1,494 matches
-
vom rămîne pe loc, și nu ne vom sui la ei. 10. Dar dacă vor zice: "Suiți-vă la noi!" ne vom sui, căci Domnul îi dă în mîinile noastre. Acesta să ne fie semnul." 11. S-au arătat amîndoi străjii Filistenilor, și Filistenii au zis: "Iată că Evreii ies din găurile în care s-au ascuns." 12. Și oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan și celui ce-i ducea armele: "Suiți-vă la noi, ca să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
căci Domnul îi dă în mîinile noastre. Acesta să ne fie semnul." 11. S-au arătat amîndoi străjii Filistenilor, și Filistenii au zis: "Iată că Evreii ies din găurile în care s-au ascuns." 12. Și oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan și celui ce-i ducea armele: "Suiți-vă la noi, ca să vă arătăm ceva." Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: "Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mîinile lui Israel." 13
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
lui. 14. În această întîie înfrîngere, Ionatan și cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pămînt. 15. A intrat groaza în tabără, în țară și în tot poporul, straja și chiar și prădătorii s-au înspăimîntat; țara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu. 16. Străjerii lui Saul, care erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulțimea se împrăștie și fuge în toate părțile. 17. Atunci Saul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
ziarului enciclopedic. Când apăru și ea, monumentală, brună și albă, grasă și răscoaptă, cu cârlionți pe frunte, cu nasul în vânt (nasul clasic al crâșmăriței amoroase din toate nuvelele indigene), cu o alunică asasină, naturală ori meșteșugită de ea, de strajă lângă narea stângă, cu o umbră fină de cotleți 1 albăstrui lângă urechile cu cercei roșii, am înțeles că avea în adevăr nevoie de toată forța suspinelor ei ca să poată zdrobi un piept atât de oceanic, care lupta triumfător pentru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să mă aflu acolo, a replicat prompt doamna Silsburn. — Da, dar eu le-am promis solemn. Apartamentul lor o să fie invadat de tot soiul de unchi și de mătuși țicnite și de străini și le-am promis că o să staude strajă cu zece baionete ca să le asigur puțină intimitate șiă Of, Doamne! E îngrozitor. Doamna Silsburn a scos un râs scurt, înțepat: — Mi-e teamă că eu sunt una dintre mătușile țicnite. Era, în mod clar, ofensată. Doamna de onoare i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
De multe ori, Fevronia se trezea dormind cu furca sau cu coasa, Înfășurate-n pături, În timp ce Nicanor trudea deja În curte sau era plecat pe câmp. Altă dată se trezea cu patulînconjurat de sârmă ghimpată și cu Nicanor stând de strajă alături, Îmbrăcat În haine militare, rămase de pe vreme evacuării, ținând În mână o pancartă pe care scrise combinând grafia chirilică cu cea latină: „NIMIK NOU PЭ ФRONTUL DE RĂSĂRIT“. Mai rău era atunci când sârma ghimpată despărțea patul lor În două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
visele prea grele de atâta imaginație afară luna adâncită în propria-i contemplare sub pruni bătrâni ce-și plătesc în fiece an tributul de trudă coboară talanga mioarelor toamna la iernat în ocoalele momârlanilor ultimii daci liberi aidoma cetăților de strajă rămânerii strămoșii visează a nemurire sub crucea de brad sub cireșul bătrân timpul curge molcom sfios cu aceași statornicie pe pământ dac sub ochiul surâzător al lui Zamolxe Lupeni, 26 octombrie 2012 Opozabil "erga omnes" din fâșii colorate de hârtie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
drum părăsit; înainte-vreme însă, în fiecare sară era împresurat de focuri de popas. Iar noaptea, după ce cărăușii se linișteau, după ce tăciunii mureau în spuză și cânii se făceau covrig sub chilne, cele trei ferestre zăbrelite luceau încă până târziu în straja a treia a nopții. Luminile lor parcă întindeau fire vii pe toate drumurile văii - spre drumeții întârziați. Într-un rând, sara, Petrișor Damian de la Cornul Caprei era cu chef și sta în bătătura hanului, de vorbă cu cărăușii. Își dusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
