684 matches
-
și cheltuielile necesare, se reglementa activitatea poștei, circulația monetară și chiar viața bisericească. Departamentului secretariatului de stat i se stabilea modul de ținere și conducere a evidențelor, a condicilor cu decretele emise pe categorii de probleme (de boierie, supuși străini, staroști), ținerea cărților de citit și a gazetelor, eliberarea pașapoartelor, intrarea și ieșirea din țară a cetățenilor și a fețelor bisericești, trecerea supușilor străini peste hotare. Departamentului lucrărilor publice i se reglementau atribuțiile cu privire la plata lefurilor amploaiaților săi, i se defineau
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
nici o imputare pesedeilor: asta știu și asta fac de când există. E suficient să privești mutrele personajelor reprezentative, pentru a ghici linia partidului: un cleptocratism cinic și brutal, provenit din subsolurile golăniilor de cartier și din voioșia tâmpă a prostului ajuns staroste peste sat. Chiar și în aceste condiții, pasivitatea foștilor componenți ai CDR te scoate din minți. Nu s-a găsit nici un lider să spună, sus și tare, că succesele internaționale ale României au fost pregătite în intervalul în care s-
Celuloza de la cap se-mpute by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13103_a_14428]
-
vorbește despre "castelul nostru de la Soroca". În tratatul moldo-polon din 12 iulie 1499 este citat martor "Coste, pârcălab de Soroca", iar în tratatul încheiat la 14 septembrie 1499 cu Alexandru, mare duce de Lituania, este amintit din nou același "Coste, staroste de Soroca". Pârcălabii principalelor cetăți moldovenești sunt cunoscuți mai ales din hrisoavele domnești, figurând ca martori. Ei erau apropiați ai domnului, membri ai familiei domnitoare sau ai Sfatului Domnesc. Un alt moment semnificativ ce leagă istoria ținutului Soroca de domnia
Urmele lui Ștefan cel Mare în ținutul Sorocii. In: Curierul „Ginta latină” by Vlad Bejan, Carmen Bădură () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2240]
-
pentru iernatul oilor, să fie volnici a le paște pe a oricui moșie, al șasele pentru vinul ce-l vor aduce din gios de la Odobești, să nu plătească tult sau 22 bani și jumătate pentru un vas și 12 bani starostelui, nici pârcălabului.”" Întreaga obște de ocol a Câmpulungului Moldovenesc este considerată o „cetate de drum”, menită să asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii țării continuă să reînnoiască la fiecare schimbare de domnie privilegiile câmpulungenilor ce asigură acea
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
Orașul este așezat în Câmpia Titu la o altitudine de față de nivelul mării, fiind brăzdat de cursurile râurilor Colentina și Ilfov. Se învecinează cu: Ca unitate administrativ-teritorială, orașul Răcari a fost atestat prin anul 1725, printr-o cruce ridicată de starostele bărbierilor din București, fiind cunoscută sub primul nume de comuna Podul Bărbierului, datorită podului peste pârâul Ilfovăț, ridicat de același bărbier pe drumul ce lega Bucureștiul de Câmpulung. Crucea a fost ulterior mutată în curtea moșierului Gh. Meitanii la inceputul
Răcari () [Corola-website/Science/301187_a_302516]
-
obiecte din piatră (la biserica din satul Topolița), os, ceramică. În vechi documente românești s-au găsit adesea oameni cu numele de Grumăzescu sau Grumaz, precum și moșii, vai, ape, păduri, având acest nume sau derivate ale sale. Astfel, Ion Grumeza - staroste de Cernăuți este menționat la 12 iulie 1499; Ion Grumezea - vornic în Țara de Sus apare la 26 martie 1574; Ștefan Grumezea la 24 martie 1697 și alții. Apar în documente și sate cu denumirea de Grumăzești: în fostul ținut
Netezi, Neamț () [Corola-website/Science/301655_a_302984]
