642 matches
-
aude. El devine conștient de defectul său în comunicare, în procesul instructiv-educativ de corectare, în familie și în afară, când reușește să-și dea seama că diferă de ceilalți copii prin incapacitatea de se face înțeles sau când tovarășii săi tachinează încercările lui de a vorbi. Majoritatea cazurilor cu astfel de vorbire nu pot face diferențieri auditive între articularea corectă și cea incorectă. Procesul dezvoltării vorbirii se bazează în aceste cazuri pe o serie de acte compensatorii determinate atât de factori
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
12.3. Emma Zeicescu și Cosmin Stan sau cum să găsești echilibrul în echipa perfectă S-au învățat să vorbească despre ei ca despre o echipă. Când sunt la muncă, se completează perfect. Își termină propozițiile, își simt slăbiciunile, se tachinează în continuu și reușesc să aducă o atmosferă de veselie și bună înțelegere într-un mediu în general stresat. Au în spate împreună o carieră de 20 de ani de teren. În televiziuni diferite, pe domenii diferite, experiențe diferite care
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Science/861_a_1560]
-
30 - 60% din totalul ouălelor depuse de Pieris brassicae L (Szabo, 1993). Larvele și pupele de Pieris brassicae L sunt parazitate de 20 de genuri și specii de himenoptere și diptere: Apanteles glomeratus L., Apanteles rubecula Marsh., Hyposoter ebeninus Grav., Tachina larvarum L., ce contribuie la reducerea populațiilor de larve cu 25 - 80 %. Speciile Pteromalus puparum L., Hemiteles melanarius Grav. și Coccygomimus instigator F. parazitează pupele în procent de 10 - 35 %. Plante atacate și mod de dăunare. Larvele produc pagube mari
PRINCIPALII DĂUNĂTORI AI LEGUMELOR DIN CÂMP ȘI SPAŢII PROTEJATE by TEODOR GEORGESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91566_a_92850]
-
Investim realul în profunzime cu intenții ce ne vizează, ca și cum viața ne-ar fi demnă de tot interesul împrăștiat prin univers; ne spunem că lumea în primul rând ne privește, și abia pentru că-i pasă de noi ne mai și tachinează cu opreliști felurite. În acest spot al reflectoarelor, unde ne plasăm imaginar, a nu face un lucru anume înseamnă mereu a lăsa un altul să se facă, într-un fel sau altul, în locul lui. Schimbări se petrec și fără intervenția
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
să precizeze. El zâmbi,ridicând paharul în sănătatea ei. -Nu mă duce în ispita!.. Lăură însă începuse deja să se dezbrace, lăsându-se deja pe spate cu brațul întins moale pe marginea canapelei. Avea o expresie veselă, amuzantă și îl tachina mereu. -Stii despre ce să scrii? Despre întâmplări din “culise”, despre iubitele tale, oricum altceva decât ceea ce ai scris până acum. -Mă dezamăgești, Lăură!...Sperăm să-mi ceri, dimpotrivă, cărți de specialitate. -De ce? -Fiindcă românele sunt cărți “ieftine”, care
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
urmat clipă adevărului. -S-a întâmplat ceva? -Da. -Pauză. -Lăură? Dumnezeu? Ce este, pentru numele lui -Nu știu cum să-ți spun. -Trebuie să-mi spui. -Va trebui să ne despărțim. El se distinse puțin, apoi zâmbind în sinea lui, o tachina: -Te-ai plictisit cumva? -Cum poți să spui asta? Haide, să dăm cărțile pe fata! Nu mă deranjează adevărul, oricât de crud ar fi el. A fost poate un simplu joc. Mi-l amintesc adesea din copilărie: -Țara, țara, vrem ostași
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
învățat să aprecieze geniul enciclopedic al lui Aristotel, ale cărui lucrări complete deveniseră abia cu puțin timp înainte disponibile în traducere latină. Era un elev tăcut și meditativ, avea o constituție masivă, era lent în mișcări și imperturbabil; colegii îl tachinau spunându-i "Bou Taciturn", însă erau plini de admirație pentru notițele lui. "Acest bou taciturn va umple întreaga lume cu mugetul său" a spus odată dascălul său, Albertus Magnus. În 1252 avea 27 de ani, era de doi ani preot
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
răspunde cu o voce, după părerea mea, schimbată, ca și când i s-ar fi pus un nod în gât: Da, aud, poartă-te bine și, dacă ai nevoie de ceva, dă-mi un semn!" Camarazii se bucură să-l revadă. Îl tachinează pe tema amorurilor abandonate ispitelor capitalei, dar prea des le achită nota de plată ca bucuria lor să nu fie sinceră. Atmosfera e destinsă și locotenentul capătă iar curaj. N-o fi dracul atât de negru pe cât pretinde comandantul. Cum
