KorAP: Find »[drukola/base=trăsnet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...57 >

1,407 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

Cosmos, a făcut și Cerul, și de aceea se numește "Creator", "Atotputernic", "Stăpîn", "Domn", "Tată" și așa mai departe. Zeul ceresc este o persoană, nu o epifanie uraniană. Doar că locuiește în Cer și se înfățișează prin fenomene meteorologice: tunet, trăsnet, furtună, meteoriți etc. Unele structuri privilegiate ale Cosmosului - Cerul, atmosfera - alcătuiesc așadar epifaniile favorite ale Ființei supreme, care-și dezvăluie prezența prin ceea ce-i este propriu: măreția (majestas) imensității cerești, vuietul înfricoșător (tremendum) al furtunii. Zeul de departe Istoria Ființelor

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

cu o expresie de ură și total dispreț, prin vălul lichid al ploii torențiale. Iute, apucă trupul lui Rutger, îl întoarse și, trăgându-l după el, trecu pe lângă un ulm înalt, cu frunzișul răvășit de furtună. Chiar acolo îl lovi trăsnetul. Cu un bubuit îngrozitor, un fulger orbitor izbucni deasupra sa și împrejurul său, în vreme ce o energie extraordinar de puternică îi lua în stăpânire trupul; zguduindu-l și străbătându-i cu fierbințeala focului fiecare fibră, îl proiectă într-o clipită la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de el. Se ridică pe coate și privi în jur. „Ce... ce mi s-a întâmplat?“ se întrebă, dar nu auzi decât foarte slab sunetul propriei voci și nu-l recunoscu. Văzu că se găsea în fața trunchiului ars al copacului; trăsnetul îl carbonizase și îl despicase în două, până aproape de rădăcină. Din coroana sa bogată nu rămăseseră decât câteva cioturi înnegrite, iar de jur împrejur iarba dispăruse, lăsând locul unui disc negricios ce se întindea până la el. își aduse aminte atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
senzații și, înjurând, se ridică în genunchi. Cu o privire atentă, cercetă luminișul și își aminti pe loc de fuga celor doi tineri captivi. Cu siguranță, un zeu puternic veghea asupra lor, căci mesajul care îi fusese trimis prin acel trăsnet - fenomen, de altfel, destul de rar în acel anotimp și, deci, de două ori mai grăitor - era cât se poate de limpede. Gândindu-se din nou la fată, reconstituindu-i din memorie trăsăturile chipului, regăsi și prețioasa bijuterie pe care i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și nici puternicul Wodan, fiul furtunii, zeul tuturor zeilor, de care germanicii vorbeau cu un amestec de respect și teamă, ci dumnezeul creștin, la care burgunzii - dar nu și Gualfard cu ai săi - se convertiseră de curând. De la el venise trăsnetul, în care el găsea, fără nici o umbră de îndoială, focul despre care Malaberga le spusese că îl visase. Hotărât lucru, misiunea sa nu se desfășura după cele mai optimiste așteptări: scopul său principal, adică uciderea lui Waldomar, fusese atins. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
experiența prin care trecuse fusese mult prea oribilă, mai presus de puterile celui mai valoros dintre războinici; în același timp, însă, se simțea mai mult ca oricând atras de Frediana și de ceea ce el considera a fi puterea ei: puterea trăsnetului! Deodată, prin aerul înțepător al dimineții, îi ajunse la urechi, odată cu gâlgâitul torentului și ciripitul păsărilor din pădurea trezită acum, un ecou îndepărtat de voci omenești. Deși nu deslușea cuvintele, recunoscu vocea puțin stridentă a lui Odolgan și fu imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
