648 matches
-
licărind luminile roșii și portocalii ale semafoarelor de jos, constituiau un fundal strălucitor pentru scena petrecerii. Ici-colo puteam ghici siluete de bărbați care țineau fete pe după talie, grupulețe cocoțate pe canapelele micuțe care fuseseră aduse pentru acea ocazie și perechi tolănite pe taburete imense din blană, care fuseseră Împrăștiate pe acolo. Pe sub perii Înfloriți, ale căror flori erau atât de atrăgător de pline de sevă, se schimbau deja sărutări. —Cine e aia? Lângă mine stătea proțăpită pe un scaun de bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
din moleschin 1 și cu mocasini În picioare, era imaginea tipică de bancher european binevoitor aflat În vacanță - cu BlackBerry-ul la Îndemână tot timpul. —Vin fiert? Întrebă el. —Mmm! Mulțumesc, răspunse Hunter. Davide turnă În câteva pahare și ne tolănirăm cu toții pe canapele lângă foc. —Lauren a adus-o pe amica aceea Marci cu ea, ceea ce nu e bine deloc, zise Camille, ușor Încruntată. —De ce? am Întrebat-o, sorbind din vin, care te Încălzea și era bun. —Marci nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Toate „cărțile“, Împachetate impecabil În hârtie maro, se dovedeau a fi, la o examinare mai atentă, casete video, ilustrând tehnicile folosite de vechea școală. Camera era plină până la refuz cu tot felul de tipuri de artă. —Aici! spuse Tinsley. Era tolănită pe o canapea uriașă Învelită cu o carpetă din piele de capră. Purta o rochie din catifea roșie, cu mâneci bufante, care arăta ca și cum ar fi fost destinată unui copil de patru ani. Stătea la taifas cu Prince Angus. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
curgea lin, aproape pe neobservate. Ambele maluri ale lui erau învelite, din primăvară până toamna târziu, nicidecum cu lucernă, ci cu un covor de iarbă moale, înaltă și deasă, tocmai bună pentru trântă, capră și alte jocuri copilărești sau pentru tolănit sub razele binefăcătoare ale soarelui. În aval, cam la o treime din întreaga lungime a sa, exista o ramificație foarte scurtă și foarte adâncă, lată cam de patru-cinci metri, cu ambele maluri perfect verticale, peste care trecea totuși o punte
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
alb. Oare de ce lumea se sperie de el? Unul mai frumos și mai sănătos, nici că se poate. Totuși, pentru a pune sângele în mișcare, trebuia să grăbească pasul. În cel mult douăzeci de minute va fi la el acasă. Tolănit în fotoliu, ca un motan obișnuit cu lenea, după o ceașcă de ceai fierbinte, va uita de lapovița ce i se lipea de haine, va uita de vântul în rafale și cu gândul la ceva frumos va dormi ca un
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
s-ar fi întâmplat nimic. Acuși, acuși, cineva o va pronunța, își zicea el căutând un răspuns pe care nu-l găsea. Nici cu soția nu avea posibilitatea să se consulte, deoarece toți ochii erau ațintiți asupra lor. Tinerii însurăței, tolăniți pe canapeaua de vis-a-vis, deși șușoteau ceva între ei din care Bidaru nu pricepea nimic, erau cu ochii pe el. La un moment dat, liniștea relativă s-a întrerupt brusc. Mișu, sigur pe sine, deși înalt, pentru a da o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
căpriorul își freca gâtul mlădios de șoldul ei, mângâindu-l parcă, prin acea atingere, ca o pisică mulțumită. Acum se ținea pe picioare. Totuși, nu avea curajul să umble pe afară prin zăpadă; o adulmeca doar, și atât, ori se tolănea și o privea cu ochii plini de tristețe, de o tristețe pe care Anuca o asemăna cu a ei, izvorâtă din aceleași pricini. Nică se identifică cu propria ei ființă... durerea lui aproape omenească se contopea cu a ei. Era
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
săreau plombele, strâmbam din nas, a glumă, foarte scurt. Beam, la o cină scurtă, un ceai îmbunătățit cu coniac, după care o cafea-nechezol dacă mai găseam prin cămăruța confecționată ad-hoc dintr-un șifonier vechi și șchiop, apoi stăteam la taclale, tolăniți pe canapea, în jurul vinului cu pricina. Mai interesant era faptul că, în momentul în care voiam să pun și eu, ca bărbații, punctul pe i, ea făcea o reverență până-n pământ, zicea cu o voce cântată și excesiv de falsă: Noapte
