985 matches
-
Chaquie. Primul venit, primul servit. M-am emoționat așa de tare când a zis „Curvă ești tu“, încât am iertat-o. Chaquie făcuse mari progrese. Așa că stai jos cu Misty și împărțiți-vă restul oamenilor, mi-a spus Chaquie cu stângăcie. Eram șocată. O uram pe Misty. Apoi mi-am dat seama că tensiunea care exista între noi în mod normal nu mai fusese așa de mare de când Chris plecase. Cu toate astea, nu voiam să stau și să fac nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe platformele cu care era încălțată. Apoi Gráinne s-a întors către robinete, iar eu m-am afundat în scaun. Dar relaxarea nu era trecută în meniu. —Ăăăă, unde te duci în vacanță anul ăsta? m-a întrebat ea cu stângăcie. Parc-ar fi fost învățată de către marii coafori să pună întrebarea asta. Era limpede că era hotărâtă să-și ia diploma în tuns, vopsit și conversație de proastă calitate. — Nicăieri, am răspuns. —O să fie minunat, a zis ea frământându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pierd timpul cu amabilitățile, mi-a explicat Helen disprețuitoare. Și da, se poartă îngrozitor cu amândouă. Era minunat să simt, chiar și temporar, cum vălul cel negru al apocalipticei depresii mi se ridica de pe față. Helen mi-a mângâiat cu stângăcie mâna, iar eu am fost așa de emoționată de încercarea ei de a-și manifesta afecțiunea pentru mine încât ochii mi s-au umplut de lacrimi. Pentru a optzeci și noua oară pe ziua aia. —E mamă, mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
întâmplat. Amândouă am fost catapultate înapoi în timp și-n spațiu până la momentul când eram cele mai bune prietene, când fiecare știa ce gândește cealaltă. Apoi Brigit s-a ridicat. — Ar cam trebui s-o șterg, a zis ea cu stângăcie. Trebuie să-mi fac bagajele. Când pleci înapoi? Mâine. —îți mulțumesc că ai venit, am spus eu. —îți mulțumesc că ai fost așa de drăguță cu mine, mi-a replicat ea. Nu, eu îți mulțumesc ție. Există vreo șansă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mama, încă de pe vremea când erau colege de cameră la Vassar. Mă simt invadată de un sentiment copleșitor de gratitudine față de ea. Ca și cum ar fi simțit plutind în atmosferă o încărcătură de tandre emoții, Lucille îmi pune în brațe, cu stângăcie, o cutie din catifea. Asta ca să risipească orice fel de emoție. — Deschide-o! îmi ordonă ea. Eu fac ceea ce mi s-a cerut. În ultima vreme am dezvoltat acest obicei prost. Desfac încuietoarea micuță și ridic capacul cutiei luptându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să mă gândesc la nimic altceva. Simt că m-am îndrăgostit a doua oară în viață. Sunt ca o adolescentă la prima întâlnire. Nu știu ce să spun, dar îmi dau seama că trebuie să spun ceva. —Ești bine? întreb eu cu stângăcie, conștientă că oamenii se uită la noi și simțindu-mă puțin timidă, pentru că nu sunt obișnuită cu atâta atenție. Mă tot gândesc că mi se văd chiloții sau așa ceva. Mă simt grozav. Puțin obosit, dar, în afară de asta, minunat, râde el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
oraș cu un bărbat foarte drăguț ! — Ești atât de cinică, dragă Jemima, Îmi ține și Lissy isonul. Eu una cred că e cât se poate de romantic. Vor avea o seară absolut perfectă, pentru că nu vor avea parte de toată stângăcia aia care există la Început. El știe ce Îi place Emmei. Știe ce-o interesează. E absolut evident că sunt deja cât se poate de compatibili. — Ei, eu Îmi iau mâinile de pe tine, spune Jemima, care Încă mai clatină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Lou. Fă-te iarăși Încoa’ dacă te plictisești. În capul scărilor, aproape că m-am ciocnit violent de Naomi, care urca. Părea furioasă, iar fața Îi era contractată Într-o expresie și mai Întunecată decât de obicei. A trecut cu stângăcie pe lângă mine, fără să-și ceară scuze și a trântit ușile de la intrare În urma ei. Un prieten de-al meu cu Înclinații teatrale are un fel anume de a pronunța tărăgănat „Ce mitocănie“, ori de câte ori asistă la vreo Încălcare gravă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să nu-l recunosc pe cel care a scris acest rubai atât de plin de cucernicie și de devoțiune: Carafa de vin, o’ Doamne, mi-ai spart-o! Iar ușa bucuriei, o’ Doamne, În nas mi-ai trântit-o! Din stângăcie, Tu mi-ai vărsat pe pământ rumenul vin! (De pământ să mi se umple gura!), oare erai, Doamne, beat? Khayyam ascultă, revoltat, neliniștit. O asemenea provocare Înseamnă instigare la crimă, pe loc. Fără să piardă nici o clipă, Își aruncă răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
