634 matches
-
Mi se pare cel mai mobil spirit al epocii. Scrisul său are, pe lîngă ironie, o mare finețe a detaliului. - Absolut. Are un spirit de mare finețe și mai ales precizie. Însă și despre el s-a spus: „Aha... E sofist!” Altă prostie enormă care bîntuie la noi este frica de sofiști. Și despre Nae Ionescu se spunea că a fost sofist. Dom’le, Nae Ionescu a fost o mare inteligență. Sofist!? Și ce dacă era sofist? Toate articolele lui Nae
Alexandru Paleologu: „Nu cred în aptitudinile de justiție, corectitudine, și creație, ale omului care disprețuiește literatura“ by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13066_a_14391]
-
are, pe lîngă ironie, o mare finețe a detaliului. - Absolut. Are un spirit de mare finețe și mai ales precizie. Însă și despre el s-a spus: „Aha... E sofist!” Altă prostie enormă care bîntuie la noi este frica de sofiști. Și despre Nae Ionescu se spunea că a fost sofist. Dom’le, Nae Ionescu a fost o mare inteligență. Sofist!? Și ce dacă era sofist? Toate articolele lui Nae - le-am cam citit pe toate, poate că în unele se
Alexandru Paleologu: „Nu cred în aptitudinile de justiție, corectitudine, și creație, ale omului care disprețuiește literatura“ by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13066_a_14391]
-
Are un spirit de mare finețe și mai ales precizie. Însă și despre el s-a spus: „Aha... E sofist!” Altă prostie enormă care bîntuie la noi este frica de sofiști. Și despre Nae Ionescu se spunea că a fost sofist. Dom’le, Nae Ionescu a fost o mare inteligență. Sofist!? Și ce dacă era sofist? Toate articolele lui Nae - le-am cam citit pe toate, poate că în unele se vede o anumită metodă sofistică de a aduce anumite argumente
Alexandru Paleologu: „Nu cred în aptitudinile de justiție, corectitudine, și creație, ale omului care disprețuiește literatura“ by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13066_a_14391]
-
Însă și despre el s-a spus: „Aha... E sofist!” Altă prostie enormă care bîntuie la noi este frica de sofiști. Și despre Nae Ionescu se spunea că a fost sofist. Dom’le, Nae Ionescu a fost o mare inteligență. Sofist!? Și ce dacă era sofist? Toate articolele lui Nae - le-am cam citit pe toate, poate că în unele se vede o anumită metodă sofistică de a aduce anumite argumente în anumite cauze - odată scoase din contextul imediat și puse
Alexandru Paleologu: „Nu cred în aptitudinile de justiție, corectitudine, și creație, ale omului care disprețuiește literatura“ by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13066_a_14391]
-
a spus: „Aha... E sofist!” Altă prostie enormă care bîntuie la noi este frica de sofiști. Și despre Nae Ionescu se spunea că a fost sofist. Dom’le, Nae Ionescu a fost o mare inteligență. Sofist!? Și ce dacă era sofist? Toate articolele lui Nae - le-am cam citit pe toate, poate că în unele se vede o anumită metodă sofistică de a aduce anumite argumente în anumite cauze - odată scoase din contextul imediat și puse într-o perspectivă mai generală
Alexandru Paleologu: „Nu cred în aptitudinile de justiție, corectitudine, și creație, ale omului care disprețuiește literatura“ by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13066_a_14391]
-
Termenul de (din latină: "humanitas" = omenie, umanitate) are două semnificații: Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras, sofist grec din secolul al V-lea î.Chr., pentru care "omul este măsura tuturor lucrurilor". Termenul de ""humanitas"" îl întâlnim deja în scrierile lui Cicero, în care omul ocupă un loc aparte printre alte viețuitoare. În Evul Mediu, se vorbește
Umanism () [Corola-website/Science/298679_a_300008]
-
de cunoaștere, că pretenția de a cunoaște ceva este, fără excepție, incorectă. Un sceptic "local" sau parțial susține că oamenii nu au cunoaștere în anumite domenii. Atitudini sceptice au fost exprimate de mai mulți presocratici și au fost dezvoltate de sofiști. Argumentele clasice că simțurile pot să înșele și că experții se contrazic între ei erau cunoscute. Primii reprezentanți ai scepticismului metodic au fost filosofii greci Pyrrhon din Elis și Timon din Phlius iar principalii reprezentanți ai scepticismului târziu au fost
