865 matches
-
calmă, ca linia vieții runic săpată într-o imensă zăbavnică palmă. Pașnic ca untdelemnul cel veșnic se scurge subt bolți Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? Pescăruși speriați din tenebre se-nalță când luntrea cu umbre alunecă iară. Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc zbârnăind ca rădăștile-n vară. Total e împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cu coifuri de aur ca ale noastre! [1938] * DESTIN Cocori s-au porrut spre clime de flăcări în țipăt de-abia auzit peste țară. Vâslesc prin înalturi, trași parcă-n țeapă pe-o rază lunară. Mîne-or ajunge la vaduri. Peste tenebre trei zile pluti-vor dormind, să nu cadă. Fulger monosilabic i-arată în noapte sus peste mări biruind în baladă. [I938] * ASFINȚIT MARIN Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acopere numele scrise-n nisipuri, și urmele
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Și neajuns, neclintit, a rămas în jurul destinului flancat de albe și negre solstiții mare și singur. Nu l-a ucis amarnica grijă din vale, nici gândul că Dumnezeu răpitu-și-a singur putința-ntrupării. Nu l-au răzbit nici tunetul din depărtări, nici tenebrele. Și nu l-a schimbat în cenușă fulgerul care i-a fost pentr-o clipă oaspete-n prag. Mereu își da sieși cuvântul și pasul său era legământ. Îngăduie Prietenă, să-ți amintesc că Poetul muri numai mult mai târziu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ocolit pe de-aproape. În păduri plutitoare-ai strigat prelung deasupra întîielor ape. Pasăre ești? Sau un clopot prin lume purtat? Făptura ți-am zice, potir fără toarte, cântec de aur rotind peste spaima noastră de enigme moarte, dăinuind în tenebre ca în povești cu fluier părelnic de vânt cânți celor ce somnul și-l beau din macii negri de sub pământ. Fosfor cojit de pe vechi oseminte ne pare lumina din ochii tăi verzi. Ascultând revelații fără cuvinte subt iarba cerului zborul
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
noi trecem prin astfel de stări, în viață. Motivele? Nu contează. Unii ar numi-o fugă de responsabilitate. Prostii! Nici pe departe. Dar câți ar recunoaște că o astfel de „evadare”, imaginară de cele mai multe ori, ne împiedică să alunecăm în tenebrele interioare... Pe care le negăm cu îndârjire, dar cărora le putem cădea pradă, oricând? De cine aș fugi eu? Cred că de ...mine, de acea frântură din „Eul” pe care nu-l cunosc sau îl cunosc prea puțin. În fiecare
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cînd a afirmat că "în acest moment nu există altă cale de a defini arta noastră decît prin concepte negative". Care poet nu le atinge măcar, dacă nu se cufundă în stările tulburi, în anxietăți și angoase, în sfîșieri și tenebre, și nu practică, cel puțin intermitent, un comerț cu "estetica urîtului"? Zeul nostru tutelar pare a fi Baudelaire care nu pregeta a defini conștiința poetică modernă, "odinioară o infinită sursă de bucurii", drept "un arsenal inepuizabil al instrumentelor de tortură
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
va urma această linie de conduită, singură demnă, singură admisibilă pentru un ministru constituțional care se respectă, aceasta o știm mai dinainte. Acest ministru n-a iubit niciodată situațiunile limpezi și onorabile; caracterul său respinge orice rezoluțiune virilă. Om de tenebre și de politică bizantină, el va căuta să escamoteze acest vot care-l lovește cu brutalitate în față și, prin influența atotputernică, dizolvantă, fatală, de care dispune, va sili pe venerabilele momâi din palatul Academiei să revie asupra neașteptatei lor
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
amărâtă a infirmilor și cocoșaților. Pe pometele obrazului drept avea o vânătaie înnegrită. Am bătut în geamul tramvaiului care mă ducea spre Pantelimon, dar n-am reușit să-i prind privirea) și că, de-acum înainte, avea să orbecăiască prin tenebre, descărcată ca o armă cu care s-a tras, ignorată ca un incunabul de preț amestecat cu boarfe și maculatură în magazia unui anticar nepriceput; eu, privind distrat tabloul de pe perete, cu o fetiță în rochie roșie, sărind un șotron
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
după nici un semn exterior, și asta sporea teroarea și enigma, suspiciunea fiecăruia față de cel de lângă sine. Cumplit era că, după cum mergeau vorbele, vechiul refugiu al celor asediați de rău: divinitatea, binele și viața morală, se aliase pentru întîia oară cu tenebrele, pentru a-nfășura lumea în inextricabila pânză de păianjen a nici binelui, nici răului, nici extazului, nici groazei, nici a tuturor laolaltă, nici a vidurilor, ci a Altceva, ceva inuman, nediavolesc și nedivin, de neperceput cu mintea și de neatins