negre. În sărbători oamenii mâncară carne de porc, după datină; cinstiră și băutură. Știau că trec într-un an nou și se înveseleau în căldura bordeielor. Își făcură rândul la mâncare și băutură și ciobanii și haidăii care făceau de strajă în perdele. Iar Faliboga până cătră ziuă și-a cercetat slujbașii, ca să nu fumeze în stuh și paie și să nu cadă între vite. La așa zile mari e îngăduit oricui să se amețească; dar amețeala poate fi și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre tatăl său și rupând de pe el straiele-i de matasă. Cu podoaba pe care o avea la centură, un stilet mic, o jucărie aurită, s-a străpuns pe loc în inimă, ridicându-și viața. S-a auzit afară ropotul străjii lui Mustafa, întorcându-și caii spre tabără. Odată cu vântul s-a îndârjit murmurul ordiei de la Amasia. Crainicii trecuți de cătră cortul verde spre ei au strigat poruncile stăpânului celui mare, dar ienicerii lui șahzadè n-au răspuns la chemarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
păzitor sau un vrăjmaș al locurilor sacre. „Șerpii „păzesc” toate căile nemuririi, adică orice „centru”, orice receptacul în care se află concentrat sacrul, orice substanță reală”, la fel ca grifonii sau monștrii care „păzesc întotdeauna căile mântuirii, adică fac de strajă în jurul Pomului Vieții sau unui alt simbol al lui”4. Monștrii și șerpii se dovedesc în interpretarea eliadescă a avea o anumită relație cu sacrul. Ea nu este neapărat de opoziție, ca în tradiția iraniană, ci poate fi o relație
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
mă-ndeamnă să fac bine, El e-n calea mea o rază Căci pe drumul drept mă ține. Mă alină în durere Și mă mângâie în plâns, De-s slăbit, îmi dă putere Și mă ține tot mai strâns. Este straja vieții mele Și mă rog la el mereu, Să mă scape dintre rele, Să mă-mpac cu Dumnezeu.
Înger păzitor. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_836]
-
meserie” o excludea mereu din viața lui. Din viața lui aflată mereu pe muchia morții. Un tropot se auzi dincolo de podul de lemn, iar Erina tresări și fugi la fereastra care dădea spre curtea interioară. Nu era decât un curier. Străjile anunțată miezul nopții. Abia miezul nopții... era imposibil, trecuseră parcă opt sau nouă ceasuri de când se Înserase. Și totuși, nu, cerul iernii era plin de stele și afară se făcea tot mai frig. După zile călduțe și noroioase, venea gerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
minerală, a unei ierni fără capăt. Nu, de data asta chiar erau tropote... Erina fugi din nou la fereastră, nu văzu nimic, ieși pe culoar, urcă scările spre metereze și, odată ajunsă, se sprijini de zidul gros și rece, alături de straja care rămăsese nemișcată. De dincolo de dealuri se auzeau tropote. Se apropiau Încet, ca și cum caii și călăreții ar fi fost mult prea obosiți ca să mai vrea ceva, fie și Întoarcerea la Suceava. Dar se apropiau. Treptat, pe culmea dealului se iviră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fie și Întoarcerea la Suceava. Dar se apropiau. Treptat, pe culmea dealului se iviră flamurile Moldovei, apoi cușmele oștenilor, și apoi un Întreg corp de oaste, de cel puțin trei mii de oameni, mărșăluind parcă prin somn, cu capetele plecate. Străjile sosiră În fugă la metereze. Doi călăreți se desprinseră din grupul compact, sosind la trap În fața porții principale. Erina le văzu mantiile albe cu semnul scutului și spadei și un fior o străbătu din cap până În picioare. - Deschideți poarta! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
arabi În burnuzuri albe urmăreau acum caravana. Știa câți sunt, ce arme au, cât de obosiți sunt caii, cum rezistă la căldură, care este momentul În care sunt convinși că În preajma lor nu se află nici un pericol. Când dorm cu străji cu tot și când sunt atenți. Știa că vor vrea să scurteze drumul ca să-l prindă mai repede. Și că vor traversa, vreme de trei zile, colțul vestic al deșertului Gobi. Abia apoi atacase. Îi așteptase În valea aceea adâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu carnea tremurând și cu sufletul Încrâncenat. Nu era doar un atac asupra lor, ci era o catastrofă. Două mii de războinici ai Imperiului otoman și ai Hanatului Crimeii ajunși poate cu mai multe zile Înainte pe malul moldovean al Dunării, străjile de hotar ucise, capcana pentru căpitan pregătită, toate acestea erau evenimente extrem de grave. Întreaga rețea de informații a Apărătorilor era În pericol. Și mult mai mult decât atât. Dacă, printr-o minune, căpitanul se mai afla În viață, atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
