1,083 matches
-
totodată o deschidere ca prezent, relevarea de sine a unei închideri ce se deschide ca pulsația ei (...). Amândouă înseamnă "măsură"; dar pe când timpul aduce măsura exterioară, așadar măsurătoarea (...), temporalitatea înseamnă măsură interioară."23 Plecând de la dihotomia timp pozitiv / timp negativ, "temporalitatea" a fost considerată "discontinuă" deoarece "timpul negativ, timp al negațiilor și rupturilor, al implicațiilor negative sau excluderilor, se succede alternativ cu timpul pozitiv, instalând propria sa discontinuitate, iar, fiecare timp este urmat de un timp invers".24 Universul temporal discontinuu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mitic, ca discurs polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27, devenind autonom.28 Discursul mitic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ontologice. Ca punere în act a virtualitățiilor arhetipale de expresie, discursul mitic poate fi reprezentat sub forma unui pătrat înscris într-un cerc; pătratul este o figurare a spațiului, iar cercul reprezintă timpul; diagonalele pătratului interiorizează timpul și spațiul ca temporalitate și spațialitate;cele patru vârfuri ale pătratului desemnează universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul: Discursul mitic este un discurs poetic re-semantizat de stările manifeste spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pământul, focul, aerul: Discursul mitic este un discurs poetic re-semantizat de stările manifeste spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi reprezentate ca două cercuri concentrice, structurate pe baza celor două axe, temporalitatea, pe verticală, și spațialitatea, pe orizontală: Astfel, imaginea, specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, trece prin trei stadii existențiale: * Imaginea a-temporală și a-spațială, ca formă originară de manifestare a cunoașterii, prin rit; * Imaginea spațiu-timp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
praesentum continuum arhetipal, se poate realiza prin alternanțele operaționale continuitate / discontinuitate, naștere / moarte / renaștere care devin complementare în cadrul discursului mitic. Ruptura ritualică, având rolul unei frângeri ontologice a ordinii cosmice, presupune, de fapt, abolirea timpului și a spațiului prin conștientizarea "temporalității" și a "spațialității", ca forme de recuperare a primordialului: "spațiul în dimensiunea căruia trăiește țăranul român nu apare ca fenomen linear și continuu, nu se manifestă ca un fenomen cursiv. Dispunând de o natură concretă și eterogenă, spațiul acesta cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mort care învie. Lumina reflectată a lunii reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul, imaginația, visul, elementarul, femininul (anima).177 Deosebindu-se de soare care apare în fiecare zi a anului, cu aceeași înfățișare, luna este un astru schimbător, supus temporalității și morții. Dacă soarele întinerește și îmbătrânește zi de zi, fără să moară, luna ia naștere și este supusă morții cu fiecare rotație a pământului. Luna a fost numită "mama pluralului", fiind prezentă prin fazele sale diferite Luna Nouă, Primul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-o cum urează / De Anul Nou, cum înserează, / Cerul nalt să dăruiască, / Casa toată să trăiască / Un trai dulce, fericit / Ca un soare strălucit! / La anul și la mulți ani, / Opriți plugul, băietani! / Ho!"201 Paralelismul dintre drumul lunar, supus temporalității și morții luna fiind considerată "primul mort" și destinul uman, drămuit de hotare biologice, construiește un adevărat ritual al primenirii umanului, în funcție de fazele lunii. Astfel, înainte de Paști, când era Lună Veche (Lună Plină), se dereticau gospodăriile, se spălau rufe, se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ritual se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimetul profan la sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
evenimetul profan la sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments de théorie et pratique sur la discursivité, Editura Universității Suceava
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
1. COSMOSUL ANTROPOMORF 129 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS 149 II.3.3. "GHEMUL VIEȚII" 164 CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV 181 III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC 184 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE 187 III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA 189 III.2. CATEGORII CRONOMORFE 193 III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL 193 III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 210 III.3. CATEGORII TOPOMORFE 259 III.3.1. SPAȚIUL A-TEMPORAL: SĂRBĂTOAREA
