956 matches
-
erou. Motanul mort a ajuns însă în interiorul zidului proaspăt tencuit (prin lărgirea breșelor, cauzată de căldură), fiind ulterior compresat la căderea celorlalte ziduri mai puțin rezistente. Rezultatul imprevizibil și, aparent, nenatural a fost gigantica imagine în relief a unei pisici spînzurate. Astfel își încheie naratorul raportul detectivist stăruind asupra gradului mare de probabilitate a rezonabilității sale. Implicit, el ne invită să judecăm faptele sub incidența integrității psihice. De ce? Pe măsură ce înaintezi cu lectura confesiunii nedreptățitului alienat, începi să întrevezi răspunsul, nu mult
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
iute pe scăricică. Gangul era luminat. Ieșind pe gang, femeia fu izbită de o grozavă priveliște". Abia acum i se dezvăluie lectorului, și aceasta grație conștiinței reflectorii a unui personaj secundar, dimensiunile atrocității: "Zibal ține ochii ațintiți asupra unui lucru spânzurat, negru și inform, sub care [...] arde o făclie mare". Într-un pasaj cu note protokafkiene, trebuie remarcată alura de entomolog pasionat a protagonistului, concentrat asupra experimentului său patologic, ca și descrierea detașată, cvasi-clinică a reacțiilor sale: "Zibal urmărise cu nesațiu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Pe 12 mai 1945, Vlasov, împreună cu cei 11 generali, au fost arestați de soldații sovietici și trimiși în URSS în vederea judecății. După o perioadă de detenție petrecută în închisoarea Liubianka, în anul 1946 au fost judecați, condamnați la moarte și spânzurați. Prin urmare, cei 18 militari ruși vlasoviști morți la Murgeni, reprezintă un reper important pentru istorici. Probabil, aceștia fuseseră încadrați într-o unitate germană și au putut fi recunoscuți de autoritățile vremii numai după uniforma pe care o purtau, cu
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
mazărea. (Teodorescu op.cit., p. 139). 2. adjective, locuțiuni adjectivale și participii(și adjective provenite din gerunziu): a. fără prepoziții: Carul merge -împiedicat, Iancu merge supărat. Îmi zici urâtă, îți zic slută. Șarpele se sperie de pielea lui când o vede spânzurată. Razele soarelui străbăteau slabe și abia călduțe prin crengi goale. Mahalaua înțepenise îngropată în troieni. Atunci tu prin lăstăriș te apropii surâzândă. b. cu prepoziții (de, drept): Unul te lasă de obosit, altul te ia de odihnit. O ceri cu
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
timpurile moderne, scandalurile generate de violență sînt mai vechi decît procesele lui O.J. Simpson și al spintecătorului din Yorkshire. Spînzurătoarea, de exemplu, a fost un simbol emotiv dominant în Anglia începutului de secol al XIX-lea. Imaginea totemică a "spînzuratului" era o prezență permanentă în cultura populară; ea apărea și pe cărțile de tarot, în cărțile despre vise, în spectacolele cu Punch și Judy; pielea tăbăcită a celor executați era folosită la legatul cărților despre crimele lor, iar măștile mortuare
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
prezență permanentă în cultura populară; ea apărea și pe cărțile de tarot, în cărțile despre vise, în spectacolele cu Punch și Judy; pielea tăbăcită a celor executați era folosită la legatul cărților despre crimele lor, iar măștile mortuare ale criminalilor spînzurați atrăgeau mulțimea la muzeul "Madame Tussaud". O transformare asemănătoare a violenței în divertisment de data aceasta este vorba despre cadavrele femeilor violate a apărut în Germania în perioada Weimar, a cărei societate civilă, răvășită de amenințările din interior și din
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