niciodată, drumurile noastre s-ar putea Încrucișa! Politețe sau promisiune, fraza ei era Însoțită de un zâmbet șugubăț, În care am văzut la fel de bine o sfidare, ca și un reproș. După aceea, când m-am săltat din fotoliu cu o stângăcie desăvârșită, pierzându-mi cumpătul și regăsingu-l, căutând să-mi recapăt echilibrul, dar și o anumită demnitate, ea rămase nemișcată, cu privirea Învăluindu-mă cu o bunăvoință amuzată. Nici un cuvânt nu-și găsi drumul spre buzele mele. Se făcu nevăzută. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
amici nu apucase să observe, însă, umbra înaltă, care se desprinsese din peretele cârciumii, dintr-un intrând neatins de iluminatul stradal și care înainta acum, înspre dânșii. Un tânăr chipeș, blond, bărbos și cu alură neîndoielnică de hipiot purtând cu stângăcie o pereche de blugi Dolce & Gabbana gri, mototoliți și un tricou galben, smuls de la uscat (se mai vedeau pe el urmele cârligelor!), cu inscripția Forza Petrolul! își ridică ritualic palmele, către ei, plecându-și maiestuos, cu o gentilețe exagerată, fruntea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii țărănești înflorite. ― Eu sunt învățătorul, domnule! Titu Herdelea se prezentă ceremonios și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în Amara. Intrară în casă. Învățătorul îi recomandă pe nevastă-sa, țăranca de adineaori. Cu stângăcia sfiiciunii, acuma părea și mai simpatică. Pe Titu numai costumul țărănesc îl nedumerea. Cu mentalitatea-i ardelenească, el își închipuia că învățătorul, adică reprezentantul intelectualității în sat, trebuie să fie îmbrăcat orășenește, ca astfel să se poată bucura și prin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căldura care domnea în sală. ― Respiră adânc, de mai multe ori, îi recomandă Ash, pe când toți erau paralizați de stupoare. Kane se străduia. Inspirația îi smulse un urlet. ― Oh, doamne, mi-e așa de rău. Rău, rău! Se ridică cu stângăcie, corpul scuturându-se spasmodic, cu mâinile agățate de masă, de parcă-i era frică să-i dea drumul. ― Aaahh! ― Ce ai? întrebă Brett, neputincios. Ce te doare? Ceva din...! Agonia, vizibilă pe fața lui Kane, opri întrebarea lui Brett. "Execul" încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
vreo două săptămâni, adică de atunci, își mai răsese de câteva ori și barba, dar acum era altceva: acum nu avea voie să se taie cu nici un preț. De aceea, ținând aparatul Gilette, cu mânerul alb-gălbui ca fildeșul, cu o stângăcie pedantă, își trecea lama peste obrazul săpunit hiperabundent, lăsând pârtii timide de piele ușor înroșită, pe care nu prea multele fire de păr secționate de la rădăcină iradiau, puncte minuscule, o culoare verzuie. Imediat, acele pârtii se umpleau de apa care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care i se spune cu seriozitate, pe buzele Maitreyiei flutură un imperceptibil zâmbet de ironie, de sălbatec sarcasm, pe care anevoie l-ai fi crezut aievea pe fața aceea atât de inocentă și înspăimîntată. Mă întrebam atunci puțin mâniat de stângăcia mea, ce mă turbură în prezența acestei fete, care nu are nimic fascinant, pe care n-aș putea-o iubi niciodată, cu care mă voi întîlni sporadic și inutil. ― Când veniți la noi, domnule Allan? Glasul ei sună straniu, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
când la deșteptătorul care țăcănea alături, pe masă. Pierduseră aproape tot timpul aruncându-și fraze fără rost, și-acum, într-o oră cel mult, colegul care-i lăsase camera putea să se întoarcă. Ceva, poate chiar amintirea ciorapului deșirat, poate stângăcia ei, îl înduioșă brusc și încercă să-și amâne febrilitatea, lăsându-și mâna să-i alunece de-a lungul creștetului lucios, cu părul strâns la ceafă cu un șiret negru. Dar ea se smuci și-l privi pe furiș, bănuitor
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pus și, în plus, becher, așadar cu suficient timp liber. Mai ales că tot n-ai pășit de-ajuns în protipendadă, încât să frecventezi Jockey Clubul. Sigur că așa ceva ți-ar măguli, ca oricărui om, vanitatea, mai ales că, pentru stângăciile tale în lume, tu singur știi cât ai pătimit. Dar nimeni nu poate să spună că te-a văzut într-o situație neonorabilă : nu te-ai aflat în gloata care a strigat „Jos guvernul !“. Nici nu te-ai numărat printre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