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și contopirea indicilor constituie caracteristica cronotopului artistic." (pp. 294-295) În ceea ce ne privește, considerăm imaginea-cronotop ca fiind predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează, la nivelul discursului, devenind temporalitate și spațialitate. 30 v. Georges Poulet, Metamorfozele cercului, traducere de Irina Bădescu și Angela Martin, Studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1987. 31 v. C-tin Noica, Op. cit., vol. I, Încercare asupra filozofiei tradiționale, cap. I, Cercul în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Irina Bădescu și Angela Martin, Studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1987. 31 v. C-tin Noica, Op. cit., vol. I, Încercare asupra filozofiei tradiționale, cap. I, Cercul în conștiința filosofică, pp. 13-30. "Orice mișcare este o formă a temporalității. Singură mișcarea în cerc, revenirea la același punct exprimă ceva din atemporal, fiind în același timp măsură-cosmică prin rotirea astrelor, mecanică mai târziu, cu ceasornicul-pentru timp."(p. 13) 32 Ernest Bernea, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
A COSMODERNITĂȚII (TRANSDISCIPLINARĂ) Întrucât o lămurire detaliată depășește cadrul cărții de față, preluăm un tabel cu repere comparative între tipuri de paradigme din perspectiva lui Basarab Nicolescu (cf. B.N., 2006): MODERNITATE POSTMODERNITATE COS (MO) MODERNITATE Realitate Simulacru Niveluri de Realitate Temporalitate Sfârșitul istoriei Fiecare nivel de Realitate este asociat unui spațiu-timp diferit Rațiune Deconstrucție Diversitate prin unitate și unitate în diversitate Ierarhie Anarhie Heterarhie și sisteme haordice Cultură Multicultură Transcultural și transreligios Național Postnațional Transnațional prin dezvoltarea națiunilor Economie industrială Economie
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
de personalitate/de caracter ale unor personaje literare sau ale unor persoane reale/ale unor personalități. Textul descriptiv are ca marcă definitorie capacitatea de reprezentare a unor aspecte simultane, coexistente în spațiu. Prin predominanța organizării spațiale și, implicit, prin suspendarea temporalității, discursul descriptiv se diferențiază de textul narativ. Alt element de contrast este opțiunea demersului narativ pentru diegesis (relatare), în timp ce textul descriptiv apelează frecvent la mimesis (reprezentare). Un model reductiv al textelor descriptive diferențiază două tipuri: - descrierea obiectivă, specifică textel or
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
parabola, fabula, balada, poemul, epopeea; apare și în scrieri de graniță de tip memorialistic). Narațiunea este esențială în operele epice tradiționale, dar își pierde relevanța în epica modernă, devenind adesea un pretext. - Seria de evenimente (fabula, istoria) este definită prin temporalitate, fiindcă întâmplările au caracter durativ și se succed pe o axă temporală. Reperele temporale multiple sunt, așadar, un indice al narativității; lor li se asociază repere spațiale unice sau multiple. - Discursul narativ se organizează ca structură sintagmatică, cuprinzând: nucleele narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
prin reliefarea elementelor definitorii, de ordin fizic, moral și/sau psihic) se concretizează printrun sistem de semne stilistice cu rol de identificare, individualizare și diferențiere. În ansamblul textului epic, secvența portretistică are rolul unei pauze descriptive, determinând un „decupaj“ în temporalitatea evenimentelor și în discursul narativ. Ea poate fi plasată în expozițiune (portret inițial, ca în romanul călinescian Enigma Otiliei, de pildă) sau „pulverizată“ în tot spațiul diegetic și în discursul mai multor instanțe descriptor (narator și personaje, precum în Moromeții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ori evenimente), prin elipse temporale (suprimarea unor durate intermediare între evenimente) ori prin fragmentarismul discursului. Categorie prin excelență narativă, timpul este desemnat prin repere multiple, chiar și în poezia epică sau în proza scurtă. - Genul dramatic este caracterizat printro dublă temporalitate: timpul ca moment obiectiv/ca durată a acțiunii scenice (un prezent