1,011 matches
-
sale reunite în "Il Decamerone" („Decameronul”, 1470) a influențat nu numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a și creat modelul genului de nuvelă, reluat în creația multor scriitori europeni. Boccaccio se naște în anul 1313 (iunie sau iulie), probabil în Certaldo/Toscana, posibil însă și în Florența, ca fiu natural al negustorului Florentin Boccaccio di Chellino și al unei femei de origine modestă, al cărei nume nu se cunoaște. După primii ani de școală la Florența, este trimis de tatăl său în
Giovanni Boccaccio () [Corola-website/Science/298681_a_300010]
-
asemenea artei clasice. Realismul impresionant apropie pictura lui Masaccio de statuile de profeți sculptate în aceeași perioadă de Donatello. Masaccio a murit tânăr, dar opera sa exercită încă din timpul vieții sale o influență uriașă asupra artiștilor nu numai în Toscana, ci în toată Italia. Soluțiile inovatoare ale maestrului florentin încep să fie utilizate în scurt timp. Frescele capelei "Brancacci" îi inspiră printre alții pe Fra Angelico, Piero della Francesca și pe Fra Filippo Lippi. Filippo Lippi este călugăr carmelit și
Masaccio () [Corola-website/Science/299204_a_300533]
-
este în prezent un ansamblu de dialecte romanice (adică, din latină, cum ar fi italiană sau spaniolă), împărțite în două grupe dialecte principale, "cismuntincu" (denumire tradițională: "cismontano"), foarte “apropiata” de toscana, și "pumuntincu" (denumire tradițională: "oltramontano"), care prezintă caracteristici comune cu vorbitorii din Italia meridională, dar și cu Sardinia și în special limba siciliană. Acest grup de dialecte corsicane prezintă o unitate reală, în sensul că normele în scris permit, de
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
În sensul clasificării stabilită de UNESCO, limba corsicană este pe cale de dispariție, până la sfârșitul secolului. Pentru unii lingviști, nu se încadrează în definiția generală acceptată de limba romanică "distinctă", având în vedere proximitatea sa strânsă cu italiana (mai ales dialectele toscane din jurul Romei și cele din Umbria), precum și alte variante. De asemenea, numele limbii, adoptată în acest articol, este considerată necorespunzătoare pentru unii lingviști specialiști în limbi romanice, în timp ce este recunoscută în mod unanim, de exemplu, pentru limba sardiniană. Cu toate
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
dialecte insulare. Ei susțin de asemenea că eșecul de a nu recunoaște un limbaj de un astfel de statut este adesea folosit pentru a minimiza impactul stingerii posibile ale unei limbi. În plus, se accentuează faptul că apropierea de limba toscana nu se aplică la varietațile taravaise si sartenaise ale limbii corsicane. De fapt, limba corsicană este recunoscută ca o limbă cu standardul internațional ISO 639. Cele două poziții pot fi considerate reconciliabile: prima este o perspectivă tipologică (structurală), în timp ce a
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
insulei și tinde să fie percepută - în special prin dezvoltarea lentă a literaturii în Corsica - ca o limbă autonomă. În prezent, două școli de gândire se opun în rândul personalului academic. Cei care cred că limba corsicană este rezultatul limbii toscane și apoi merge puțin detasată pentru a evolua până în prezent (cu urme vechi, datând din România, ca sunetul cacuminal), iar cei care cred că aceasta a evoluat separat în timp (de la latina inferioară), până în epoca noastră în cursul istoriei sale
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
a evolua până în prezent (cu urme vechi, datând din România, ca sunetul cacuminal), iar cei care cred că aceasta a evoluat separat în timp (de la latina inferioară), până în epoca noastră în cursul istoriei sale, influențele lingvistice ale diferiților “cuceritori”, inclusiv toscana sau, astăzi, franceza. Această ultimă ipoteză este susținută doar în publicațiile de un statut "naționalist", statutul "toscan" al limbii corsicane, cu care împărtășește o asemănare cu ordinul lexical de 90%, fiind interogat de orice romanist, în ciuda particularitaților și variantelor sale
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori și sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre" (""Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi noștri"", 1550 și 1568). se naște la 30 iulie 1511 în Arezzo (Toscana), fiu al lui Antonio Văsari și al Maddalenei Tacci. Își începe ucenicia artistică pe langă pictorul francez Guillaume Marcillat, autorul compozițiilor pentru vitraliile Domului din Arezzo. În 1524 pleacă la Florența, unde lucrează în atelierul lui Andrea del Sarto și
Giorgio Vasari () [Corola-website/Science/298889_a_300218]
-
ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto. El l-a descoperit și pe al patrulea, Ganymede la 13 ianuarie. Galileo a denumit cei patru sateliți descoperiți "stelele mediceene", în cinstea viitorului său patron, Cosimo II de' Medici, Mare Duce al Toscanei, și în cinstea celor trei frați ai săi. Astronomii de mai târziu le-au schimbat numele în "sateliții galileeni" în cinstea lui Galileo. O planetă cu alte planete pe orbita ei nu se conforma principiului cosmologiei aristoteliene, conform căruia toate
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
în urmă, despre cele două științe denumite astăzi cinematică și rezistența materialelor. Ca rezultat al acestei lucrări, Galileo este adesea intitulat „părintele fizicii moderne”. Galileo a murit la 8 ianuarie 1642 la vârsta de 77 de ani. Marele Duce al Toscanei, Ferdinando al II-lea, a dorit să-l înmormânteze în Basilica di Santa Croce, lângă mormintele tatălui său și ale strămoșilor săi, și să ridice un mausoleu de marmură în memoria sa. S-a renunțat, însă, la aceste planuri după ce
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
care cumpăra materia prima și plătea salariile lucrătorilor. Diviziunea tehnică a muncii a fost atestată din antichitate pe unele șantiere, manufacturile capitaliste fiind apărute recent. Primele manufacturi capitaliste au apărut în sectorul textil, în producția de postav din Flandra și Toscana la sfârșitul secolului XIII. Manufacturile din sectorul textil erau dispersate, bazate pe sub contractarea unor activități către lucrători din mediul rural, plătiți cu salarii mici și nu erau legați de reglementările rigide ale breslelor urbane. Către sfârșitul evului mediu s-au
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
procurate prin comerț. Producția textilelor pentru piață s-a dezvoltat în evul mediu timpuriu în Bizanț, în lumea arabă, în India și China și târziu în Europa apuseană. Din secolul al XIII-lea, câteva mici regiuni europene ca Flandra și Toscana s-au specializat în producția de masă a postavului, realizată în manufacturi care utilizau materii prime de import și vindeau produse pentru consumatori din zone îndepărtate geografic. În secolele XIV-XV producția postavurilor pentru piețe non-locale s-au extins în multe
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
ca să fie transmise descendenților timp de 2-3 generații, fără să fie uzate, dar care erau mai bine finisate, mai atrăgătoare și mai ieftine. S-au produs mutații în competiția europeană între diversele regiuni producătoare. Vechile centre manufacturiere din Flandra și Toscana și-au pierdut pozițiile din cauza salariilor ridicate, preferând să se specializeze în producția de textile scumpe de lux, care puteau fi cumpărate doar de un număr mic de consumatori. Au existat tentative de a dezvolta postovăritul în țările producătoare de
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
eficient multe orașe. Multe orașe au fost subordonate de monarhii în sec. XV-XVI, republicile urbane fiind transformate în principate teritoriale, ca Florența, ce a devenit ducat în 1532 după capitularea din 1530 în față armatei spaniole, apoi mare ducat al Toscanei în 1569. Veneția și-a păstrat independența până în 1797, dar a pierdut o parte din imperiul său colonial în confruntările cu Imperiul Otoman, evitând conflicte în Italia. Provinciile Unite au fost constituite în contextul revoltei anti spaniole a Țărilor de
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa in Val d'Arno, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florența din motive politice). După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franța, aproape de orașul Avignon, unde Petracco spera să obțină o slujbă la curtea papală, care își avea în acel timp sediul în Avignon. Deși avea inclinații literare, manifestate precoce în studiul autorilor
Francesco Petrarca () [Corola-website/Science/298430_a_299759]
-
acolo în secolul al X-lea. În 1070, un grup de benedictini, veniți din Calabria (Italia), au construit acolo o biserică și o stăreție, pe terenurile donate ca uzufruct de contele de Chiny, Arnoul I. Spre 1076, suzerana, Matilda de Toscana, contesă de Briey, a trecut prin regiune și a ratificat donația făcută de vasalul său călugărilor benedictini. În acea epocă a avut loc celebrul incident al inelului căzut într-o fântână și reapărut în mod miraculos. De la trecerea ducesei de
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
contesă de Briey, a trecut prin regiune și a ratificat donația făcută de vasalul său călugărilor benedictini. În acea epocă a avut loc celebrul incident al inelului căzut într-o fântână și reapărut în mod miraculos. De la trecerea ducesei de Toscana, abația a primit numele din "" („Valea de aur”, în ) și blazonul (inel de aur în gura unui pește). Și astăzi „Fântâna Mathildei” îi perpetuează memoria. După patruzeci de ani (și din motive rămase necunoscute) benedictinii au părăsit locul. Contele Othon
