636 matches
-
statului de la misiunea sa educațională, așa cum era aceasta concepută la vechii greci; pentru rolul educațional al cetății pledează Socrate în Criton, atunci când pune în scenă celebra prosopopee a legilor. În același sens, interpretează Werner Jaeger concepția lui Protagoras (și a sofiștilor, în general) despre relația statului cu educația: "Cultura sofistă nu apăruse numai dintr-o necesitate politică practică, ea considera în mod deliberat statul drept scop și model ideal al oricărei educații, iar în teoria lui Protagoras părea că statul ar
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
îi place și va vrea să-și exercite capacitatea de autocontrol și de autodirijare în slujba țelurilor pe care el le alege și cărora li se dedică în cutare și cutare condiții". (Maslow, 2013, p. 128) În acest context, de la sofiști încoace a prevalat teoria în conformitate cu care ființa umană este perfectibilă iar procesul învățării nu este nici ușor și nici simplu. Ca atare, oricâte precauții s-ar impune (și se impun) recursul la pedepse este legitimat de marea majoritate a specialiștilor
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
agurmandă, 2000, p. 182) Aceeași superficialitate ignoră readucerea în prim-plan a disputei sofiste dintre physis și nomos, adică un moment fast al culturii europene, purtând marca vechilor greci: "Noi am ajuns în punctul în care o nouă generație (de sofiști n.a.) a separat nomosul de physis, născocirea, artificialul, de natural și, uneori, falsul (deși în mod obișnuit crezut) de adevăr". (Guthrie, 1999, p. 52) Referindu-se la Antiphon, Michel Onfray este chiar mai tranșant în a sublinia caracterul antagonic al
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
că cei care nu-și dau seama că lucrurile rele sunt rele și cred că sunt bune doresc de fapt lucrurile bune". (Platon, Menon, 1974, 77 cde) Relativismul a ceea ce înseamnă bun și bine, un relativism exploatat la maximum de sofiști (ca de exemplu, Trasymachos în Republica) se află în discuție și în acest context, chiar dacă suntem tentați prea ușor să-l ignorăm sub impresia (efect literar, sofist deci) scriiturii platoniciene. Ceea ce o comunitate consideră la un moment dat ca fiind
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
Relativismul a ceea ce înseamnă bun și bine, un relativism exploatat la maximum de sofiști (ca de exemplu, Trasymachos în Republica) se află în discuție și în acest context, chiar dacă suntem tentați prea ușor să-l ignorăm sub impresia (efect literar, sofist deci) scriiturii platoniciene. Ceea ce o comunitate consideră la un moment dat ca fiind bun și bine (eventual, codificat sub formă de norme juridice sau precepte morale) poate fi calificat altfel de un individ, din perspectiva propriilor nevoi și interese. Cu
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
întotdeauna peste binele individual, ceea ce, fie îndreptățește individul să considere că binele general reprezintă de fapt binele altor indivizi care îl prezintă ca fiind al tuturor, fie îndreptățește anumite manifestări și comportamente, considerate indezirabile din perspectiva binelui general; au fost sofiști care au susținut că legile (convențiile sociale nomos) trebuie respectate doar atunci când există riscul să fii descoperit și să suporți consecințele încălcării respectivelor legi, în vreme ce legile naturii nu pot fi ocolite indiferent de circumstanțe. În același mod specific sofiștilor argumentează
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
fost sofiști care au susținut că legile (convențiile sociale nomos) trebuie respectate doar atunci când există riscul să fii descoperit și să suporți consecințele încălcării respectivelor legi, în vreme ce legile naturii nu pot fi ocolite indiferent de circumstanțe. În același mod specific sofiștilor argumentează și Trasymachos de pildă, atunci când identifică dreptatea cu "folosul celui mai tare": " Fiecare stăpânire legiuiește potrivit cu folosul propriu: democrația face legi democratice, tirania tiranice și celelalte tot așa. Așezând astfel legile, stăpânirea declară că acest folos propriu este, pentru
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
Sigma. Gray, John. (2009). Câini de paie. Gânduri despre oameni și alte animale, București, Editura Humanitas. Gray, Dave/Brown, Sunni și Macanufo, James. (2012). Gamestorming: carte de jocuripentru inovatori, nonconformiști și vizionari, Pitești, Editura Paralela 45. Guthrie, W.K.C. (1999). Sofiștii, București, Editura Humanitas. Harvey, David. (2002). Condiția postmodernității, Timișoara, Editura Amarcord. Heidegger, Martin. (1988). "Doctrina lui Platon despre adevăr", în Repere pe drumul gândirii, București, Editura Politică. Jaeger, Werner. (2000). Paideia, București, Editura Teora. Kant, Immanuel. (2000). "Răspuns la întrebarea