al timpului dramatic, dând impresia de viață în plină desfășurare) este precizat în didascalii și reprezentat prin limbaje scenice (decoruri: seară/dimineață, vară/toamnă; „îmbătrânirea“ personajelor etc.), iar timpul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ordinea narativă și modalitățile narative (apud G. Genette). Perspectivele temporale care structurează textul narativ sunt determinate de relația instituită între timpul narat (durata ficțională a evenimentelor care alcătuiesc trama) și timpul narării, al istorisirii. Ca element constitutiv specific discursului epic, temporalitatea generează trei modele narative principale, din combinarea cărora rezultă mai multe formule narative (narațiunea în ramă, povestirea în povestire, jurnalul comentat etc.): Narațiunea ulterioară, în care evenimentele sunt relatate din perspectiva faptelor petrecute deja, orientează axa temporală spre trecut (momentul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nuvela Două loturi de I.L. Caragiale, care începe cu intriga, fixând situația inițială doar în secvența a doua) sau absența expozițiunii, suprimarea unor momente sau multiplicarea lor etc. Deconstrucția postmo dernă a schemei narative clasice anulează indicii de coerență textuală: temporalitatea lineară, raportul stabil între instanțele narative, organizarea paradigmatică a momentelor subiectului. 3.2.8. Specii ale genului epic Specia literară desemnează, în cadrul fiecărui gen (epic, liric și dramatic), o categorie de opere literare reunite pe baza unor criterii diverse. Pentru
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
epicul și dramaticul se scaldă în lirism“. Poeții neomoderniști și postmoderniști (Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Leonid Dimov, Mircea Cărtărescu etc.) exploateză maximal resursele lirismului narativ, fiindcă „narativul poate configura o experiență subiectivă (lirică), construiește lumi imaginare dependente de temporalitate, oferă posibilități specifice de ambiguizare și simbolizare“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie). Indici textuali ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dependente de temporalitate, oferă posibilități specifice de ambiguizare și simbolizare“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie). Indici textuali ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de stări, de situații sau evenimente, timpuri verbale etc.), ai procesualității, ai schimbării etc. Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Otilia este o prezență contrastivă în raport cu mulțimea parveniților ce ilustrează tema existenței burgheziei bucureștene la început de secol XX și tema parvenirii. Dincolo de ariile tematice însă, eroina reprezintă eternul mister feminin. Un prim argument este faptul că Otilia ilustrează, simultan, temporalitatea (statutul social al femeii în lumea începutului de veac XX) și atemporalul (eternul mister feminin), realitatea psihologiei adolescentine și ficționalitatea („dublul“ feminin al autorului). Astfel, titlul romanului, focalizat exclusiv asupra eroinei, reliefează misterul feminin, enigma unei vârste și a vieții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Întrucât istorismului i-am rezervat în continuare un capitol special, ne vom opri aici, în primul rând, asupra caracteristicilor spiritului romantic, care mizează oricum pe categoriile istoricității. Spiritul romantic refuză modelul clasic invariabil, abstract și atemporal, preferând diversitatea, concretul și temporalitatea (continuitatea este abandonată în favoarea discontinuității), într-un demers inductiv, care pleacă de la realitatea individuală și istorică. Să nu uităm că artiștii romantici redescoperă natura ca organism, istoria cu particularitățile ei, folclorul, culoarea locală. Pentru ei nu mai există o conștiință
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
hermeneutică vizează "o explicație teleologică, intențională" (pentru lămuriri în privința reprezentativității trăirii și a criteriului istoricității vezi nota precedentă) și presupun sesizarea condițiilor care fac dintr-o epocă, dintr-o cultură o totalitate ireductibilă, o configurație (Gestalt) valabilă în propria-i temporalitate. Or, în acest sens este greu să mai putem vorbi despre caracterul istorist al pozitivismului de vreme ce idealul lui de cunoaștere îl constituie "explicația cauzală", prin legi universal valabile (vezi I, 2C și 3F). Dată fiind importanța pe care o are
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]