nici un amănunt. Unchiul Ianache măsura cu pas agitat încăperea. Mihai, uluit, abia mai respira. — ... Și m-au chemat la agie să-mi ridic mortul, pe bărbatul meu cu cununie, pe Nicos. Nu împlinisem șaisprezece ani și când l-am văzut spânzurat, cu cămașa albă însângerată, cu unghiile smulse, m-a apucat un tremur, zgâlțâiam toată, dinții îmi clănțăneau de nu mi puteam propti fălcile una într alta. Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi vrut să-mi cer iertare de la mort, mi-am ridicat privirea să-l văd bine. M-a izbit sângele, ce să caute atâta sânge la un spânzurat? Hainele erau aproape negre de sânge uscat și întărit pe ele. Sta prins în ștreang cu fața albă, cu capul în sus, cu ochii închiși și alb, alb... Văzusem spânzurați, vremurile sunt vitrege și pedepsele grele. Nicos al meu nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a izbit sângele, ce să caute atâta sânge la un spânzurat? Hainele erau aproape negre de sânge uscat și întărit pe ele. Sta prins în ștreang cu fața albă, cu capul în sus, cu ochii închiși și alb, alb... Văzusem spânzurați, vremurile sunt vitrege și pedepsele grele. Nicos al meu nu se spânzurase. Avea un cerc de carne vie în jurul frunții... M-am liniștit din tremurat și-am cerut să mi-l dea jos, să-l iau acasă. L-am luat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nici-un drept în provincia imperiului. Grofii erau stăpânii absoluți asupra vieții iobagilor români, tratându-i cu cruzime și bestialitate ieșite din comun. Puteau să-și întemeieze familii, numai cu acordul grofilor. Dacă încălcau orice poruncă a stăpânilor, erau bătuți, schingiuiți, spânzurați s-au după gravitatea faptei, trași pe roată. Contele Racoși cel mai sângeros și mai crud grof, supranumit bestia Ardealului deținea o pătrime din suprafața acestei istorice provincii. Starea de spirit în rândul iobagilor români de pe moșia lui Racoși, nu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Liviu Rebreanu PĂDUREA SPÎNZURAȚILOR În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917. CARTEA ÎNTÎI 1 Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească... Plutonierul mai spuse ceva caporalului care, disperat, se repezi și, cu amândouă mâinile, cuprinse picioarele spânzuratului, zguduite încă de spasmuri nătânge. ― Dă-i drumul! strigă pretorul speriat. La o parte!... Ce faci? Doctorul, lângă Apostol Bologa, stătea cu ceasornicul în mână, numărând vremea. Perdelele negre ale amurgului se lăsau acuma tot mai grăbite. Vântul se oprise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
altor oameni din apropiere. Se zăpăci și simți că i s-a uscat cerul gurii. " De ce geme soldatul?" se gândi dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu ochii la ceas. ― Ce datorie?... Constată! Asta-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu ochii la ceas. ― Ce datorie?... Constată! Asta-i datoria dumitale! zise generalul mai îndîrjit. Doctorul ridică din umeri, se apropie de stâlp și pipăi pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură: ― A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viață... ― Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul! ― Excelență, condamnatul a expirat, raportă doctorul salutând. ― Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcîndu-se către pretorul buimăcit. ― Excelență, sentința s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plutonierului și apoi alergă după general, să-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. ― Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glas plâns, lângă Bologa. ― Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind și adăugând îndată, ca să-și ascundă emoția: De ce bietul om? De ce adică... Dar nu sfârși, nici nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vei face apologia trădării? îl întrerupse iar grav locotenentul de huzari. ― Dacă în vreme ce tu, aici, suferi sau faci vitejii, niște ticăloși ar spânzura acasă pe tatăl tău sub o învinuire oarecare, spune, eroule, n-ai imita pe Svoboda? ― Adică tatăl spînzuratului?... Întrebă Bologa cu ochii cât pumnii, întinzînd gâtul spre Gross. Bine, atunci de ce n-a vorbit, de ce? ― Și dacă ar fi vorbit? zise Gross înăbușit și cu scârbă. Cel mult o circumstanță agravantă... ― O, o, dar e... este ― bolborosi Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