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Paloș, nu ducem niciodată vorba. Ceea ce vorbim, aici rămâne. Și aceasta e o garanție de bază. Poveștile cu domnul Bogdan, acolo în atelierul de pictură, deveniseră memorabile. Ardeam de nerăbdare, de fiecare dată când îi treceam pragurile casei, să mă tolănesc într-un fotoliu, acolo în atelierul lui, mai degrabă în cel aflat cu spatele la fereastra dinspre curte, și să admir tabloul cu o pădure aflată sub povara zăpezilor, intitulat Poiana Neamțului. Îl admiram de fiecare dată, ca și cum trebuia sămi iau adio
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
încăpătoare, extrem de generoasă, cu consoana R cu o formă perfectă, nu cu alură de cocoșat ca a mea. Parcă o auzeam rostind vocalele sau unele consoane, de undeva de lângă mine. Cu mari rezerve, desfac plicul, mă închid în cameră, mă tolănesc pe pat și citesc încercând să mă transpun în orizontul ei: “ Dragul meu, n-aș vrea să crezi că n-am altceva mai bun de făcut decât să scriu scrisori unor persoane dezinteresate de viața mea. Dimpotrivă, aș vrea să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
trecut peste pasarelă, m-am oprit pentru o clipă, cu nostalgică aducere aminte... Pe aici pe aproape se afla “bariera”, unde șirul căruțelor, de o parte și de alta a căii ferate, așteptau - cine știe de când și până când - “izbăvirea”... Țăranii, tolăniți în coșul căruței, priveau abraș pe sub zagaraua pălăriei către cantonierul care își făcea de lucru cu te miri ce în jurul cantonului, numai bariera nu o ridica. Puțin mai încolo, ancestralul tramvai își lăsa pasagerii taman în mocirla din jurul rondului și
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
nu mai ajungă să vadă doar ferestre și iar ferestre de clădiri cenușii? De câte ori n-a traversat în fugă străzile în căutarea soarelui sfios ce încerca să încălzească colțul opus al străzii? De câte ori n-a mers până în parc ca să se tolănească pe iarba veștejită, să contemple coroanele copacilor, deranjat de strigătele copiilor, de gemetele cuplurilor care făceau dragoste sau de fluierăturile polițiștilor care încercau să-i împiedice.? La Chicago a învățat să iubească Natura, pentru că ea nu exista. Pe străzile orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îți aduc ție mulțumiri, oh, Doamne, că ai grijă de robii tăi până și în ultimul colț de pe planetă... Dumnezeule, ce foame! Intră ca fulgerul și se așeză la masă. — Spălați-vă pe mâini, părinte. — N-am chef! — Ați stat tolănit lângă un desiș de urzici roșii. E de-ajuns doar să le fi atins. Dacă înghițiți așa ceva, o să aveți trei zile diaree. — Ai pretenția că mă înveți să trăiesc pe Amazon? Pe mine, care de paisprezece ani...? — Niciodată nu încetezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Amazoniei devenea unul dintre locurile cele mai oribile de pe planetă. Căută locul cel mai adânc, departe de norul de țânțari, verifică dacă lancea, funia și lanterna erau așezate în ordine, mâncă o felie de papaya și două banane și se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor ce se furișau, gâfâituri ce păreau o respirație întretăiată, atingeri vâscoase ce puteau fi la fel de bine ale unui pește speriat, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fără să se gândească nici o clipă că în acest fel se va și termina totul mai degrabă. — Viața e lungă... Cu atât mai lungă, cu cât o trăiești mai domol, cu cât profiți de ea mai adânc. Viața e lungă tolănit într-un caiac cu fața către cer, privind un satelit artificial, care pare să fie prea grăbit, și un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mărgini să-l privească așa cum ar fi putut să-l privească un câine de vânătoare. — Ne-am aranjat...! comentă el cu voce tare. Nici măcar n-o să vorbim. Poate că e mai bine așa - se gândi el după câteva clipe. Se tolăni în hamac, deschise o carte și începu să citească, dar după câteva clipe, o privi din nou pe indigenă. Încerca să-și dea seama de cine îi amintea. De Clarence, nu, bineînțeles; nici de Zoraida, micuța negresă cu care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îndeajuns de liber ca să nu trebuiască să-și iubească patria, să simuleze curajul sau să se vadă obligat să se fălească cu virilitatea. Libertatea lui mergea dincolo de faptul că se trezea la ora când avea chef, că își petrecea ziua tolănit într-un hamac și că mânca atunci când avea poftă. Libertatea lui