răspunse nimeni. - Dacă e cu măria sa am să urc chiar acum, spuse Erina. Mai apoi avem de vorbit, bine, Pietro? Să nu pleci nicăieri. Erina descălecă, lăsă calul În paza lui Ionuț și urcă repede treptele spre camera voievodului. Două străji Încrucișară halebardele În fața ei. - Măria sa e În sala Sfatului, spuse unul din străjeri. Erina se Întoarse și parcurse coridorul În capătul căruia se afla sala. Alte două străji Îi blocară drumul. - Nimeni nu intră la măria sa! spuse unul din luptători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În paza lui Ionuț și urcă repede treptele spre camera voievodului. Două străji Încrucișară halebardele În fața ei. - Măria sa e În sala Sfatului, spuse unul din străjeri. Erina se Întoarse și parcurse coridorul În capătul căruia se afla sala. Alte două străji Îi blocară drumul. - Nimeni nu intră la măria sa! spuse unul din luptători. - Sunt Erina Litovoi, din suita Doamnei Maria! spuse tânăra, adăugând parcă fără să vrea: Sunt soția căpitanului Oană. Străjile șovăiră și, până la urmă, o lăsară să treacă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
coridorul În capătul căruia se afla sala. Alte două străji Îi blocară drumul. - Nimeni nu intră la măria sa! spuse unul din luptători. - Sunt Erina Litovoi, din suita Doamnei Maria! spuse tânăra, adăugând parcă fără să vrea: Sunt soția căpitanului Oană. Străjile șovăiră și, până la urmă, o lăsară să treacă. În Sala sfatului nu se afla decât domnitorul, care se plimba, Îngândurat. - Să trăiești, măria ta! spuse Erina, Înclinându-se. Îmi cer iertare că dau buzna așa. Credeam că soțul... Cosmin... se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spătarul Albu și de la logofătul Cânde. - Ceea ce știm până acum, spuse spătarul Albu, este că turcii au trimis Întâi un grup de pescari care reveneau pe gheață fiindcă bărcile fuseseră prinse de Îngheț pe malul celălalt. Acest grup a ucis străjile noastre de la Dunăre și le-a luat locul, semnalizând că trecerea poate Începe. Fluviul a fost trecut repede, cu copitele cailor Înfășurate În cârpe, ca să nu se audă pe gheață. Apoi nu s-a mai Întâmplat nimic. În pivnițele vornicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se profilase Încă. Cadavrele pe care le găsise dincolo de poartă Îi confirmaseră, Însă, supozițiile. Luptătorul necunoscut ajunsese Înaintea lui și se afla, poate, chiar În palat. Păși pe coridoarele pustii, atent la fiecare zgomot. Dar clădirea părea nelocuită. Nici una din străjile din interior nu se mai afla la post. Își dădu seama, deodată, că dacă Cei Patru mai sunt În palat, atunci trebuie să se afle În camera de la etaj, care dădea spre chioșcurile de pe malul Mării Marmara. Urcă treptele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ridica zăpada. Nu putea ajunge la geam, dar știa că zăpada e purtată de vânt pe Întinderea largii poieni În care se aflau fiindcă Întunericul camerei era străbătut de fulgerări albe. Furtună de zăpadă. Era noapte, dar nu foarte târziu. Străjile de jos nu se culcaseră. Cina Încă nu venise. Dar Oană știa că aceea nu putea fi decât ultima lui noapte. Luase decizia cu o săptămână Înainte, când Își dăduse seama de două lucruri. Primul, că torturile Îl vor aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
putea târâ spre fereastră. Se putea agăța, dar nu cu degetele. Poate tot cu coatele, sprijinit În piciorul stâng. Putea deschide geamul. Iar din acel moment era liber. Afară se puteau Întâmpla doar trei lucruri. Să fie ucis de o strajă. Să fie mușcat de lupi. Sau să moară Înghețat. Toate erau variante acceptabile. Oricum, odată căzut În zăpadă nu s-ar mai fi putut mișca. De jos se auzi un zgomot de cizme care urcau scările. Oană rămase nemișcat, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nou respirând aerul rece. Mai rămânea puțin. Împinse geamul lateral, cu capul. Acum avea loc. Se aplecă pe cotul stâng și Împinse piciorul În marginea patului, Încă puțin... Transpira din nou din cauza efortului. Încă puțin... jos nu se vedea nici o strajă. Era doar albul zăpezii. Departe, dincolo de cortina de fulgi, era, poate pădurea. Și lupii, care se auzeau destul de aproape. Cu o ultimă zvâcnire, rănitul se Împinse pe marginea ferestrei. Apoi se sprijini În cot până când ajunse cu jumătate de corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]