1,024 matches
-
liceului m-am înscris la Facultatea de drept din București. Tatei i-ar fi plăcut să urmez medicina veterinară, pentru că aveam pe moșie o întinsă crescătorie de vite. Ne trăgeam dintr-o familie veche boierească, având rădăcini în trecut. Un străbunic fusese în divanul lui Bibescu-Vodă, tata-mare luptase aprig pentru unire și era intim cu Domnitorul Cuza, dar o ceartă pentru o femeie și mai ales orgoliul său care nu cunoștea margini (credea că se trage, după mamă, din bazilei) l-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
tu ne disprețuiești, căci îi suntem în felul nostru de folos! Mai mult chiar, neamul nostru a avut un rol important, acum două mii de ani, fiindu-i de folos Pruncului Iisus, așa cum mi-a povestit bunicul meu, care știa de la străbunicul lui, ceea ce o să vă povestesc: Era o noapte de iarnă cu vifor. Boii, strămoșii mei, dormeau liniștiți într-o peșteră din Betleem, care le era sălaș, dimpreună cu oile. Deodată, ușa se deschise, și împinși de vifornița de afară, intră
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
o casă scundă, fără ferestre, cu o curte plină de nisip, dominată de un havuz. I se spuse, însă, că prezicătoarea murise. 59. Prin toamnă, m-am nimerit, într-o zi, în compania unui conte. Un conte autentic, ai cărui străbunici au venit din Bretania, instalîndu-se în București. Din vorbă în vorbă, am aflat că a urmat liceul la "Spiru Haret". Am aproximat că asta s-a întîmplat după ce am plecat eu de la "Spiru" sau mă pregăteam să plec. Și nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
avea doi ani și Îl găseau Întotdeauna Încremenit În cîte un loc și privind, bunăoară, o floare; cu un pavilion separat pentru servitori, ca o aluniță neagră pe un obraz frumos; În sfîrșit, cu o caleașcă pe care o folosise străbunicul tău, Julius, pe cînd era Președintele Republicii - ai grijă, nu o atinge, e plină de păianjeni! și el, cu spatele la maică-sa, care era o femeie fermecătoare, Încercînd să ajungă la clanța ușii. Caleașca și odăile pentru servitori au exercitat Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și alte sunete? Să ne jucăm de-a clinchetele?“ CÎnd de termina micul dejun, Susan se punea pe dat telefoane la nesfîrșit și Vilma pleca luîndu-l pe Julius; se duceau amîndoi În livadă, se opreau la piscină sau la caleașca străbunicului. Dar, odată, Julius n-a mai așteptat ca Vilma să-l ia de mînă; i-a luat-o Înainte și a zbughit-o pe urma lui Celso care cobora cu tava. „Arată-mi casa de bani! Arată-mi casa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julius se ținea după Cinthia prin tot palatul, fiindcă alături de ea Îi era mai ușor să suporte moartea Berthei. Greu era cînd Cinthia pleca la școală, căci atunci avea din nou chef să se joace În livadă sau În caleașca străbunicului și, Într-o bună după-amiază, s-a trezit că-și scoate cravata, fiindcă așa, strîns la gît cum era, ajunsese lac de sudoare după ce se războise pe viață și pe moarte cu pieile-roșii. Din fericire, tocmai atunci a apărut Cinthia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
familie. Kearney îi pregătise deja piatra funerară, iar treaba ei era doar să se plimbe la întâmplare pe aleile astea de cimitir până când dădea peste ea. Înainte să moară, Joan Schluter îi dăruise fiicei sale o fotografie tare, cartonată, cu străbunicul Swanson stând în fața casei lui dărăpănate, acea capelă a dezolării, la patruzeci de kilometri nord-vest de ceea ce avea să devină Kearney. Bărbatul din fotografie ținea în mână jumătate din biblioteca sa - ori Pilgrim’s Progress, ori Biblia: fotografia era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care să explice Capgrasul, ați căuta o genă a schizofreniei. Asta-i familia Schluter. Să vedem ce-am mai adus aici. Îl puse la curent cu restul micului album de familie. Avea fotografii care se întindeau în timp până la un străbunic, Bartlett Schluter, care stătea în fața unei case de pământ pe când era doar un băiețel, cu părul ca mătasea de porumb. Avea poze cu abatorul din Lexington, o cutie fără ferestre de aproape 50.000 de metri pătrați, cu containere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