El se zburli: — Ei! La ce vă holbați? Odolgan, cu un gest nesigur, întinse mâna, arătând spre el: — Dar... ce... ți s-a întâmplat? Mâna aia bandajată... Și pe urmă, ești umflat tot și negru ca o bucată de turbă! — Trăsnetul... trăsnetul ne-a lovit pe mine și pe Rutger ieri după-amiază. — Și Rutger unde e ? întrebă Gualfard. Balamber făcu un semn cu capul înapoi. — E mort, anunță simplu. Imediat, Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se zburli: — Ei! La ce vă holbați? Odolgan, cu un gest nesigur, întinse mâna, arătând spre el: — Dar... ce... ți s-a întâmplat? Mâna aia bandajată... Și pe urmă, ești umflat tot și negru ca o bucată de turbă! — Trăsnetul... trăsnetul ne-a lovit pe mine și pe Rutger ieri după-amiază. — Și Rutger unde e ? întrebă Gualfard. Balamber făcu un semn cu capul înapoi. — E mort, anunță simplu. Imediat, Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt războinic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bine ajută-mă să încalec. Cu brațul ăsta nu reușesc. Odolgan sări agil din șa, își împreună palmele și își ajută prietenul să se ridice ca să urce pe cal, dar nu conteni să-l cerceteze, în culmea uimirii: — Ai supraviețuit trăsnetului! Din câte știu, nu prea se întâmplă așa ceva, chiar n-am mai auzit. Balamber nu-i răspunse. Observase prezența lui Kayuk, ce stătea puțin afară din rând, pe spinarea catârului său. Și, printr-o ciudată asociere, își aminti de Audbert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ajunse lângă huni. Chiar ai avut noroc, n-am ce să zic, făcu el către Balamber. Cum nu, spuse sentențios Odolgan, care știa câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de trăsnet. — în schimb, observă Gualfard cu un ton insinuant, bietul Rutger nu a avut același noroc; are țeasta sfărâmată. — E trăsnetul: ne-a izbit de copaci și l-a adus în halul ăsta. — Și caii cum de n-au pățit nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Odolgan, care știa câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de trăsnet. — în schimb, observă Gualfard cu un ton insinuant, bietul Rutger nu a avut același noroc; are țeasta sfărâmată. — E trăsnetul: ne-a izbit de copaci și l-a adus în halul ăsta. — Și caii cum de n-au pățit nimic? Tonul burgundului devenise în mod vizibil inchizitoriu, mult dincolo de ceea Balamber ar fi tolerat în mod obișnuit; cu toate acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
toate acestea, știu să se controleze. — Erau la câțiva pași distanță: descălecaserăm ca s-o terminăm cu cei doi, însă... Gualfard tresări. — I-ați prins? întrebă stupefiat. Vizibil nemulțumit Balamber încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică brațul și îl întinse înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se îndreptă în șa, gata de luptă. Cât despre Odolgan, mâna sa deja urcase de-a lungul coapsei, către sabie. Balamber înțelese că trebuia să dea o explicație: — O legasem cu frânghia pe fată, dar ea, după ce ne-a lovit trăsnetul, pesemne s-a eliberat. Gualfard continuă să-l cerceteze câteva clipe, cu aerul că-și repeta în minte și cântărea fiecare cuvânt. încuviință apoi și aruncă sfoara în iarbă. — De acord, conchise el. Punându-și ambele mâini pe oblâncul șeii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Geremar îi aruncă atunci lui Balamber o privire triumfătoare. — Cum vezi, aveam dreptate! Coboară spre Lemanus. De ieri n-au ajuns prea departe. Hunul strânse buzele și ridică din umeri: Băiatul e rănit; și apoi, cu siguranță, ei cred că trăsnetul m-a ucis și pe mine și nu-și închipuie că sunt încă urmăriți. Fără să-i răspundă, Geremar îmboldi animalul și se repezi la vale, urmat imediat de oamenii săi. De această dată, Balamber nu mai zăbovi; strigă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
asasinii erau cu siguranță burgunzi, deși nu ar fi putut să spună cărui clan îi aparțineau. Mai mult, vorbise, se pare și de faptul că printre acești asasini s-ar fi aflat și un războinic hun și că doar un trăsnet providențial îl împiedicase să-i asasineze pe amândoi. Așadar - reflecta Sebastianus, intrând în cetate prin Poarta de Miazăzi, sub privirile curioase ale mulțimii - țărănoiul de marcoman pe care îl ducea cu el îi spusese adevărul când jurase că Waldomar fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de mile de-aici. Oamenii și caii sunt obosiți, dar chiar dacă nu ar fi așa, n-am putea să ajungem decât mâine. Balamber, încruntându-se, făcu un gest nervos cu mâna, oribil însemnată de arsurile pe care i le făcuse trăsnetul cu nici o lună înainte: — Bineînțeles, dar dacă în față ne așteaptă Noviodunum, de