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
Vor gândi că știința matematică nu este decât o îngrămădire arbitrară de subtilități inutile și atunci fie se vor simți dezgustați, fie se vor amuza ca de un joc și vor ajunge într-o stare de spirit asemănătoare celei a sofiștilor greci. Mai târziu, din contra, pe măsură ce spiritul elevului, familiarizat cu raționamentul matematic, se va fi maturizat prin această îndelungată frecventare, îndoielile vor apărea de la sine, și atunci demonstrația voastră va fi binevenită. Ea îl va trezi din nou, și întrebările
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
acest context, etimologia devine factorul esențial al filozofiei limbii și, de aceea, primele etimologii folosite de către gramaticienii și filozofii greci nu erau dominate de nici un fel de principii teoretice sau istorice. Unei astfel de orientări s-a opus însă gîndirea sofiștilor, după care căutarea vreunei explicații a limbii în lumea obiectelor fizice este zadarnică și fără nici o valoare. Ei tratau problemele limbii într-un mod sistematic, dar nu în sens strict teoretic, ci pentru a afla cum trebuie vorbit și acționat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Dacă-i lovești pe compatrioții mei cu o contribuție de douăzeci de franci și dacă îmi livrezi acești bani, pierderea mea va fi convertită în profit. Or, profitul este un Drept, mi-l datorezi. Societatea care îl ascultă pe acest sofist, care își percepe impozite pentru a-l mulțumi, care nu își dă seama că pierderea suferită de o industrie nu este mai puțin o pierdere pentru că îi forțăm pe alții să o umple, această societate, afirm, merită povara ce i
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
rectitudine a spiritului, ce contrast între forma greoaie și rigidă a primului și alurile vii și spontane ale celuilalt! Cu ce vervă plină de îndrăzneală și de malițiozitate declara economistul nostru război dușmanilor săi naturali, protecționiștii! Ce feste bune juca sofiștilor emeriți ai protecției, domnilor Ferrier și Saint-Chamans! Cum înțelegea să spargă ouălele acestor ciori ale protecției, cu bastonul său de țăran galic, aspru și usturător! Ce lovituri de maestru au fost aceste eseuri ale finului nostru dezvăluitor de sofisme! În
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
domnii Considérant, Louis Blanc și Pierre Leroux, domnul Proudhon s-a însărcinat să-l extermine, dintr-o clipire, pe îndrăznețul care se aventura astfel în vizuina leului. Dar, până în acest moment, domnul Proudhon nu avusese de-a face decât cu sofiști din propria specie și nimic nu i-ar fi fost mai ușor decât să opună unui sofism, un sofism și jumătate. Avea și cu cine să facă acest lucru. De data aceasta, el se găsea în prezența unui om de
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în cazuistică, în filologie și până la ținuta cărților, niciunul dintre panseurile sale nu stătea în picioare. Bastiat le aduna unul câte unul cu sângele rece cel mai ironic și mai detașat din lume, apoi le spărgea în mii de bucăți. Sofistul nostru, asudând, respirând greu și bombănind plin de nemulțumire, fu redus la a-i reproșa că le sparge întotdeauna în același fel. Dar aplauzele galeriei l-au convins pe Bastiat că această manieră era cea bună, iar domnul Proudhon, înciudat
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
fie ca mijloc de expresie al artei sau ca unealtă a persuasiunii. Primii care subliniază relația de interdependență dintre limbaj și putere sunt maeștrii artei oratorice din Antichitate. În Atena, unde actele colective depind în mare măsură de arta dezbaterii, sofiștii își îndreaptă eforturile în sensul identificării de reguli care să asigure succesul actelor de vorbire. Este perioada în care se conștientizează potențialul enorm al limbajului, impactul acestuia asupra relațiilor de putere de la nivelul comunității. Afirmând că "discursul politic reprezintă echilibrul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
alta sau chiar în interiorul aceleiași societ]ți de-a lungul timpului, nomos-ul se modific]. În opoziție, phusis-ul, de la care deriv] cuvântul „fizic]”, se refer] la ceea ce este imuabil: natur] sau realitate. Deosebirea dintre cele dou] noțiuni a fost folosit] de sofiști pentru a distinge lumea oamenilor de ordinea natural] imuabil]. Pentru sofiști, lumea oamenilor - societatea uman] și instituțiile ei, incluzând credințele morale - era o lume a schimb]rii, a variet]ții, a convenționalit]ții; o lume caracteriz]ț] de nomos mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nomos-ul se modific]. În opoziție, phusis-ul, de la care deriv] cuvântul „fizic]”, se refer] la ceea ce este imuabil: natur] sau realitate. Deosebirea dintre cele dou] noțiuni a fost folosit] de sofiști pentru a distinge lumea oamenilor de ordinea natural] imuabil]. Pentru sofiști, lumea oamenilor - societatea uman] și instituțiile ei, incluzând credințele morale - era o lume a schimb]rii, a variet]ții, a convenționalit]ții; o lume caracteriz]ț] de nomos mai mult decât de phusis. Dialogurile lui Platon arăt] interpret]rile diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