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
trec, mă gândesc, să văd și „pe viu”, nu numai la televizor, celebra sală multifuncțională, din care s-au făcut atâtea transmisiuni sportive, în special tenis, dar și arte marțiale, foarte populare la Paris. Câte poeme am ratat - cum mă tachinează prietenii -, fascinat de jocul lui Sampras și Agassi? Va trebui cândva să pretind celor doi o recompensă pentru fidelitate... Mă readuce pe pământ, din această reverie cultural-sportivă, un sunet la ușă. Doi hamali mă întreabă dacă mi-am recuperat toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
uitării. VASILE GÂRNEȚ: La Hanovra ajungem pe la 16.30. Suntem cazați în hoteluri diferite. Din nou avem noroc (perspicacitatea lui Lascha Bakradse!), nimerim la Kaiserhof, pe Ernst-August-Platz, în centrul orașului. Numele meu este trecut greșit în registre (ce m-ar tachina Andrei Bodiu dacă ar fi aici!), dar se rezolvă repede. Colegilor din România le-a revenit un hotel mai „periferic”. La Hanovra, camera de hotel e mult mai mică decât la Dortmund. În schimb, orașul are un statut mai important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și-a schimbat culoarea politică în momentul aderării la Alianța Civică. Alături de Andrei Plesu, filosof fără doctrină, ce se consideră un Socrate al timpului prezent, Ana Balandiana, poeta dizidentă, pentru ”splendida” poezie cu Motanul Arpagic, Mircea Dinescu, cel care-l tachina pe Ion Iliescu în Consiliul Permanent al Unității Naționale, acest asa zis ”Alexandru Ioan Cuza” al României contemporane a făcut un tandem al adepților Alianței Civice. Dezvăluirile pe care le făcea Emil Constantinescu, poate cel mai puțin implicat în afaceri
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vei avea mai mulți și de amândouă felurile.“ „Nu, nu, nu, fiu! ca să urmăm șirul, căci, știi, George va fi mai mare decât tatăl și decât bunicul lui, și fiul trebuie să-i urmeze.“ Crezui că glumea sau că mă tachina, dar văzându-i expresia încordată mă cam sperie această mentalitate cu care nu eram obișnuită. „Dragă Elena, de zici mai mare decât... este fiindcă îi găsești mari, și aceasta după faptele lor. Așteaptă să facă George lucruri mai mari ca
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
se degajase. În acel moment sosește dr. Mețianu cu canule mari. I se pune una și respirația reveni bine, fața se luminează, ochii se animă, surâde și se uită malițios la noi și dr. Angelescu: „Doc tore, vrea să te tachineze“, îi spun; într-adevăr, tot neputând vorbi, face semn că vrea să scrie, și pe bloc, cu creionul scrie citeț, privind la dr. Angelescu: „Nu te impacienta“, căci doctorul cam strigase la cei tineri în timpul operației, găsindu-i prea înceți
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
partide, până când totuși, antrenându-mă vrând-nevrând, am început să fac unele progrese. Acestea îl bucurau mai mult pe adversarul meu decât pe mine. Întâlnea, cât de cât, o rezistență, avea de ce să se mobilizeze pentru a câștiga. Dar mă și tachina, chiar dacă mă prezentam ceva mai bine - cum se obișnuiește pe terenul de sport. Ultima oară când ne-am confruntat forțele, în 1992, m-a privit prin lentilele groase ale ochelarilor și, înainte de-a muta prima piesă, mi-a spus
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
noastre. Mi se scula de nu se putea când o vedeam cum înfige acul în curul lui Marian, apoi abia așteptam să-i simt mâna care îmi tatona pielea fundului ciuruit de înțepături. Avea mâinile calde, catifelate. Pe mine mă tachina că mă droghez. Mă bănuia că am față de drogat. Eram suspect, diferit. Și diferența asta trebuia pusă în seama a ceva. Îmi plăcea să cred că îmi făcea curte cu asta, deși poate era doar datoria ei, avea în fișa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bag mâna în foc dacă-i adevăr sau fabulație. De atunci și-a câștigat Șăfu respectul. Și chiar dacă mulți l-au mai vorbit pe la colțuri, nimeni nu mai avea curaj să-și bată joc de el pe față. Îl mai tachinau, aluzii, dar atât. De-aia m-a impresionat, adică uite, domnule, cum un individ cu o infirmitate probată sau nu, asta nu mai contează, dacă ceilalți cred despre tine că nu ai coaie, atunci te porți ca și cum nu ai avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să tragi. Când unul de-al lor rata. Nu ajungea la minge „făr’ un cui de briceag“, îi ziceam să pună mâna de la mână toți din echipă și să-i găsească bocanci mărimea 48. Îl demoralizam pe portarul ăla, îl tachinam, îl îmbolnăveam de nervi. Aici mi-am exersat pentru prima dată vocația pamfletară. Cu aceste invective cu care otrăveam portarii. Trebuia să găsesc mereu ceva nou, amuzant. Lucram sub presiune, pentru ca, în ochii golanilor, să-mi păstrez reputația de gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