-
La mai multă voie bună!”" Chemătorii și chemătoarele aveau calitatea de domnișori și domnișoare de onoare și îi însoțeau pe miri, pe tot parcursul ceremoniei nunții. În dimineața nunții alaiul se formează de la casa mirelui, de unde, în frunte cu un staroste numit colăcar, deoarece poartă un colac și o ploscă cu jinars, pornesc spre casa miresei. La poarta miresei drumul este blocat de alaiul acesteia, condus și el de un staroste. Între cei doi „conducători de oști” se desfășoară un dialog
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
se formează de la casa mirelui, de unde, în frunte cu un staroste numit colăcar, deoarece poartă un colac și o ploscă cu jinars, pornesc spre casa miresei. La poarta miresei drumul este blocat de alaiul acesteia, condus și el de un staroste. Între cei doi „conducători de oști” se desfășoară un dialog vesel, care se termină cu o pace marcată de ciocnitul celor două ploști cu ginars, după care toți pornesc spre casa miresei. Colăcarii cer apoi mireasa: "„Cu vreo două trei
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
la naș. Pornind de la bucătărie și îndreptându-se spre masa nașilor, acompaniată de primaș, aceasta chiuie: Din jocurile mai mult jucate la nunți erau: „De-a lungul” și „Învârtita”, jocurile feciorești ca: Sârba, Brâul, Bătrâneasca și Cernuta. După chiuitul găinii starostele adună cinstea, începând de la nași și continuând cu toți mesenii care îi cinstesc pe miri, cu bani sau cu alte daruri, spunând: „De la noi atât, de la Dumnezeu mai mult!”. În același timp închină fiecare un pahar cu mirii, felicitându-i
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
drept semn de prețuire pentru actele de vitejie. Acestea au fost vădite în lupta dată si câștigată de moldoveni la poalele codrului lui Făurel, când năvălitorii au fost învinși de locuitorii satelor din zona puși sub comanda lui Făurel Boghină - staroste al plaiului. Satul Mândrișca a fost întemeiat relativ recent pe la mijlocul sec. al XVIII-lea, de un grup de refugiați proveniți Transilvania. Despre toponimul Mândrișca circulă mai multe explicații.: O legendă locală suține că după lupta de la Războieni, Ștefan cel Mare
Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/300709_a_302038]
-
colorate, zgărduțe (bentițe de mărgele), panglici multicolore, cununi de flori de câmp din care nu lipsea barbârnocul și clopoțeii. Steagul purtat de un flăcău chipeș, apropiat al mirelui era nelipsit din toate momentele ceremonialului, stegarul fiind alături de nași, druștele, taroste (staroste) și chemători, un actor important al nunții. Valoarea lui simbolică, pe care sigur a avut-o cândva, a fost uitată cu vremea, folosirea lui la nunta menținându-se doar pentru spectaculozitatea pe care o imprimă momentului. Tot cu prilejul jocului
Huta, Cluj () [Corola-website/Science/300332_a_301661]
-
mă-ta când ta dor Pomul mirilor, simbol al bogăției și rodului de prunci a viitoarei familii, era confecționat dintr-un lăstar de măr împodobit cu covrigi și turtă dulce și se așeza pe masa mirilor. După ce preotul sfințea pomul, starostele îl închină mirilor zicând: Să trăiești pom frumos Mândru și mănos Pe la vârf într-aurit Pe la mijloc înflorit Pe-a cui sama ești numit? În asta lume finilor În cealaltă, nașilor Cinstite nânaș mare Ce dai finilor dumitale? La întrebarea
Huta, Cluj () [Corola-website/Science/300332_a_301661]
-
îl închină mirilor zicând: Să trăiești pom frumos Mândru și mănos Pe la vârf într-aurit Pe la mijloc înflorit Pe-a cui sama ești numit? În asta lume finilor În cealaltă, nașilor Cinstite nânaș mare Ce dai finilor dumitale? La întrebarea starostelui, nânașul răspundea făcând public darul pe care îl făcea mirilor: un purcel, o oaie cu mile sau altceva - funcție de vremea care a avu loc nuntă sau de puterea economică. În toiul petrecerii, după ospătarea nuntașilor cu băutură și bucate, socăcița
