774 matches
-
mâna mea. - Să nu faci vreo prostie... Îi răspunse Ali. Omul acesta ne trebuie viu. - Așa e, Ogodai? Întrebă, ironic, Oană. Cum e când trimiți un ceambur Întreg, de cinci sute de oameni, ca să prindă un copil? Cum e să spinteci slujitoarele casei de la Albești, cum e să iei capul unor oameni puțini și neînarmați? Cum e să știi că Alah te-a făcut să plătești faptele tale prin moartea fratelui tău, un asasin ca și tine? Ogodai ridică mâna spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zăpadă. - Dumnezeule! Am să-l omor cu mâna mea! Am să-i scot ochii cu vârful cuțitului! Am să-l leg Între doi cai și am să-l rup În bucăți!! Isaia! Ucigașul și trădătorul! - Liniștește-te, Erina. Îl va spinteca voievodul, așa cum a făcut cu Petru Aron. Dar nu Înainte de a afla totul de la el. Cresc șansele să-l găsim, Erina. Cresc, cu fiecare ceas care trece. Îl avem pe Isaia. Avem informația din Serbia. Avem o Întreagă armată care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de achingii. Călăreții moldoveni au avut dezlegarea de a angaja lupta pe teritoriul Imperiului Otoman. I-au spulberat pe achingii și l-au adus la Suceava pe Isaia. După doar două zile a mărturisit totul. A treia zi a fost spintecat de Ștefan Însuși, În fața Sfetului domnesc. O judecată cam... sălbatică. Dar dreaptă, pentru lumea În care trăim. A doua veste pare măruntă, dar s-ar putea să devină importantă. Iscoadele Apărătorilor au Înregistrat trecerea peste Dunăre a unei herghelii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Așteptați... Acum! Retragere falsă, cu Învăluire pe flancuri! Apărătorii făcură zece pași Înapoi, lăsând În locul lor patru rânduri de țepușe ascuțite. Săriră În șei, grupându-se pe două flancuri, În timp ce primele rânduri ale achingiilor se prăbușeau În vârful țepușelor care spintecau burțile cailor. Cele două coloane ocoliră poiana În care se aflau achingii, la trap ușor, apoi, la comanda lui Baldini, atacară simultan, Într-o șarjă devastatoare. Lupta la sabie schimba, În fiecare clipă, echilibrul forțelor de cavalerie. Achingii erau luptători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-și lase copiii și nici să Îngăduie jaful. Oștenii sultanului adunau tot ce găseau. Animale, blăni de urs, de lup sau de jder, brânză, miere, mâncare, cai buni de călărie. Smulgeau din case fetele și femeile tinere pentru haremuri și spintecau cu iataganele bărbații, dacă Încercau să se opună. Țara de Sus era, toată, un vaier mut. Voievodul văzuse totul, iar Alexandru nu-l Întrebase nimic, prinzând doar, cu coada ochiului, fragmente dintr-un portret al mâniei. Maxilarele Încleștate, ochii aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
luptători de zece ori mai puternici decât ei, erau zei. Trăia, și el, aceeași senzație de forță zăgăzuită prea mult timp, care acum zdrobea totul. Nu mai dădea nici un ordin, căci nimeni nu l-ar fi ascultat. Dar brațul lui spinteca, fulgerător, fiecare spahiu ivit În cale, ca și cum ar fi fost o păpușă de paie. Dealul Ilișeștilor deveni, În doar câteva minute, un loc al masacrului. „Sunt nemuritor!” gândi, brusc, Jurj. Era o revelație. O imensă lumină care Înlătura toate grijile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Stai puțin... Așa... Fără albastru... fără... nu mai rămâne decât roșul. - Roșul? Ce fel? - Roșul Închis. Aproape de negru. Se confundă. Căpitanul rămase tăcut. Nu era cu putință. Oamenii așternuți pe jos În depărtare nu muriseră doar din cauza exploziilor. Cineva Îi spintecase cu sabia. Tăiase În locurile În care sângele țâșnește În jerbe, iar victima mai are de trăit cel mult treizeci de secunde. Arterele principale. Jugulara. Încheieturile. Pământul se Îmbibase de sânge. Nu se auzise zgomot de cai sau de ciocniri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Alexandru cad unul după altul, cu săgeți Înfipte În gât. - E el... Omul care ne-a eliberat la Suceava. Ce nebunie! Ce caută aici? - Alexandru e copleșit de achingii. Unul l-a lovit cu lancea. E rănit... Lăncierul e spintecat de un vânător domnesc... Alexandru e la pământ... Oană Își ținu respirația. Nu era cu putință. Nu el. Nu acum. Nu simțea moartea. Nu simțea energia răului. Dimpotrivă. O putere imensă se apropia vertiginos. Nu. Alexandru nu putea muri. