1,274 matches
-
ne reamintim, poate, că unitatea de sens a Scripturii a fost mereu captată de ochiul tradiției Bisericii printr-o deschidere specifică sfințeniei lui Dumnezeu. Sub idealul unității lăuntrice 1 se articulează și vocația oricărui autentic monachos, cuvânt grecesc care traduce solitudinea contemplativă, desemnată în ebraică prin expresia „a fi unul” sau „a fi singur” (cf. Psalmi 85, 10) și echivalat în literatura protocreștină siriacă prin substantivul care îl desemnează pe „cel care este unificat”1. Limitele pozitivismuluitc "Limitele pozitivismului" Ne imaginăm
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reîntoarcerea în globul de lumină „de unde am fost aruncați”. Cine ar putea tăgădui aici cuvintele Micului Prinț după care „drumurile drepte nu duc niciodată foarte departe”? Esențial pentru debutul fazei practice în viața duhovnicească este momentul de singurătate totală. Experiența solitudinii profunde ne cere delimitarea de amestecul cu lumea conversațiilor menajere. Precum într-o noapte fără lună, când ochiul minții își descoperă pângărita nuditate, inima rănită a omului imploră ajutorul. Înstrăinarea nu mai are nici o determinare psihologică, cum ar crede mizantropii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
profunde ne cere delimitarea de amestecul cu lumea conversațiilor menajere. Precum într-o noapte fără lună, când ochiul minții își descoperă pângărita nuditate, inima rănită a omului imploră ajutorul. Înstrăinarea nu mai are nici o determinare psihologică, cum ar crede mizantropii. Solitudinea este aici teologică: „eu singur cu Dumnezeu singur”; un lucru deloc simplu, de vreme ce „am învățat să trăim cu simțiri trupești” care se cer transfigurate (nu suprimate) printr-o asceză „în orice caz și orice chip”. Urmând învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
e minune.” Este, în infinitul tainei, destăinuirea care pe A., ca „(pseudo)filosof”, îl axează. Cu timpul, memorialistul, fără a pierde plăcerea de a filosofa, se obișnuiește să ia lucrurile așa cum sunt, fie că e vorba de suferință, de dificultățile solitudinii sau de trecerea în neființă. Un relief de o cuceritoare expresivitate capătă textul în secvențele de portretistică. Prietenii (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Emil Botta, Petre Țuțea, Constantin Noica), ca și alți scriitori sunt evocați, cordial sau afectuos-ironic, în
ACTERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]
-
la „Change”, „Art et poésie”, „Caractères” (Franța) și „Ombrela” (Grecia). Poezia lui A. este caracterizată de un lirism intelectual, în care folosirea cu predilecție a noțiunilor abstracte și atenția acordată obiectului ca artefact conturează un univers poetic dominat de tristețe, solitudine și dezabuzare. Volumul de debut al autorului, Lumina pământului (1964), abordând o tematică „obligatorie” în epoca realismului socialist (șantierul, noile cartiere, bucuria muncii), oscilează între o poezie vitalistă, de celebrare a vieții (Pâinea) și o melancolie inexplicabilă, provenită din simpla
ABALUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
Levi (1958/1987) confirmă acest diagnostic, afirmând că însingurarea lor interioară era absolută și că ei erau „mult prea goliți pentru a mai suferi cu adevărat”. În lagărele de femei, omologii lor feminini, numite în batjocură Schmuckstück (bijuteriile), prezentau aceeași solitudine morală și același abandon de sine (Tillon, 1988). Această stare de mare degradare a fost atribuită unei situații de extremă subnutriție, care a dus la distrugerea unei părți însemnate din proteinele corpului (Poliakow, 1964). Așadar în acest caz nu acționează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Spectrul cataclismului final bântuie versurile, agresive coșmaruri aherontice, ierni polare și toamne bacoviene amenințând viața și spiritul: pădurile „se bejenesc”, „cad ploi de păcură ropotitoare”, marea e un paradis în derivă spre care migrează „nămolul” și „înecații”. Paralel, se întâlnește solitudinea cosmică a eului liric - „întemnițat și temnicer” zidindu-se zilnic -, dar și, compensator, intervine întoarcerea lui către începuturi, cu valoare de repere pure și purificatoare în mitologia personală a poetului: „pădurile primordiale”, dealul copilăriei, lumina celestă, stelară, de la care, ca
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
NUMĂR (sugestie pitagoreică, pe filiera poeziei lui Nichita Stănescu), ca în ciclul Cele nouă cercuri ale spiralei. Dar realitatea corosivă, urâtul agresiv nu sunt abolite definitiv și încă mai persistă groaza de vacuitate (Întorc privirea spre cele patru zări). Motivele solitudinii și plecării sunt recurente în majoritatea ciclurilor, simboluri precum masca de lut sau de piatră (ca semn al identității amorfe, primare și nespiritualizate), cuvântul (mai degrabă ca mijloc magic), poarta, ochiul (ca substitut reciproc cu piatra), spirala. Uneori, în plan