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
căzute, creștea o vegetație hirsută. Am trecut cu toții pe sub portic, conduși de Albinos, și, printr-o deschizătură dreptunghiulară în peretele de marmură palidă și dulce la pipăit, ne-am înfundat în pântecul mucegăit al ruinelor. Înainte de a ne pierde în tenebre am mai aruncat o privire în urmă. Luna, declinând pe boltă (o avusesem când la dreapta, când la stânga, după cum ne dusese cărarea întortocheată), se așezase drept în apexul porticului, alcătuind împreună cu el un simbol ciudat, pe care măduva spinării mele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mea, în patul meu se află, prima dată după luni de zile, cineva, complet obliterat de întunecime. Doar dacă-mi scot capul și umerii din sfera de lumină galbenă de peste masă și-mi las ochii să se obișnuiască, lent, cu tenebrele, mi se pare că pot distinge acolo o structură boțită, un păienjeniș de ac de gravură, de placă aproape deloc atacată de acizi. Foarte târziu deslușesc alburiul fantomatic al unui cearceaf boțit, învăluind și totodată dezvăluind o formă umană. Totul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
patul nostru, cu spatele spre noi, și ne prefăceam c-o luăm în brațe, c-o mângâiem pe fesele imperiale cu imprimeul chiloților într-adevăr vizibil ca prin sticlă în spatele halatelor lipite de fund, că-i înfigem degetul mijlociu în tenebrele umede dintre pulpe... Apoi, însă, ne potoleam, ne luam medicamentele cu un pahar de apă și așteptam masa de dimineață: pâine cu unt (fără sare) și ceai în căni de fier. La unsprezece, ca de obicei în acea zi a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
nalțe pe măsură ce contragreutatea lui nevăzută, plumbul străveziu și urât mirositor (lumină-întuneric, bine-rău, electron-pozitron, Hton-Antihton, Crist-Anticrist, omul și hipogeul său, cel ce umblă sub fața pământului, cu capul în jos, călcând pe tălpile fiecăruia dintre noi) avea să se scufunde în tenebre pe care mintea nu le poate suporta și limba nu le poate desene. Cel-ce-ucide, Cel-ce-își-caută-victima se ivise dm același ovul și aceeași spermie, în aceeași clipă cu cel dintâi, din apă și duh, și era identic cu el în carne
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ale unui înger mai degrabă. În lumina care O mărginea, mi-am văzut numai pentru o clipă, în spațiul unei secunde, toate nenorocirile vieții și le-am înțeles grandoarea și frumusețea. Dar această licărire s-a pierdut curând în genunea tenebrelor, unde în mod fatal trebuia să dispară. Nu, n-am știut să păstrez această rază fugară. După trei luni, nu, două luni și patru zile, Îi pierdusem urma, dar amintirea ochilor Săi magici, a strălucirii lor ucigătoare nu înceta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și strălucitori ca două sfere de diamant negru într-o baie de lacrimi, mi-am văzut întreaga aventură dureroasă a vieții. În ochii Săi, ochii Săi negri, am găsit eterna și adânca noapte pe care o căutam; am plonjat în tenebrele lor teribile și încântătoare. Mi se părea că ei fac să țâșnească din străfundurile ființei mele o vigoare imensă. Pământul îmi fremăta sub picioare și, chiar dacă aș fi căzut, aș fi încercat o plăcere inexprimabilă. Inima înceta să-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se pregăteau să putrezească și să ofere o hrană suculentă viermilor și șobolanilor din măruntaiele pământului. Iar eu, eu trebuia să petrec o noapte lungă, obscură, rece, fără sfârșit în compania unui cadavru, în această cameră asemenea unui mormânt, printre tenebrele eterne care mă înconjurau infiltrându-se până și în pereți. Atunci mi se păru că de când lumea și pământul, de când existam eu însumi, am avut drept însoțitor, în lumea tenebroasă, un cadavru - un cadavru inert și inteligent. În această clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
perioade și limite bine determinate, ca anotimpurile, și se situează în zona temperată a existenței. Dar viața mea n-a avut decât un singur și uniform anotimp. S-ar zice că ea s-a scurs într-o regiune rece, în mijlocul tenebrelor fără sfârșit, în timp ce, veșnic, în corpul meu, ardea o flacără, la căldura căreia mă topeam precum ceara. Între patru pereți care îmi delimitează camera, în interiorul zidului de apărare care îmi închide existența și gândurile, viața mea se topește puțin câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
