2,536 matches
-
Limbajul tonal a fost utilizat în permanență și perfecționat de-a lungul Barocului (de la data amintită până în jur de 1750), Clasicismului vienez (aprox. 1750-1810) și Romantismului (secolul al XIX-lea). După 1850, compozitori precum Richard Wagner și Franz Liszt aplică tonalitatea în apropierea cazurilor limită, prefigurând criză acestui sistem sonor de dupa 1900. În anul 1889, autorul francez Claude Debussy are ocazia să audă la Expoziția universală de la Paris un ansamblu gamelan javanez; plăcut impresionat, se apleacă asupra modurilor exotice și antice
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
de dupa 1900. În anul 1889, autorul francez Claude Debussy are ocazia să audă la Expoziția universală de la Paris un ansamblu gamelan javanez; plăcut impresionat, se apleacă asupra modurilor exotice și antice, dând naștere unui sistem sonor folosit ca alternativă la tonalitate, devenit marca a impresionismului muzical. În aceeași perioadă, francezul Erik Satie distruge convenția formală a tonalității prin introducerea muzicii repetitive. În secolul al XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
de la Paris un ansamblu gamelan javanez; plăcut impresionat, se apleacă asupra modurilor exotice și antice, dând naștere unui sistem sonor folosit ca alternativă la tonalitate, devenit marca a impresionismului muzical. În aceeași perioadă, francezul Erik Satie distruge convenția formală a tonalității prin introducerea muzicii repetitive. În secolul al XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
asupra modurilor exotice și antice, dând naștere unui sistem sonor folosit ca alternativă la tonalitate, devenit marca a impresionismului muzical. În aceeași perioadă, francezul Erik Satie distruge convenția formală a tonalității prin introducerea muzicii repetitive. În secolul al XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele modernismului din muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele modernismului din muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte soluții generatoare de scări și funcții sonore. În ciuda acestor evoluții, tonalitatea a fost sprijinită în secolul XX de autori precum Richard Strauss sau Jean Sibelius; Arnold Schönberg, creatorul dodecafonismului, a revenit la tonalitate în ultima sa etapă de
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele modernismului din muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte soluții generatoare de scări și funcții sonore. În ciuda acestor evoluții, tonalitatea a fost sprijinită în secolul XX de autori precum Richard Strauss sau Jean Sibelius; Arnold Schönberg, creatorul dodecafonismului, a revenit la tonalitate în ultima sa etapă de creație. După 1960, adoptarea gândirii de tip postmodern de către unii autori culți și
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte soluții generatoare de scări și funcții sonore. În ciuda acestor evoluții, tonalitatea a fost sprijinită în secolul XX de autori precum Richard Strauss sau Jean Sibelius; Arnold Schönberg, creatorul dodecafonismului, a revenit la tonalitate în ultima sa etapă de creație. După 1960, adoptarea gândirii de tip postmodern de către unii autori culți și succesul enorm al muzicii de divertisment au asigurat perpetuarea sonorităților tonale până în zilele noastre. Din aria de divertisment, mai multe genuri sunt
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
ultima sa etapă de creație. După 1960, adoptarea gândirii de tip postmodern de către unii autori culți și succesul enorm al muzicii de divertisment au asigurat perpetuarea sonorităților tonale până în zilele noastre. Din aria de divertisment, mai multe genuri sunt tributare tonalității: muzică ușoară, muzică de jazz de până în anii 1950, genurile pop, rock (parțial) ș.a. Acesta este un subiect controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
tonale până în zilele noastre. Din aria de divertisment, mai multe genuri sunt tributare tonalității: muzică ușoară, muzică de jazz de până în anii 1950, genurile pop, rock (parțial) ș.a. Acesta este un subiect controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora cu o sonoritate fundamentală, triada tonica” În acest punct de vedere, tonalitatea nu este definită prin referire la notele unei game. Un exemplu simplu de astfel
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora cu o sonoritate fundamentală, triada tonica” În acest punct de vedere, tonalitatea nu este definită prin referire la notele unei game. Un exemplu simplu de astfel de relatie este
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora cu o sonoritate fundamentală, triada tonica” În acest punct de vedere, tonalitatea nu este definită prin referire la notele unei game. Un exemplu simplu de astfel de relatie este o progresie de acorduri de trei triade, a doua triada cu o cvinta perfectă mai sus. În acest caz, aproape cert triada inițială
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
triada cu o cvinta perfectă mai sus. În acest caz, aproape cert triada inițială este pe treaptă I, progresia fiind notata I-V-I. Notă fundamentală a triadei I este tonica (vedeți figură). O definiție alternativă de compromis în care tonalitatea este bazată pe game și funcții este urmatoarea (definiția nu explică ce "este" tonalitatea, dar abordează subiectul "bazelor" acesteia): Tonalitatea reprezintă un sistem sonor bazat pe o scară heptatonica octaviantă, al cărui complex sistem funcțional se bazează pe tendința spre
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
este pe treaptă I, progresia fiind notata I-V-I. Notă fundamentală a triadei I este tonica (vedeți figură). O definiție alternativă de compromis în care tonalitatea este bazată pe game și funcții este urmatoarea (definiția nu explică ce "este" tonalitatea, dar abordează subiectul "bazelor" acesteia): Tonalitatea reprezintă un sistem sonor bazat pe o scară heptatonica octaviantă, al cărui complex sistem funcțional se bazează pe tendința spre centrul sonor numit tonica." Două tonalități relative sunt două tonalități diferite ca mod (tonalitate
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
notata I-V-I. Notă fundamentală a triadei I este tonica (vedeți figură). O definiție alternativă de compromis în care tonalitatea este bazată pe game și funcții este urmatoarea (definiția nu explică ce "este" tonalitatea, dar abordează subiectul "bazelor" acesteia): Tonalitatea reprezintă un sistem sonor bazat pe o scară heptatonica octaviantă, al cărui complex sistem funcțional se bazează pe tendința spre centrul sonor numit tonica." Două tonalități relative sunt două tonalități diferite ca mod (tonalitate majoră sau minoră) dar care au
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
funcții este urmatoarea (definiția nu explică ce "este" tonalitatea, dar abordează subiectul "bazelor" acesteia): Tonalitatea reprezintă un sistem sonor bazat pe o scară heptatonica octaviantă, al cărui complex sistem funcțional se bazează pe tendința spre centrul sonor numit tonica." Două tonalități relative sunt două tonalități diferite ca mod (tonalitate majoră sau minoră) dar care au în comun aceeași scară diatonica și au aceeași armura.
