1,162 matches
-
s-alintă”. O metaforă a glacialității sugerează teama, distanța incomensurabilă, cu stranii ecouri, din nou, într-o elegie eminesciană: „Unde-m vine-aminte de svânta ta față, / Mi să varsă-n suflet răceală de gheață”. Plângerea Ecleziastului, motivul perisabilității lumii - străvechiul topos „ubi sunt” al liricii antice și medievale - se regăsește în psalmii lui D., ca și la contemporanul său Miron Costin, autorul poemului Viiața lumii. Rezonanțe de bocet interferează acum lamentația psalmistului, sentimentul trecerii nu întunecă, ci atrage doar o melancolie
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
puțin interesat de chestiunile religioase. Plăcerea procurată de poezie îl determină pe cititor să repete în sinea lui de mai multe ori ceea ce citește și, în acest fel, înțelege acest lucru în profunzime. Astfel, Sedulius propune din nou un vechi topos referitor la funcția poeziei (aceasta face ca utilul să se îmbine cu plăcutul) și îl transferă într-un context creștin. De aceea, și în poem se face simțită de mai multe ori intenția didactică (acesta trebuie considerat mai mult un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Blaga. Mai mult, are loc o răsturnare dramatică a perspectivei asupra rusticului și a naturii în genere. Gheorghe Grigurcu a înțeles corect acest fenomen, identificând în lirica lui G. de după 1972 semnele unei dezrădăcinări inverse, „tradusă într-o alienare față de toposul rural”. Peisajele se obiectivează acum, devin reprezentări ale unui eu aflat în dizarmonie cu ele. Natura nu se mai oferă drept un spațiu paradiziac și ocrotitor. Dimpotrivă, este neliniștitoare, în sens expresionist, criptic-fantomatică uneori, adversă în solitudinea ei rece, primordială
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
Pădurii, Sfânta Vineri, Caii lui Sântoader, Vâlva Lupilor. Mitologul trebuie să procedeze la o operațiune de sudare a fragmentelor și la o interpretare pertinentă a lor, să afle dominantele, spațiile ocultate și să descopere „pe unde se glisează dintr-un topos în altul”. Problema mai veche a necesității scoaterii la lumină a importantelor documente depozitate în arhivele de etnografie și folclor primește un răspuns original și o rezolvare practică în cartea Folclorul. Ce facem cu el? (2001), în care nevoia de
HEDESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287423_a_288752]
-
poezia este aducere-aminte, bradul, soarele, mănăstirea, șarpele devin simboluri laice, iar oamenii sunt precum cei arhaici, oameni ai munților, aspri, „crescători de vulpi argintii”. Reporterul pendulează mereu între Țara Făgărașului - „ținutul alb”, „țara de sus a sufletelor și merilor” - și toposul marin, la care se întoarce în Zile de pescuit (1985) și Haz cu pește (sau Fals tratat de adolescență și pescuit) (1994), ca și în romanul Vara nimănui (1978). Tărâmul mirific al Deltei este chiar personaj în Vara nimănui, o
ROMAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289302_a_290631]
-
teoretică asumată: istoria literaturii este și istoria receptării ei - idee cu totul modernă. Contribuția literară a Transilvaniei face și obiectul primelor studii din culegerea Ipostaze critice (2001), unde se urmărește impactul acestei părți de țară asupra lui Mihai Eminescu sau „toposul ardelean” în opera lui Ioan Slavici. Ponderea cărții stă însă în comentariile despre alți mari scriitori - Ion Barbu, V. Voiculescu, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Mircea Eliade, M. Blecher, E. Lovinescu, Paul Zarifopol ș.a. - din perspectiva edițiilor critice, al căror cronicar
RUJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