Scepticism () [Corola-website/Science/299607_a_300936]
-
a creat în secolul VI î.Hr. o mișcare (eterie) politico-militară, cu numeroase caracteristici de sectă ascetică și purificatoare (în sudul Italiei și Sicilia). Democrit din Abdera susținea o cosmogonie mecanicistă cu rezonante divizibile și imuabile - atomii în veșnică mișcare. Apariția sofiștilor, în secolul V î.Hr., a echivalat cu o „revoluție” în gândirea elenică, ei introducând spiritul critic, ideea de eficiență a acțiunii, antidogmatismul manifest. Învățați precum Protagoras din Abdera, Gorgias din Leontini, Prodicos din Cos, Hippias din Efest puneau omul în
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
în gândirea elenică, ei introducând spiritul critic, ideea de eficiență a acțiunii, antidogmatismul manifest. Învățați precum Protagoras din Abdera, Gorgias din Leontini, Prodicos din Cos, Hippias din Efest puneau omul în centrul reflecției filosofice, în locul zeilor și al „principiilor fondatoare”. Sofist și, totodată, antisofist, Socrate s-a străduit să „predice” îndoiala creatoare, să condamne superstițiile, incultura, viciile concetățenilor, să fundamenteze o metodă de gândire (rațională) și o etică în spiritul ideii că fericirea oamenilor stă în virtutea luminată de rațiune. În secolul
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
ordinea, dreptatea. Discipol al lui Platon, Aristotel ("Metafizica", "Politica", "Fizica", "Despre suflet" etc.) a ridicat raționamentul (inducție și generalizare) la rangul de „cale a cunoașterii” științifice. Omul este perfecțiunea lumii vii, iar politica are drept scop fericirea lui prin justiție. Sofiștii, Socrate, Platon și Aristotel au operat mutația esențială în gândirea filosofică a Antichității: omul este obiectul exclusiv al gândirii filosofice, direcție de gândire transmisă ca moștenire spiritualității moderne europene. Artele au lărgit, la rândul lor, orizontul preocupărilor intelectuale ale grecilor
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
la Boethius, nici măcar la Augustin (care „optase” și el pentru „convertirea la filosofie”, după o îndelungă practicare a retoricii), ci datează din perioada începuturilor culturii antice: eleații se opun adepților lui Protagoras, Platon se afirmă ca un oponent consecvent al sofiștilor. Cultura latinilor, departe de a fi o simplă formă epigonală a celei grecești, izomorfă, totuși, în anumite aspecte, se formează între limitele aceleiași opoziții: cultură „literară”, oratorică, versus cultura filosofică. După ce Socrate luptase împotriva sofiștilor iar Platon împotriva lui Isocrate
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ca un oponent consecvent al sofiștilor. Cultura latinilor, departe de a fi o simplă formă epigonală a celei grecești, izomorfă, totuși, în anumite aspecte, se formează între limitele aceleiași opoziții: cultură „literară”, oratorică, versus cultura filosofică. După ce Socrate luptase împotriva sofiștilor iar Platon împotriva lui Isocrate, îi regăsim pe latini grupați în jurul acestor două idealuri: Seneca (reprezentând o cultură filosofică totuși incomplet degajată de oratorie) se distanțează de tatăl său, Seneca Retorul; Marc Aureliu se opune maestrului său Fronto, retor; Augustin
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
-se, limite ale cunoașterii umane sau chiar merge până la negarea posibilității oricărei cunoașteri. Scepticismul european a avut începuturile în perioada decadenței societății elene. Originea istorică a indoielii gnoseologice grecești se află în perioada precritică a filozofiei elene anume în activitatea sofiștilor. Pyrrhon care a trăit în între anii 360- 270 î.e.n. a inițiat școala. Noua Academie a continuat scepticismul prin filozofii Arcesilaos care a trăit între 316-271 î.e.n. și apoi de către Carneade care a trăit între anii 215-128 î.e.n. Aenesidemus în