m-am dat de-o parte. Cântecul se răsucea în aer într-un mod ciudat. Se îndepărtă încetul cu încetul, apoi se stinse imediat. Nu, n-aveau nimic cu mine. Nu știau... Totul se scufundă din nou în liniște, în tenebre. N-am aprins lampa, pentru că îmi plăcea să stau în întuneric. Întunericul, materia asta densă și fluidă, infiltrându-se în toate locurile și în toate lucrurile. Mă obișnuisem cu el. Numai în întuneric mi se reanimau gânduri pierdute, spaimele uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Dar râsul meu avea un sens mai profund. Această prostie enormă se găsea în raport cu toate celelalte lucruri ale lumii, de care nimeni nu și-a dat seama și care sunt greu de înțeles, cu tot ceea ce s-a pierdut în tenebrele nopții. Era un gest supraomenesc al morții. Doica luă reșoul și ieși cu pași măsurați. Mi-am șters transpirația ce îmi curgea pe frunte. Aveam mâinile acoperite de pete albe. M-am sprijinit de perete, lipindu-mi capul de plită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ea, care mă disprețuia, pe care o iubeam totuși, deși nu mi-a permis niciodată să-i sărut buzele. Soarele apunea, se auzea duruitul melancolic al tobelor. Era o muzică înceată și tânguitoare, tonul ei trezea, în ciuda superstițiilor ereditare, teroarea tenebrelor. Criza pe care o simțeam venind și pe care o așteptam se declanșă în sfârșit. Tot corpul îmi ardea și eram gata să mă sufoc. Mă prăbușii pe pat, închizând ochii. Febra mărea obiectele și le încercuia cu un nimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
erau atât de grele că refuzau cea mai mică mișcare. Nu percepeau nici măcar sunetul vocii mele și, totuși, înțelegeam că vorbeam singur. Ca un mormânt, camera se făcea cu fiecare clipă mai obscură și mai strâmtă; noaptea mă înconjura cu tenebrele-i terifiante. Lampa fumega. Eram îmbrăcat în șubă și în aba, cu un fular în jurul gâtului, iar umbra siluetei mele chircite se profila pe perete. Umbra era mai puternică și mai clară decât corpul meu. Mai reală. Mi se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
trecut. Deși privesc nainte-mi noaptea bătrână, suptă *, Și văd c-o lume nouă dintr-însa se ridică, Știu cumcă viitorul este trecutu-ntors Știu cumcă-aceeași lână s-a tors și s-a retors De degetele-uscățite-a Vremii-mbătrînite, Dar pârghia aceea ce, desfăcând tenebre, Ridică viitorul - puterea care toarce Al vremii fir - aceea îmi e necunoscută. Vai! Cele întîmplate istoria le spune Și cele viitoare și-aruncă umbra lor În atmosfera groasă a zilei cei de azi. De ce se-ntîmplă toate așa cum se întîmplă Cine
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-l ridice. Îl duc ascuns între ei. Mai mult îl târăsc. Nu-l abandonează. E de-al lor. Trebuie să ajungă cu ei în lagăr. Trebuie! Altfel... Costăchele! Ce-i cu tine? De ce stai la geam? - l-a smuls din tenebre Măriuca. Costăchel și-a trecut palma peste ochi și, cu un zâmbet trist, i-a răspuns: Ascultam urătorii și... -Te-au năpădit iar amintirile din lagăr? Când ai să scapi de ele, Costăchele? Când?! - a întrebat Măriuca disperată. Când le voi
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
apasă/ Tu Îndepărtează te rog de pe mine cu palmele lopata cu vâsla/ cei doi metri de pământ/ cei doi metri de tristețe/ cei doi metri de stambă ai rochiei mele de sărbătoare”. Iubirea este Înviere, ieșirea din subterana solitudinii, din tenebrele existenței. „Scoate-mă pe brațe afară - pe lume e dimineață - e târziu pentru amândoi este atât de târziu stăm pe muchie/ deci dă-mi această a doua șansă:/ poate ca Lazăr voi Învia” (Rochia Martei cea de toate zilele). Dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
se află, virtual, În somnolența egoistă și năucă a oricui; pulsație fulgurantă, doar, adesea; patologică infirmitate, nu de puține ori, așteptând să fie activizată, manipulată, Încolonată În cazonele valorificări birocratice ale cruzimii și aservirii, ale duplicității, ale indiferenței abrutizante. Îngerul tenebrelor nu este doar cronica persecuțiilor la care este supus artistul care a de-mascat monstrul orb și rapace, nu este doar cardiograma frântă a unei lumi despiritualizate și totuși Însetate de credință și adevăr. Este În primul rând și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]