un El și o Ea de la țară, Conu Leonida și soața sa într-un sat devenit caragialesc, privit cu blândețe, ironie și umor. Dincolo de atmosfera voit enigmatică, autorul ascunde un cert fond liric, turnat însă uneori în formule uzate, de la toposul „acasă” și până la o altă „Poiană a lui Iocan”. SCRIERI: Hotar, București, 1960; Cristal, București, 1967; Cu soarele în brațe, București, 1968; A opta minune, București, 1972; Orașul cu o singură stradă, București, 1983; Varianta a doua, București, 1983; Lacătul
LUNGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287918_a_289247]
-
la lectură pe creștinul puțin interesat de chestiunile religioase. Plăcerea procurată de poezie îl determină pe cititor să repete în sinea lui de mai multe ori ceea ce citește și, astfel, înțelege acele lucruri în profunzime. Așadar, Sedulius repropune un vechi topos referitor la funcția poeziei (aceasta face ca utilul să se îmbine cu plăcutul) și îl transferă în contextul creștin. De aceea, și în poem se face simțită de mai multe ori intenția didactică (acesta trebuie considerat mai mult un poem
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Rousseau), aceste însemnări (al căror plan, schițat, în timpul plimbărilor, pe cărți de joc, duce cu adevărat gândul la jocul destinului) sunt însă și mărturia unei perioade de relativă liniște în viața filosofului. Se recunosc aici, la un iluminist, numeroase toposuri devenite apoi obligatorii la romantici. Fugind de oameni, se plimba prin livezi și crânguri din apropierea Parisului, unde căuta odihna ochilor, liniștea și singurătatea, fugind de oameni. Credea în virtuțile curative ale naturii, în stare să purifice imaginația și să producă
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
a fost întâlnită deja la Hipolit, dar aici ea este lipsită de orice conotație radicală. Hipolit găsea în această viziune metafizică un fel de refugiu ultim în fața „terorii istoriei”, în timp ce, la Theodoret, este vorba pur și simplu de reluarea unui topos al literaturii ascetice (uanitas uanitatum) și de transpunerea sa în registrul eshatologic. 2. Cel de‑al doilea text în care Theodoret vorbește de mitul Anticristului este comentariul consacrat Epistolei a doua către Tesaloniceni, redactat, probabil, între 435 și 437, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și profetism în creștinismul primar, cf. A. Lemaire, Les Ministères aux origines de l’Église, Paris, 1971; de asemenea, sinteza admirabilă a lui P. de Labriole, în La crise montaniste, pp. 112‑123. . Este vorba, de fapt, de un vechi topos al filozofiei antice: înțeleptul trebuie să viețuiască după cum vorbește și să vorbească după cum viețuiește. Această dimensiune „existențială” a filozofiei antice pe care creștinismul o va asuma îndeosebi în manifestarea sa ascetică, a fost foarte bine nuanțată de P. Hadot, într
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tîn Øp' aÙtoà prostetagmšnwn, cron...zontoς aÙtoà, ¢ponust£xantej oƒ ¥nqrwpoi ™kpšswsin tÁj ™pouran...ou zwÁj. . Condiția pozitivă, de această dată, pentru apropierea sfârșitului, este propovăduirea Evangheliei în toată lumea (IV, 17; cf. Mt. 24,14). Acest lucru va deveni un topos al eshatologiei creștine (cf., de exemplu, capitolele despre Augustin și Theodoret ale prezentei lucrări). Potrivit lui Hipolit, semnele de care vorbesc textele scripturistice și care se împlinesc sub ochii săi „nu sunt decât începutul durerilor” (ibidem). . P. de Labriolle, La crise