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
nu explică ce "este" tonalitatea, dar abordează subiectul "bazelor" acesteia): Tonalitatea reprezintă un sistem sonor bazat pe o scară heptatonica octaviantă, al cărui complex sistem funcțional se bazează pe tendința spre centrul sonor numit tonica." Două tonalități relative sunt două tonalități diferite ca mod (tonalitate majoră sau minoră) dar care au în comun aceeași scară diatonica și au aceeași armura.
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
tonalitatea, dar abordează subiectul "bazelor" acesteia): Tonalitatea reprezintă un sistem sonor bazat pe o scară heptatonica octaviantă, al cărui complex sistem funcțional se bazează pe tendința spre centrul sonor numit tonica." Două tonalități relative sunt două tonalități diferite ca mod (tonalitate majoră sau minoră) dar care au în comun aceeași scară diatonica și au aceeași armura.
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
Elias Canetti a primit Premiul Nobel pentru Literatură.. Muzica populară bulgărească este de departe cea mai complexă formă de artă tradițională și s-a dezvoltat treptat de-a lungul secolelor ca o combinație de influențe occidentale și orientale. Ea conține tonalități și moduri orientale, ortodoxe medievale și europene occidentale. Muzica are un sunet deosebit și folosește o gamă largă de instrumente tradiționale, cum ar fi gadulka (cobză), gaida (cimpoi), cavalul și toba. Una dintre trăsăturile distinctive este "timpul ritmic extins", care
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
și "Comparații" ("Porównania", 1954), publicate la Cracovia în timpul studiilor la Facultatea de Filologie a Universității Jagiellone (1949-1954), indicau prezenta manifestă a poetului în rîndul tinerilor entuziaști. Volumul al treilea, "Prorocii pleacă" ("Prorocy już odchodzą", 1956), expune o imaginație și o tonalitate reflexiva. Al patrulea volum, "Cer de vicleiem" ("Jaselkowe niebiosa", 1957), consacră un poet profund original, despre care se spune că nu ar avea predecesori în literatura polona cu tematică țărăneasca.
Tadeusz Nowak () [Corola-website/Science/333261_a_334590]
-
la sfîrșitul anilor '80. "Căușe of Death", lansat în 1990 a devenit un album-cult al genului, iar John Tardy a fost recunoscut că primul vocalist care a folosit așa-numita voce death grunt, o voce agresivă, tipică genului, cu o tonalitate foarte joasă. Formația s-a destrămat în 1997 și s-a reunit în 2003. Pe perioada hiatus-ului, Donald Tardy a activat în trupa lui Andrew W.K., iar Allen West s-a concentrat asupra celor două proiecte ale sale
Obituary () [Corola-website/Science/306671_a_308000]
-
se intersectează spațiul central, și prezintă baza cupolei octogonale, acoperită cu o cupolă. Silueta este înviorată de două turle voluminoase, cu cornișele în „volane”, repetându-se forma în arc a golurilor de la ferestre, iar parametrul se remarcă prin alternarea după tonalitate a asizelor din piatră și includerea cărămizii roșii în decorul fațadelor. Spațiul interior este compus dintr-o sală cruciformă în plan, supraînălțată de turla masivă, susținută prin intersecția a patru arcuri, soluție de origine armenească. Golurile ferestrelor sunt împărțite în
Biserica Sfântul Pantelimon din Chișinău () [Corola-website/Science/328950_a_330279]
-
a determinat firma "Urban & Smith" să-și îndrepte eforturile către "filmarea bicromă", în paletele "verde-albăstrui" și "roșu-portocaliu". După cum se poate vedea în imaginea din dreapta, fidelitatea culorilor e remarcabilă (contrastele s-au păstrat, cadrul color fiind reconstituit din componentele lui în tonalități de gri). Obiectele fixe sunt bine conturate și colorate. Cu toate acestea, datorită mișcării ce a avut loc între expuneri succesive, cei doi copii apar neclari. La 17 decembrie 1903, frații Lumiére, prezintă un nou sistem de film color, numit
Film color () [Corola-website/Science/299528_a_300857]