1,367 matches
-
suprarealiștilor, a „cadavrului exquis”. Se remarcă în egală măsură Au Lobe du sel și La Provocation, volume tipărite în 1947, dedicate și adresate iubitei poetului. Ambele, dar mai ales al doilea, proză poetică remarcabilă, constituie un moment important în istoria suprarealismului european, fiind scrise direct în franceză, limbă care, de altfel, a fost cultivată de majoritatea suprarealiștilor români. Începând cu 1955, când publică Scriu negru pe alb, cariera poetică a lui T. ia o întorsătură previzibilă, care coincide cu începutul sfârșitului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
un fel de paraziți care asigură politic textul, dar îl și compromit estetic. Ìn Rocadă (1967) se află și poezii epurate de scoriile ideologicului, cum ar fi Călătorie. Se pare că T. încearcă o reconciliere între lirica angajată și un suprarealism îmblânzit, dar care nu mai păstrează nimic din spiritul originar. În Corp comun (1968) multe poeme au rimă, adesea pereche, expresia continuă să rămână ori simplificată, în maniera unui joc lingvistic nu prea îndrăzneț, ori abstractizată într-un mod pur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
mimează sau forțează, cu o oarecare perversă neputință agonică, adevărata poezie, definitiv pierdută. Un adevărat caz al literaturii române, el apare ca un poet schizoid: un autor cu o remarcabilă operă de început, egală valoric cu a celorlalți maeștri ai suprarealismului românesc, Gellu Naum și Gherasim Luca, dublat de un mediocru versificator comunist. Evoluând de la o imagistică de un onirism mai mult programatic și exterior - de unde și imixtiunile abstractizante ce trădează „calculul rece” - spre o transcriere mai epurată a „delirului”, ilustrată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
și Gherasim Luca, dublat de un mediocru versificator comunist. Evoluând de la o imagistică de un onirism mai mult programatic și exterior - de unde și imixtiunile abstractizante ce trădează „calculul rece” - spre o transcriere mai epurată a „delirului”, ilustrată de ultimele poeme, suprarealismul lui Virgil Teodorescu câștigă treptat în substanță și autenticitate, dezvăluind o sensibilitate mai curând calm-contemplativă, decât una predispusă la grave deplasări tectonice ale geografiei lăuntrice. ION POP SCRIERI: Poem în leopardă, cu stilamancii de D. Trost, București, 1940; Diamantul conduce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
Dicț. analitic, I, 98-100; Micu, Ist. lit., 240-241, 338-339; Popa, Ist. lit., I, 252-253; Alex. Ștefănescu, Virgil Teodorescu, RL, 2002, 36; Dicț. scriit. rom., IV, 537-541; Marian Victor Buciu, Virgil Teodorescu. Provocare și obediență, CNT, 2003, 5-8; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 238-245. R. D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
din "rațiuni de incomoditate", via liturgică încărcată de onoruri și de simboluri a fost preferată de către tradiție unei via istorice, prea puțin demonstrativă. Reconstruită pe ruinele unor ruine, actuala biserică neobizantină (1924) are vârsta Boului de pe acoperiș* și a Manifestului suprarealismului. Mozaicuri roșii, galbene și albastre, inscripționate cu legende și citate cu litere aurite, povestesc pe pereții absidei scenele Patimilor. Acest kitsch, care-mi amintește de Baletele rusești, servește de fapt la punerea în valoare a unei stânci zisă și ea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
formele caricaturale sub care omul face azi apel la ea - jocul de cărți tarot, globul de cristal, ghicitul În cărți, În palmă, În bobi etc. Visele, bineînțeles - iar aici autoritatea primă a fost C.G. Jung, ca și unii corifei ai suprarealismului, care și-au făcut din materia onirică substanța primă a artei lor. Dar mie nici unele vise proprii bine interpretate și, Într’ adevăr profetice, În cheie negativă mai ales, nu mi-au satisfăcut „bănuiala” că noi, azi, În „modernitate”, i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ei - ca poză sau ca realizare -, este o formă a libertății, a găsirii unui drum „propriu”: cel al unui teatru continuu, În polemică cu contemporanii, cu arta convențională, academică; apropo de lupta cu kitsch-ul În literatură sau arta plastică, suprarealismul, ajuns astăzi să domine binișor artele „clasice”, „realiste”, ce este, În definitiv, poză sau creație? Deoarece, la mai bine de un secol de la apariție, În jurul acelui minuscul Cabaret Voltaire de la Zürich, inițiat de poetul „teribilist” român Tzara, amuzând sau iritând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a lui Ionesco, unul dintre „revoluționari”, maestru al „absurdului”, o victorie sau un semn al „sfârșitului revoltei”, un ultim ecou al acelui râset genial și extrem de truculent, ce a răsunat pe toate coridoarele Europei timp de un secol, cel al suprarealismului. Dar, oricum, suprarealismul a fost nu mai puțin o formă a libertății și a victoriei „geniului etern tânăr” În fața psihologiei și artei sclerozate, datată istoric și mental prin spiritul burghez. O poză ce a devenit cu timpul o mască, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