post de vampir gotic - produse o conductanță mică. Închise ochii și dădu fotografia la o parte. Weber insistă. —E cineva cunoscut? Mark privi poza lucioasă, de format 10/15. —E... știi tu. Fata din Familia Addams. Acul oscilă la fotografia străbunicului. —Patriarhul. Gagiul ăsta? Când era copil, stătea în casa aia de pământ și prin acoperiș a intrat o vacă. Frumoase vremuri erau pe-atunci. Abatorul IBP îi produse un spasm anxios. — Aici lucrez eu. Doamne, au trecut săptămâni întregi. Sper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe care era mai bine s-o adresezi personal. Până la urmă, Karin se duse la Arc, când Bonnie era de serviciu. Până acum, Karin nu se obosise să vină în vizită. Șaizeci și cinci de milioane de dolari ca să-i transforme pe străbunicii ei în desene animate și ca să-i păcălească pe cei aflați în drum spre California, în Navigator-urile lor, că ar merita să se oprească aici. Achită cei 8,25 dolari, trecu pe lângă figurinele pionierilor în mărime naturală și urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de scris pentru femeia îngreunată. Atunci, în ’46, a fost limpede că nu mai era cale de întoarcere, bunica aștepta o fetiță, ca mine acum, și se chinuia să aprindă cu un rest de petrol vechea mașină de gătit a străbunicii, pe care apoi nu s-au îndurat s-o arunce. Ce vremuri, Herr Doktor, iar eu mă plâng acum, suntem atât de fragili, atât de nestatornici, față de tăria pe care ați avut-o voi, erați făcuți din altă plămadă... Pun
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
la mine-n cameră, îl rog. Mișu sosi imediat și, fiindcă Toader îl prevenise bucuros că e un domn care pare făcut bucăți, își luase geanta la el. Bărbatul era așezat în fotoliu, sub cele două portrete în ulei ale străbunicilor, Toader îi scosese galoșii, iar Alexandru tocmai îl ajuta să și dea jos haina, ceea ce era o operațiune din cale afară de delicată. Până la urmă Toader aduse foarfecele și tăiară haina. Medicinistul văzu imediat că-i o dislocare de umăr. — Ce-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
plecată în vacanță, ci chiar aflată într-un permanent repaus”. Afirmația aceasta șochează prin gravitatea ei - și o consider lipsită de bun simț. Oare nu s-a gândit că are un tată ori un bunic în vârstă sau chiar un străbunic? Să vedem în continuare dacă „Bătrânețea este o piedică în calea creației”. Când eram copil - e cam mult de atunci - vedeam oameni cu plete albe denumiți bătrânii satului și priveam la ei cu respect și cu admirație pentru că erau oameni
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Irlanda de Nord spunând așa ceva? Ai auzit? —Akiva, am venit aici să vorbim despre tatăl meu... Pentru că asta face aici iubitul nostru prim-ministru împreună cu așa-zisul nostru guvern, fie ca Dumnezeu să-i lumineze. Același lucru! Lasă orice palestinian al cărui străbunic se pișa mai demult în oliță la Jaffa să vină aici și să ceară o vilă la Tel Aviv. Și bineînțeles, hai să împărțim Ierusalimul în două. Știi de câte ori e menționat Ierusalimul în Coran? Spune-mi, știi? Uri se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
atacului oribil la care fusese martor. Lumea naturală se prăbușea. Îi spusese asta chipeșului naturalist Ramon Valdez, care îl însoțea. Valdez clătinase din cap. Nu, señor, așa s-a întâmplat întotdeauna, încă de pe vremea tatălui meu, a bunicului și a străbunicului meu. Ei povesteau mereu despre atacurile nocturne ale jaguarilor. Face parte din ciclul vieții. Dar acum sunt mai multe atacuri, zise Sanger. Din cauza acestei poluări ... — Nu, señor. Nu e nici o schimbare. În fiecare lună, jaguarii omoară între două și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
acest caz, practicată într-o așezare mică și fără farmec, cum s-a ghicit că e aceasta, ar fi incompatibilă cu delicatețea și plăcerea manierelor care disting clasele înalte de azi, care au uitat sau au ignorat din născare brutalitatea străbunicilor lor sau bestialitatea strămoșilor acestora. Acești Algori sunt oameni care și-au însușit bine ce-au avut de învățat, arătându-se capabili să-și folosească învățătura ca să afle și mai multe, iar Marta, aparținând ultimei generații, beneficiind așadar de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dacă e peste tot, până și în Centru, cum am văzut de dimineață, Presupun că e de pe vremea dumitale, observă Marta, zicala că cel care vorbește de barcă vrea să se îmbarce, Nu e de pe vremea mea, e de pe vremea străbunicului tău, care n-a văzut marea niciodată, nepotul vorbește atât de mult despre barcă pentru că nu vrea să uite că nu vrea să se urce în ea, Pace, tată, Nu văd steagul alb, Iată-l, spuse Marta și-l sărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