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peste douăzeci de mii de otomani. Dar cele două atacuri concentrice clătinau centrul armatei imperiului. Erau conduse de luptători care nu puteau fi doborâți. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! Lăncierii lateral! Lărgiți flancurile! ordonă Oană, rotind spada din Încheietură și spintecând umărul unui ienicer care abia apucase să ridice iataganul. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! porunci Ștefănel. Săgeți lateral, respingeți Încercuirea! Știa, fără să privească, că, În dreapta lui, Alexandru lupta bine, chiar mai bine decât se așteptase. Avea În brațe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ori Își vând corpul pentru câteva rupii, habar n-au de propria lor istorie. Istoria noastră. Soarta țării noastre nu e asta! Asta... A ridicat mâna și a coborât-o cu o mișcare violentă ca de măcelar, ca și cum ar fi spintecat un dușman nevăzut. Asta ne rămâne dacă nu ne cunoaștem trecutul. Nu putem pretinde un viitor. Despre asta vorbim. Despre neputința mersului Înainte. Treceau pe lângă doi băieței În pielea goală, care se stropeau cu noroi dintr-o băltoacă. — Ai dreptate
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de zile, dormind pe pustiuri ce-ți destramă nemurirea.... Și-n repetate întâmplări, congelarea țipătului, peste ochii somnambulului de sicrie, mai așteptasem o zăpadă de îngeri să-ți așeze diamantele deshidrataților, întunecați de nebunia înecată-n niciunde... Și-n droguri spintecate de negura unui vis, m-ai învitat într-o nebuloasă destindere cețoasă de timpuri. Înlăuntrul sufletului meu, doar ghearele nopții de trupuri grăbeau moartea eului, ce nu va fi îngropată în aceată groază absentă, așezată peste prima ninsoare... Ce nu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pline toate de frunze uriașe de captalan, de unde răsunau mereu cîntece de păsări și orăcăitul broaștelor. Uite un triton! strigă fericit Bărzăunul ghiontindu-l pe Virigil și arătîndu-i cu degetul în apă. Virgil privi temător gîngania subțire și neagră ce spinteca apa cu mișcări iuți de coadă. Și cum crezi tu că o să poți prinde o asemenea bîzdîganie? Ei, cum, făcu Bărzăunul plin de sine. Aici e apa cam adîncă și nu pot intra în ea, că mă ud tot... Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a fost urmată de un om, de doi, de trei pînă la opt oameni cîți erau cu toții, care erau trași de sub pod ca un șirag de perle, sau mai degrabă care se extrăgeau ei înșiși de acolo, plutind și alunecînd, spintecînd apa și înaintînd spre dreapta, spre stînga după cum tăiau apa cu vîslele lor lungi, îndepărtînd-o, apoi lăsînd-o în voie din nou, opt oameni în cămăși albe într-o cadență perfectă, urmați de un mic cîrmaci într-o jachetă albastră cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
călcâiul pentru a obține câteva fire de praf de aur. Se oprea când gresia ajungea la os și aurul se amesteca cu sânge. Călcâiul se regenera greu. Cu picul de pâine pe care îl primea, ademenea șobolani pe care îi spinteca de vii pe pântec cu un cui smuls din cercevea și îi aplica fierbinți pe rană, pentru a-și domoli durerile insuportabile. După șapte ani de trudă, la capătul puterilor, fără sânge în vine și fără lumină în ochi, îl
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
albă! Și colegul meu de clasă, Constantinescu Dumitru, un băiat foarte talentat și cu trei ani mai mare ca mine, scria de zor!... Iar eu nici nu mă hotărâsem încă ce poveste să scriu... Și deodată, ca un fulger îmi spintecă mintea povestea pe care aveam s-o scriu și la care nu mă gândisem până atunci... Mi-o spusese mai de mult îngrijitoarea școalei, unde era tata director, o ardeleancă, Ana Baștea, într-o zi de toamnă rece și târzie
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ai resorbit în sunet, în linie, culoare, Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit Se revărsa divinul în luturi pieritoare. O, cum întregul suflet al meu ar fi voit Cu cercul undei tale prelungi să se dilate, Să spintece văzduhul și - larg și înmiit - Să simtă că vibrează în lumi nenumărate... Și-n acest fapt de seară, uitîndu-mă spre Nord, În ceasul când penumbra la orizont descrește, Iar seara întîrzie un somnolent acord, Mi s-a părut că domul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Malul apelor și clipa jinduită când stăpânul Vreo nuia zvârlind pe gârlă te asmute: "Ad-o, Miss". Tânără, ca altădată, coapsa ta în coardă vine: Laba scormone mormântul vreunei cârtițe de soi; După coada retezată dai târcoale, roate pline; Bați prundișul, spinteci unda, intri toată în noroi! Și ce lucruri minunate!... Sălcii, slujnice netoate, Au pitit prin scorburi multe pâini de iască și lipii. Tu te-agăți, întins, pe trunchi, scotocești în sân la toate, Mlădioasă: șoldul fraged încă n-a purtat