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sens, literal (kata léxin), episcopul Cyrului realizează un echilibru perfect între „tendințele extreme ale exegezei antiohiene și alexandrine” (J.‑N. Guinot, „Un évêque exégète...”, p. 336). Cf., de asemenea, L’Exégèse de Théodoret de Cyr, pp. 281‑320. . Este un topos al apologeticii creștine antiiudaice. Generațiile prezente dețin dovezi istorice care confirmă validitatea profețiilor. Vezi, printre multe alte scrieri, tratatul De Christo et Antichristo al lui Hipolit și Epistola 199 a lui Augustin. Referitor la aceasta, Theodoret notează în Comentariul la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, București, 1978; Mircea Tomuș, Mihail Sadoveanu. Universul artistic și concepția fundamentală a operei, Cluj-Napoca, 1978; Râpeanu, Cultură, I, 141-162; G. I. Tohăneanu, Arta evocării la Sadoveanu, Timișoara, 1979; Rodica Șuiu, Mihail Sadoveanu și toposul dacic, CRC, 1980, 8, 9; Ilie Dan, Confluențe, București, 1980, 52-79; Doina Iliasa-Frigură, Stilistica sinonimelor în opera lui Mihail Sadoveanu, București, 1980; Manolescu, Arca, I, 197-223, III, 110-125; Sângeorzan, Conversații, 137-152; Const. Ciopraga, Mihail Sadoveanu. Fascinația tiparelor originare, București, 1981
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
-nduri de ea Și-i spune curat Că m-am însurat Cu-o fată de crai, Pe-o gură de rai. Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta mea A căzut o stea...458. în bocete, toposul „rechemării din moarte” este frecvent folosit: Scoală, mămucuță, scoală, Că ți-a fi destul de-asară! Și-ți deschide ochișorii Și ți-i vedea toți feciorii; Și-ți ridică genele Și ți-i vedea fetele; Și-ți deschide gurița Și-i
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Iad, cufundați în râul de foc până la brâu, pe cei „carii n-au ascultat de tată-seu și de mumă-sa, ce-au priimit blestemul părinților, dereptu aceea să muncescu așa”515. Condusă de arhanghelul Mihail 516 („sfântul îndrumător” era un topos obligatoriu al călătoriilor extramundane) și însoțită de patru sute de îngeri, Maica Domnului coboară în profunzimea terifiantă (fără ieșire: „Cine intră în această muncă n-are acela a vede lumină în veacu”), unde „muncile n-au număru”, face o cercetare minuțioasă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu mai iaste, fără numai plata păcatului și sămnul osândei lui Dumnădzău carea iaste pre tot rodul omenesc. Moartea iaste o cale pre care să petrece toată firea omenească, de domni nu să teme...”) și construiau imagini (ce porneau de la toposul „morții ca urmare a păcatului originar”), încercând, agățați de părinții Bisericii (Toader din Feldru se sprijinea, în întreprinderea sa, pe Ioan Chrisostomul), o preparare a întâmpinării creștinești a „marii treceri”. Mai târziu, la un secol și mai bine după Toader
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la pogrebaniia omului prestăvit - o consideră „a treia naștere”, căci venea după prima, „trupească”, și după a doua, „duhovnicească”, decisivă și „mântuitoare”, eliberând sufletul „dintru întunérecul și tina trupului, ca dintr-o pușcărie întunecată” [„corpul ca închisoare a sufletului” - un topos ce venea de departe]), introdusă de un agent implacabil, s-a instalat într-un moment nefericit „ales” („Adevărat, moartea, ca o nemilostivă ce iaste, au secerat făr’ de vréme pre această floare aleasă și au răpit prea timpuriu podoaba, frumuséția
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
greșit ca un om în ceastă lume ce au petrecut cu dumile-voastre depreună[...]” 619) sunt preluate - a arătat Vasile Pârvan 620 - direct din Cazanie (din care? - mă întreb). Pentru „unghiurile” ce încearcă să adune o „definiție a morții” (pornind de la toposul „morții ca urmare a păcatului originar”), într-o secvență cu totul stimabilă, altfel, D. Russo a izolat, cu acribia-i cunoscută, câteva corespondențe ce lămuresc sursa - omilia lui Ioan Chrisostom. Savantul a identificat și alte prezențe chrisostomice în textul diaconului