surâd tot mai înghețat - ce milă străină trezește unui om matur ima ginea lui din tinerețe ! Un băiețandru cu obrajii încă îmbujorați copilărește deasupra fumului de tuleie, cu trupul costeliv, dar cu vocea foarte groasă, care își compune cu atâta stângăcie un aer plictisit când trece prin fața portăresei... în schimb, abia intrat în cameră, se repede la oglinda înnegrită a garderobului, nu chipul lunguieț, cu sprâncene groase și nas puternic, îl neliniștește, ci redingota bleumarin, gilet-ul galben pai cu floricele într-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înțelege, mai ales că, deodată, o serie de lucruri - carne, ouă, lapte, dar chiar și pâine - nu se mai găsesc. în această clipă m-am oprit și mi-am recitit însemnările, constatând cu nemulțumire că par a fi scrise, prin stângăcia și naivitatea lor, de un gimnazist. Veșnica dramă - una simți, alta iese pe hârtie ! Voi continua totuși, deși sunt conștient că esențialul îmi scapă. De pildă, senzația că fețele ce le-am întâlnit îmi transmiteau uimirea lor : această neșansă a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
roșu, constituiau un adevărat iad, și totuși nu se putea reține de la asemenea forme de violență. Față de Adam nu se arăta niciodată mânios, simțea, însă, că în relațiile cu fiul său exista o vagă, dar teribilă nepotrivire, o stinghereală, o stângăcie care inhiba comunicarea dintre ei. Uneori avea impresia că Adam înțelegea acest lucru și că venea la el cu ramuri ostentative de măslin, mici gesturi de afecțiune și mângâiere, iar Brian se pomenea acceptându-le cu un aer morocănos, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acelor impulsuri artistice cu care se jucase atât de incert. Avea senzația că lucrurile apar și dispar, că se dematerializează cu o malițioasă bizarerie. Unele dintre obiecte erau ca niște mici animale; sau, mai curând, erau făpturi vii, dotate cu stângăcia și inerția obiectelor, făpturi care cădeau, alunecau, se zdruncinau, se rostogoleau. Poate că fetișurile pictate de Alex nu reprezentau decât încercări homeopatice de îmblânzire a acestor mărunte zeități maligne. Existau mici creaturi-obiecte care ascundeau anumite lucruri și se manifestau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu argintiu. Un scrin înalt, îngust, de un negru lucios, care nu părea a fi nici de lemn, nici de metal, și un garderob înalt și îngust, de aceeași culoare, cu o oglindă înaltă și îngustă, elipsoidală, își făceau, cu stângăcie, datoria de uriașe ornamente. Covorul relua modelul verde argintiu al tapetului, adăugându-i câteva linii accentuat negre. O canapea joasă, verde deschis, cu brațe foarte turtite, îmbrățișa o puzderie de perne mici, negre. În fotoliu capitonat cu creton, o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel avusese nefericita idee de a-și lega la spate, cu o panglică, părul pleoștit. Fața îi era încordată și lucioasă, iar nasul înroșit de vântul de aprilie. Când de abia veniseră, se simțea jenată și încurcată și refuzase cu stângăcie invitația lui Hattie de a intra în casă. Acum își regreta refuzul, dar nu vedea în ce fel și-ar putea remedia gafa care o silise pe Hattie să stea afară, în iarba umedă, și să tremure în vântul rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
l-am văzut, noi nici nu știm - nu-i așa, Pearl? - dacă e... adică unde se află exact... — Vai, dragă! exclamă Gabriel. Vreau să spun... — Și ce faci aici? întrebă Brian. — Nu știu, răspunse Hattie, nu cu haz, ci cu stângăcie, făcând ca întrebarea lui Brian să sune și mai dură. Dându-și seama de acest lucru fata adăugă: Presupun că voi studia. — Vom studia, înterveni părintele Bernard, zâmbind. — Și ce vei studia? se interesă Gabriel. Nu știu... nu mă prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
timpul „în altă parte“. Era notoriu faptul că nu-i plăceau copiii și nu-și dăduse nici cea mai mică osteneală să se apropie de nepoata lui, a cărei neîncredere și lipsă de experiență se potriveau aidoma cu monumentala lui stângăcie și lipsă de tact. Relațiile lui cu Pearl fuseseră, deși corecte, și mai lipsite de substanță. Se uitase o singură dată la ea și hotărâse că-i poate acorda încredere absolută. Fetei i se părea că, de atunci încolo nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]