1,003 matches
-
al lui Tudor Arghezi: "Nichita Stănescu opune temei argheziene estetica sa existențială a golirii și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un peisaj expresionist: "și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot să aleg.../ Stau cu o lopată în mână, între două gropi,/ și nu pot, în ploaia măruntă/ să aleg
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-nveselește și cu celălalt plânge oarecum, ne mărturisește el însuși. Aceasta este partea viabilă a operei lui, este un "sensibil schimonosit",cum spunea G. Călinescu despre Urmuz, și nu-l putem vedea altfel pe Sorescu și-n viitor, decât caricaturizând tragicul și dând gravitate și importanță banalului. Poezia lui este "spectacol de inteligență".7 În primul volum, "Singur printre poeți", Marin Sorescu parodiază spiritual ceea ce este formal și exterior; ceea ce a devenit manieră în creația unui poet sau a unei generații
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Altfel nu-mi explic de ce nu oprește nici o dată/ În nici o stație,/ De ce nu face o haltă,/ Am putea să-l dăm jos pe criminalul ăsta ramolit" ("Halebarda"). O caracteristică a poeziei lui Sorescu este teatralitatea. Poemul "Lada" vorbește despre tragicul existenței ce își găsește izvorul în nesiguranța, în idealitatea în care trăiește individul: Și-mi mai rămăsese lada aia imperfectă,/ Și ei s-au aruncat în ea și ei s-au aruncat în ea așa cum e, că erau tineri." Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de înțelegere al copilului și umorul absurd: Unii abia așteptau să se facă mari/ și să-și pună ștreangul/ De gât/ Ca să se strângă lumea, și ei să facă pe grozavii,/ Morți cu ochi beliți", versuri în care apare și tragicul, ca în poemul "Fusul". Moara amintește sătenilor de moartea morăresei, femeie tânără și frumoasă. Numele personajelor au sonorități stranii, și ele se potrivesc cu firea lor. În zilele de sărbătoare oamenii nu au poreclă și numele lor este șters, "nume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dezamăgirea ratării unui rol, nici căderea, nici înălțarea, nici vulnerabilitatea, nici atotputernicia. Pentru el, scena nu are farmecul unei iubite. Melancolia devine pentru Actor un secret pe care n-are cui să-l împărtășească, devine esență a vieții și a tragicului care-l ridică din costumul de bufon la înălțimea stelelor. Cuvântul este cel care urmărește acțiunea, care o completează, care dansează printre acțiuni și zboară între realitate și vis asemenea cuvintelor scrise cu cerneală din filmele lui Greenaway. Cuvântul intră
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
scenice la cerințele textului, privit în lumina critică a celor mai noi exegeze ale operei cehoviene. De aici și valoarea deosebită a spectacolului. Numeroaselor discuții cu privire la "genul" pieselor lui Cehov Alexa Visarion le dă un răspuns limpede, îmbinând comicul cu tragicul într-un dozaj rafinat și revelator. Tânărul regizor a avut de luptat aici cu un întreg șir de prejudecăți așezate în straturi, timp de câteva decenii, peste opera lui Cehov, căutându-i semnificațiile reale, așa cum pot vorbi ale astăzi unui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
perfect legitimă artistic de valoarea întregului, axată pe o concepție integratoare limpede, riguros articulată. (Margareta Bărbuță) Alexa Visarion și-a cristalizat, în ultimul deceniu, un concept propriu de teatru. E grefat pe relevarea stărilor colective, a tensiunilor apte a exprima tragicul existenței în modalități de cea mai concentrată expresivitate, în maxime esențializări și reverberante metaforizări, sugerând, cu violență artistică, dereglări ale unor mecanisme sociale și istorice. Spectacolul cu Woyzeck, de G. Buchner, e o aplicare strălucită a acestui concept. Spectacolul este
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Visarion a creat atmosferă, noutate și expresie unei lumi cehoviene pe care o descoperim prin spectacolul său, el conduce cu siguranță și impecabil simț al măsurii acest proces de disoluție, proiectându-l în ridicol, ceea ce dă o dimensiune în plus tragicului. (Dumitru Chirilă) Robert Linz Tuzenbach Alexa Visarion este, în această montare dublul lui Cehov. Textului un proiect impecabil săvârșit parcă abia acum i-a fost hărăzită desăvârșirea. Iar desăvârșirea este o implozie orbitoare și rece. După ultima fulgerare dintre actori
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de a opta pentru valori autentice, de a acționa. 3.3.3. Limbaje scenice în teatrul clasic și în teatrul modern Teatrul modern deconstruiește nu numai subiectul, trama, ci și structurile logice și convențiile dramaturgiei clasice: „O ultimă ipostază a tragicului în contemporaneitate, care nu poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