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și iară să vor scula”), tâlcuirea alegoriei (soarele ca simbol al perpetuei „învieri”) urmând a o face ascultătorii - presupun - avizați în materie și familiarizați cu asemenea decriptări. Teza „egalității în fața morții”, sesizabilă în „definiția” citată mai sus, este - adevărat - un topos precreștin 623, dar prelucrarea pe care ea o îmbracă în „orația” lui Toader din Feldru amintește vădit de omiletica bizantină, de Chrisostom mai ales (din Omilia despre răbdare, text cercetat și de Neagoe Basarab, și din altele), scriitor ce pare
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
adaptat la o formulă elegiacă fie suav melancolică, fie liric eroică, sub semnul virtuozității formale. Reportajele din Privire de pe Cetățuie (1978) sunt, de fapt, poeme în proză, în care observația se întemeiază pe sentimentul duratei și al apartenenței la un topos mitic. SCRIERI: Apărătorii, Cluj-Napoca, 1975; Privire de pe Cetățuie, Cluj-Napoca, 1978; Altminteri, Cluj-Napoca, 1979; Anotimpuri, Cluj-Napoca, 1986. Traduceri: Balla Zsófia, Așa cum trăiești, pref. Grete Tartler, București, 1983; Kenécz Ferenc, Zeu cu picior de lemn, pref. Andrei Roman, București, 1985. Repere bibliografice
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
4-6; Dicț. analitic, I, 102-104, III, 29-32, 71-74, 156-159, 304-307, 397-400, IV, 586-589; Ioan Slavici și unitatea spirituală națională, coordonatori Pascu Hurezan și Emil Șimăndan, Arad, 1998; Z. Ornea, Capodopera lui Slavici, RL, 1999, 31; Anton Ilica, Monica Lavinia Nan, Toposul în creația lui Ioan Slavici, Arad, 1999; Mircea Tomuș, Romanul romanului românesc, I, București, 1999, 132-154; Virgil Vintilescu, Idila slaviciană, București, 1999; Sergiu Ailenei, Marele cuibar al destrăbălării, CL, 2000, 6; Sergiu Ailenei, Edenul și Sodoma, CL, 2000, 7; Dicț
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
Akbar. 297. În Tarkasamgraha, dar mai ales În textele medicale clasice indiene, apa e definită tocmai prin această impresie de prospețime (ïșta-sparïava-tya-³pa¡) pe care o produce contactul cu ea - cf. „L’eau en Inde”, 1999-2000, p. 46. 298. Există un topos deopotrivă persistent și injust al asocierii civilizației cu curățenia În același timp În care Orientul, mai ales pentru călătorii literați din secolul al XIX-lea, e asociat cu lipsa de civilizație sau cu diferitele ei forme de degradare, deci inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Într-o clipită a decorului european În care, se afirmă, cultura autohtonă ar avea o poziție unică de deschidere față de Orient. Eliade Înțelegând „ca nimeni altul că România e, În Europa, singura țară aptă a simți, iubi Orientul” - iată un topos Încă neclarificat, dacă nu cumva o escaladă primejdioasă. O frază foarte asemănătoare apare Însă În ultima carte a lui Al-George (despre care discuta, se pare, la Jilava, cu Steinhard), și ea nu Îi aparține nici lui, nici lui Eliade, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
francez al șahului 1. La fel, când va pleca către Brașov În 1834, va alege mai Întâi ruta nordică și centrală a Indiei. Traversând cursul Gangelui - New Delhi către Allahabad și apoi Calcutta -, va observa ritualul sfârșitului pe malurile fluviului, topos care nu poate lipsi din descrierile oricărui călător. Mai Întâi observațiile sale par să menifeste un interes medical. Cei care, aduși În vecinătatea fluviului sfânt pentru a-și sfârși zilele conform ritualului hinduist, totuși se Însănătoșesc (miraculos câteodată), nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]