Gnoseologie () [Corola-website/Science/299396_a_300725]
-
Dintre piesele care au supraviețuit, „"Norii"” nu s-a bucurat de succes în cadrul Bacanalelor Urbane, clasându-se pe un loc trei considerat umilitor. În ea este satirizată educația sofistă, în vogă printre aristocrații acelei perioade, Socrate fiind prezentat ca un sofist tipic. În „"Apologia"” lui Platon, personajul Socrate sugerează că acea acuzare a stat la baza condamnării sale. „"Lysistrata"” a fost compusă în timpul Războiului Peloponeziac, dintre Atena și Sparta, și sugerează nu atât ideea de pace, ci ideea că cele două
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
în măsură să deslușească pe Socrate și Menon asupra virtuții. Socrate îl întreabă pe Anytos care sunt învățătorii virtuții. Filosoful ispitește un moment pe acela (care va fi unul dintre cei trei acuzatori ai săi), dacă nu cumva socotește pe sofiști drept învățători ai virtuții. Anytos le tăgăduiește cu indignare o astfel de însușire. Pentru el oricare cetățean de treabă este mai capabil să predea virtutea decât sofiștii. Un astfel de cetățean a învățat virtutea la rândul său de la înaintași. Socrate
Menon (Platon) () [Corola-website/Science/303116_a_304445]
-
fi unul dintre cei trei acuzatori ai săi), dacă nu cumva socotește pe sofiști drept învățători ai virtuții. Anytos le tăgăduiește cu indignare o astfel de însușire. Pentru el oricare cetățean de treabă este mai capabil să predea virtutea decât sofiștii. Un astfel de cetățean a învățat virtutea la rândul său de la înaintași. Socrate acceptă ideea că în Atena au existat și există încă mulți oameni virtuoși. Dar altul este sensul întrebării sale. Este vorba dacă acești oameni au fost sau
Menon (Platon) () [Corola-website/Science/303116_a_304445]
-
Acest articol este despre Dialogul Theaitetos scris de Platon. Pentru matematicianul grec vezi Theaetetus (matematician). „Theaitetos” sau „Teetet” (în ) este un dialog scris de Platon. Dialogul aparține perioadei de bătrânețe a evoluției platonismului alături de Parmenide, Sofistul, Omul politic, Timaios, Critias, Philebos, Legile. Se poate afirma că odată cu acest dialog, Platon trece de la gândirea de tip matematic la gândirea de tip dialectic. În Theaitetos Platon cercetează procesul subiectiv al cunoașterii, la care se ajunge prin critica unor
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
uniunii mistice în gândirea Sfântului Grigorie. Potrivit lui Mühlenberg, Sfântul Grigorie ar fi vrut să depășească elenismul teologic păgân, considerând infinitatea divină la nivel creștin. Tema nu-i este străină lui Platon, el punând-o în evidență mai ales în Parmenide, Sofistul și Filebos. Aristotel e de părere că infinitul nu poate fi gândit în totalitatea sa; infinit = „în afara căruia există întotdeauna ceva”. Apeiron-ul platonician poate fi găsit și la Filon ori Plotin. Noțiunea de infinitate divină este decisivă în modurile de
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
nu îi mai va putea fi alături. Această transformare în oracol după moarte corespunde celei suferite de capul lui Orfeu. Ulterior se va face chiar o anumită confuzie între cei doi eroi traci, de exemplu în opera "Heroicos", scrisă de sofistul Philostratus, unde sunt indicați munții Rodopi ca ținut natal al lui Rhesus. Finalul tragediei "Rhesos" cu anunțarea nemuririi eroului nu ar fi putut fi conceput fără formele de venerare reală a regelui trac, atestate în Atena începând cu anul 437
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
urmeze exemplul”. Toate aceste acuzații vin de la un poet comic și anume Aristofan. În piesa lui Arisfofan, „Norii”, Socrate este prezentat ca un ateu care este preocupat de sofisme. Socrate își continuă apărarea prin afirmația că el nu poate fi sofist, deoarece ei sunt înțelepți (sau așa le merge numele) și sunt bine plătiți. El, în schimb, este sărac și nu știe nimic bun și nobil.
