980 matches
-
e încântat la culme, ca un școlar care strânge în brațe o comoară ascunsă. Între timp ajunsese la ușă. Jack se afla pe scenă, dând mâna cu primarul. Fran îi mai dădu o șansă. — În primul rând... Jack nu părea stânjenit sau dispus să-și ceară scuze. De fapt, strălucea de bucurie, ticălosul, mai ales când întâlni privirea plină de venerație a lui Miriam, care mai că nu-și scrântise încheieturile delicate de atâta aplaudat. — Aș dori să mulțumesc juriului, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Dar ceea ce-i înnebunea pe bărbați, inclusiv pe el, era sclipirea a ceva deloc virginal în adâncuri, a unui foc tainic. N-arăți prea bronzată. Dumnezeu știe de ce spusese așa o platitudine. Carrie schiță un zâmbet, amuzată de aerul lui stânjenit. — Acolo e iarnă acum. De aceea am simțit nevoia să mă întorc. Jack gândi, fără s-o spună, că trecuseră șapte ierni din ziua în care plecase. Chiar și acum îi era aproape peste puteri să se gândească la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să amestece, enervat, cu lingurița în ceai. N-a mai scos nici un cuvânt. Probabil că și-a dat seama și Gaston că și-a ofensat partenerul. S-a întors spre Takamori și l-a privit trist. Tomoe s-a ridicat stânjenită și și-a luat geanta. — Hai să plecăm! spuse ea. — Plec și eu, spuse Ōkuma. Takamori a privit iar spre ușă. Bărbatul în jachetă, vîzându-l că se uită în direcția lui, s-a ascuns repede. Ōkuma și Tomoe, nebănuind pericolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
HOTELUL DE PE DEAL, Gaston a găsit motive-n plus de admirație. Sub numele hotelului scria: 800 yeni/noapte 400 yeni/oră Nici renumitul hotel parizian Ritz nu era atât de atent cu oaspeții. Un turist nu se simte niciodată mai stânjenit decât atunci când se gândește că l-ar putea costa camera mai mult decât a prevăzut. Li se face un serviciu enorm turiștilor dacă sunt înștiințați dinainte de costul hotelului. Aici sunt atât de atenți cu oaspeții, încât li se comunică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
niciodată un gust mai bun pentru Gaston, care era mort de foame. Nu a uitat să adune capetele de pește pe marginea farfuriei, pentru Napoleon. — Pentru cine-s alea? întrebă bătrânul Higurashitei, lăsând bețișoarele din mână. — Sunt pentru câine-san. Gaston, stânjenit, i-a spus bătrânului că a adus și un câine cu el. A, deci îți plac câinii? Bătrânul i-a studiat iar chipul cu multă atenție. Ești un european cam ciudat! — Da. Da. — Și pe mine mă consideră lumea bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
polițist, frate. Ești prost dacă-ți închipui că bietul Gaston o să fie în stare să schimbe gândurile unui ucigaș și să-l facă să se îndrepte. Luat tare de sora lui, Takamori și-a umezit buzele cu limba. Se simțea stânjenit. — În loc să faci aici pe eroul, mai bine roagă-i pe polițiști să-l găsească pe Gaston. — Ce crezi că e de făcut? — Puțin îmi pasă de prostul ăla. M-am săturat de el. Un musafir care-ți dă atâta bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de neon. În fața lor stăteau în picioare, agățate de bara de sus, două fete, aparent eleve de liceu, care se întorceau de la un concert ce avusese loc în sala Hibiya. Încă sub vraja muzicii, discutau entuziasmate despre pianist. Gaston părea stânjenit. Stătea țeapăn, cu mâinile pe genunchi. Takamori și-a amintit de seara în care a plecat Gaston de la casa lor din Kyōdō. Era o noapte asemănătoare cu aceasta, cu o mulțime de stele argintii pe cerul senin. Takamori avea în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu fundul de pământ, dar se ridica și pornea mai departe. Lui Takamori i se părea caraghios și râdea de fiecare dată când cădea Gaston, dar se pare că acesta și-a dat seama că era privit și un zâmbet stânjenit i-a fluturat pe fața de cal. — Oh, Takamori! Hai, încă un pic! În cele din urmă a ajuns în vârf și s-a întors spre Takamori, încântat. Bărbatul acela mătăhălos și molatic, fără pic de mândrie în el, reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-se tot, în timp ce-și băga în buzunar carnețelul. Nu era în firea lui să se fâstâcească astfel. — Am impresia că socotiți cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița ironic, în timp ce-i punea dinainte