domnilor! Și doar au fost aduși înadins ca să se întoarcă cu groaza în tranșee și să spună oamenilor că e mai bine să înfrunte gloanțele dușmanului decât ștreangul patriei... Foarte... foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși n-am îndrăznit să tremur. Ca să-mi pot tăinui mai lesne înfiorarea, mi-a trecut prin minte să-i număr, să văd câți sunt... Închipuiește-ți ticăloșie de om! Dar cum să-i numeri, când toată pădurea era plină de spînzurați? Ori poate că numai groaza m-a făcut să-mi pară mai mulți?... Atunci am închis ochii, gîndindu-mă cu mirare stupidă: "Asta-i pădurea spînzuraților..." Un maior ungur, înalt și cu profil de păsare, mi-a șoptit, poate ca să mă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Închipuiește-ți ticăloșie de om! Dar cum să-i numeri, când toată pădurea era plină de spînzurați? Ori poate că numai groaza m-a făcut să-mi pară mai mulți?... Atunci am închis ochii, gîndindu-mă cu mirare stupidă: "Asta-i pădurea spînzuraților..." Un maior ungur, înalt și cu profil de păsare, mi-a șoptit, poate ca să mă ispitească: "Toți sunt cehi... și ofițerii, și soldații... numai cehi!" Am tăcut, parcă mi-ar fi făcut o mustrare. Apoi i-au spânzurat pe toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inima îmi tremura, încet, fricoasă, hoțește, ca nu cumva s-o audă vreun vecin... Peste câteva zile am fost mutat ca suspect... Acuma vezi de ce am fost mutat?... Și crezi că am plâns măcar după ce m-am întors de la pădurea spînzuraților? Sau măcar în tren, venind încoace? Sau aici?... M-am bucurat, Bologa, auzi, că trăiesc, c-am scăpat de pădurea spînzuraților! Până adineaori m-am bucurat, până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat! Numai adineaori am plâns, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
suspect... Acuma vezi de ce am fost mutat?... Și crezi că am plâns măcar după ce m-am întors de la pădurea spînzuraților? Sau măcar în tren, venind încoace? Sau aici?... M-am bucurat, Bologa, auzi, că trăiesc, c-am scăpat de pădurea spînzuraților! Până adineaori m-am bucurat, până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat! Numai adineaori am plâns, cu capul vârât în mantie, ca să nu mă simtă nici ordonanța. Numai adineaori, de frica pădurii spînzuraților! Klapka se opri cu niște
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
c-am scăpat de pădurea spînzuraților! Până adineaori m-am bucurat, până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat! Numai adineaori am plâns, cu capul vârât în mantie, ca să nu mă simtă nici ordonanța. Numai adineaori, de frica pădurii spînzuraților! Klapka se opri cu niște ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se pomeni șoptind: ― Domnule căpitan, pădurea spânzuraților... Își luă seama însă și plecă ochii în pământ, neputincios și umilit. ― Acuma înțelegi întrebarea colonelului? reveni căpitanul cutremurîndu-se, parcă ar fi vrut să se scuture de o apăsare. Și observația cu reflectorul?... Vezi cum se leagă?... Observația e amenințătoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o ușoară ezitare. Dacă n-a vrut să vie... ― Cine? întrebă Klapka. A, da... Ia mai dă-i dracului de reflector, Bologa! adăugă apoi nepăsător. Locotenentul tăcu zăpăcit, uitîndu-se în ochii căpitanului, în care acuma câteva zile îl îngrozise pădurea spânzuraților. Klapka însă urmă netulburat: ― Omul cu buba se sperie de toate umbrele. Așa și eu cu colonelul nostru! Că-i mâncător de oameni, călău... Când colo, e om foarte de treabă... A, nu ți-am spus?... A venit mai în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]