unul dintre „revoluționari”, maestru al „absurdului”, o victorie sau un semn al „sfârșitului revoltei”, un ultim ecou al acelui râset genial și extrem de truculent, ce a răsunat pe toate coridoarele Europei timp de un secol, cel al suprarealismului. Dar, oricum, suprarealismul a fost nu mai puțin o formă a libertății și a victoriei „geniului etern tânăr” În fața psihologiei și artei sclerozate, datată istoric și mental prin spiritul burghez. O poză ce a devenit cu timpul o mască, un destin, o Înghețare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
exprima printr-o susținere a autonomiei artei, invocându-i pe Maiorescu și pe Lovinescu - era considerată În Vest ca o formă de „evazionism” nu numai estetic, dar și politic, dacă nu chiar ca o formă a unui acuzat recționarism cultural. Suprarealismul ce domină și azi cercurile „selecte” ale Parisului editorial, universitar și mai ales ale mass-mediei, aliat cu resturi „consistente” ale maoismului politic (cel care produsese și corifeii mișcării studențești pariziene din mai ’68Ă, continuă, după părerea mea, să altereze criteriile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sa, nici teatrul său - Jurnalul său și celelalte texte poartă, bineînțeles, amprenta unui scriitor de prim rang! - nu-mi atrag sufragiile estetice totale, cu excepția celor două magistrale piese citate mai sus, care sunt de altfel la granița Între realism și suprarealism. (În Regele moare asistăm, de fapt, la monologul fantast, paranoid, Însă posibil, al unui ins comun care, ca și Ivan Ilici al lui Tolstoi, are o criză a lucidității și a iminenței sfârșitului, știind că, odată cu el, se prăbușește Întreg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
degringoladă și dramă abjectă, când afirmă, Înaintea ultimei lupte, la auzul veștii că soția sa, instigatoarea crimelor sale, s-a sinucis: ...The life is a tale, told by an idiot, full of sound an fury,/ Signifying nothing! Eu Înțeleg că suprarealismul - În toate artele și speciile sale, extrem de interesante și de inventive tehnic a propus această obscursizare sau aneantizare a sensului existenței, aruncându-ne Într-un absurd simbolic, dar și existențial, ce pare până la urmă justificat dacă am contempla relieful dramatic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
originalitate, ci de expresivitate; noutatea era nu tema și, uneori, nici măcar tehnica, ci un anume unghi, o angulație sau accente puse ușor diferit, noutatea izvorând din detalii adeseori și din unitatea Întregului. Modernitatea artei și mai ales Întreaga școală a suprarealismului ne-a inoculat, sub forma unei goane perpetue după noutate și originalitate cu orice preț, după o febrilă și obositor de spectaculoasă inovație a temelor și a tehnicilor, o nesiguranță, În fapt, față de aptitudinea noastră, a modernilor, de a mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ci un aspect sufletesc particular câtorva indivizi: „Urmează deci să aflăm nu ce este, ci cum este poezia”. Se face apoi un expozeu asupra poeziei românești de avangardă din deceniul al patrulea, unde sunt caracterizate, cu bogate exemplificări, dadaismul, futurismul, suprarealismul. Se insistă asupra caracterului lor antiacademic (și chiar negativist), asupra dorinței de a epata și uneori a efectului involuntar comic. Multe dintre poeziile acestea sunt programatice, fără a fi adevărate „manifeste poetice”. Deși nu e receptiv la dicteul automat, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
poetice”. Deși nu e receptiv la dicteul automat, la bufonerie și absurd, C. recunoaște că avangardismul (futurismul) i-a învățat pe poeți să se exprime mai liber. Respinge și conceptul de poezie pură al abatelui Bremond, însă distinge între iraționalitatea suprarealismului și intelectualismul ermetismului, între sens (obligatoriu) și inteligibil, ceea ce variază de la un individ la altul; poezia nu este o imitație a realului, ea trebuie să capteze sensul ascuns al lumii, fără a avea o finalitate didactică sau morală, fiind „un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
și al lui Iosif Miloș, țărani. Face școala primară în satul natal, apoi Liceul Român din Vârșeț (1942-1950). Se înscrie la Facultatea de Filosofie din Belgrad, pe care o va absolvi în 1955, cu teza de licență Estetica irațională a suprarealismului. Debutează editorial în 1953, publicând un volum de versuri în limba română, Muguri, după ce se remarcase în cenaclul liceului și în câteva cercuri studențești. După studii filologice la Paris (1955-1956), se întoarce la Belgrad, unde intră în gazetărie (1956-1959) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288149_a_289478]