1990 director al Editurii Humanitas, iar din 1992 profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București. După 1990 și-a retipărit și reeditat majoritatea cărților, unele dintre acestea fiind traduse în străinătate. Spicuim câteva titluri mai reprezentative pentru autor: "Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii" (Humanitas, 1994, 2005); "Interpretări ale simbolului în teoria artei și filosofia culturii" (Humanitas, 2005); "Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă" (Humanitas, 1991, 1996, 2004, 2005), carte tradusă și apărută la Paris
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
indiferență. Înjunghiată de soțul său, Ana strigă cu disperare: "Nu vreau să mor, Ghiță!" și cu ultimele puteri "îi mușcă mâna și își înfipse ghiarele în obrajii lui", în semn de ură, dispreț, răzbunare. Ana este personajul înzestrat cu atributele tragicului. Ea a cunoscut indiferența, răceala soțului, și apoi a fost sedusă și abandonată de Lică. La început, Ana a trăit o perioadă de armonie conjugală, până când a apărut la han personajul malefic, Lică Sămădăul. Ana e "înțeleaptă și așezată", simte
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de esențe. "Cunoașterea, trezia mai curând, suscita între ele și noi un hiatus care, din nefericire, nu este conflict; dacă ar fi, totul ar fi cum nu se poate mai bine; dar el este suprimarea tuturor conflictelor, abolirea funesta a tragicului."5 Seneca scrie că nu există animal mai morocănos decât omul. Seneca-fiul, primul-ministru al împăratului Nero, a fost întruchiparea urii pentru tot ce era viu. Ură plăcerea, ura mâncarea, băutură. Adoră banii și teama de suferință. "Seneca reprezintă uscăciunea arzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că Mimarea normalului în perioadele de relativ echilibru, când operația sau pansamentele nu-i fixează pe bolnavi de gutiere se extinde la relațiile sociale, la mondenități și flirturi... Reuniunile mondene, idilele înjghebate sunt întrerupte de către un fapt care accentuează fie tragicul, fie ,,caricaturalul negru" de a se comporta ca și ,,lumea celorlalți". Bolnavii sărbătoresc carnavalul, se costumează. Enumerarea îmbină fără insistență carnavalescul cu clinicul. Un tânăr ,,cu genunchi operat și fix" se travestește în prețios. Naratorul îmbracă un costum de arlechin
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Paleologu-Matta din care deducem că, pentru Eminescu, atât Maria, tânăra din Ipotești, prematur trecută dincolo, cât și Poezia se contopesc în imaginea Animei 273, am putea conchide că tanatofilia sa este, în fond, asumarea Erosului tragic, iubire fatală întru creație. Tragicul este dublat de faptul că, înainte de moarte, poetul cunoște "sminteala" specifică geniilor care au cutezat "saltul" de la inițiere la ceea ce nu poate fi în veci cunoscut: ființa (Sein), cu toate misterele sale imposibil de descifrat de către savanți, dar intuită numai
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
noțiunea de destin. Ceea ce contează nu sunt puseurile de sexualitate adictivă ale lui Marilyn sau relația ei adictivă cu alcoolul, drogurile și medicamentele, ci faptul că întâlnirea dintre actriță și analist era una imposibilă și totuși necesară. Este chiar definiția tragicului: cu neputință și totuși necesar. Aparent toate problemele divei, profesionale și sexuale, erau ca și rezolvate, ceea ce face și mai tragic-absurdă moartea sa. Marilyn, ca personaj al lui Michel Schneider, moare fiindcă avea prea multă moarte în ea și asta
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
cu prefețe de AI. Călinescu, Const. Ciopraga și Al. Husar), Editura Moldova, Iași, 2001; Curcubeul gândului, Editura Junimea, Iași, 2002. Nu numai din cauza circumstanțelor care i-au aureolat cărțile apărute postum, Cătălin Anuța pare "înzestrat cu un acut simț al tragicului mereu proiectat în orizont cosmic" (Dan Mănucă). Poemele sale datorează foarte mult expresionismului, exploatând teme și motive specifice semne, (pre)vestiri, profeții, explozii ontologice într-o cromatică adesea violentă. Eul liric are, în general, conștiința alunecării ființei înspre un gol
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Constantinescu), Editura Institutul European, Iași, 1994 cititorul are oricum ocazia să verifice dacă entuziasmul acesta se verifică. Ceea ce observă mai întâi este faptul că, la fel de mult ca și pictura sa, poezia lui Petru Aruștei datorează foarte mult unei vocații a tragicului, ce transformă practic aproape fiecare frază în mediul perfect de emergență al unui expresionism autentic, de profunzime. În deplină consonanță cu pânzele artistului grafic, textele sunt expresiile explozive, autosuficiente, ale agonicului, ale torturii de a muri și a se renaște