Huta, Cluj () [Corola-website/Science/300332_a_301661]
-
de tip rusesc. "În Basarabia împărțirea pe voloste a existat între 1828-1919". Volostea întrune câteva comune (sate) învecinate. Administrația ei se constituia din adunarea volostei, președintele volostei, uprava volostei, judecătoria de voloste. Satul Vărvăreuca era administrat de un primar, denumit staroste, doi ajutori ai săi și de comandantul poliției comunale (stanovoi). Ei erau aleși de consiliul sătesc, compus de toți locuitorii bărbați majori ai comunei. Cancelaria comunei era încredințată unui secretar denumit pisar. Din 1818 până în 1835, la fel ca și
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
cu „Antemia jupâneasa”, iar după moartea ei, în 1622, în septembrie 1626 se va căsători cu fiica cea mai mică a domnitorului Radu Mihnea, al cărei nume nu este cunoscut . Miron a ocupat succesiv dregătoriile de ceașnic, (1611), spătar (1615, staroste de Cernăuți, în 1616, pârcălab de Hotin (1618 - 1621. Fiind un bun cunoscător al limbilor turcă și polona, Miron Barnovschi a fost „făcător de pace”, în ducerea tratativelor din urmă războiului turco-polon, de la Hotin, din 1621), la care participase și
Miron Barnovschi () [Corola-website/Science/299300_a_300629]
-
sunt descendenții valahilor care au migrat aici până în secolul al XVI-lea, când s-au încheiat marile deplasări de populații păstorești din Carpați. Așezările întemeiate de păstorii români erau conduse potrivit dreptului valah (jus valachicum), de un "wajda" (în polonă, starostele unui sat de vlahi). Goralii au azi identitate poloneză, dar multe fapte de cultură amintesc originea lor românească: tradiții, obiceiuri și cuvinte românești ("măgură", "vatră", "jântiță", "colibă", "baci" etc., multe din acestea de origine traco-dacă). În amintirea vechilor migrații păstorești
Zakopane () [Corola-website/Science/297820_a_299149]
-
scriitori români pentru uzul tinerimii române” (1885, ed. a 2-a în 1907), ˝Trandafiri și Viorele˝ (1886, ed. a 4-a în 1912), „Chiuituri de care strigă flăcăii la joc, Opșaguri, cât pilite, cât cioplite și la lume împarțite” (1887), „Starostele sau datinile de la nunțile românilor ardeleni” (1890), „Povești din popor” (1895, editat sub auspiciile ASTREI și premiat de Asociație), „Bocete” (1897), „Românul în sat și la oaste, apreciat din cântecele lui poporale” și „Pântea Viteazul: tradițiuni, legende și schițe istorice
Ion Pop-Reteganul () [Corola-website/Science/307655_a_308984]
-
fost prea slăviți, pentru că toți au stătut, unii, parte bisericească - preoți, duhovnici vestiți, clirici la scaunul Mitropoliei țării aleși - alții, dascăli slovani și rumâni, și mai toți adăpați oareșice și de latinească și de elinească.”" Tatăl său a fost Ioan starostea, acesta slujind țara timp de peste 40 de ani în diferite slujbe politice și ajungând chiar, de patru ori, să îmbrace caftanul marilor boieri. Între 1790 (înainte de 2 iunie) și 13 august 1796, Ioan îndeplinește funcția de mare staroste de negustori
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
fost Ioan starostea, acesta slujind țara timp de peste 40 de ani în diferite slujbe politice și ajungând chiar, de patru ori, să îmbrace caftanul marilor boieri. Între 1790 (înainte de 2 iunie) și 13 august 1796, Ioan îndeplinește funcția de mare staroste de negustori, foarte bine plătită. Este pomenit în acte fie ca Ioan Dobrian, fie ca Ioan Popovici. Într-o epocă în care prezența numelui de familie nu era obligatoriu, această fluctuație, în opinia cercetătorilor, nu e neobișnuită. Primul nume ar