a izbit de chiuvetă, mi-a fugit din mână. Bea, așa, cu figura aia mofturoasă, râzgâiată. Să mi-o închipui la trei-patru ani, mică și adorabilă, toți îi satisfăceau orice hachiță. O întreb cum era atunci. Îi place să fie tachinată. Nu mai ține minte și nici nu vrea să țină, de fapt. Copil crescut la bloc, îi zic. Fugi, măăăă! Când eram mic, simțeam o plăcere nebună să trag fetițele de păr. Le pândeam să le bat. Nu e bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de unchiul meu. Ne-a rugat să-i trimitem o telegramă din Bariloche - dacă ajungem acolo -, așa Încît cu numărul ei să cumpere un bilet corespunzător la loterie, ceea ce ni s-a părut cam optimist. În replică, alții ne-au tachinat spunînd că motocicleta va fi un bun pretext pentru a face jogging și altele asemenea, și, cu toate că sîntem ferm hotărîți să le arătăm că n-au avut dreptate, o neliniște firească ne oprește să ne declarăm sus și tare Încrederea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
1985, fiind și pasionat de speologie, am ajuns la Ciudanovița, o comună din Caraș-Severin, cu multe peșteri prin împrejur. Colegii mei de bântuit peșterile știau deja de pasiunea mea cu pictura naivă și mai în glumă sau în serios, mă tachinau amical. Dar aici ei miau spus că în această comună trăiește un pensionar, fost miner, dacă nu mă înșel se numea Toma Trăilă, care picta în stilul naiv, și că dacă vreau, pot să mă duc să văd ce face
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
propus odată cu el. Dacă-l întîlniți, surîde doamna Cristescu, schițînd o privire spre fata de alături, spuneți-i că a făcut o victimă pe aici, pe la noi... Sînteți rea, doamnă! exclamă fata, modelîndu-și frumos gura mică. Am înțeles că mă tachinați cînd sîntem numai noi, dar să spuneți de față cu cineva străin... Dorina dragă, se întoarce spre fată doamna Cristescu, eu am ajuns la anii și înțelegerea cînd, dintr-o privire, îmi pot da seama dacă omul din fața mea știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe la ziuă ce bine-o să fie! se bucură Vlad rîzînd strîmb. O să dăm mereu aceleași comenzi și-o să facem pe noi de frig. Vorba ceea: scoală-te, bea apă; culcă-te, fă pipi. Am eu un prieten care-și tachinează băiețelul cu vorbele astea. Știi ceva bancuri noi? De bancuri îți arde?! mă mir eu, potrivind scaunul în fața pupitrului. Cum crezi c-o să ne alungăm somnul?... Că de bîrfit, nu prea mai avem ce... Am aranjat amîndoi scaunele, apoi ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar uneori mi se pare că e mai curînd o imaginație scenografică decît una regizorală. în orice caz, nimeni n-ar putea spune că e un regizor inspirat de numere muzicale. Muzica lui Sondheim e jucăușă, subtilă și alunecoasă ; ne tachinează în permanență nevoia de ritm posedant și de refren șlăgăros, fără a o satisface vreodată. și e clar că Burton nu știe cum să se joace cu ea. Camera lui stă, oarecum crispată, pe personajul care cîntă, de parcă ar aștepta
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
științelor politice și al relațiilor internaționale, iar marea lor atracție rămâne, ca pentru toți tinerii, sportul - și cel mai mult fotbalul. Băieții mei cunosc mai multe nume de fotbaliști români decât am știut eu În adolescență și uneori chiar Îi tachinez, Întrebându-i dacă faptul că tatăl lor e român explică afinitatea lor cu România sau admirația pentru fotbaliștii celebri ajunși În marile echipe internaționale! Cert e că nu am fost nevoit să le cultiv forțat interesul pentru țara mea. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și balerini curați, cu care noi și alți băietani ne Întâlneam la lecțiile de dans sau la petrecerile de Crăciun, aveau tot farmecul, toate bomboanele și steluțele din pomul de Crăciun reflectate În irisul ochilor lor scânteietori și ele ne tachinau, ne priveau pe după umăr, participau cu bucurie la visurile noastre vag festive, dar aceste nimfe aparțineau unei alte categorii de făpturi decât frumoasele adolescente și vampele cu pălării mari după care tânjeam noi cu adevărat. După ce m-a obligat să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]