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
lirica blagiană, dar și din poezia romantică germană din sau cea rilkeeană. Delicatețea, suavitatea, sensibilitatea, uneori exacerbată sunt doar câteva dintre caracteristicile versurilor lui C., extrem de cizelate, de „lucrate”, fără ca ideea să piardă însă din profunzime. Predominant rămâne sentimentul de solitudine; în absența divinității (căreia nu îi cere, patetic, semne palpabile de existență, precum Tudor Arghezi în Psalmi), poetul se simte neajutorat, abandonat, fără putința de a depăși teama de necunoscut, de moarte. Revenirea, după mai bine de trei decenii, cu
CALEDONIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286012_a_287341]
-
chip ca de cuarț, cu fruntea înfășurată într-un bandaj, care vorbea zâmbind, fără să se sinchisească de durere. Șah mergând prin mulțime, pe un bulevard londonez, venea la întâlnirea noastră, nu mă vedea încă și-l pândeam în acea solitudine. Tu, în fața unei ferestre întunecate pe care o lumina vâlvătaia incendiilor de pe străzile vecine. Tu, cu ochii închiși, lungită alături de mine într-o noapte de la sfârșitul luptelor, povestindu-mi o zi de iarnă, pădurea amuțită sub nămeți, o casă pe
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
a experiențelor, fie într-un cadru intim, fie într-un cadru mai larg. În mod excepțional, dansul poate avea un sens negativ, de nepăsare. La fel ca în fabula La Fontaine, referitoare la greiere. Deșert Deșertul evocă, în inconștientul colectiv, solitudinea și sterilitatea. «Traversarea deșertului» semnifică o perioadă dureroasă, marcată de lipsa rezultatelor și a recunoașterii. Este, prin urmare, posibil ca cel ce visează să aibă un sentiment de abandon (termenul «deșert» vine de la verbul latin deserere, „a abandona”), de eșec
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
des folosite, titlurile din două cuvinte ascund numeroase primejdii, pe care le vom dezvolta mai jos. Și mai discutabil este titlul format dintr-un singur cuvânt. În principiu, doar un cuvânt nu este capabil să genereze sens. Aparent puternic prin solitudinea sa, cuvântul în sine este echivoc, dacă nu absurd de-a dreptul: „Furculiță”, „Ceas” etc. Cuvântul se activează semantic doar în prezența altui cuvânt însoțitor. Chiar și când este singur, el interacționează, de fapt, cu un alt cuvânt lipsă, cu
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
secvențe din copilărie, le descrie și le interpretează. Un prolog și un epilog, aparținând prezentului povestirii, încadrează aceste amintiri. Faptele se adaugă firesc, într-o succesiune legată de creștere și cunoaștere, dar, în loc să aducă răspunsuri și limpeziri, ele sporesc nedumerirea, solitudinea, angoasa, drama inutilității proprii și a lumii. Senzația sciziunii interioare, sentimentul alienării și alterității, care alternează și se contrazic cu certitudinea unei identități prea concrete și limitate, imprecizia receptării, a reprezentării generează conceptul complex și ambiguu al „irealității imediate”. Instalat
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
manifestări i se par hilare, artificiale. Mult mai adevărate, mai coerente par spectacolele propriu-zise - filmul, teatrul, panopticumul. Varietatea, schimbarea, repetarea, dispersarea, inutilitatea constituie cadrele ireale ale „bizarei aventuri de a fi om”, o rătăcire interogativă până la demență, într-o perfectă solitudine și imposibilitate a comunicării. Totul se reduce la vedere („sunt numai vedere”, spunea și Bacovia), la privirea penetrantă, corozivă. A nu accepta ordinea „evidentă” a lumii, a-ți pune o singură întrebare fundamentală asupra vieții înseamnă a te îmbolnăvi iremediabil
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
Papadat-Bengescu, Henriette Yvonne Stahl și Ioana Postelnicu. În primele schițe și nuvele, a întreprins reușite sondări ale eului, surprinzând momentele de interiorizare tensionată, când nu mai știi „unde e ființa ta și cine ești tu”, ca și sentimentul copleșitor al solitudinii (Dimineață cu vrăbii, Această față a singurătății). După o scurtă pauză, care s-a dovedit fertilă, a reapărut cu două romane, Nisipul memoriei (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu) și Dincolo de dragoste (1979), romane ale cuplului. În cel dintâi, este
BRAGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285855_a_287184]
-
umoarea rea. Apatia, ieșirile lui de revoltă trădează obida unui complex social, precum și cantonarea în resentiment. Replierea în reverii și cultivarea unor efuziuni naturiste constituie cea mai bună terapie a stărilor de indispoziție. Ca și C. Hogaș, B., iubitor de solitudine care nu-și refuză deliciul epicureic, are gustul vagabondajului la voia întâmplării, aceste peregrinări nutrind lirismul dichisit al generoaselor descrieri. E fața destinsă a prozatorului, altminteri încruntat și cătrănit. În pofida unor exerciții de ficțiune, cartea lui rămâne, cu izbutirile și