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
al locului de baștină al tatălui Ioan, iar cel de-al doilea ar desemna meseria bunicului. Bunicul lui Ștefan a fost Fănuță, de la care își va trage și numele de familie. De altfel, Ștefan se semnează fie „Ștefan "sin" Ioan starostea”, fie „Fănuță "sin" Ioan starostea”. În anii copilăriei va trăi cumpătat și va învăța elina de la dascăli greci. Pe la 1800 scrie prima sa cronică, intitulată „Domnia lui Constantin vodă Hangerliul”. După vârsta de 15 ani Ștefan va pleca de la casa
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
tatălui Ioan, iar cel de-al doilea ar desemna meseria bunicului. Bunicul lui Ștefan a fost Fănuță, de la care își va trage și numele de familie. De altfel, Ștefan se semnează fie „Ștefan "sin" Ioan starostea”, fie „Fănuță "sin" Ioan starostea”. În anii copilăriei va trăi cumpătat și va învăța elina de la dascăli greci. Pe la 1800 scrie prima sa cronică, intitulată „Domnia lui Constantin vodă Hangerliul”. După vârsta de 15 ani Ștefan va pleca de la casa părintească încercată de greutăți și
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
titluri de noblețe austriacă, unele familii de latifundiari armeni (Antonovici, Bogdanovici, Capri, Petrovici, Pruncul, Romașcan) au dobândit în perioada 1788-1815 titluri nobiliare austriece, în special cele de cavaler (în ). Prin 1790, Ariton, Luca și Cârste Pruncul, fiii lui Grigorie Pruncul, staroste de armeni, erau înnobilați. În vechiul cimitir armenesc al Bisericii "Sf. Simion" se află monumentul funerar din piatră al lui Gregor Prunkul (1772-1823) și al soției sale, Hrepsima (1780-1839). Prin testament, acesta își lăsa averea urmașilor săi (patru fii: Ariton
Capela Pruncul () [Corola-website/Science/308391_a_309720]
-
de "provincie" mai era acordat și Marelui Ducat al Lituaniei. Cele trei provincii, Polonia Mare, Polonia Mică și Lituania) erau împărțite în voievodate ("województwa"). Fiecare voievodat era condus de un voievod (guvernator). Voievodatele erau împărțite în "stărostii" conduse de un "staroste". Orașele erau conduse de castelani. Existau mai multe excepții de la aceste reguli. Vezi și Funcții administrative în Uniunea statală polono-lituaniană. Regiunile istorice ale uniunii erau: Granițele statului polono-lituanian variau mult după încheierea fiecărui tratat de pace, în special în părțile
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
României, aflată în regiunea istorică Moldova. Reședința județului era orașul Focșani. Ținutul Putnei a fost atestat documentar la 2 iulie 1431. Împreună cu Ținutul Adjudului, atestat în 1460, s-a contopit în 1591 sub denumirea de Ținutul Putnei, condus de un staroste până la 1859. În anul 1943, prefectul Panaite N. Pavlu a reușit să editeze o lucrare valoroasă pentru acele timpuri, respectiv Monografia județului Putna, prin mobilizarea celor mai buni specialiști din județ, care au lucrat gratuit pentru a realiza această scriere
Județul Putna (interbelic) () [Corola-website/Science/302177_a_303506]
-
organizați în bresle și erau împărțiți în "konciane" (кончане - locuitori ai mahalalelor), "uliciane" (уличанe - locuitori ai aceleiași străzi) și "sotnii" (сотни - grupe de câte o sută). ("Vezi și: " Suta lui Ivan, prima breaslă rusă.) Începând cu secolul al XII-lea, starostii acestor bresle au căpătat dreptul de a ratifica cele mai importante hotărâri ale republicii. Conducătorul Novgorodului era un cneaz din principatele învecinate, invitat de vecea orașului să fie în fruntea republicii. Între cele două părți (cneaz și oraș) se semna
Republica Novgorodului () [Corola-website/Science/302211_a_303540]