când aveam zece ani, e într-adevăr groapa ideală, de fiecare dată când intram în ea mi se părea că trec o poartă spre altă lume, Și eu m-am jucat acolo la vârsta aia, Și probabil bunicul meu, Și străbunicul meu, Totul se pierde până la urmă, tată, atâta vreme groapa aia n-a fost decât o groapă, și o peșteră magică pentru câțiva copii visători, dar acum cu toate vasele în ea n-o să mai fie nici una nici alta, Cioburile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de o încărcătură până la tavan. I-a spus Martei care i-a dat dreptate, și peste o jumătate de oră soluția, Cartea explică aici cum se poate rezolva problema, are chiar un desen ca să înțelegem mai bine. E posibil ca străbunicul Martei, trăind în alte vremuri, să fi folosit vreodată, la începuturile profesiei sale de olar, procedeul, vechi și pe atunci, de coacere în groapă, dar instalarea primului cuptor trebui să fi eliminat până și din memorie rustica practică, uitată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
față cu bine. — O să rămâi chel tot purtând chestia asta zi și noapte. Îi scoase lui Ben șapca de baseball și îl ciufuli. — Ca tine, adică? Ben arătă spre locul unde tatălui său începea să i se rărească părul. — Aiurea. Străbunicul meu a avut un păr ca Strewwelpeter până la optzeci de ani. E o trăsătură de familie, împreună cu inteligența fenomenală și o carismă mai ceva ca a lui Picasso. — Dar familia din partea mamei? Deci asta era. Ben aducea rar vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de la noaptea aceasta parfumată, pe când toți ascultătorii lui se făcuseră oale și ulcele, într-o seară de vară o auzise pe-o femeie bătrână povestind, aproape cu același cuvinte, despre vampirul care lua înfățișare de vițel roșu. Povestitoarea susținea că străbunicul ei însuși văzuse arătarea. Apoi peste alte sute de ani găsise povestea într-o culegere de folclor românesc. Dar atunci, în noaptea în care povestise pentru prima oară despre vampir, nu se gândise nici un moment că spunea ceva atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ar fi fost, de exemplu, să vină Johnny Depp în persoană, ea n-ar fi privit decât spre Andrei Ionescu. În plus, începuseră să se întâlnească - ea îl vizitase la birou, apoi merseseră împreună la Comoșteni, să vadă fantoma căpitanului, străbunicul Giuliei, despre care ea nici măcar nu știa. Așa că Zogru cedase în cele din urmă și hotărâse pentru început să-l cunoască mai bine. A intrat din nou în sângele lui într-o dimineață, imediat după ce Giulia îl trezise din somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
contau, era viața lui și nu voia să piardă nici un strop. Mai ales că intrarea în fundul pământului nu era întotdeauna ușoară. Cea mai grea fusese ultima, cea din 1939. Plecase la Balcic cu un grup vesel, grupul lui Gică Stănescu, străbunicul Giuliei. Zogru se aciuase într-o fată pe care o plăcea în mod deosebit, Lili Petroviciescu. Era o ființă veselă și risipită. De fapt, tot grupul era cuprins de exaltare; bărbații erau ca orice bărbat la treizeci de ani: convinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fetiței au vândut casa unui boier, care voia s-o dea de zestre fiicei sale. Aceasta s-a măritat cu doctorul Vintilescu și au avut un singur copil, care a fost mama lui Achile. Josh pusese și o fotografie a străbunicii sale, care o înfățișa pe la 1920, sprijinită de o coloană de carton și cu Achile de mână. Dedesubt scria: Caty și Achile în 1920, Bucuresci. Caty fusese o fire romanțioasă și amatoare de citit. Ea îi alese numele băiatului după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Banca pe care stătea bunicul de obicei pentru a-și depăna amintirile se afla în fața casei vechi. În partea stângă a casei se afla prispa pe care luam masa în zilele calde de vară, iar seara bunicul îmi povestea despre străbunicii mei și despre viața lor. Lângă prispă se înălța și bolta de viță de vie, care ne ferea de razele soarelui și de care bunicul era foarte mândru. Acești butuci de vie făceau cei mai dulci și gustoși struguri din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]