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
își va face o reputație drept cel mai spiritual membru al societății Granelleschi, în care a intrat în urma publicării a câtorva opere satirice. Această societate, devotată sociabilității și spiritualității, avea scopuri literare serioase și încerca în special să păstreze literatura toscană ferită de influențe străine. Înlocuirea vechii comedii italiene de dramele lui Pietro Chiari și Carlo Goldoni, modelate după exemple franțuzești, amenința să învingă eforturile societății. În 1757, Gozzi venea ca salvator, publicând poemul satiric "La tartana degli influssi per l
Carlo Gozzi () [Corola-website/Science/307038_a_308367]
-
nordice și centrale interioare, clima variază din subtropical umed la umed continental și oceanic.În general, clima din regiunea geografică Valea Padului este în cea mai mare parte continentală, cu ierni aspre și veri calde. Zonele de coastă din Liguria, Toscana și cea mai mare parte din regiunea sudică au un climat mediteranean. Condițiile privind zonele de coastă peninsulara pot fi foarte diferite de la zonele cu altitudine mare la văi, mai ales în lunile de iarnă, când la altitudini mai mari
Geografia Italiei () [Corola-website/Science/308724_a_310053]
-
obicei în trei perioade, chiar dacă datele nașterii sau ale morții unor artiști răstoarnă această cronologie formală. Renascentismul venețian timpuriu cuprinde circa jumătate de secol, din anul 1440 cam până la 1500. Prezența la Veneția și la Padova a numeroși artiști din Toscana - între alți, pictorul Fra Filippo Lippi și sculptorul Donatello - a contribuit la dezvoltarea unei noi viziuni asupra artelor. O dată cu cei din Toscana ajung la Veneția descoperirile și ideile Renașterii: studiul perspectivei, naturalismul, conceptul proporției, studiile anatomice, respectiv întoarcerea la canoanele
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
de secol, din anul 1440 cam până la 1500. Prezența la Veneția și la Padova a numeroși artiști din Toscana - între alți, pictorul Fra Filippo Lippi și sculptorul Donatello - a contribuit la dezvoltarea unei noi viziuni asupra artelor. O dată cu cei din Toscana ajung la Veneția descoperirile și ideile Renașterii: studiul perspectivei, naturalismul, conceptul proporției, studiile anatomice, respectiv întoarcerea la canoanele artei Antichității. În anul 1409 este chemat la Veneția pictorul Gentile da Fabriano (1360-1427), care, cu ajutorul lui Antonio Pisano, zis "Il Pisanello
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
marcat sfârșitul statutului de mare putere a Suediei și înclocuirea ei cu Rusia. Orașul a fost gazdă a Mir Yeshiva în timpul primului război mondial până în 1921. Centrul orașului vechi este o piață semicirculară neoclasică, în centru aflându-se o coloană toscană din fontă (1805-1811), ridicată pentru comemorarea centenarului bătăliei de la Poltava, turnată din metalul a 18 tunuri sudeze capturate în timpul bătăliei. Dat fiind faptul că Petru cel Mare a sărbătorit victoria în Biserica Mântuitorului, această veche biserică din lemn a fost
Poltava () [Corola-website/Science/306786_a_308115]
-
însă măcar un sortiment de ciabatta poate fi găsit în fiecare regiune din Italia. produsă în zona ce înconjoară Lacul Como are o coajă crocantă, o textură poroasă și destul de moale și catifelată la atingere. Ciabatta ce se găsește în Toscana, Umbria și Marche variază de la o pâine cu coajă fermă și miez dens la o pâine cu coaja mai crocantă și textură mai deschisă. Varianta cu miez aerat și pufos, care poate fi întâlnită mai ales în Statele Unite, este făcută
Ciabatta () [Corola-website/Science/307979_a_309308]
-
rândul ei, să cedeze teritoriul Regatului Sardiniei, pentru a evita astfel o înfrângere considerată stânjenitoare de către austrieci. Pentru că și-a călcat cuvântul dat înainte de începerea războiului, Napoleon a permis Sardiniei să păstreze Savoia și Nisa. Pe 5 martie 1860, Parma, Toscana, Modena și Romagna au votat prin referendum să se alăture Sardiniei. Această unire l-a alarmat pe Napoleon, care se temea de creștrea puterii vecinului său sud-estic, insistând ca Sardinia să păstreze noile achiziții numai în condițiile în care ar
Regatul Sardiniei () [Corola-website/Science/303148_a_304477]
-
Lui Theophile Gautier versurile: În 1842 Corot prezintă salonului cinci pânze, dintre care "Juriul" admite numai două. În mai - august 1843 întrepinde a treia călătorie și ultima în Italia, la Roma și împrejurimi. Carot abordează tehnica acvaforte (1845) ("Amintire din Toscana"). Pentru "Vedere din pădurea Fontainbleu" primește "Crucea Legiunii de Onoare" (1846). În anul 1848 Salonul îi primește de data asta toate cele nouă lucrări propuse. E ales chiar în Juriu (al nouălea cu 353 voturi). În anul 1851 vizitează Anglia
Jean-Baptiste Camille Corot () [Corola-website/Science/302071_a_303400]