cu vreme s-o arunce la margine vr’un vînt.” Demersul său liric se Înscrie și Într-un registru temporal. Există
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră și el În „negru mîhnirii”. Echilibrul precar: zi-noapte corespunde unui armistițiu interior fragil: acela dintre plăcere și suferință, dintre nădejde și jale. Trista și desfătătoarea vale dispare Înghițită ca o luntre de furtună. Introducînd, În finalul poemului, imaginea luntrei „slobodă pe mare”, CÎrlova evadează din spațiul poemului său și, totodată, din paradigma tristei (dar, totuși, ocrotitoare!) văi. O evaziune care corespunde estetic pătrunderii Într-o convenție literară prestigioasă. Luntrea bătută de furtuni este o imagine curentă În poezia timpului. CÎrlova
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încă un elogiu) al amorului conjugal. Este chemat acum bardul Albionei, Milton, să celebreze plăcerea instituționalizată, bucuria virtuților familiale: „Salută ca un vate amorul conjugal Cu care numai omul a fost dotat din ceruri”. În Serafita (1872) imaginația este mai slobod pămînteană, erosul mai vinovat. Heliade cîntă „buzișoarele” de coraliu, „limbulița” iute, dar trece repede pe puntea ce duce spre „focariu sacru” și „olacaustul divinilor uimiri”. Asta după ce fixează pe frumoasa Serafita În ambianța grădinilor empiree: „Ești fericirea lunii și centru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
calmă. Nici vorbă de viol, de un efort de stăpînire a materiei verbale sau de bruscare a lucrurilor din afară. Penetrația nu angajează niciodată la Alecsandri o tensiune a spiritului. Din cămin (care este sanctuarul, cronotropul său) imaginația se revarsă slobod și abundent spre o natură pregătită să fie cuprinsă, Îmblînzită În poem. Dacă există un viol, el s-a petrecut cu mult timp Înainte ca poetul să intre În spațiul ocrotitor al căminului și să aștepte „ora potrivită”... Pentru mulți
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hibernării, iar dacă ținem seama și de peisajul interior (cabinetul poetului), trei. Cel dintîi sugerează, printr-un șir de tablouri aspre, Încremenirea universului material, colosala amorțire a lucrurilor, stingerea proceselor vitale. În modul lui poetic, Alecsandri lasă privirea să alerge slobod pe astfel de vaste Întinderi: „Crivățul din meazănoapte vîjie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri de pe deal, de pe cîmpie, Valuri albe trec În zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gîcească. Ce-i simhaiioa fireasca. Care lumea Împărătește, Inimi, suflete robește, Aducînd Într-o unire A raiului fericire. CÎnd să trezesc doi din somn, Îngeru-i om pentru om, Iată dragostea ce este. Adevăru-i nu-i poveste.” Ingenioase rotiri de propoziții, slobodă limbă, mai mare detașare de nenorocirile dragostei! Conachi este În stare să scrie și asemenea versuri mai pure, cu o imaginație, În orice caz, mai liberă față de propria-i biografic sentimentală. Dragostea ca pasiune (nuanța pe care el o exprimă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inima lui Erotocrit au intrat prin deasa privire, și prin acest exemplu povățuiește pre părinți ca să nu se-ntinză la vorbe de amor Înaintea cruzilor și nevinovaților tineri și să nu laude frumseți trupești, nici să se lenevească de a popri sloboda și deasa privire a frumoaselor fețe (căci frumsețea strică virtutea sufletului) și ascultarea cea dulce a amurezatelor cîntece.” Pann recomandă, În privința moralei, o linie de mijloc: nici prea aspră, nici prea Îngăduitoare. Nici ca Împăratul Eraclie, neomenos și intolerant față de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de curtoazie, aceeași vervă ironică, aceeași acrobație Între laudă și contestație, același spirit moralist tăios și perfid. Hristoitia Începe cu o dedicație-scuză: „Cela ce găsește vină S-o vrea s-o facă mai bine Nu stau cu el În pricină Slobod este de la mine”, urmată de un cuvînt către cititori și de o prefață. Tema primului este umilința, mai exact: afectarea unei modestii fals umilitoare. El, Pann, s-a străduit să prefacă Într-un stil frumos cartea ce vine din limba
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nelinișteau. Deprins, de ani de zile, cu atriul și ferit, ca într-un acvariu, el privea, cu fereală, spre vitrinele strălucitoare, spre șinele care scrâșneau și scânteiau sub roțile tramvaielor, spre icnetul mașinilor care frânau la semafor și, apoi, țâșneau, slobode, spre firele de înaltă tensiune care șuierau, surd, pe stâlpii de beton, în fine, spre oamenii înșiși, care, pe măsură ce se înmulțeau și mișunau pe trotuare, semănau tot mai mult unii cu alții. Acum, în loc s-o ia printre blocuri, spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știa, cu uluci nevopsite, cu vârfuri măcinate de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul gardului, ca totdeauna, cu un cerc de sârmă. Îl trase în sus, cercul sări, lăsând poarta slobodă, îi căzu la picioare și se rostogoli, ca o vietate scăpată din lanț. Poteca era acoperită de ierburi și de tot felul de flori colorate, creasta-cocoșului, portolaci, coada-șoricelului, maci, margarete. Ce fel de anotimp o fi ăsta, ar fi trebuit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un străin. În românește, ca și prințesa Hangerliu, Max vorbea muntenește, zicând "dă ce", "rumîn" și înjura ca surugiii, chiar în saloane: "Tanti, exclama el despre câte unul, ăla e un escroc, mama lui!" Prințesa însăși era tot așa de slobodă la gură, și pe un funcționar superior, pe care îl ajutase în carieră și care acum se codea să-i facă un serviciu, îl înjură în plin minister, zicîndu-i: "Păcătosule! Propre à rien!1... Tu-ți paștele mă-ti!" Prințesa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
semn că vrea să se dea jos, și chiar se dădu, ajutat de Hergot. Se așeză într-un fotoliu și aci își întinse cu prudență mare brațul paralizat și făcu sforțări de a mișca degetele. Brațul îi era mult mai slobod. Puțin după aceea, Conțescu spuse limpede lui Hergot: - Să-mi aduci aparatul electric! Acesta avea un mic aparat de electrizare cu tuburi Crookes, care-i plăcuse odată lui Conțescu. Când instrumentul fu adus și pus la priză, geograful apucă singur
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui Conțescu nu se agrava și bolnavul părea a-și fi găsit un echilibru în infirmitate. Era hrănit în pat de altcineva, cu lingura, șters la gură cu șervetul, numai ca să nu obosească, pentru că de altfel mâna dreaptă îi era slobodă. Câteodată, în scopul de a nu pierde uzul mișcărilor, Conțescu lua singur lingura în mână. Mânca câte puțin și des și avea apetit și, ciudat, toate celelalte turburări organice dispăruseră complet. Durerea din picior atenuîndu-se, geograful își schimba acum locul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Divanului se vede că, deși tot pământul Moldovei au fost înainte de vremi nepomenite "domnesc", prin daniile luminaților domni, prin descălecare de orașe și sate, au devenit proprietăți particulare, la care "stăpînitoriul țărei" nu are nici un amestec, și că fiecare om "slobod" din Moldova este volnic să dispuie de averea sa cum îi place, fără să întrebe pe "stăpînitoriul țărei". C-un cuvânt toate întrebările scoposesc de a afla drepturi domnești asupra drumurilor, morilor, crâșmelor, podurilor, pădurilor, târgurilor și proprietăței mari și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]