farfuria plină cu oden. Takamori zâmbi stânjenit și privi afară, prin fereastra crăpată. Se lăsase noaptea. Probabil va fi vreme bună și mâine. Puzderie de stele sclipeau deasupra acoperișurilor înguste ale barurilor ce se întindeau de-a lungul străzii. Și-a amintit fără să vrea de seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de adevărată și de profundă este dragostea ta pentru Idee. Tu ai spus asta, nu? Ideea Înainte de toate. Ascultă, vorbim altă dată, acum trebuie să plec, mă așteaptă fetița mea, i-am promis să cânt karaoke cu ea, spuse Elio stânjenit, pentru că nu-i părea potrivit să fie În acel moment, pe acea stradă, În acel cartier, În fața acelui oblon luminat doar de raza palidă a unui lampion, pe care cineva scrisese cu vopsea neagră: DACĂ TOT CEEA CE POSEZI TE POSEDĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din fier forjat străluceau două lumânări. Apoi, În penumbra densă, Îl descoperi. Onorabilul Îngenunchease pe o scăriță incomodă din marmură În fața primei capele de pe stânga. Privea absorbit o pânză Întunecată care ocupa Întreg altarul. Antonio Își desprinse privirea. Se simțea stânjenit invadând intimitatea acelui om care În fața lui nu mai avea nimic intim și nu-i putea ascunde nimic. Căci nimic nu este mai intim ca rugăciunea. Cum În biserică nu mai era nimeni, și nimeni nu atenta la viața avocatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În fața ușii și sună. Pe vitrină scria USE YOUR BODY, PAINT YOUR SKIN. Le deschise un tânăr care avea cel puțin douăzeci de ani, cu brațele tatuate ca Axel Rose. Miria Îl sărută pe gură atât de lung, Încât Valentina, stânjenită, se prefăcu la Început că are treabă cu casca, Încercând s-o Închidă În portbagaj, iar apoi nu mai știu Încotro să se uite. Miria Îi spuse ceva În șoaptă, iar Axel Rose râse. Era leit solistul de la Guns’N
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întrebă Sasha surprins. — Mă privește? Întrebă ea În șoaptă, agățându-se de el. Sasha se trezi prins Între măsuță și perete, cu părul ei răvășit peste mâinile lui, În timp ce fața ei era neliniștitor de aproape de nasturii blugilor săi. Cine? Întrebă stânjenit. Avu impresia că persoanele de la masa de alături aveau de gând să cheme garda de la Moravuri Ușoare. Rușinându-se, Îi surâse ospătăriței impecabile care venea să-i Întrebe dacă doreau să servească și altceva. — O felie de tort, spuse. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ea cu ochi îndrăgostiți, aproape fără să-i pese că tăinuitorul lui se îndrăgostea el însuși, brusc și poate fără speranță. Giulia și-a comandat o apă plată, și-a aprins un Marlboro Light și a-nceput să aștepte, la fel de stânjenită ca și Zogru, căruia întârzierea lui Andrei Ionescu i se părea o insultă la adresa lui. Aceasta la început, în primul sfert de oră, când și el și Giulia au așteptat răbdători. Dar Andrei Ionescu nu avea de gând să vină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dat seama de semnificația acestui cuvânt. Acum aș râde cu poftă la nătângia ce-am avut-o atunci. După clipe în care tu doar m-ai privit, iar eu procesam informația, am răspuns: Poftim? Aaa, Darius! am spus rumenit, aproape stânjenit. Lucia, Lucia... Numele tău strălucea în mintea mea, mi se imprima peste tot. Ai râs, dar ți-ai dus repede mâna la piept. Fața ta s-a schimbat, de asemenea și a mea. S-a întâmplat ceva? am murmurat, venind
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
său. Cu cât creștea, cu atât petrecea mai mult timp în casă, uitându-se la munca lui Nakht-re, studiind literele și luând masa de seară cu bunica lui. Într-o dimineață când mâncam cu el în bucătărie, l-am văzut stânjenit și chiar s-a roșit pentru că eu am luat o smochină, am mușcat din ea și i-am dat lui o jumătate. Fiul meu n-ar fi spus nimic care să mă rănească - dar Re-mose n-a mai mâncat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
încântătoare, spun. — A. Se uită în treacăt în direcția în care mă uit, fără prea mare interes. Da, avem un grădinar foarte priceput. Are tot felul de idei. Ia loc, te rog. Flutură scurt din mâini și, simțindu-mă ușor stânjenită, mă așez pe un fotoliu. Trish se așază pe un scaun împletit de alături și își bea cocktailul. Te pricepi la Bloody Mary ? mă întreabă din senin. O privesc mirată. — Nu contează. Trage iar din țigară. Te învăț eu. Poftim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