ce ar trebui să pierdem vremea urcând munții? — Poți să trimiți doar un detașament și să lași aici grosul cu încărcăturile și cu răniții. Și pe urmă, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de încredere al lui Shudian-gun, care i-a lăsat comanda taberei, în vreme ce el se duce încoace și încolo ca să fure și să ucidă, blestematul. — Shudian-gun? — Da. înseamnă „Cel-care-a-scăpat-de-trăsnet“. E porecla pe care i-au dat-o pentru că îl lovise nu știu ce trăsnet și nu l-a omorât; ce noroc, eh? Nici Domnul nostru nu a reușit să-l prefacă în cenușă pe blestematul ăsta! E căpetenia lor. El m-a dat lui Mandzuk, când a ajuns să nu mă mai suporte. — Așadar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber? Se prea poate, la urma urmei. Dar, nu: își amintea de istorisirea Fredianei despre un emisar hun lovit de un trăsnet. La drept vorbind, ea îl considerase mort, dar, în graba cu care fugise de acolo, se prea poate să se fi înșelat. Ar mai fi vrut să o întrebe pe Odetta și multe altele, dar, biruit de oboseală și reconfortat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pradă crizei ce-l cuprinsese; spumega și un lichid albicios începuse să-i curgă din gură; aruncă apoi o privire alarmată către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere îi străbătu mintea. Se încruntă atunci și, arătând către chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dar favorabilă, ce se ivise. — Cum ai văzut și singur, îi spuse prompt lui Balamber, Dumnezeul meu pedepsește, dar și iartă. Pentru că e un Dumnezeu al iubirii. încruntându-se, Shudian-gun observă: — Al iubirii, zici? El lucrează totuși și cu puterea trăsnetului. Chiar eu... tăcu imediat, strângându-și buzele pentru ca războinicii lui să nu-l audă vorbind de acest episod, despre care - știa foarte bine - umblau prin corturi cele mai felurite variante. Canzianus nu putu să înțeleagă la ce se referea, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vorbind de acest episod, despre care - știa foarte bine - umblau prin corturi cele mai felurite variante. Canzianus nu putu să înțeleagă la ce se referea, însă, cu toate acestea, profită de ocazia oferită de vorbele acelea și încuviință energic: — Puterea trăsnetului, da. Ai spus bine. Cu puterea sa, Dumnezeul meu poate, fără îndoială, să distrugă, dar uneori vrea numai să mustre, cum s-a întâmplat acum cu Inisius. Ba chiar, câteodată, cei pe care El îi lovește cu mâinile sale puternice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bine? — Da. Iar tu ești Shudian-gun . Un zâmbet de satisfacție se lărgi pe chipul plin de urme al lui Balamber. Câțiva dintre oamenii săi zâmbiră și ei, făcând cu ochiul. Știi ce înseamnă porecla asta? — Da: se pare că nici măcar trăsnetul nu te-a vrut. E limpede că Dumnezeu nu te vrea, din pricina crimelor tale. Un moment, Balamber se încruntă, iar câțiva dintre războinicii săi, cei care înțelegeau galoromana, ciuliră urechile, vizibil iritați. O tânără femeie hiung-nu, cu părul despletit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în mintea lui Sebastianus, care, încă în dubiu, alese din nou să nu-și dea drumul la prea multe observații. — Da. Foarte frumoasă. — Ți-a vorbit de mine? — Da, răspunse Sebastianus cu răutate. Te-a văzut cum dansai în flacăra trăsnetului. Balamber, încruntându-se, îl fixă pătrunzător, apoi se ridică în picioare. Cu mâinile în șolduri, întrebă: Știi unde e acum? Nu. Dar știu că se întorsese în valea ei ca să-și îngroape tatăl. De atunci n-am mai văzut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
am încercat să te ajut, nu poți să negi asta. Ea răspunse cu un gas plin de ranchiună: — Crezi că sunt proastă? Nici nu îndrăznesc să mă gândesc care mi-ar fi fost soarta dacă nu te-ar fi lovit trăsnetul. Scutură din cap, privindu-l cu dispreț, apoi adăugă șuierând printre dinți. — Eu te urăsc. Te urăsc. înțelegi? Copleșit, Balamber încercă să zâmbească, se strădui să o liniștească. — Războiul nu e o treabă pentru femei. Femeia-i făcută nu pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]