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
din timpul dinastiei Zhou. Filetas din Cos (sec. al IV-lea î.Hr.) a fost pionierul unui vocabular (Ἄτακτοι γλῶσσαι, Átaktoi glôssai), care explică sensurile unor cuvinte homerice rare și alți termeni literari, cuvinte din dialectele locale și termeni tehnici. Apollonius Sofistul (sec. I d.Hr.) a scris cel mai vechi lexicon homeric care s-a păstrat până în zilele noastre. Primul dicționar sanscrit, Amarakośa, a fost scris de Amara Sinha aproximativ în sec. al IV-lea d.Hr. Scris în versuri, acesta cuprindea
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
Aristotel l-a supranumit „poetul tragic prin excelență”. Alături de Eschil și Sofocle, face parte din celebra triadă a poeților dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Influențat într-o oarecare măsură de Protagoras, Euripide a împărtășit unele concepții ale sofiștilor. Din vasta operă a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au păstrat 17 tragedii și o dramă satirică (între care "„Ion, Ifigenia în Aulis, Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea”".) El a fost primul autor dramatic preocupat de
Euripide () [Corola-website/Science/310365_a_311694]
-
și Tisias au trimis soli. Tucidide relatează în scrierea sa dialogul dintre solii atenieni și reprezentanții melienilor. Părerile asupra autenticității dialogului sunt împărțite. De exemplu în dialogul melian sunt discutate topici care la momentul respectiv nu erau încă stringente. Stilul sofist folosit de către Tucidide pune mai multă emfază pe calitatea discursului decât pe conținut. Deasemenea conținutul dialogului este foarte apropiat de subiectul discuțiilor sofiste ale timpurilor: faptul că moralitatea este fictivă și că cel puternic are o dominație înnăscută asupra celui
Dialogul melian () [Corola-website/Science/306185_a_307514]
-
Gottschalk), Eriugena scrie lucrarea "De divina praedestinatione liber" (în 851) în care utilizează silogismul, construiește un tablou al ierarhiei lumii și introduce câteva teze îndrăznețe (argumentarea sa mergând până la relativizarea doctrinei augustiniene a grației divine), ce îi aduc faima de sofist și eretic. "Prudentius de Troyes", atacatorul său, se pronunță și împotriva episcopului Hincmar, care nu mai recunoaște că îl îndemnase pe Eriugena să scrie tratatul cu pricina. Tratatul nu s-a bucurat de succes, fiind „executat” imediat de către Prudentius prin
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
lui Socrate. , istoricul și memorialistul, s-a născut lângă Atena în jurul anului 430 î.e.n și a trăit până către 350. Fiul unui cetățean de vază, a avut parte de o educație aleasă, numărîndu-se printre cei ce frecventau lecțiile sofistului Prodicos de Céos, înainte de a deveni un discipol entuziast al lui Socrate, de care s-a atașat de timpuriu, când abia împlinise vârsta de douăzeci de ani. Diogenes Laertios și Strabo ne relatează că Socrate i-ar fi salvat viața
Xenofon () [Corola-website/Science/305757_a_307086]