-
și secretar de redacție în 1934), „Bilete de papagal”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul liber”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Manifest”, „Răboj”, „Semne”, „Viața literară”, „Vremea” ș.a. A semnat și Silviu d’Ilivahia. Debutând semnificativ sub semnul suprarealismului, S., interesat îndeaproape de fenomenul poeziei moderniste, realizează în 1934 Antologie de imagini din poezia nouă. Numai un accident biografic a făcut ca volumul de factură avangardistă Dicteuri pentru fantoma ta, pregătit pentru tipar încă din 1934, la editura revistei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289538_a_290867]
-
rămânerea cumva în urmă a prozei - spre deosebire de poezie care, prin cei „patru mari”, Arghezi, Barbu, Bacovia și Blaga, a creat o școală și o psihologie lirică cu adevărat modernă, influențând binișor și optica criticii! - a fost iute amendată prin explozia suprarealismului românesc. Dacă comparăm textele în proză ale anilor ’20 - i-am înșirat parțial mai sus! - și cele ale unui Urmuz, Tzara, Sașa Pană, Blecher și alții, constatăm iute o discrepanță teribilă între două vârste ale dezvoltării genului, de parcă „unii actanți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
neorganică, în salturi - avizată deci să „imite” mai ales modele prestigioase decât să caute ea însăși să experimenteze din „interior”... e ezitantă și chiar refractară unor astfel de „căutări, experimente”?! Mi se va replica cu saltul spectaculos al poeziei, cu suprarealismul românesc, unul de vârf în Europa! Da, dar poezia română modernă a avut incalculabilul noroc de a fi avut „în față” doi „mentori” ai înnoirii și ai sincronismului european - Titu Maiorescu și Eminescu! Iar suprarealismul... să fim serioși! Tzara sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
saltul spectaculos al poeziei, cu suprarealismul românesc, unul de vârf în Europa! Da, dar poezia română modernă a avut incalculabilul noroc de a fi avut „în față” doi „mentori” ai înnoirii și ai sincronismului european - Titu Maiorescu și Eminescu! Iar suprarealismul... să fim serioși! Tzara sau Brauner, ca și Brâncuși, au avut „norocul” și bunul instinct de a fugi aiurea să-și lanseze arta și intuițiile! Nu-i văd pe Tzara sau Gellu Naum făcând carieră de prim-plan într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai poate scrie roman după acesta!”, a pornit, în Occident mai ales, un val de scepticism și de „aer de înmormântare” a acestui gen pe care însă se sprijină întregul edificiu al literaturii. „Aer” și zeflemele ajutate și de „victoriile” suprarealismului, care, din „copilul teribil și ironizat” la începutul secolului XX, a devenit tot mai mult „noul tiran al literelor”, nesuportând în afara sa și a artei sale nici un alt tip, nici o altă modaliate de creație în proză. Dar despre acestea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
muzicale ce fug de o „figurativitate umană” într-o formă, sau forme ale unui fel de expresionism abstract, un „tehnicism inventiv”, lacom și panicat de o continuă descoperire de noi modalități de expresie, de mereu noi teme, împrumutând din tehnica suprarealismului această ardoare pentru „originalitate” cu orice preț, pentru un „autenticism” care vrea să se apropie de „omul firesc, comun”, expulzându-i însă „figura” și „esența” din creație!...Ă Am ajuns la metafora „piramidei răsturnate” a artei, așa cum „ni se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
operă, acel calm temperamental, organic ce trebuie să se opună „neastâmpărului” actual, fuga după originalitate cu orice preț, excesivul cult al „noului” ce se face printr-o extravaganță tehnică, tot mai absurdă, tot mai panicată - izvorâtă din „metodele și spiritul” suprarealismului, el însuși aflat într-un manierism fără orizonturi! -, „panică” creatoare care a dus, în a doua jumătate a secolului XX, la spargerea formelor clasice creative și constitutive în literatură, pictură și muzică! La pierderea publicului și la instalarea unui snobism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
După primele decade ale secolului al XX-lea, cuvintele modern și contemporan nu au mai fost folosite ca sinonime pentru că, pe de-o parte, poezia modernistă a evoluat paralel cu alte tendințe cu care a împărțit spațiul literar (tradiționalism, avangarde, suprarealism etc.), iar pe de altă parte modernismul a devenit un termen de teorie literară cu multiplă vocație (M.Cătărescu, Postmodernismul românesc) Ciudată revelație născând un ciudat și contradictoriu sentiment. Pe de o parte jignirea acestei joase apartenențe implacabile, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]