comport ca o menajeră. — Bine ai venit, Samantha ! spune Eddie când ajung jos în hol. Ai dormit bine ? — Foarte bine, mulțumesc, domnule Geigger, răspund foarte demnă. — Mă bucur ! Eddie se clatină în față și-napoi pe tălpile pantofilor. Pare ușor stânjenit. Adevărul e că amândoi par ușor stingheriți. Sub tot fardul, sub bronz, sub hainele scumpe, cei doi soți par ușor nesiguri pe ei. Mă duc la o banchetă și îndrept o pernă, încercând să par că știu precis ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o plătești destul ! N-am zis că... încep neajutorată. — Și are nevoie de cratițe și de tigăi noi. De la firmele cele mai bune. Îl împunge pe Eddie în coaste cu cotul, șoptind „Zi ceva !” — Ah... Samantha. Eddie își drege glasul stânjenit. Am fi foarte fericiți dacă ai accepta să rămâi la noi. Suntem foarte încântați de serviciile tale și oricare ar fi așteptările tale salariale le vom... împlini. Trish îl mai îmboldește o dată în coaste. Le vom depăși. — Și îți vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Singurul lucru care mă deranjează e șuvița decolorată. Va trebui să fac ceva în legătură cu ea. Pornesc pe hol, dar dinspre dormitoriul soților Geiger nu se aude nici cel mai mic zgomot. Trec în liniște pe lângă ușa lor, simțindu-mă brusc stânjenită. O să fie un pic ciudat să mă aflu în casa lor tot weekendul, fără să am nimic de făcut. Mai bine ies la plimbare mai încolo. Ca să nu le stau în drum. În bucătăria strălucind de curățenie ca întotdeauna e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mai tare : și mai mulți pești se zvârcolesc în jurul meu. Deși, dacă stau să mă gândesc, sunt cam aceeași specie de pești. — Ești bine ? spune, văzându-mi lacrimile. — Da. A fost o zi ciudată, atâta tot, spun, ștergându-mi-le stânjenită. Nu-mi prea stă în fire să mă emoționez atâta la vederea unei... pâini. — Mama zice că ai fost un pic supărată. Ridică din sprânceană. De la prea mult frământat ? — De la dospit. Zâmbesc strâmb. De la așteptat. Niciodată n-am fost bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
încep să sune alarma nebunește simultan, ca Hubble când vede o navă dușmană. Oare ce au receptat exact ? Ce avea de gând să spună ? Poate că-ntr-o zi o să... rămân aici peste noapte ? completez în cele din urmă, ușor stânjenită. — Exact. Nathaniel își freacă nasul. Ne uităm puțin ? Casa e mai mare decât pare din afară, are dușumele natur, șeminee vechi și o scară de lemn care scârțâie. O cameră nu are nici un fel de tencuială, iar bucătăria e total
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un grup de asociați juniori. Uite-o ! E chelneriță ! — Nu! zic cu respirația tăiată. Nu mai spune nimănui... E prea târziu. Îi văd pe toți cei din grup întorcându-se să se uite la mine cu expresii identice de spaimă stânjenită. O clipă, sunt atât de îngrozită că-mi vine să mă fac mică de tot unde sunt. Ăștia sunt cei cu care am lucrat. Ăștia sunt cei care mă respectau. Iar acum sunt îmbrăcată în uniformă cu dungi și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ei. — Tocmai am citit despre tine ! — Bună dimineața, doamnă Geiger ! Las jos Daily Mail și mă ridic iute în picioare. Ce doriți la micul dejun ? Niște cafea, pentru început ? — Nu e nevoie să faci tu cafeaua, Samantha ! răspunde ea, ușor stânjenită. Eddie, fă tu cafeaua ! — Nu fac nici o cafea ! obiectează Eddie. — Atunci... Melissa ! spune Trish. Fă-ne te rog niște cafea bună de tot. Samantha, te rog mult, ia loc ! Ești musafira noastră ! Râde nefiresc. — Ba nu sunt musafiră ! Protestez. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
A plecat acum puțin timp cu mașina. Ferma din Bingley ? Înghit în sec ușurată, încă respirând greu. Crezi că ai putea să mă repezi până acolo ? Trebuie să vorbesc cu el. — Păi nu acolo... Eamonn se freacă pe fața roșie, stânjenit. Mă uit la el și simt că mă cuprinde o presimțire rea. Samantha... a plecat în Cornwall. Șocul mă izbește în piept ca un camion. Nu pot rosti nici un cuvânt. Nu mă pot mișca. Credeam că știi. Eamonn face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]