768 matches
-
calitatea sării, ocna Inferior nu se deosebea cu nimic de ocna Superior, lucrările fiind executate de 75 de tăietori și 18 voluntari. "Ocna Colosiensis" avea un diametru de 76 m (40 de stânjeni) și înălțimea de 111 m (59 de stânjeni). În această ocnă lucrau 63 de tăietori împreună cu 12 voluntari. "Ocna S. Theresiae" număra 30 de tăietori și 15 voluntari, avea diametrul bazal de 50 m (26 de stânjeni) iar înălțimea de 66 m (35 de stânjeni). Cea mai nouă
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
m (40 de stânjeni) și înălțimea de 111 m (59 de stânjeni). În această ocnă lucrau 63 de tăietori împreună cu 12 voluntari. "Ocna S. Theresiae" număra 30 de tăietori și 15 voluntari, avea diametrul bazal de 50 m (26 de stânjeni) iar înălțimea de 66 m (35 de stânjeni). Cea mai nouă "ocnă S. Antonii" avea dimensiuni pe măsura celorlalte. Mineralogul Fridvaldszky a amintit existența unei ocne mai mari și mai vechi care, din cauza pericolului de a se surpa, a fost
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
m (59 de stânjeni). În această ocnă lucrau 63 de tăietori împreună cu 12 voluntari. "Ocna S. Theresiae" număra 30 de tăietori și 15 voluntari, avea diametrul bazal de 50 m (26 de stânjeni) iar înălțimea de 66 m (35 de stânjeni). Cea mai nouă "ocnă S. Antonii" avea dimensiuni pe măsura celorlalte. Mineralogul Fridvaldszky a amintit existența unei ocne mai mari și mai vechi care, din cauza pericolului de a se surpa, a fost închisă în data de 19 iunie 1762 (azi
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
m, în scopul includerii în circuitul turistic și a minei Iosif, nedeschisă până acum accesului public. Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe
Salina Turda () [Corola-website/Science/306932_a_308261]
-
să "„privegheze asupra ei și s-o împodobească cu toate cele de trebuință spre mulțămirea orășenilor”". La 23 aprilie 1835, în urma discuțiilor între municipalitate și Biserica Catolică, aceasta din urmă a donat Eforiei Iași un teren în suprafață de 142 stânjeni (circa 11.700 m²), pentru a înființa o grădină publică "„în capătul lărgimii din sus dinspre Copou”". Deoarece această suprafață era prea mică pentru a deveni un parc și profitând de faptul că terenurile învecinate nu erau împrejmuite sau cultivate
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
I în Piața Palatului nou-proiectată de Rossi. Pentru o lungă perioadă de timp, Palatul de Iarnă a fost cea mai înaltă clădire din oraș. În 1844, Nicolae I a ordonat ca toate clădirile private să fie cu cel puțin un stânjen (2,13 m) mai mici decât Palatul de Iarnă. Această regulă a fost în vigoare până în 1905. Palatul de Iarnă avea 1.500 de camere, 1.786 de uși și 1.945 ferestre. Fațada principală are 150 m lungime și
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii din Moldo-Valahia au continuat să-i fie subordonați. Eparhia armeană din Basarabia a fost întemeiată pe baza „Ogrăzii armenești“, un teritoriu în Chișinău, pe o suprafață de circa 25.000 stînjeni, atribuit de guvernatorul Basarabiei, în 1813, comunității armene. Inițial destinat Casei Episcopale, acest teren cuprins între străzile Alexandru, Regele Ferdinand (Kievskaia), Tighinei și Armenească a mai găzduit apoi biserica și casele parohiale. Față de celelalte confesiuni minoritare, cărora de asemenea li
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
construcție protejată ZCP 01 - Cartierul istoric Cetate. Adresa oficială a copurilor administrate de consiliul județean este str. Popa Șapcă, nr. 4. Bastionul este format din două flancuri, cel de nord și cel de sud, lungi de c. 142 m (75 stânjeni), care formează spre est un unghi ascuțit de 72°. Capetele dinspre cetate ale flancurilor formează urechile bastionului. Bastionul este prevăzut cu o retragere, fiind singurul bastion al cetății dotat cu așa ceva. Flancurile aveau ambrazuri spre exterior, iar retragerea avea ambrazuri
Bastionul Theresia () [Corola-website/Science/303695_a_305024]
-
șindrilă, separată de celelalte construcții. Pe lîngă mănăstire se aflau hambare, distilerie, ateliere de tîmplărie, fierărie, etc. În jurul mănăstirii se mai aflau cinci fîntîni arteziene, unde apa curgea prin niște țevi subterane, făcute din lut ars, cu lungimea de 300 stânjeni. Aria construcțiilor se lărgea simțitor deoarece și numărul celor care veneau la ascultare în Mănăstirea Hâncu, creștea zi de zi. În această perioadă Mănăstirea Hâncu devine una din cele mai mari și vestite mănăstiri din Moldova. Alți stareți din sec
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
de exploatare al sării de la Ocna Mureș în Evul Mediu și în perioada premergătoare anului 1791. Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal , se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
Munteanu, Vasile Jumanca, Dumitru Popovici și Mihai Petrovici (Moalărul) cu călugărul Nedici, au strâns o frumoasă colectă. Au colectat, prin: Oravița și în jurul ei, prin Sasca, Biserica-albă, Docnecea, Cacova, Bocșa, Reșița și Lugoj. CF Ungare, au donat pe seama Mrii, 400 stânjeni pătrați. Ciclovenii au curățat locul luat în stăpânire cari au cărat și materialul pentru biserică. Biserica, din „Valea Călugărului”, s-a terminat la anul 1862. Sfințirea bisericii, s-a făcut de protopopul Ștefanovici, al Bisericii-albe - cu hramul la 1.Octombrie
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
a trăit călugărul „Eftimie”, Altarul s-a format prin dărâmarea peșterii, ce era din piatră moale și s-au zidit până la partea de apus, în prelungirea cum se vede astăzi. Iar în partea de apus, are adâncimea fundamentului de 4 stânjeni.2 Împodobirea bisericii, s-a făcut mai mult, din ofrandele credincioșilor din Oravița și în jur. Icoanele principale, le-a pictat, renumitul pictor „Dumitrie Turcu”. În turnul bisericii, s-au așezat un clopot.” Altarul bisericii de la Mănăstirea Călugăra a fost
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
Ciclova-montană, tatăl teologului Nedici n-a vrut să sfinșească crucea și cele două icoane de la peșteră. Preotul Gheorghe Petrovici, din Ciclova-Română, sfințește crucea și icoanele pe riscul său. Ioan Izverniceanu vărnicer (lucrător de varnițe) a stăruit și a căpătat 400 stânjeni, pentru peșteră, loc, de la CF Ungarei, prin secretarul întreprinderii - Boitner, neamț. -//- 1860 se pictează icoanele principale, de pictorul Dumitrie Turcu, pentru peșteră și pentru biserică, sub comitetul lui Nedici. Se formează un comitet, în frunte cu teologul Nedici, pentru fonduri
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]