nu însemna faptul că s-a despuiat de o haină și o cravată, ci, mai ales, că s-a despuiat de o mască. Libertatea de a nu vorbi; libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe om din momentul în care îi restrânge libertatea. Puteau petrece ore în șir construind o casă sau tăind un copac, dar o vor face numai atunci când vor avea chef. În clipa în care alegeau să pescuiască sau să se tolănească la umbră, vor lăsa casa sau copacul la jumătate, fără să stea mult pe gânduri că și-ar fi asumat o responsabilitate. „Responsabilitatea“ era un concept inexistent pentru indian. Responsabilitatea însemna aservire, iar aservirea însemna o frână pentru libertatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de un fum gros și urât mirositor. Îi văzu îndepărtându-se și privirea lui se opri, cu neplăcere, pe pata de ulei ce rămăsese pe suprafața apei, lângă mal. — Duceți-vă dracului! mormăi el. Se întoarse încet la hamac, se tolăni în el și deschise cartea la pagina pe care o însemnase. La mijlocul după-amiezii, fata se întoarse. Fratele ei o însoți până la canalul cel mare, se asigură că străinii plecaseră și o apucă din nou pe drumul spre satul lui. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Dar plătea cu plăcere, acum, când încetaseră ploile. Puse caiacul pe apă și vâsli foarte domol până se opri în mijlocul lagunei, unde nu era decât tăcere, apa se vedea foarte liniștită și lumea era în pace cu sine însăși. Se tolăni pe fundul ambarcațiunii, cu fața în sus, și lăsă ca soarele să-i prăjească din nou trupul. Așa trecură orele și zilele, fără să se gândească la nimic și nici să ceară nimic, permițând ca viața să înainteze în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că i se umflă pieptul, că plămânii adună mai mult aer și o ciudată apăsare, care îi tăia mereu respirația, a dispărut pe neașteptate. A fost doar o clipă, dar amintirea ei l-a urmărit ani întregi. Și acum, aici, tolănit în caiac, cu fața spre cer, încerca aceeași senzație, dar dusă la infinit. Putea să se bucure de plăcerea aceea cât timp ar fi dorit, putea să o abandoneze și să o trăiască din nou, ca și cum ar fi vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
era la modă și chiar Monicăi să-i dea lecții de rafinament. Dorea Lena să facă din Corbu o rampă de lansare? S-ar fi putut crede și așa ceva. Avionul s-a auzit huruind și, puțin emoționată, Lena s-a tolănit în pat, reluînd lectura unui roman clasic. Știa că va mai dura destul pînă ce va scăpa Corbu din aeroport. Își amintește de primele întîlniri, cînd greșea voit numele demnitarului. Cum spunea domnul Cioroi... Corbu, era corectată cu severitate. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
bine căutați caseta aia cu Julio Iglesias. — HÎhîhÎ! PÎnă și venerabila noastră amfitrioană e moartă după Sulio! Doamna E. se duce vădit iritată la bucătărie. Domnul D. moțăie În fotoliu. Algazi s-a adîncit În lectură. Niki Bârsan s-a tolănit pe canapea alături de Wanda. Fixează atent o țigară mînjită de ruj care arde singură În scrumieră. — MÎine o să vuiască tot orașul. Asta și vreau! Că nu te simți bine, dacă nu-ți cari brelanul după tine. Craii tăi nesărați. Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să te uiți cu mare atenție. Am citit textul de câteva ori. Am pus pagina înapoi în dosar. Am golit paharul de votcă. M-am frecat la ochi. Am spus: Iisuse! Mi-am mai turnat un pahar și m-am tolănit în sofa. Motanul a trecut pe lângă mine, ignorându-mă complet. Frigiderul huruia. Restul se reducea la ploaia bătând în geamuri și la dramele nocturne ale insectelor. Nimic nu avea absolut nici un sens sau, dacă avea, eram prea obosit, prea sleit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o vrajă. Mă apropiam de Mânăstirea Agapia cu privirea îmbătată de coloritul divers al câmpului, al pădurii și satului aflat la poalele muntelui falnic. În rochițe de rouă, parfumuri și culori strălucitoare, florile înveselau peisajul rustic. Satul părea un uriaș tolănit printre cetini de brazi, pini și mesteceni viguroși. Își purta solemn cușma de nori pufoși și fredona, parcă, o baladă din spuma undelor zdrumicate pe pietrele lucioase. Când am înaintat pe cursul apei cristaline, o uliță îngustă își deschise brațele
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]