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este instantaneu filtrată printr-un fel de vocație contemplativă. Aceasta îi permite și să desfășoare, în unele texte, o imagerie complicată, o serie de scheme și mecanisme amintind de scenografiile marilor tragedieni, revalorizați prin intermediul unei intertextualități vii. Produsele tipice ale tragicului grecesc, hybris și nemesis, spre exemplu, potențează, în cazul utilizării lor din Melancolia pietrei, prăbușirea aproape ireversibilă într-un sine maladiv a lumii actuale, guvernată, mai mult ca oricând, de niște dei otiosi aflați departe de orice avatar al complicaților
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de înalte în ambele contexte, încît "rezolvarea" conflictului constă, invariabil, într-un gest unic de distrugere, (eradicare, pulverizare), fie a întregului decor de derulare a faptelor, fie a cauzei inițiale a unei astfel de încleștări insolvabile. Sublinierea acestei specificități a tragicului și a tragediei are o importanță majoră, măcar în domeniul literaturii, dacă nu cumva și în alte teritorii disciplinare, precum psihologia, istoria și filozofia. Pe palierul estetic, neobservînd caracterul ireconciliabil, de tip marțial, al antagonismului tragic, riscăm să confundăm tragedia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
albul și negrul se combină, devenind gri, plusul și minusul se anulează reciproc, determinînd haosul neutralității. Personajul tragic este prizonier în chiar acest interval de suprapunere a antinomiilor, el neavînd, ultimativ, capacitatea fizică de a distinge între bine și rău. Tragicul propune, prin urmare, întotdeauna, în încleștările lui, confuzia morală și neputința alegerii supraviețuitoare. Indubitabil, tragedia trebuie definită drept un antagonism (cu valoare de război) ireconciliabil, creat de două forțe opuse, egale ca intensitate, a căror ciocnire duce la distrugerea/anihilarea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
refuzînd prizonieratul identitar. Conflictul cultural este, prin urmare, baza tragediilor autentice. Orice antagonism ireconciliabil se regăsește ultimativ în interiorul unei paradigme axiologice, de extracție culturală. Marile tragedii shakespeariene demonstrază faptul cu prisosință, impunînd, pînă la un punct, o regîndire a teoriei tragicului. Bibliografie William Shakespeare. The Complete Works. Ed. Avid Bevigton. London: Acott, Foresman and Company, 1980. William Shakespeare. Hamlet. Traducere de Ion Vinea. București: ESPLA, 1955 William Shakespeare. Opere complete. Traducere de Ion Vinea, Mihnea Gheorghiu ș.a. București: Univers, 1987, 1988
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
materializate în volume cu impact major în zona intelectuală euro-americană: Tolstoy or Dostoievsky/Tolstoi sau Dostoievski (1958), o monografie critică întrucîtva comparativă asupra celor doi romancieri ruși, The Death of Tragedy/Moartea tragediei (1961), o replică teoretică dată filozofiei asupra tragicului, articulate anterior de către Nietzsche, In Bluebeard's Castle: Some Notes Towards the Redefinition of Culture/În castelul lui Barbă Albastră: cîteva note referitoare la redefinirea culturii (1971), o contribuție importantă la impunerea studiilor culturale ca metodologie critică perfect acceptabilă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a tinereții, spre final, exteriorul devine sufocant, poeta simțindu-se captivă într-un Univers pe care nu îl înțelege, în care nu se regăsește, dar, mai ales, contra căruia nu mai are puterea să lupte. Și în acest lucru stă tragicul. S-ar spune că Ana Blandiana este un Treplev cehovian, căutător permanent, al absolutului, stângaci, din păcate, în crearea personală a acestui absolut, până la denegația lui din final, când se sinucide. Ne propunem să îmbinăm, în cele ce urmează, analiza
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele tata?/.../ Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă./ Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tata,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) Nemaigăsind resurse suficiente, în interior, poeta caută refugiu în spiritualitate, singura punte statornică de legătură, între contingent și transcendent. Ca la majoritatea autorilor, însă, spiritualitatea se menține doar interioară, intimă, fără să se reverse și asupra trăirii propriu-zise
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele tata?/.../ Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă./ Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tată,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) sau "Nu m-am găsit în mine și atunci m-am răsfirat/ Prin plante și prin pietre,/ Prin flori, prin necuprins,/ Printre iubiri de-o clipă sfărâmate dinadins./ Și ruptă-n zeci de doruri am plâns, m-am
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]