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lovesc, vrea să o ia la fugă dar nu poate, zarva din jurul ei e tot mai mare, altă siluetă cu miros și mai rău se apleacă peste ea, o lovește, în acel moment simte o durere îngrozitoare, parcă i se spintecă măruntaiele, scoate un urlet de fiară, alunecă în beznă și în gol, departe se aude o detunătură. În dormitorul întunecos se aud bufnituri, înjurături. O grămadă de corpuri se vânzolesc unele în altele. "Îl omor, auzi, îl omor", se aude
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
gardul primăriei sta tatăl ei într-un șir de bărbați, cu părul acela alb înainte de vreme, mai înalt cu un cap decât ceilalți, alerga, alerga simțindu-și inima zvâcnind în colbul uliței, dintr-odată a auzit o bubuitură care a spintecat cerul, trupurile bărbaților au căzut la pământ, doar trupul tatălui ei sta amenințător, cu brațele azvârlite în văzduh, strigând din toate puterile: "Ucigașiloooor!!!!!", ea s-a năpustit spre el, l-a prins înainte să cadă și s-au prăbușit, împreună
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mâna în părul Mariei și o înșfacă târând-o după el, îi vede doar picioarele dispărând în tufișuri, băiatul din Clădirea Albastră, privirea lui de dincolo de gardul de sârmă ghimpată, trupurile celor care o violau, respirația puturoasă, senzația că o spintecă în bucăți, pianul geme, cântă singur în peșteră, își vede trupul zăcând lângă trupurile Mariei și mamei, două trupuri uscate, al ei înecat în sânge și în durere, leșinul, boala, răul de moarte, pianul cântă singur în peșteră, ea se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o injecție antitetanică! Nu reuși, însă, să găsească pentru termenii medicali, necesari în împrejurările de față, un arhaism care să fi fost în acord cu spațiul ancestral unde părea că nimerise. Pe când Profesorul se căznea să tatoneze intențiile celuilalt, Vânătorul spintecă aerul înmiresmat al pădurii printr-un un șuier melodios. Apoi, strigă ceva neînțeles. Părea că el are un al doilea grai, pentru cei din tribul său. A comunicat, astfel, ceva către frunzișul candelabrului chaldeean, unde părea că ascultă și stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
spiritului lui Albert ar atrage primejdia stârpirii lui însuși, precum și alte devastatoare urmări și năpaste. Vânătorul clătină din penajul multicolor a încuviințare. Îi strânse amândouă mâinile în palmele sale și-i îmbrățișă întreaga făptură. Se îndreptă cu măreție spre copacul spintecat de sulița lui, pe care o culese printr-o smucitură. Urmat imediat de unduirile Fetei, Vânătorul porni pe drumul prelungit sub verzile umbre și de din vale, încă o dată, făcu semn de adio. Formând ariergarda temporară a perechii de aborigeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
două fețe, noapte și ziuă, deopotrivă. Șoapta, mai mult decât o sfidare a liniștii. Șoapta deschide oglinda ca pe un mormânt: pășești dincolo, un râu de pucioasă urcă în inimă, inundă creierul, mâlește sufletul; pășești dincoace, o furtună de zgomote spintecă pașii. Nici o diferență între două tăceri, indiferent unde se întâmplă. Bă, dacă scoți un sunet, îți sucesc gâtul ca la hulub. Gura! am spus! Dumnezeii mă-ti de curvă, tremuri ca câinele la injecție! Te pomenești că ești încă flăcău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până mai sus de grindă; Doamne, femeia asta... trebuie să umble cu scara după ea. Picioare bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La marginea întunericului, puțini se încumetau să bată de două ori. Pe câte o bordură de lumină, sub grinzile cerului, liliecii făceau echilibristică. Ghearele spintecau razele lunii, viscol cu îngeri blonzi la fereastră. Dumnezeu, în postul Paștelui, mătura cerul de stele, mamiferele își ancorau zborul de alt cer. Dumnezeul nebunilor, închide ochii cât să înfigem pioneze în tavan! La noapte întunericul va ermetiza uterele cimitirelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]