societatea uman] și instituțiile ei, incluzând credințele morale - era o lume a schimb]rii, a variet]ții, a convenționalit]ții; o lume caracteriz]ț] de nomos mai mult decât de phusis. Dialogurile lui Platon arăt] interpret]rile diferite date de sofiști acestei concluzii: Callicles susține c] legile umane sunt un instrument folosit de c]tre cei slabi pentru a riposta în fața ordinii naturale în care cei puternici sunt superiori în mod natural celor slabi. Pe de alt] parte, Protagoras susține c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dar și la concepția c] unele reguli sau datorii morale sunt absolute f]r] excepție. îi. Relativism metaetic Disputa dintre relativismul moral și universalism ocup] un loc semnificativ al reflecției filosofice în etic]. În Grecia antic] cel putin unii dintre „sofiști” au ap]rât o versiune a relativismului moral pe care Platon a încercat s] o nege. Platon îi atribuie lui Protagoras, primul mare sofist, argumentul c] obiceiul uman stabilește ceea ce este frumos și urât, ceea ce este corect și incorect. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ocup] un loc semnificativ al reflecției filosofice în etic]. În Grecia antic] cel putin unii dintre „sofiști” au ap]rât o versiune a relativismului moral pe care Platon a încercat s] o nege. Platon îi atribuie lui Protagoras, primul mare sofist, argumentul c] obiceiul uman stabilește ceea ce este frumos și urât, ceea ce este corect și incorect. Este adev]rât ceea ce comunitatea crede c] este adev]rât. (Theaetetus, 172AB; nu este totuși clar dac] chiar Protagoras a pus problema în acest fel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Forță ei conținu] și-a avut mereu r]d]cinile în variația impresionant] în concepția etic] care poate fi g]sit] de-a lungul istoriei și culturii umane. Într-un text antic (Dissoi Logoi sau Argumente contrare; Robinson, 1979) asociat sofiștilor, se scoate în evident] faptul c] pentru lacedaemonieni era bine că fetele s] fac] sport f]r] tunici și copiii s] nu învețe muzic] și scriere, în timp ce pentru ionieni acestea erau niște nebunii. Montaigne a alc]tuit un catalog de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
scenariul și tiparul scenografiilor publice, precum și teologia imaginii; după cum vom vedea, implicit și o structură asemănătoare a imaginarului colectiv. În cadrul analizei câmpului semantic și conceptual al termenului de oikonomia,20 Marie-José Mondzain urmărește apariția noțiunii încă de la Aristotel și de la sofiști, cu semnificații mai apropiate de accepțiunea modernă a termenului (economie). Discuția pe care am făcut-o la un moment dat, legată de viziunea acestora asupra modului în care, în cetatea antică, se fondează justiția, dreptul și legea, poate fi corelată
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
se opunea desconsiderării conceptului de către Platon. Ideea acestuia de "serviciu public" nu avea nimic în comun cu câștigul și cu motivația utilitară. Statutul filosofului-rege de conducător al cetății era complet lipsit de avantajul bunăstării de care beneficiau aristoï din democrația sofiștilor. Totuși, gestiunea oikonomică în cetatea greacă necesita, chiar și la Platon, intervenția umană, pentru a atinge starea perfectă a organizării. Aceasta devine în creștinism punctul de convergență între ceea ce se moștenește din accepțiunea termenului la Aristotel și din cea platoniciană
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fost instituită) în secolele V-IV î.H., datorită interesului filosofilor de a justifica valabilitatea enunțurilor pe care ei le formulau despre "lume" etc. Interesul acesta a fost activat de cunoașterea filosofică însăși, dar și de existența, în epocă, a sofiștilor, care pretindeau că pot susține, adică argumenta, orice idee, chiar și una opusă (contradictoriu) alteia argumentată anterior, ceea ce contravenea "bunului simț" al gândirii. De fapt, ceea ce deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
simț" al gândirii. De fapt, ceea ce deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea fi argumentată și o idee opusă altei idei, argumentată, la rându-i, în bune condiții, ci această pretenție infinită a sofiștilor de a argumenta orice pe fundamente valabile. Dovada pentru această stare de lucruri o aflăm chiar la Aristotel, care deseori, dar mai cu seamă în contextele în care se ocupă de raționamentele din premise probabile (Topica; Respungerile sofistice), semnalează dificultățile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]