BOTEZ-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
în când din dealul cu pruni/ cineva îmi măsoară prin binoclu/ statura./ Eu îi zâmbesc/ și-mi potrivesc pe-ndelete/ cravata...” Chiar și celebrarea erosului (ca în volumul Mereu iubirea, 1988) stă sub premoniția „marii treceri”, a „nopții” care va veni. Solitudinea, angoasa, criza de timp sunt convertite fie în interogații austere, formulate în stil folcloric (Dialog nocturn), fie în melosuri elegiace (Mult prea devreme), iar drama omului e văzută, uneori, ca dramă a creației. Tonul, imagistica trimit deseori la Lucian Blaga
BUCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
Este căsătorită cu Ion Dodu Bălan. În 1972, B.-O. publică volumul Sentimentul dorului în poezia română, spaniolă și portugheză (varianta în limba franceză, în 1977), o încercare de studiu comparativ al acestui motiv liric, definind dorul ca sentiment de solitudine nostalgică. Fără preocupări de analiză critică, lucrarea se mărginește să semnaleze în sfera lirică neolatină incidențe ale reprezentării lirice de atitudini existențiale, propunându-și o metodă comparatistă (menționează teoria circulației internaționale a temelor literare, cu exemplificări de coincidențe intenționate sau
BALAN-OSIAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285572_a_286901]
-
adesea de pilda religioasă. B. folosește, frecvent retoric, o imagistică de sursă biblică pentru a sugera paragina spirituală a veacului, condamnată în numele unui creștinism indignat - substratul celei de a doua cărți, Cetatea mea (1939). Simbolismul întârziat (ploaie autumnală, nevroze, ftizie, solitudine apăsătoare) este pătruns de câte o notă expresionistă (motivul „urletului” revine obsedant). Un amplu poem, Mama (1948), caută să creeze un simbol al suferinței și al resemnării universale și, pe alocuri, al posibilității de regenerare morală, sprijinindu-se și pe
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
Paul Dugneanu, Mihai Cantuniari. Substanțializarea discursului poetic, LCF, 1980, 12; Costin Tuchilă, Mihai Cantuniari. Spiritul pierdut al barocului, VR, 1980, 12; Paul Dugneanu, „Nova”, CNT, 1981, 14; Costin Tuchilă, Un paradox baroc, RL, 1981, 25; Tartler, Melopoetica, 149-152; Gheorghe Grigurcu, Solitudine și caligrafie, RL, 1985, 38; Grigurcu, Existența, 432-435; Dicț. scriit. rom., I, 449-450; Grigurcu, Poezie, I, 189-192. L.H.
CANTUNIARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
producție” a creației. Poetul va pendula însă între postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
schimbase ceva - În afară de Sourmelina. Dar nici măcar ea nu putea să se elibereze de tot din lanțurile satului și când Lefty Își aducea prietenii acasă ca să fumeze trabucuri și să cânte cântece kleftice, se retrăgea la ea În dormitor. Ferecat În solitudinea paternității, Lefty Stephanides Încercă să găsească un mod mai sigur de a-și câștiga pâinea. Scrise o scrisoare editurii Atlantis din New York, oferindu-și serviciile de traducător, dar nu primi ca răspuns decât o scrisoare care Îi mulțumea pentru interesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
iubească în taină o himeră, o știmă a apelor. Dar nu știa să primească un dar, de bună seamă neprețuit dar periculos; nu învățase și nu se simțea în stare să fie iubit la rândul său. Privirea Despinei sfredelise cochilia solitudinii, cotrobăind și încercând să scoată la lumină carnea flască și neatinsă de soare a melcului, punând sub semnul întrebării însăși putința lui de a supraviețui. Lipsit fiind de organe și funcții vitale independente, care i ar fi putut oferi supraviețuirea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
singurele creaturi ce pun în joc o direcție sigură în această lume, un sens ultim. La limită, ne vedem destinați sensului ca atare, dacă nu cumva condamnați dintotdeauna la sens. Faptul din urmă spune suficient despre o altă formă de solitudine pe care o trăiește, cu maxim orgoliu, omul acestei epoci. Nu intenționez să disloc această veche credință, mai ales acum când discuțiile cu privire la prezența sensului devin tot mai anevoioase. Aș vrea doar să revăd maniera - uneori de-a dreptul ciudată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
libertate, aproape gratuită. Cât privește viziunea religioasă, aceasta caută să distingă între cele ce stau în puterea omului și cele ce nu stau. Ne lasă a înțelege că omul nu este singur și nu se poate edifica pe sine în solitudinea reflecției sale. Cu acest simț al finitudinii, omul religios va căuta să recunoască ceea ce, incomprehensibil fiind (akatálepton, spune Sf. Ioan Gură de Aur), originează însăși posibilitatea sensului. Sau faptul că orice comprehensiune - și sensul propriu acesteia - se sprijină pe o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]